ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 350/2024

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată, la data de 22.07.2022, pe rolul Curții de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantele Episcopia Română Unită de Roma Greco-Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Sarcău au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, anularea parțială a Deciziei nr. 10185/20.04.2022, cu privire la suprafața de 608 mp din terenul intravilan identificat cu nr. topo x și cu privire la suprafața de 3131 mp din nr. topo x, înscris în CF nr. x Sarcău, și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilele menționate, fără cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 293 din 7 decembrie 2022, Curtea a admis acțiunea reclamantelor, a anulat parțial Decizia nr. 10185/20.04.2022 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să soluționeze cererea de restituire a imobilului reprezentat în natură de teren în suprafață de 608 mp din nr. top. x înscris în CF x Sarcău și a terenului în suprafață de 3.131 mp din nr. top x, înscris în CF x Sarcău, în sensul formulării propunerii de acordare a măsurilor compensatorii.

Împotriva acestei sentințe, pârâta Comisia specială de retrocedare a formulat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii introductive formulate de reclamante, ca neîntemeiată, și menținerea Deciziei nr. 10185/20.04.2022 emise de Comisia specială de retrocedare.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă susține interpretarea eronată a disp. art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 coroborat cu disp. art. 28 și 37 din Decretul nr. 177/1948 și reținerea greșită a faptului că imobilul în discuție a fost preluat în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989, respectiv la 17.02.1967, de către o persoană juridică, Parohia Ortodoxă Română, în temeiul Decretului nr. 177/1948 și nr. 358/1948.

Cu privire la modalitatea de trecere a imobilului în proprietatea Statului Român, recurenta-pârâtă invocă dispozițiile punctului 13 din Normele de aplicare a art. 1 alin. (9) teza finală din O.U.G. nr. 94/2000, prin care sintagma "acte doveditoare" se înțelege orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului la data preluării abuzive și orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului la data preluării abuzive.

Recurenta-pârâtă susține că nu este îndeplinită una dintre condițiile esențiale ale O.U.G. nr. 94/2000, întrucât imobilul nu a fost preluat de către Statul Român de la solicitantă.

Din analiza Cărții funciare nr. x, reiese că imobilul în litigiu nu se afla în proprietatea statului sau a uneia dintre persoanele juridice enumerate de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, ci în proprietatea unei persoane fizice și a solicitantei.

Recurenta-pârâtă susține interpretarea și aplicarea greșită a disp. art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ nu poate să dispună retrocedarea/acordarea de măsuri reparatorii fără să încalce principiul separației puterilor statului și atribuțiilor Comisiei, care poate doar să propună acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială.

În subsidiar, recurenta-pârâtă, în cazul în care cererea introductivă va fi admisă, solicită acordarea unui termen mai lung față de cel prevăzut de disp. art. 24 din Legea nr. 554/2004, pentru executarea hotărârii judecătorești.

Intimatele-reclamante Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Sarcău au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu motivele invocate prin recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte reține că intimata-reclamantă a formulat cerere de retrocedare, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, a două terenuri, unul în suprafață de 608 m.p., nr. top x înscris în CF x Sarcău, iar cel de-al doilea în suprafață de 3.131 m.p., nr. top x, înscris în CF x Sarcău.

Prin motivele de casare, întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține interpretarea greșită a primei instanțe, cu privire la disp. art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, coroborate cu art. 28 și 37 din Decretul nr. 177/1948, terenurile nefiind preluate de către Statul Român de la solicitantă și, prin urmare, aceasta nu a făcut dovada dreptului de proprietate la data preluării abuzive.

Potrivit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 1, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile ordonanței.

Conform disp. art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948, averea mobilă și imobilă a Bisericii Greco-Catolice, cu excepția averii fostelor parohii, revine Statului Român, totodată Biserica Greco-Catolică din România a fost desființată, iar parohiile nu mai puteau exista.

Caracterul abuziv al preluării imobilelor de către Biserica Ortodoxă Română a fost stabilit prin hotărâre judecătorească, sentința nr. 4882/20.08.2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, anulându-se încheierea de preluare din CF.

În prezent, terenul în suprafață de 608 m.p. se află în proprietatea Consiliului Local Sârbi, iar terenul în suprafață de 3131 m.p. a fost dobândit în proprietate de o persoană fizică, prin hotărâre judecătorească, fiind aplicabile disp. art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000. Dovada dreptului de proprietate al intimatei-reclamante, la data preluării s-a făcut cu CF nr. x Sarcău, iar dispozițiile art. 28 și 37 din Decretul nr. 177/1948, invocat de către recurenta-pârâtă, prin care "cultele religioase recunoscute sunt persoane juridice", nu au relevanță cu privire la dovedirea dreptului de proprietate.

În legătură cu interpretarea și aplicarea greșită a disp. art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe prin care pârâta a fost obligată să formuleze propuneri de acordare a măsurilor compensatorii, se încadrează în dispozițiile art. 18 alin. (1), fiind de competența instanței de contencios administrativ să dispună obligarea autorității publice să emită un act administrativ.

Sentința instanței de fond este în concordanță cu atribuțiile Comisiei prevăzute de disp. art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora Comisia specială de retrocedare analizează documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și dispune, prin decizia motivată: retrocedarea imobilelor, respingerea cererii de retrocedare sau propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială.

Prin urmare, sunt nefondate criticile referitoare la încălcarea principiului separației puterilor statului și inadmisibilității petitului reclamantelor prin care s-a solicitat obligarea Comisiei să propună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

Cu privire la solicitarea de a se prevedea în dispozitiv un termen de executare mai mare decât cel cuprins în art. 24 din Legea nr. 554/2004 (30 zile), urmează să fie respinsă, nu sunt întrunite prevederile art. 448 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă nu a indicat motivele pentru care instanța de fond a interpretat sau a aplicat greșit disp. art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Față de acestea în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ. C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței nr. 293 din 7 decembrie 2022 a Curții de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.