Decizia nr. 319/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 156/2022 a Curții de Apel Oradea

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul secției de contencios administrativ a Curții de Apel Oradea la data de 5 aprilie 2022, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Sarcău au solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să dispună anularea Deciziei nr. 9996 din 16.12.2021 emise de pârâtă și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea acordării de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilul teren intravilan în suprafață de 1224 mp înscris în cartea funciară nr. x Sarcău.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 156 din 14 septembrie 2022 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Sarcău, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. S-a anulat Decizia nr. 9996 din 16.12.2021 emisă de pârâtă. A fost obligată pârâta să emită o nouă decizie privind soluționarea cererilor de retrocedare formulate de reclamante ținând seama de considerentele sentinței. S-au respins ca nefondate celelalte pretenții.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate: - raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea a unei hotărâri se poate cere când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", s-a arătat că sentința atacată este în parte nelegală, întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000; - instanța de fond, analizând legalitatea și temeinicia deciziei atacate, a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 coroborate cu dispozițiile art. 13 și 28 din Decretul nr. 177/1948, apreciind că imobilul a fost preluat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, la 17.02.1967 de către o persoană juridică, Parohia Ortodoxă Română, în temeiul unor acte normative, respectiv Decretele nr. 177/1948 și nr. 358/1948, emise în intervalul de referință; - conform art. 13 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 alin. (9) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, prin sintagma "acte doveditoare" se înțelege înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive și orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive; - nu este îndeplinită una din condițiile esențiale prevăzute de O.U. G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru soluționarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv aceea ca imobilul să se fi aflat în proprietatea solicitantei la momentul preluării abuzive; - potrivit inscrierilor de sub B2, imobilul a trecut de la Parohia Greco- Catolică în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române; - imobilul nu se află în proprietatea statului sau a uneia dintre persoanele juridice enumerate în O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ci în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Sarcău, persoană juridică de drept privat; - totodată, din analiza înscrisurilor depuse la dosarul aferent cererilor de retrocedare s-a reținut de către Comisia specială de retrocedare faptul că acestea nu se încadrează în prevederile Ordonanței de urgență nr. 94/2000 republicată, cu modificările si completările ulterioare, întrucât imobilul nu a fost preluat de către Statul Român de la solicitantă. - dispozițiile art. 32 din Decretul - lege nr. 115/1938 consacră principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară, înscrierea dreptului de proprietate fiind opozabil recurentei - pârâte, care nu are competența de a verifica legalitatea respectivei înscrieri, instanța respingând în mod greșit aceste apărări; - instanța de fond a interpretat în mod eronat excepția prevăzută de art. 2 din Decretul nr. 358/1948, reținând că toată averea fostului cult greco-catolic a fost preluată de statul român; - din analiza înscrisurilor depuse la dosarul aferent cererii de retrocedare s-a reținut de către Comisia specială de retrocedare faptul că aceasta nu se încadrează în prevederile Ordonanței de urgență nr. 94/2000, republicată, cu modificările si completările ulterioare, întrucât imobilul înscris în C.F. nr. x a localității Sarcău nr. top. x. nu se află în proprietatea statului sau a uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000. republicată, cu modificările si completările ulterioare, ci în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Sarcău, persoană juridică de drept privat

Apărările formulate în cauză Intimatele - reclamante nu au formulat întâmpinări.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente: Prealabil analizei motivelor de recurs, Înalta Curte reține că reclamanta nu a formulat cale de atac împotriva soluției de respingere a acțiunii în ceea ce privește obligarea pârâtului la emiterea unei decizii care să conțină propunerea acordării de măsuri compensatorii, cauza urmând a fi analizată în aceste repere. Argumente de fapt și de drept relevante Prin cererile de retrocedare nr. x/24.02.2003, nr. y/23.01.2006 și nr. 7809/03.03.2003, adresate pârâtei de către de Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Sarcău și de Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, reclamantele au solicitat retrocedarea imobilului înscris în cartea funciară nr. x Sarcău. Cele trei cereri au fost soluționate prin Decizia nr. 9996 din 16.12.2021 emisă de pârâtă, prin care au fost respinse cererile de retrocedare în temeiul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, cu motivarea în fapt că imobilul a trecut în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române din proprietatea Parohiei Greco-Catolice și că terenul nu se află în proprietatea statului sau a uneia dintre persoanele juridice enumerate la art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, ci în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române. Curtea de apel a reținut că, din probele administrate, respectiv din conținutul cărții funciare nr. x Sarcău, mai exact al mențiunilor cuprinse sub B 1 și 2, rezultă că imobilul având destinația de casă, curte și teren intravilan, a intrat în proprietatea Bisericii Greco - Catolice Sarcău în anul 1900 și fost preluat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de către o persoană juridică, respectiv Biserica Ortodoxă Română, în temeiul unor acte normative emise în intervalul de referință, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului. Dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România arată că: "Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență". Art. 1 teza I din Norma metodologică de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 statuează că: "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării." Pentru aprecierea incidenței prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sunt relevante, așadar, înscrierile în cartea funciară nr. x Sarcău, prin încheierea c.F. nr. x fiind rectificat numele proprietarului de sub B 8 din acela de Parohia Greco Catolică Sarcău în acela de Parohia Ortodoxă Română. Din înscrieri rezultă că proprietarul imobilului a fost cultul greco - catolic. Prin urmare, în temeiul art. 37 din Decretul lege nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor imobilul s-a intabulat în favoarea Bisericii Ortodoxe Române din Sarcău, care potrivit art. 28 din Decret, era definită ca fiind o persoană juridică. În consecință, s-a făcut dovada unei deposedări a reclamantei în perioada de referință arătată în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în temeiul Decretului Lege nr. 177/1948 și respectiv al Decretului Lege nr. 358/1948, acte normative prin care, sub egida regimului comunist care a desființat cultul greco-catolic, s-a reglementat repartizarea averii acestuia. Deposedarea Bisericii Greco-Catolice Sarcău a fost una abuzivă, fiind demonstrată de însuși instrumentul normativ utilizat, respectiv Decretul Lege nr. 358/1948, de altfel fiind evident că acest Decret a încălcat art. 10 din Constituția de la 1948, deposedarea cultului greco-catolic de proprietățile sale (inclusiv a reclamantei) nefiind făcută nici pentru o cauză de utilitate publică și nici nu a fost însoțită de acordarea de despăgubiri stabilite de justiție. În 1948, în temeiul prevederilor decretului menționat, Statul Român a desființat cultul greco-catolic și a confiscat patrimoniul acestuia. În ceea ce privește beneficiarii confiscării, statul a statuat că parte a patrimoniului va fi preluat de însuși statul, iar parte a acestui patrimoniu va fi transferat bisericii ortodoxe. De aceea, este fără echivoc că, în mod corect intimatele-reclamante din prezenta cauză și-au întemeiat cererile de retrocedare pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000, iar Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România avea obligația să le soluționeze luând în considerare preluarea abuzivă a imobilului în discuție. În ceea ce privește apărările întemeiate pe forța probantă a înscrierii în CF potrivit art. 34 alin. (1), coroborate cu dispozițiile art. 33 din Decretul-Lege nr. 115/1938, în mod corect prima instanță a apreciat că legea specială de retrocedare a prevăzut derogări de la aceste dispoziții generale. În plus, dispozițiile art. 33 din Decretul nr. 115/1938 instituie o prezumție în folosul aceluia care a dobândit prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real, în timp ce în speță, din înscrierile CF și actele ce au stat la baza lor, rezultă că dreptul de proprietate a fost atribuit către Biserica Ortodoxă Română în mod gratuit și nu prin act juridic cu titlu oneros. În consecință, Înalta Curte constată că în mod legal s-a concluzionat de către instanța de fond că este îndeplinită condiția premisă prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, respectiv aceea a preluării abuzive, cu sau fără titlu, de către Statul Român sau de persoanele juridice, în perioada 1945-1989, a imobilului, dispunând, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 obligarea pârâtei la reevaluarea cererilor conform aspectelor astfel tranșate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.