ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4786/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4786/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 24 octombrie 2024
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul litigiului
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, la data de 25.08.2023 sub nr. x/2023 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Galați, Colegiul Medicilor Galați, Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din România și Colegiul Medicilor din România (C.M.R.), următoarele:
- anularea Deciziei nr. 2/2022 pronunțată de Comisia de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Galați;
- anularea Deciziei nr. 109/2023 a Comisiei superioare de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din România;
- obligarea pârâților la o nouă soluționare a sesizării disciplinare înregistrată la Colegiul Medicilor Galați cu nr. 362/17.04.2019 (cu obiect, infectarea cu stafilococ auriu a pacientei B., decedată la Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Andrei" Galați), cu respectarea și aplicarea prevederilor legale și procedurale, ce erau adecvate situație și actului de sesizare la momentul formulării acestuia.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința nr. 109 din 3 aprilie 2024 a Curții de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal, a fost declinată competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu instituțiile pârâte Comisia de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Galați, Colegiul Medicilor Galați, Comisia Superioară de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din România și Colegiul Medicilor din România, în favoarea secției contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Galați.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut, în esență, că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește regulile generale în ceea ce privește competența de soluționare a litigiilor privind acte administrative, cu trimitere la criteriile rangului autorității emitente și cel valoric, în timp ce alin. (1)
1
al aceluiași articol prevede o excepție de la aceste reguli generale, aplicabilă litigiilor privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene.
Cum, în speță, nu este incidentă excepția de la alin. (1)
1
și nu există alte norme speciale derogatorii în privința competenței materiale, Curtea a apreciat că este incident regimul general reglementat de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența instanței fiind atrasă de rangul autorității emitente a actului administrativ vătămător, act care a produs efecte juridice și a constituit punctul de plecare al litigiului, indiferent dacă împotriva lui a fost exercitat un recurs grațios sau unul ierarhic.
Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul Galați, secția contencios administrativ și fiscal este, în opinia Curții, instanța competentă să soluționeze în fond contestația împotriva Deciziei nr. 2/2022 emisă de Comisia de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Galați.
2.2. Prin sentința nr. 435 din 3 octombrie 2024 a Tribunalului Galați – secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Cutții de Apel Galați.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și a fost suspendată din oficiu judecata cauzei.
S-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut, în esență, că legiuitorul instituie competențe Curților de Apel de a soluționa acele litigii cu privire la actele administrative emise de autoritățile publice centrale.
În speță, Decizia nr. 109/2023 este întocmită de o autoritate publică centrală - Comisia Superioară din cadrul C.M.R. (concluzie desprinsă din coroborarea prevederilor art. 452 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care statuează "La nivelul CMR se organizează și funcționează Comisia superioară de disciplină, independentă de conducerea colegiului, care judecă în complete de 5 membri contestațiile formulate împotriva deciziilor comisiilor de disciplină teritoriale", cu dispozițiile art. 413 alin. (1) din același act normativ, care prevăd "CMR se organizează și funcționează pe criterii teritoriale, la nivel național și județean, respectiv la nivelul municipiului București)" astfel încât instanța competentă de a soluționa acțiunea este Curtea de Apel.
Referitor competența teritorială, Tribunalul a reținut dispozțiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și, având în vedere că, în cazul litigiilor cu obiect anularea unor acte administrative întocmite de autoritățile centrale, declanșate de o persoană fizică - așa cum este cazul în speță - competența teritorială este una exclusivă și aparține instanței de la domiciliul reclamantului, în speță Curtea de Apel Galați este competentă să soluționeze cauza.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), (13)4 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.
Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamantul A., prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Galați, Colegiul Medicilor Galați, Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din România și Colegiul Medicilor din România: anularea Deciziei nr. 2/2022 a Comisiei de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Galați; anularea Deciziei nr. 109/2023 a Comisiei superioare de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din România; obligarea pârâților la o nouă soluționare a sesizării disciplinare înregistrată la Colegiul Medicilor Galați cu nr. 362/17.04.2019 (cu obiect, infectarea cu stafilococ auriu a pacientei B., decedată la Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Andrei" Galați), cu respectarea și aplicarea prevederilor legale și procedurale, ce erau adecvate situație și actului de sesizare la momentul formulării acestuia.
Astfel, prin acțiunea formulată, reclamantul a criticat modul de soluționare a sesizării disciplinare înregistrată la Colegiul Medicilor Galați sub nr. x/17.04.2019, care a fost respinsă de Colegiul Medicilor din Galați – Comisia de disciplină prin Decizia nr. 2/2022, contestația împotriva acestei decizii fiind respinsă prin Decizia nr. 109/2023 a Colegiului Medicilor din România – Comisia superioară de disciplină, deciziile fiind emise în baza dispozițiilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și a Statutului Colegiului Medicilor din România publicat în Monitorul Oficial partea I nr. 435 din 04.05.2022.
Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 452 din Legea nr. 95/2006"(1) În cadrul fiecărui colegiu teritorial se organizează și funcționează comisia de disciplină, independentă de conducerea colegiului, care judecă în complete de 3 membri abaterile disciplinare săvârșite de medicii înscriși în acel colegiu. (2) La nivelul CMR se organizează și funcționează Comisia superioară de disciplină, independentă de conducerea colegiului, care judecă în complete de 5 membri contestațiile formulate împotriva deciziilor comisiilor de disciplină teritoriale. (…)"
Art. 456 din același act normativ prevede următoarele: "(1) Decizia pronunțată se comunică medicului sancționat și Biroului executiv al CMR. (2) Deciziile privind aplicarea sancțiunilor care se soldează cu suspendarea sau interzicerea exercitării profesiei se comunică și Ministerului Sănătății și, respectiv, angajatorului. (3) Persoana fizică sau juridică care a făcut sesizarea va fi informată cu privire la soluționarea cauzei de către comisia de disciplină. (4) În termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancționat, persoana care a făcut sesizarea, Ministerul Sănătății, președintele colegiului teritorial sau președintele CMR poate contesta decizia pronunțată de comisia de disciplină a colegiului teritorial.", iar conform art. 459 "Împotriva deciziei de sancționare a Comisiei superioare de disciplină, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancționat poate formula o acțiune în anulare la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază își desfășoară activitatea."
Așa fiind, în raport de obiectul litigiului reținut anterior, prin raportare la dispozițiile legale antereferite, în cauză se aplică dispozițiile speciale prevăzute de Legea nr. 95/2006 sub aspectul competenței de soluționare, cauza intrând sub incidența prevederilor art. 459 din acest act normativ.
În concluzie, Înalta Curte reține că, în cazul de față, competența materială de soluționare a cauzei, în primă instanță, aparține Tribunalului Galați – secția contencios administrativ și fiscal.
Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați – secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu intimații Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Galați, Comisia de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor și Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din România în favoarea Tribunalului Galați – secția contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 24 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.