ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.10.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4785/2024

HOTĂRÂRE
24.10.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4785/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 24 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fălticeni și înregistrată sub nr. x/2023 din data de 16 noiembrie 2023, petentul A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, a solicitat să se constate nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție nr. x, încheiat în data de 15.11.2023, motivat de faptul că nu a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa.

2.1. Prin sentința nr. 532 din 5 martie 2024 a Judecătoriei Fălticeni, s-a admis excepția necompetenței teritoriale; s-a declarat necompetentă Judecătoria Fălticeni privind soluționarea cauzei având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul A. și a fost trimisă cauza spre soluționare Judecătoriei Bacău.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Fălticeni a reținut că, prin Legea nr. 107/2022 din 20 aprilie 2022 pentru modificarea art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor s-a dispus modificarea art. 32, astfel: "Plângerea se depune și se soluționează în baza competenței alternative la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul."

Cu toate acestea, în prezenta cauză, competența se stabilește în baza art. 118 alin. (1) din O.U.G nr. 195/2002, întrucât este vorba despre o contravenție privind circulația pe drumurile publice, dispoziții care nu au fost modificate prin Legea nr. 107/2022 din 20 aprilie 2022, conținutul său rămânând neschimbat.

Ca atare, instanța reține că art. 118 alin. (1) din O.G. nr. 195/2002 derogă de la O.G. nr. 2/2001, care reglementează regimul juridic general al contravențiilor, având în vedere faptul că O.U.G. nr. 195/2002 reprezintă o lege specială, iar raportul dintre cele două este guvernat de principiul specialia generalibus derogant, care implică, printre altele, și faptul că norma specială e cea care derogă de la norma generală, norma specială este de strictă interpretare la cazul respectiv și că o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o norma specială.

Pentru a stabili astfel, instanța a avut în vedere și principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative recunoscut de art. 63 din Legea nr. 62/2000 privind normele de tehnică legislativă, conform căruia nu se poate deroga printr-un act normativ de forță juridică inferioară (ordonanța de guvern) de la normele stipulate de un act normativ de forță juridică superioară (ordonanța de urgență).

Având în vedere mențiunile din procesul-verbal de contravenție, conform căruia se reține locul săvârșirii faptei ca fiind DN2- E85 în localitatea Dumbrava, județul Bacău, localitate aflată în circumscriptia Judecătoriei Bacău, instanța competentă este Judecătoria Bacău.

2.2. Prin Sentința 6141 din 4 septembrie 2024 a Judecătoriei Bacău – secția civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bacău, invocată din oficiu.

A fost declinată competența de soluționare a plângerii contravenționale formulate de către petentul A. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, împotriva procesului-verbal de contravenție nr. x din data de 15.11.2023, în favoarea Judecătoriei Fălticeni.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Bacău și Judecătoria Fălticeni.

A fost suspendată, din oficiu, judecată cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Bacău a reținut că, prin dispozițiile articolului unic din Legea nr. 254/2023, a fost modificat conținutul art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002, în sensul că (1) Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul.

Instanța reține că normele legale evocate au intrat în vigoare la data de 27.07.2023 și au caracterul unor norme de procedură. În egală măsură, instanța are în vedere prevederile art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după data intrării ei în vigoare. Or, în condițiile în care cererea a fost formulată de petent la data de 16.11.2023, instanța reține că în cauză se aplică art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002 în forma în vigoare la momentul înregistrării cererii, care stabilea competența alternativă de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea instanței în circumscripția căreia se află locul constatării faptei reținute în sarcina petentului ori a instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul.

Într-o atare situație, având în vedere și dispozițiile art. 116 din C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, rezultă că revine petentului dreptul de a alege instanța pe care să o învestească cu soluționarea plângerii contravenționale, respectiv fie instanța de la domiciliul său, fie instanța în a cărei circumscripție a fost constată fapta.

Prin raportare la cauza dedusă judecății, instanța reține că petentul A. are domiciliul în jud. Suceava, și a ales să înregistreze plângerea contravențională la judecătoria de la domiciliul său, respectiv la Judecătoria Fălticeni.

Față de aceste aspecte, reținând, pe de o parte, competența alternativă de soluționare a plângerii contravenționale formulate în baza art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002 și, pe de altă parte, învestirea de către petent a instanței de la domiciliul său cu soluționarea cererii, respectiv a Judecătoriei Fălticeni, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bacău.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), (13)4 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Pentru identificarea instanței competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată, în speță acesta fiind reprezentat de cererea formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție nr. x, încheiat în data de 15.11.2023.

Înalta Curte reține că în cauză competența se stabilește potrivit dispozițiilor art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002. Prin dispozițiile articolului unic din Legea nr. 254/2023 a fost modificat conținutul art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002, în sensul că "(1) Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul."

Potrivit prevederile art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după data intrării ei în vigoare.

Se constată că normele legale evocate au intrat în vigoare la data de 27.07.2023 și au caracterul unor norme de procedură, iar cererea a fost formulată de petent la data de 16.11.2023, astfel că în cauză se aplică art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002 în forma în vigoare la momentul înregistrării cererii, care stabilea competența alternativă de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea instanței în circumscripția căreia se află locul constatării faptei reținute în sarcina petentului ori a instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul.

Într-o atare situație, având în vedere și dispozițiile art. 116 din C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, rezultă că revine petentului dreptul de a alege instanța pe care să o învestească cu soluționarea plângerii contravenționale, respectiv fie instanța de la domiciliul său, fie instanța în a cărei circumscripție a fost constată fapta.

Prin raportare la cauza dedusă judecății, Înalta Curte reține că petentul A. are domiciliul în jud. Suceava, și a ales să înregistreze plângerea contravențională la judecătoria de la domiciliul său, respectiv la Judecătoria Fălticeni.

Față de aceste aspecte, reținând, pe de o parte, competența alternativă de soluționare a plângerii contravenționale formulate în baza art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002 și, pe de altă parte, învestirea de către petent a instanței de la domiciliul său cu soluționarea cererii, Înalta Curte reține că, în cazul de față, competența materială de soluționare a cauzei, în primă instanță, aparține Judecătoriei Fălticeni.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fălticeni.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe A. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Bacău - S.R. BDNE în favoarea Judecătoriei Fălticeni.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-02-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1027/2024
Ședința publică din data de 22 februarie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin plâng
ÎCCJ 2024-11-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5416/2024
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin cererea înregistrată
ÎCCJ 2023-06-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3073/2023
Ședința publică din data de 7 iunie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin plângerea contravențională înregistrată
ÎCCJ 2024-06-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3151/2024
contravențională reținută prin procesul-verbal ce face obiectul cauzei. Așadar, verificându-și competența teritorială privind soluționarea cauzei, prin raportare la considerentele expuse, instanța a constatat, așa cum rezultă din cuprinsul
ÎCCJ 2023-02-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 850/2023
Ședința publică din data de 16 februarie 2023 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată pe rolul Judecător
Sursă