ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4772/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția a II-civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 09.06.2023, sub nr. x/2022, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu (IPJ Sibiu), ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției 254920/3.04.2023 emisă de IPJ Sibiu, comunicată la data de 12.04.2023, menținută prin respingerea plângerii prealabile conform adresei Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) - Direcția de Ordine Publică sub nr. x/29.05.2023. Prin sentința nr. 409/2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Sibiu a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a acestei din urmă instanțe înregistrându-se la data de 26 octombrie 2023, sub nr. x/2022. Pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu a depus la dosar întâmpinare, prin care, pe cale de excepție, a invocat lipsa calității procesuale pasive, având în vedere că actul administrativ reprezentat de Dispoziția Directorului Direcției de Ordine Publică nr. 254920 din 03.04.2023 este emis la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică, și nu de către Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 14 din 23 ianuarie 2024 a Curții de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu invocată de acest pârât și a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 14 din 23 ianuarie 2024 a Curții de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta a susținut că, anterior primului termen de judecată, adică la data de 05.12.2023, reclamanta a precizat acțiunea arătând că se impune întregirea cadrului procesual, deoarece, din eroare, a mentionat în cererea de chemare în judecată că înțelege sa se judece cu Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu, emitentul actului administrativ atacat fiind Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR). Precizarea a fost motivată pe dispozitiile art. 78 C. proc. civ., față de care a cerut introducerea în cauză în calitate de pârât a IGPR. IPJ Sibiu a invocat exceptia lipsei calității procesuale pasive, cu admiterea căreia reclamanta a fost de acord la termenul din 23.01.2024, motivat de faptul că nu este emitentul actului administrativ a cărui anulare o solicită. Din oficiu, instanța a invocat exceptia tardivitătii acțiunii la termenul din 23.01.2024, însă prin solutia adoptată s-a pronunțat numai asupra exceptiei lipsei calității procesuale pasive a IPJ Sibiu. Or, de plano, este exclusă ipoteza tardivității unei acțiuni precizate anterior primului termen de judecata, conform art. 204 C. proc. civ. Nelegalitatea solutiei adoptate, cu consecința necercetării fondului, rezidă în încălcarea normelor procedural incidente, privitoare la: obligația instanței de a solutiona exceptiile invocate, chiar si cele din oficiu (cum este cea a tardivității, care nu a primit o solutionare prin hotarârea pronunțată), și obligația instanței de a califica în drept precizarea de acțiune prin care s-a chemat în judecată, în calitate de pârât, ca emitent al actului atacat – IGPR, și de a introduce acest pârât în cauză, nerespectate în pofida solicitărilor reclamantei. Ab initio, reclamanta a precizat scris (la 05.12.2023) în cadrul precizării de actiune, dar și verbal prin avocat la termenul din 23.01.2024, că înțelege să cheme în judecată pe emitentul actului administrativ în calitate de pârât. Instanta a încălcat normele procedurale reglementate la art. 78 C. proc. civ. (calificarea în drept a cererii fiind de apanajul exclusiv al instanței de judecată) care obligau, în atare situație, introducerea terțului – IGPR – în proces, dat fiind că reclamanta a formulat aceasta cerere și chiar înainte de primul termen de judecată. În opinia sa, era de apanajul exclusiv al instanței calificarea corectă a temeiului de drept al precizării de acțiune. Scopul manifest declarat de reclamantă în scris si verbal a fost acela de a asigura contradictorialitatea procedurii, dată fiind natura contencioasă a cauzei, cu autoritatea care este emitentul actului administrativ atacat. Prin urmare, în cauză au fost încălcate și dispozițiile art. 22 alin. (1), (4) și (5) C. proc. civ. In fine, recurenta a susținut că instanța a considerat în mod eronat că sunt aplicabile dispozițiile de drept material ale art. 16 alin. (1) din Legea 554/2004, pe care reclamanta și-ar fi întemeiat cererea, alături de cele de la art. 78 C. proc. civ., omițând principiul disponibilității și voința reclamantului de a se judeca cu IGPR ca emitent al actului administrativ atacat, în calitate de pârât și faptul că în cauză nu se punea problema (raportat la obiectul cauzei, deoarece nu s-a cerut plata unor despăgubiri) aplicării art. 16 1 din Legea nr. 554/2004. În spetă, deși reclamanta a solicitat expres introducerea în cauză, în calitate de pârât, a IGPR - emitent al actului administrativ, instanța a încălcat principiul disponibilității și scopul urmărit prin formularea cererii, hotărârea pronunțată fiind nelegală si supusă casării. In mod paradoxal, instanta a stabilit competența de solutionare în fond a cauzei raportat la emitentului actului administrativ, dar nu a mai ținut cont de aceasta constatare atunci când reclamanta si-a motivat cererea de introducere a acestuia în cauza tot în considerarea calității de emitent al actului administrativ.

Apărările formulate în recurs În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 24 octombrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante În urma verificărilor efectuate la sediul A. S.R.L. de către Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu (IPJ Sibiu) s-a constatat ca administratorul societății B. a fost condamnat penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005 (evaziune fiscală), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și interdicția drepturilor prevăzute la art. 66 (1) lit. g) C. pen., pentru o perioada de 1 an, în baza sentinței penale nr. 81/29.07.2021 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2021. Interdicția include dreptul de administrare al societății, funcție ocupată de către B. în baza statutului. În temeiul acestor împrejurări de fapt și drept, IPJ Sibiu a informat societatea, prin adresa x/10.02.2023, că avizul nr. 31940 POP din 02.12.2013 acordat administratorului B. și-a încetat valabilitatea, rațiuni față de care activitatea firmei a fost blocată, iar interesele acesteia nu mai pot fi reprezentate și nici actele semnate, societatea nemaiputând încheia acte, asuma drepturi și obligații. Imediat după informarea privind încetarea avizului, societatea a desemnat prin Adunarea Generală a Asociaților un nou administrator, iar Oficiul Registrului Comerțului a aprobat prin încheiere cererea de numire a noului administrator, sens în care în prezent societatea are doi administratori. Toate informările prezente ale IPJ Sibiu arată încetarea valabilității avizului administratorului B. și nu a licenței de funcționare nr. /23.03.2005 deținută de către S.C. A. S.R.L. IPJ Sibiu a emis dispoziția atacata în acest proces prin care a dispus: "neacordarea reînnoirii licenței de funcționare nr. /2005 deținută de A. S.R.L.". În motivarea dispoziției se arată ca administratorului societății i-a fost retras avizul și nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 19 alin. (10) din Legea 333/2003, acesta fiind condamnat penal. Împotriva dispoziției 254920/3.04.2023, societatea a formulat plângere prealabilă, care a fost soluționată de Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică (IGPR) în sensul că i-a comunicat prin adresa IGPR-Direcția de Ordine Publică sub nr. x/29.05.2023 că nu există motive noi care să justifice revocarea deciziei luate. În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu (IPJ Sibiu), ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției 254920/3.04.2023 emisă de IPJ Sibiu, comunicata la 12.04.2023, menținută prin respingerea plângerii prealabile conform adresei IGPR - Direcția de Ordine Publica sub nr. x/29.05.2023. Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, reclamanta formulând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. În esență, în motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat următoarele aspecte: încălcarea normelor procedural incidente, privitoare la: obligația instanței de a solutiona exceptiile invocate, chiar și cele din oficiu (cum este cea a tardivității, care nu a primit o solutionare prin hotarârea pronunțată), și obligația instanței de a califica în drept precizarea de acțiune prin care s-a chemat în judecată, în calitate de pârât, ca emitent al actului atacat – IGPR, și de a introduce acest pârât în cauză, nerespectate în pofida solicitărilor reclamantei, Instanta a încălcat normele procedurale reglementate la art. 78 C. proc. civ. (calificarea în drept a cererii fiind de apanajul exclusiv al instanței de judecată) care obligau, în atare situație, introducerea terțului – IGPR – în proces, dat fiind că reclamanta a formulat aceasta cerere și chiar înainte de primul termen de judecată, fiind apanajul exclusiv al instanței calificarea corectă a temeiului de drept al precizării de acțiune, fiind încălcate și dispozițiile art. 22 alin. (1), (4) și (5) C. proc. civ. instanța a considerat în mod eronat că sunt aplicabile dispozițiile de drept material ale art. 16 alin. (1) din Legea 554/2004, pe care reclamanta și-ar fi întemeiat cererea, alături de cele de la art. 78 C. proc. civ., omițând principiul disponibilității și voința reclamantului de a se judeca cu IGPR ca emitent al actului administrativ atacat, în calitate de pârât și faptul că în cauză nu se punea problema (raportat la obiectul cauzei, deoarece nu s-a cerut plata unor despăgubiri) aplicării art. 16 1 din Legea nr. 554/2004. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., privind susținerea că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză. Astfel, se observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii. Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii. Înalta Curte constată că recurenta a invocat nulitatea hotărârii, prin prisma încălcării de către instanță a obligației de a solutiona exceptiile invocate, chiar și cele din oficiu (cum este cea a tardivității, care nu a primit o solutionare prin hotarârea pronunțată), și obligația instanței de a califica în drept precizarea de acțiune prin care s-a chemat în judecată, în calitate de pârât, ca emitent al actului atacat – IGPR, și de a introduce acest pârât în cauză, nerespectate în pofida solicitărilor reclamantei, instanța a încălcat normele procedurale reglementate la art. 78 C. proc. civ. (calificarea în drept a cererii fiind de apanajul exclusiv al instanței de judecată) care obligau, în atare situație, introducerea terțului – IGPR – în proces. Art. 175 C. proc. civ. fixează regulile și condițiile pe care trebuie să le respecte părțile sau instanța pentru a fi în măsură să invoce nulitatea unui act de procedură. În centrul acestor condiții, necesar a fi îndeplinite pentru constatarea nulității unui act de procedură, stau: a) producerea unei vătămări; b) posibilitatea înlăturării acesteia numai prin anularea actului. Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.: "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei." În aceste condiții, instanța de fond a procedat la analizarea cu întâietate a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu, exceptie de fond, absolută și dirimantă. Prin urmare, se constată că prima instanță și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 22 alin. (1), (4) și (5) C. proc. civ. care prevăd că "(1) Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile. (...) (4) Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă. (5) Cu toate acestea, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părțile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora." Astfel, în temeiul art. 204 alin. (3) C. proc. civ., față de lipsa oricărei precizări din partea pârâtei cu privire la cererea modificatoare depusă la data de 5 decembrie 2023, înregistrată tot în data de 5 decembrie 2023, a pus în discuție tardivitatea modificării de acțiune formulată de reclamantă în prezenta cauză, iar, după exprimarea punctului de vedere al apărătorului reclamantei, instanța de fond a reținut că în prezenta cauză reclamanta arată în mod expres că nu înțelege să formuleze o cerere de modificare a cererii introductive sub aspectul lărgirii cadrului procesual, sens în care, a luat act de dispoziția formulată de doamna avocat. În atare condiții, sunt lipsite de suport susținerile recurentei în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția tardivității cererii de modificare a acțiunii invocată din oficiu, precum și faptul că s-ar fi încălcat principiul disponibilității. Sunt nefondate și susținerile recurentei în sensul că prima instanță nu a calificat în drept precizarea de acțiune prin care a chemat în judecată, în calitate de pârât, ca emitent al actului atacat – IGPR, în condițiile în care, în raport de precizările reclamantei, a acordat cuvântul pe cererea formulată în temeiul art. 78 C. proc. civ., privind introducerea în cauză în calitate de pârât a IGPR, pe care a și soluționat-o în sensul respingerii, prin raportare la aceste dispoziții legale coroborate cu cele ale art. 16 1 din Legea 554/2004, a căror interpretare și aplicare a fost criticată, de asemenea, de recurentă, aspect care se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi însă reținută în cauză. Înalta Curte amintește că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. Se reține că potrivit art. 78 din C. proc. civ.: "(1) În cazurile expres prevăzute de lege, precum și în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părțile se împotrivesc. (2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond." Art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 prevede următoarele: "Când raportul juridic dedus judecății o impune, instanța de contencios administrativ va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altei persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului și instanța apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, aceasta va respinge cererea fără a se pronunța în fond." Prin urmare, dispozițiile art. 78, respectiv art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 menționează posibilitatea introducerii în cauză a unui nou pârât. Însă, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, această posibilitate vizează doar ipoteza în care într-un litigiu de contencios administrativ cadrul procesual urmează a fi întregit ca urmare a unui cadru procesual ce vizează caracterul incomplet, sens în care, instanța a acordat cuvântul pe excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului IPJ Sibiu, cu admiterea cărei recurenta-reclamantă a menționat că este de acord. În atare condiții, nu se poate susține în mod valid greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 78 C. proc. civ. și art. 16 1 din Legea nr. 554/2004. În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu respectarea normelor de procedură precum și cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.