ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3566/2023

Ședința publică din data de 28 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 iunie 2022, pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române ("IGPR", "Inspectoratul"), a solicitat obligarea pârâtului la soluționarea cererii înregistrate sub nr. x/10.05.2022, prin care a solicitat scoaterea sa din Registrul automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, înființat prin Legea nr. 118/2019 și încetarea aplicării măsurilor prevăzute de Legea nr. 118/2019.

Prin sentința civilă nr. 74 din 7 octombrie 2022, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței materiale invocate de pârât prin întâmpinare, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 74 din 7 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În motivarea recursului, reclamantul susține că s-a adresat instanței de contencios administrativ întrucât pârâtul IGPR nu a soluționat cererea ce i-a fost adresată, răspunsul prin care s-a comunicat recurentului că se poate adresa IPJ Mureș nereprezentând o soluționare efectivă a cererii. În măsura în care pârâtul ar fi apreciat că nu este competent să soluționeze cererea reclamantului, aceasta trebuia trimisă spre competentă soluționare IPJ Mureș, conform art. 6

1

din O.G. nr. 27/2002.

Recurentul-reclamant invocă și prevederile art. 52 alin. (1) din Constituție, art. 8 alin. (1) și art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, susținând că a considerat conduita pârâtului ca reprezentând un refuz nejustificat.

Cât privește dispozițiile Legii nr. 118/2019, recurentul-reclamant reiterează contextul factual care l-a determinat să adreseze cererea către pârâtul IGPR, arătând că acest Inspectorat avea obligația de a soluționa cererea în modalitatea pe care o aprecia a fi legală, iar apărările formulate de pârât cu privire la procedura de înscriere în Registrul automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor nu pot suplini refuzul de soluționare a cererii adresate de reclamant.

Pentru motivele expuse, precum și în raport de dispozițiile Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, consideră recurentul-reclamant că pârâtul IGPR are calitate procesuală pasivă în cauză.

3.2. Pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a formulat recurs incident, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând soluția de respingere a excepției necompetenței materiale a instanței de fond în soluționarea cauzei de față.

În susținerea căii de atac, recurentul-pârât afirmă că prevederile care guvernează prezenta cauză sunt cele ale Legii nr. 118/2019, iar nu cele ale Legii nr. 554/2004. Potrivit art. 20 din Legea nr. 118/2019, în cazul cererilor de rectificare a datelor înscrise în Registrul național automatizat se aplică prevederile art. 32 și 33 din Legea nr. 290/2004, care stabilesc că instanța competentă să soluționeze astfel de cereri este judecătoria în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.

Prin urmare, întrucât reclamantul s-a adresat IGPR cu o solicitare de rectificare a datelor înscrise în registrul amintit, care a fost respinsă prin adresa contestată în cauză, recurentul-pârât apreciază că instanța competentă să soluționeze cauza este judecătoria de la domiciliul reclamantului, astfel că solicită instanței de recurs să constate necompetența materială a Curții de Apel Târgu-Mureș și să trimită cauza spre soluționare instanței competente.

4.1. Pârâtul IGPR a depus întâmpinare față de recursul declarat de reclamantul A., prin care a invocat excepția inadmisibilității căii de atac, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce privește inadmisibilitatea căii de atac, pârâtul a susținut că prevederile care guvernează prezenta cauză sunt cele ale Legii nr. 118/2019, iar nu cele ale Legii nr. 554/2004, iar potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 118/2019, raportat la art. 33 alin. (2) din Legea nr. 290/2004, hotărârea pronunțată de prima instanță este definitivă, astfel că recursul este inadmisibil.

În ceea ce privește argumentele recursului principal, consideră pârâtul că acesta nu cuprinde critici concrete de nelegalitate aduse sentinței recurate, ci reiterează aspecte ce țin de fondul cauzei. Întrucât nu este o cale devolutivă de atac, recursul declarat de reclamant este lovit de nulitate absolută, în condițiile art. 486 și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu indică motivele pe care se întemeiază calea de atac și nici dezvoltarea acestora.

Referitor la soluția instanței de fond privind admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a IGPR, recurentul-pârât solicită menținerea acesteia, în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) și (3) și art. 8 din Legea nr. 118/2019. Recurentul-reclamant este înscris în registrul local care se află la nivelul IPJ Mureș, iar nu la nivelul IGPR, iar potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 218/2002, inspectoratele de poliție județene au personalitate juridică proprie. Prin urmare, IGPR nu poate fi parte într-un proces având ca obiect o evidență întocmită și gestionată de o altă unitate de poliție cu personalitate juridică. Între recurentul-reclamant și IGPR nu s-a născut niciun raport juridic, registrul la care acesta face referire fiind gestionat de IPJ Mureș, iar rectificarea datelor din registru revine în sarcina acestei autorități.

În subsidiar, în măsura în care instanța de recurs va trece peste apărările anterior expuse, recurentul-pârât solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, reiterând apărările prezentate în fond.

4.2. Reclamantul A. a depus întâmpinare față de recursul incident declarat în cauză de pârâtul IGPR, invocând excepția lipsei de interes în raport de dispozițiile art. 472 C. proc. civ., considerând că, întrucât Inspectoratul beneficiază de o soluție favorabilă în primă instanță, nu justifică interesul casării sentinței atacate.

În subsidiar, reclamantul solicită respingerea recursului incident, ca nefondat, apreciind că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii în ceea ce privește soluționarea excepției necompetenței materiale.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate de părți, Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil analizării excepțiilor invocate în cauză și, în subsidiar, a fondului recursurilor, Înalta Curte apreciază necesar a face o serie de precizări cu privire la încadrarea criticilor formulate de părți în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, instanța reține că, deși pârâtul IGPR a încadrat recursul incident în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile referitoare la greșita soluționare a excepției necompetenței materiale a instanței de judecată se subsumează pct. 3 al aceluiași articol, respectiv cazului de casare referitor la încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, urmând a fi analizate din această perspectivă.

În ceea ce privește recursul principal declarat de reclamantul A., Înalata Curte constată, contrar susținerilor pârâtului IGPR, că recursul cuprinde motive de nelegalitate concrete cu privire la sentința recurată, care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că solicitarea de constatare a nulității recursului este neîntemeiată.

Referitor la excepția lipsei de interes a recursului incident declarat de pârâtul IGPR, invocată de recurentul-reclamant prin întâmpinare, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată, constatând că pârâtul IGPR justifică interesul formulării recursului incident, chiar dacă, astfel cum susține și reclamantul, soluția instanței de fond îi este favorabilă.

Potrivit art. 472 C. proc. civ., aplicabil și în recurs potrivit art. 491 din același cod, intimatul este în drept să formuleze recurs incident prin care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe.

Înalta Curte reține că prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului IGPR și a respins cererea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, însă a respins excepția necompetenței materiale a curții de apel, invocată de același pârât.

Prin recursul principal, reclamantul a criticat soluția de respingere a acțiunii ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În consecință, deși beneficiază de o soluție favorabilă în primă instanță, pârâtul IGPR are interesul de a formula și susține recursul incident întrucât, în ipoteza admiterii căii de atac formulate de partea oponentă, cu consecința casării sentinței recurate și reluării judecății în fond, pârâtul urmărește să obțină la rândul său o soluție favorabilă în ceea ce privește excepția necompetenței materiale a curții de apel, astfel încât cauza să fie rejudecată în fond de instanța pe care o consideră competentă.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului principal, invocată de recurentul-pârât IGPR, Înalta Curte o va analiza împreună cu fondurile recursurilor declarate în cauză, printr-o serie de considerente comune.

Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului IGPR la soluționarea cererii nr. x/10.05.2022, apreciind că răspunsul comunicat la data de 16.06.2022 nu reprezintă o soluționare a acestei cereri. Temeiul de drept al acțiunii îl reprezintă prevederile art. 6

1

din O.G. nr. 27/2007 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, coroborate cu prevederile art. 8 și art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004.

În esență, reclamantul se plânge de nesoluționarea unei cereri adresate autorității publice, considerând că răspunsul emis de IGPR constituie un refuz nejustificat explicit de a răspunde cererii sale; prin îndrumarea petiționarului de a se adresa altei autorități, acest răspuns contravine dispozițiilor art. 6

1

din O.G. nr. 27/2007, care obligă autoritatea să trimită petițiile greșit îndreptate către autoritățile sau instituțiile competente potrivit legii.

Înalta Curte reține că un principiu fundamental al dreptului procesual civil îl reprezintă principiul disponibilității, reglementat de art. 9 C. proc. civ., alin. (2) al acestui text de lege prevăzând că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. Este adevărat că, potrivit rolului activ al judecătorului, ale cărui limite sunt definite de art. 22 C. proc. civ., judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, putând da sau restabili calificarea juridică a faptelor și actelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire; cu toate acestea, textul de lege prevede că judecătorul este obligat să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăși limitele învestirii.

În cauza de față, deși obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat în drept pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 și O.G. nr. 27/2000, a fost acela de a obliga pârâtul IGPR să răspundă cererii reclamantului, instanța de fond a confundat pretenția reclamantului cu conținutul cererii prin care acesta solicita radierea sa din Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor înființat prin Legea nr. 118/2019.

Pe cale de consecință, prima instanță a analizat cadrul procesual subiectiv în raport de dispozițiile Legii nr. 118/2019, coroborate cu cele ale Legii nr. 290/2004, concluzionând că Inspectoratul General al Poliției Române nu are atribuția gestionării acestui registru și, prin urmare, nici calitate procesuală pasivă în cauză. Aceasta în condițiile în care, anterior, a respins excepția necompetenței materiale a instanței de judecată, invocată de pârâtul IGPR prin raportare la dispozițiile art. 33 din Legea nr. 290/2004 care stabilesc în favoarea judecătoriei competența de soluționare a acțiunilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 118/2019, constatând că în speță sunt incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, care stabilesc competența de soluționare a cauzei în favoarea curții de apel, în raport de rangul autorității publice chemate în judecată și căreia reclamantul îi adresase petiția sa.

Astfel, pe de-o parte, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 în ceea ce privește competența instanței învestită cu soluționarea cauzei, invalidând susținerile pârâtului IGPR cu privire la incidența prevederilor Legii nr. 118/2019 și Legii nr. 290/2004, iar pe de altă parte, a analizat cadrul procesual subiectiv exclusiv în baza acestor acte normative.

Raportat la petitul cererii de chemare în judecată și la motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, Înalta Curte constată că reclamantul nu a formulat contestație împotriva soluției de respingere a cererii de rectificare a înscrierii sale în registrul național automatizat, în condițiile art. 20 din Legea nr. 118/2019 și art. 33 din Legea nr. 290/2004, după cum în mod greșit a apreciat prima instanță, ci a solicitat obligarea pârâtului să răspundă petiției sale, în condițiile Legii nr. 554/2004 și O.G. nr. 27/2000. În aceste condiții, raportul juridic dedus judecății se derulează între reclamantul titular al cererii administrative și pârâtul destinatar al cererii - Inspectoratul General al Poliției Române, iar împrejurarea că pârâtul nu ar avea atribuția legală a soluționării unei astfel de cereri este un aspect care ține de fondul cauzei, iar nu de calitatea procesuală pasivă a autorității publice.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că este neîntemeiată excepția inadmisibilității recursului principal, invocată de pârâtul IGPR în raport de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 118/2019 și art. 33 alin. (2) din Legea nr. 290/2004, câtă vreme litigiul privește refuzul de soluționare a unei petiții în conformitate cu prevederile O.G. nr. 27/2002 raportat la cele ale Legii nr. 554/2004, reclamantul având deschisă calea de atac împotriva sentinței instanței de fond, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond, prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a fost respinsă acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă este nelegală, prima instanță făcând o greșită aplicare în cauză a prevederilor art. 9 și art. 22, raportat la art. 36 C. proc. civ., iar recursul declarat de reclamant este fondat.

În consecință, constatând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, Înalta Curte, în condițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române ca neîntemeiată, trimițând cauza aceleiași instanțe în vederea judecării fondului.

Considerente expuse anterior susțin și soluția de respingere, ca nefondat, a recursului incident declarat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române.

Înalta Curte constată că în cauză, conform principiului dreptului de dispoziție al reclamantului, cererea se întemeiază pe prevederile O.G. nr. 27/2002 raportat la cele ale Legii nr. 554/2004. Cum O.G. nr. 27/2002 nu conține norme speciale de competență, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care stabilesc în competența de soluționare a curților de apel litigiile privind contestarea actelor emise de autoritățile publice centrale, categorie în care se încadrează și pârâtul IGPR. Acțiunea prin care se solicită obligarea autorității publice centrale la îndeplinirea unor atribuții despre care se susține că-i revin potrivit legii și/sau cenzurarea actului administrativ asimilat reprezentat de refuzul nejustificat sunt tot în competența instanței de judecată învestită cu verificarea legalității actelor administrative tipice emise de această autoritate.

Prin urmare, prima instanță a constatat în mod corect că revine curții de apel competența soluționării cererii formulate de reclamant, astfel că, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul incident declarat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului principal, ca neîntemeiată.

Respinge excepția lipsei de interes a recursului incident, ca neîntemeiată.

Admite recursul principal declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 74 din 7 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române, ca neîntemeiată.

Trimite cauza aceleiași instanțe în vederea judecării fondului.

Respinge recursul incident declarat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.