ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4771/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal, la data de 23.03.2023, sub nr. x/2023, reclamantul Sindicatul Polițiștilor Dolj - pentru A. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, B., Inspectoratul de Politie Județean Dolj solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: în principal, admiterea acțiunii, anularea Hotărârii Consiliului National pentru Combaterea Discriminării nr. 668/09.11.2022 și obligarea Consiliului National pentru Combaterea Discriminării la soluționarea pe fond a petiției, cu cheltuieli de judecată, iar, în subsidiar, admiterea acțiunii, anularea Hotărârii Consiliului National pentru Combaterea Discriminării nr. 668/09.11.2022, în sensul de a se constata că prin actele si faptele săvârșite de către comisarului șef de politie B. din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj atât petentul, cât si lucrătorii din cadrul Grupei II a Serviciului pentru acțiuni Speciale Dolj au fost discriminați, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, art. 15 din Anexa nr. VI la Legea nr. 153/2017, obligarea părții care a săvârșit fapta să publice în mass-media un rezumat al hotărârii prin care se constata săvârșirea contravenției, precum și la orice măsura necesara pentru înlăturarea consecințelor acestei fapte, conform art. 26 alin. (1)-(3) din O.G. nr. 137/2000, cu cheltuieli de judecată. La data de 19.04.2023, pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a depus la dosar întâmpinare. Pe cale de excepție, a invocat lipsa calității procesuale pasive a instituției în ceea ce privește toate capetele de cerere principale, precum și toate capetele de cerere subsidiare. Luând în considerare faptul că instanța de contencios administrativ și fiscal nu are competență în a analiza existența sau inexistența discriminării (așa cum este ea definită de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000), acest fapt fiind de competența exclusivă al C.N.C.D., a invocat excepția necompetenței generale a Curții de Apel Craiova în ceea ce privește capătul de cerere subsidiar nr.

Având în vedere că reclamantul solicită instanței de contencios administrativ și fiscal, în subsidiar, să ia anumite măsuri de combatere a discriminării (măsuri stabilite în mod expres prin art. 26 din O.G. nr. 137/2000), iar instanța nu are competența de a se pronunța asupra existenței discriminării, a invocat excepția prematurității acțiunii în privința capătului de cerere subsidiar nr.

La data de 20.04.2023, pârâtul B. a depus la dosar întâmpinare. A invocat excepția lipsei calității procesuale, față de dispozițiile art. 36 din C. proc. civ., art. 8, art. 18 alin. (1) din Legea 554/2004 contenciosului administrativ. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 12 din 16 ianuarie 2024, a Curții de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal, s-au respins excepțiile procesuale invocate de pârâți și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Polițiștilor Dolj pentru A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj și B.. Prin încheierea din 10 mai 2023, Curtea: a recalificat din oficiu excepția necompetenței în ce privește capătul 2 din cerere de constatare directă de către instanță a discriminării, ca fiind de inadmisibilitate a solicitării; a unit cu fondul această excepție deoarece verificarea directă a discriminării este un aspect de fond; în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța le-a respins, întrucât cadrul procesual în fața instanței este cadrul procesual de la CNCD, atâta vreme cât în Hotărârea 668/2022 pronunțată de CNCD în dosarul nr. x/2022 au fost trei părți în cadrul procesual de la Consiliu instanța nu poate să dispună la acest moment restrângerea cadrului procesual deci procedura în instanță se desfășoară cu un cadru procesual care este preluat de la momentul în care s-au făcut verificări și s-a demarat procedura jurisdicțională la CNCD; cu privire la excepția prematurității invocată de pârâtul IPJ Dolj având în vedere că aceasta este o excepție de procedură care privește efectuarea unor operațiuni în termen, în consecință, nefiind invocate argumente de procedură ci de fond, Curtea a considerat că excepția prematurității trebuie recalificată în excepția lipsei de interes conform argumentelor aduse în susținerea acestei excepții; fiind o excepție a lipsei de interes, pe capătul doi de cerere privind judecata pe fond privind existența sau inexistență discriminării, de asemenea a unit-o cu fondul alături de excepția inadmisibilității. Întrucât nu este un impediment să fie observat documentul prin procedura specială, prin care se trimit și se pun la dispoziție, documentele clasificate însă, Curtea a apreciat pertinente, concludente și utile doar o parte din probele solicitate, și, în consecință, a dispus o adresă către pârâtul CNCD pentru a se înainta toate actele care au stat la baza emiterii hotărârii contestate, iar în ceea ce privește audierile aflate pe suport electronic video și audio a apreciat că le va cere doar după o altă dezbatere pe probatorii, dacă consideră necesar că actele care au stat la baza emiterii hotărârii atacate nu sunt suficiente și a prorogat discuția utilității unor probe aflate pe suport electronic până la observarea înscrisurilor care au stat la baza emiterii hotârârii și, de asemenea, a prorogat discuția asupra utilității cu privire la ordinul MAI nr. 7/31.01.2018, secret, până la momentul în care se vor observa aceste înscrisuri. Prin încheierea din 13 septembrie 2023, Curtea: a admis proba propusă de partea reclamantă în sensul că nu se vor audia martorii, ci se va interveni cu adresă către pârâtul CNCD să depună suportul pe care se află declarațiile pe care le-au avut în vedere și fac vorbire despre ele în cuprinsul hotărârii atacate, pe ce suport a fost adminsitrată proba și să trimită dovada pe suportul pe care îl dețin a probei testimoniale a celor trei persoane; a respins cererea privind audierea directă în fața instanței a acestora; a respins proba cu informațiile clasificate cu motivarea că, în primul rând acestea trebuie să vizeze obiectul principal al cauzei, iar condițiile de muncă nu sunt obiectul principal al prezentei cauze, ci anularea Hotărârii CNCD. A reținut că în prezenta procedura judiciară nu se verifică în principal condițiile de muncă ci într-o procedura care verifică legalitatea unui act emis de către o autoritate de reglementare în domeniu în speță, în domeniul discriminării – Consiliul Național de Combaterea Discriminării. De asemenea, a apreciat că o astfel de probă se încuviințează de către instanță în măsura respectării principiului necesitații de a cunoaște ori sub aspectul obiectului principal al acțiunii necesitatea de a cunoaște nu apare ca fiind îndeplinită. Deoarece elemente din reglementările specifice au fost indicate ca apărări de către pârâți, reclamantul nu este în situația de dezechilibru pe aspectul probatoriu, pentru a justifica verificarea unor reglementărilor legale clasificate privind condițiile de muncă, reclamantul avand posibilitatea de a formula propriile apărări față de susținerile pârâților. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierilor din 10 mai 2023 și 13 septembrie 2023 și a sentinței nr. 12 din 16 ianuarie 2024, ale Curții de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul Polițiștilor Dolj pentru A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-reclamant a invocat nelegalitatea încheierilor de ședință din 10 mai 2023 și din 13 septembrie 2023 privind modul de soluționare din oficiu a excepțiilor de procedură la primul termen de judecată din 13 mai 2023 coroborate cu modul nelegal al Curții, din oficiu, de a pune în discuție la data de 16 ianuarie 2024, după încuviințarea parțială a probelor, admisibilitatea acțiunii față de posibilitatea instanței de a se pronunța pe fond și a stabili existența discriminării odată cu soluționarea cauzei pe fond prin sentința pronunțată la aceeași dată. În dispozitiv instanța nu s-a pronunțat cu privire la fiecare excepție în parte pe care a respins-o în considerente. In dispozitiv instanța nu s-a pronunțat cu privire la excepția consemnată în practicaua sentinței recurate în care se consemnează: "Curtea, din oficiu, pune în discuție admisibilitatea acțiunii față de posibilitatea de a se pronunța pe fond și a stabili existența discriminării". Prin urmare, în opinia sa, sancțiunea este nulitatea hotărârii. Faptul că în considerentele sentinței recurate instanța respinge excepția necompetentei generale a Curții de Apel, excepția lipsei calitătii procesuale pasive a pârâților și excepția prematurității acțiunii în privința capătului de cerere subsidiar nr. 3 din perspectiva lipsei interesului născut și actual în solicitare a unei măsuri de combatere a discriminării, nu complinește omisiunea pronunțării în dispozitiv cu privire la aceste excepții, așa cum în mod nelegal a procedat. La primul termen de judecată, prin încheierea de ședință din data de 10 mai 2023, din oficiu Curtea a recalificat excepția necompetenței, în ce privește capătul 2 din cerere de constatarea directă de către instanță a discriminării, ca fiind de inadmisibilitate a solicitării, după care, a unit cu fondul această excepție deoarece verificarea directă a discriminării este un aspect de fond. Prin aceeași încheiere Curtea din oficiu a recalificat excepția prematurității în excepția lipsei de interes pe capătul doi de cerere privind judecata pe fond privind existența sau inexistența discriminării, pe care, de asemenea, o unit-o cu fondul alături de excepția inadmisibilitații, pe care nu s-a pronunțat. Prin încheierea de ședință din 13 septembrie 2023, Curtea de Apel Craiova a reluat discuțiile pe probatorii și a respins cererea reclamantului privind audierea directă în fața instanței a martorilor C., D. și E. ce au fost audiați în fața Colegiului, pentru a se constata daca se confirma în totalitate cele invocate în sesizarea ce face a obiectul cercetărilor atașarea Ordinului MAI nr. 7/2018, document ce a stat la baza analizei de către Consiliu și la care nu a avut acces și despre care se face vorbire în Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 668/09.11.2022 si în care sunt menționate toate criteriile de apreciere a salariului de excelență ce fac obiectul unuia din capatele de cerere ce privesc fondul discriminării. La data de 16 ianuarie 2024, Curtea, din oficiu, a pus în discuție admisibilitatea acțiunii față de posibilitatea instanței de a se pronunța pe fond și a stabili existența discriminării după care a acordat cuvântul părților cu privire la excepție și, soluționând cauza pe fond. In ceea ce privește fondul cauzei, recurentul-reclamant a susținut că, în cauză, Curtea de Apel Craiova, în mod nelegal, a constatat posibilitatea exercitării controlului de legalitate asupra hotărârii CNCD nr. 723/13.12.2017 pentru nemotivare, respectiv neanalizarea în concret a sesizării formulate a faptelor și probelor aduse de reclamant, în raport de dispozițiile art. 1 și 2 din O.G. nr. 137/2000, fiind încălcate dispozițiile art. 425 (l) lit. b) C. proc. civ. față de caracterul administrativ jurisdicțional al procedurii în fața CNCD. Așa cum a invocat prin cererea de chemare în judecată, a considerat că instanța trebuia să observe Hotărârea CNCD nr. 668/09.11.2022 si să constate cum că în aceasta s-a procedat la: prezentarea pur teoretică a noțiunii de discriminare de la pag. 8-13 pct. 42-54 din hotărârea CNCD; mențiunea lipsei raportului de cauzalitate între criteriile indicate si disensiunile apărute între părți de la pag. 13 pct. 54; mențiunea cum că nu există o situație relevată din care sa rezulte că partea reclamată manifestă o atitudine discriminatorie la adresa petentului din cauza faptului ca acesta aparține unei alte formațiuni sindicale, ceea ce nu a făcut, motiv pentru care își exprimă opinia potrivit căreia aceasta nu poate reprezenta o motivare a unei hotărâri administrativ-jurisdicționale, cum nelegal s-a reținut la fond. Recurentul a arătat că în sustinerea punctului de vedere sus-menționat la fond a invocat decizia nr. 2729/16 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație si Justitie - sectia de contencios administrativ si fiscal. A mai susținut că, deși în considerentele sentinței recurate, la pag. 14 paragraful trei de jos în sus, Curtea reține "Ca situație de fapt premisă că prin petiția nr. 2167/24.03.2022, reclamantul a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării având în vedere faptul că partea reclamată face nominalizări discriminatorii ale persoanelor care beneficiază de salariu de excelență obținut cu ocazia diferitelor misiuni de serviciu executate, pentru motive de apartenență sindicală.", ulterior la pag. 15 si respectiv pag. 16, instanța să se contrazică, si contrar celor reținute de chiar pârâtul CNCD, instanța să rețină că: " în concret, argumentele expuse de către reclamant în procedura administrativ-jurisdictională și ulterior reiterate în litigiul pendinte, în referire la dispozițiile art. 15 din Anexa nr. VI din Legea nr. 153/2017, sunt proprii unei cereri de chemare în judecată întemeiate pe raportul de serviciu al acestuia încheiat cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Dolj, vizând în fapt critici privind modalitatea de aplicare a legii salarizării și actelor emise în organizarea executării acesteia - OMAI S/7/31.01.2018 care reglementează modalitatea de acordare a beneficiului contestat. A mai făcut trimitere la reținerile de la pag. 15 jos si urm.pag .16 sus din sentință, respectiv: "In concret, Curtea reține că argumentele expuse de către reclamant în procedura administrativ-jurisdicțională și ulterior reiterate în litigiul pendinte, în referire la dispozițiile art. 15 din Anexa nr. VI din Legea nr. 153/2017, sunt proprii unei cereri de chemare în judecată întemeiate pe raportul de serviciu al acestuia încheiat cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Dolj, vizând în fapt critici privind modalitatea de aplicare a legii salarizării și actelor emise în organizarea executării acesteia - OMAI S/7/31.01.2018 care reglementează modalitatea de acordare a beneficiului contestat. Or, astfel de critici plasează pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în afara sferei sale de competență, care nu poate aprecia asupra existenței unei fapte de discriminare determinată strict de modalitatea de interpretare și aplicare a unor norme legale în materia salarizării." Sentința este nelegală, în opinia recurentului, deoarece cuprinde motive străine de natura cauzei, motiv de casare prev de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Instanța de fond a omis să analizeze si să se pronunțe cu privire la fondul cauzei prin care a solicitat: "Sa se aibă in vedere faptul că petentul îsi menține in totalitate petiția si concluziile scrise depuse in fata CNCD, asa cum a fost motivată în fapt si în drept, si pe care a reinserat-o deja în Preambulul pretentei acțiuni si că în baza actelor si lucrărilor din dosar sunt suficiente elemente si dovezi care sa vă conducă la concluzia că in cauză sunt îndeplinite dispozițiile legale: art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, articolul 15 din O.G. nr. 137/2000 asa cum a fost republicată-2014, omis a fi avut în vedere de către CNCD, art. 15 din Anexa nr. VI la Legea 153/2017 omis a fi avut în vedere de către CNCD, dispoziții legale pe care le-a enunțat. Cu privire la normele metodologice invocate în articolul 15, alin. (3) din Anexa nr. VI Ia Legea 153/2017, omis a fi avut în vedere de către CNCD, petentul a învederat că acestea se regăsesc într-un document clasificat-secret de serviciu, respectiv OMAI S/7 din 31.01.2018 pentru aprobarea normelor metodologice privind aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, polițiștilor si personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne. Or, acest document nu a fost pus la dispoziția Consiliului de către IGPR- IPJ Dolj si nici de către partea reclamată comisar șef de politie B. sef al Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Police al Județului Dolj, motiv pentru care a solicitat a fi depus de către pârâți în fata Curții de Apel Craiova, la dosarul cauzei. Sub aspectul incidenței prevederilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, republicată, relativ la definiția discriminării, recurentul a solicitat a se constata că a invocat că în situația persoanelor tratate diferit, tratamentul în speță este datorat apartenenței lor la unul dintre criteriile prevăzute în acest text de lege. In cazul de față ce a făcut obiectul sesizării, atât petentul cât si toți membrii Grupei a II-a din cadrul SAS au fost excluși, restricționați datorită apartenenței la o alta organizație sindicală decât cea unde comisarul șef B. este vicepreședinte, fiind vorba de o discriminarea directă ce presupune atingerea adusă beneficiului unui drept al persoanei/persoanelor discriminate în legătură plata unor drepturi pentru persoanele ce execută lucrări de excepție sau misiuni speciale. De asemenea, pentru a fi în domeniul de aplicare al art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, deosebirea, excluderea restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de către art. 2 alin. (1) și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege menționat anterior. Așa cum reiese din motivația invocată mai devreme pentru a fi în situația unei fapte de discriminare trebuie să existe două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit. Cât privește pretinsele "puncte de vedere" depuse de către partea reclamata si invocate inclusiv de către IPJ Dolj, petentul a cerut sa se constatate că: toate actele efectuate si emise de către persoana reclamata sunt îndreptate împotriva sa si a grupului de persoane ce formează Grupa a II-a din cadrul SAS, comportament ce are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane, în sensul celor art. 15 din O.G. nr. 137/2000 asa cum a fost republicată-2014. Or, în cauza dedusă analizei a făcut dovada că în cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale-Dolj ce este format din 4 grupe de luptători există două situații comparabile la care tratamentul aplicat este diferit, iar Curtea Europeana de Justiție a statuat ca în situația în care o companie care aplica un sistem de salarizare ce presupune o lipsă totală de transparență în stabilirea criteriilor de salarizare, sarcina probei revine angajatorului, în cauza companiei. Cu alte cuvinte, angajatorul răspunde pentru lipsa de "transparenta" a criteriilor de acordare a salariului. Similar, în cauza Brunnhofer, Curtea a reiterat ca sarcina probei se va transfera către angajator pentru a arata ca nu a existat o discriminare în cazul în care sistemul de salarizare al angajatorului nu a fost transparent. Astfel, a invocat dispozițiile art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 privind sarcina probei. În cauză reclamantul, în calitate de persoana interesată, si care de altfel este si persoana vătămată, a motivat în drept si a prezentat atât faptele cât si probele, așa cum le-a dezvoltat in partea introductiva a acțiunii, iar Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării trebuia sa admită petiția în totalitate, ceea ce in mod netemeinic si nelegal nu a făcut. La rândul său, în mod Curtea de Apel Craiova a omis să analizeze si să se pronunțe cu privire la cele de mai sus. Prin urmare, hotărârea Curții de Apel Craiova este lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. În cauza dedusă judecății, la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de reclamant, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, fără ca instanța de fond să indice raționamentele pe baza cărora a înlăturat apărările reclamantului, cu referire la înscrisurile depuse la dosar de către acestea, în condițiile în care la pag. 16 din sentința recurată reține: "In această ordine de idei, se apreciază că probele încuviințate în cauză, acte, depozițiile audio de martori nu sunt utile pentru dovedirea elementului esențial în cauza, legătura de cauzalitate între criteriul de discriminare invocat - în speță calitatea de vicepreședinte de sindicat și fapta indicată ca fiind consecință a discriminării - neacordarea salariului de excelență pentru lucrări de excepție sau misiuni speciale."

Apărările formulate în recurs 4.1 Intimatul-pârât IPJ Dolj a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate. În esență, a susținut că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 sunt invocate formal, susținerile recurentului circumscriindu-se dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care sunt nefondate. 4.2 Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, prin care, de asemenea, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate, invocând argumente similar cu cele formulate de intimatul-pârât IPJ Dolj.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimati, reiterând, în esență argumentele prezentate prin cererea de recurs.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 24 octombrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că în cauză nu a fost invocată de către intimații-pârâți excepția nulității recursului cu privire la care recurentul-reclamant a înțeles să pună concluzii orale în ședința publică de la termenul de judecată din 24 octombrie 2024. 2. Argumente de fapt și de drept relevante Prin petiția nr. 2167/24.03.2022, petentul Sindicatul Polițiștilor Dolj - pentru A. a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) având în vedere faptul că partea reclamată B. și Inspectoratul de Politie Județean Dolj face nominalizări discriminatorii ale persoanelor care beneficiază de salariu de excelență obținut cu ocazia diferitelor misiuni de serviciu executate, pentru motive de apartenență sindicală. Prin Hotărârea nr. 668/09.11.2022, CNCD a apreciat că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare, nefiind identificat un raport de cauzalitate între criteriul invocat de petent și faptă, conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. In acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul Sindicatul Polițiștilor Dolj - pentru A. a chemat în judecată pârâții Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, B., Inspectoratul de Politie Județean Dolj, solicitând instanței admiterea acțiunii, și, în principal, anularea Hotărârii Consiliului National pentru Combaterea Discriminării nr. 668/09.11.2022 și obligarea Consiliului National pentru Combaterea Discriminării la soluționarea pe fond a petiției, iar, în subsidiar, anularea Hotărârii Consiliului National pentru Combaterea Discriminării nr. 668/09.11.2022 și obligarea părții care a săvârșit fapta să publice în mass-media un rezumat al hotărârii prin care se constată săvârșirea contravenției, în temeiul O.G. nr. 137/2000. Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamantul formulând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi reținută în cauză. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., privind susținerea că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză. Astfel, se observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii. Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii. Înalta Curte constată că recurentul a invocat nulitatea hotărârii din perspectiva modului de soluționare din oficiu a excepțiilor de procedură la primul termen de judecată din 13 mai 2023 coroborate cu modul nelegal al Curții, din oficiu, de a pune în discuție la data de 16 ianuarie 2024, după încuviințarea parțială a probelor, admisibilitatea acțiunii față de posibilitatea instanței de a se pronunța pe fond și a stabili existența discriminării odată cu soluționarea cauzei pe fond prin sentința pronunțată la aceeași dată. Astfel, în dispozitiv instanța nu s-a pronunțat cu privire la fiecare excepție în parte pe care a respins-o în considerente și nici cu privire la excepția consemnată în practicaua sentinței recurate în care se consemnează: "Curtea, din oficiu, pune în discuție admisibilitatea acțiunii față de posibilitatea de a se pronunța pe fond și a stabili existența discriminării". De asemenea, a criticat soluționarea cererii de probatorii formulată de acesta. Art. 175 C. proc. civ. fixează regulile și condițiile pe care trebuie să le respecte părțile sau instanța pentru a fi în măsură să invoce nulitatea unui act de procedură. În centrul acestor condiții, necesar a fi îndeplinite pentru constatarea nulității unui act de procedură, stau: a) producerea unei vătămări; b) posibilitatea înlăturării acesteia numai prin anularea actului. În cauză, cu privire la soluționarea excepțiilor, Înalta Curte constată că nu este relevant faptul că instanța nu le-a soluționat prin dispozitiv, câtă vreme s-a pronunțat motivat asupra acestora și a procedat la soluționarea pe fond a pricinii. Excepția invocată de instanță din oficiu, la care face referire recurentul-reclamant în memoriul de recurs, privea situația în care instanța ar fi apreciat că argumentele critice ale reclamantului sunt întemeiate ridicând problema dacă instanța se poate pronunța pe existența discriminării în lipsa unei decizii a Consiliului care să analizeze în mod adecvat situația de fapt. În condițiile în care însă argumentele reclamantului au fost considerate neîntemeiate, problema ridicată din oficiu de instanță din oficiu nu mai avea relevanță pentru soluționarea litigiului. În ceea ce privește susținerile cu privire la soluționarea solicitărilor de probe, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 255 C. proc. civ.: "(1) Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului.", iar, conform art. 258 din același Cod: "(1) Probele se pot încuviința numai dacă sunt întrunite cerințele prevăzute la art. 255, în afară de cazul când ar exista pericolul ca ele să se piardă prin întârziere. (2) încheierea prin care se încuviințează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probă încuviințate, precum și obligațiile ce revin părților în legătură cu administrarea acestora. (…)" În baza acestor dispoziții legale, instanța de fond a admis proba propusă de partea reclamantă în sensul că nu se vor audia martorii ci se va interveni cu adresă către pârâtul CNCD să depună suportul pe care se află declarațiile pe care le-au avut în vedere și fac vorbire despre ele în cuprinsul hotărârii atacate, pe ce suport a fost administrată proba și să trimită dovada pe suportul pe care îl dețin a probei testimoniale a celor trei persoane și a respins cererea privind audierea directă în fața instanței a acestora. De asemenea, a fost respinsă proba cu informațiile clasificate cu motivarea că, în primul rând acestea trebuie să vizeze obiectul principal al cauzei iar condițiile de muncă nu sunt obiectul principal al prezentei cauze ci anularea Hotărârii CNCD. In prezenta procedură judiciară nu se verifică în principal condițiile de muncă, ci într-o procedura care verifică legalitatea unui act emis de către o autoritate de reglementare în domeniu în speță, în domeniul discriminării – Consiliul Național de Combaterea Discriminării. De asemenea a apreciat că o astfel de probă se încuviințează de către instanță în măsura respectării principiului necesitații de a cunoaște ori sub aspectul obiectului principal al acțiunii necesitatea de a cunoaște nu apare ca fiind îndeplinită. Deoarece elemente din reglementările specifice au fost indicate ca apărări de către pârâți, reclamantul nu este în situația de dezechilibru pe aspectul probatoriu, pentru a justifica verificarea unor reglementărilor legale clasificate privind condițiile de muncă, reclamantul avand posibilitatea de a formula propriile apărări față de susținerile pârâților. În aceste condiții, se constată că regulile de procedură cu privire la propunerea și încuviințarea probelor au fost respectate de către judecătorul fondului, prin memoriul de recurs fiind exprimată doar nemulțumirea că instanța nu a dispus în modul expres în care reclamantul a solicitat. Prin urmare, susținerile recurentului cu privire la aceste aspecte, prin raportare la dispozițiile legale și considerentele expuse, nu pot atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Înalta Curte nu poate reține ca fiind valide nici criticile formulate de recurent care se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. din perspectiva nemotivării hotărârii ori a existenței unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Astfel, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată. În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv. Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată. Totodată, Înalta Curte amintește că în practica instanțelor de control judiciar s-a reținut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și atunci când există o contradicție între soluția pronunțată și considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției, ori când instanța s-a pronunțat cu privire la altă acțiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză, în condițiile în care recurentul a invocat aparenta inconsecvență a instanței de fond în ceea ce privește argumentele expuse în susținerea hotărârii pronunțate, acesta menționând de fapt o semnificație proprie dată unora dintre considerentele din sentința recurată, pe care le-a relatat într-o aparentă contradicție. În ceea ce privește teza referitoare la existența de motive străine de natura cauzei, instanța de recurs amintește că aceste dispoziții sunt incidente atunci când considerentele sentinței recurate cuprind numai motive străine de cauză, neidentificându-se o astfel de situație, de altfel acest aspect nefiind invocat ca atare de recurent. Așadar, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului nu poate să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte constată că sunt nefondate și susținerile formulate de recurent circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. Instanța de control judiciar constată că prin cererea recurs reclamantul a invocat, în esență, greșita analizare a susținerilor sale privind nemotivarea actului contestat, precum și a aspectelor de fond, reiterând argumente privind situația de fapt și probele prezentate în fața primei instanțe și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării privind pretinsa faptă de discriminare săvârșită de către conducătorul serviciului în cadrul căruia este angajat, greșita interpretare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prin raporatre la faptul că a invocat că în situația persoanelor tratate diferit, tratamentul în speță este datorat apartenenței lor la unul dintre criteriile prevăzute în acest text de lege, în cazul de față ce a făcut obiectul sesizării, atât petentul cât si toți membrii Grupei a II-a din cadrul SAS fiind excluși, restricționați datorită apartenenței la o alta organizație sindicală decât cea unde comisarul șef B. este vicepreședinte, fiind vorba de o discriminarea directă ce presupune atingerea adusă beneficiului unui drept al persoanei/persoanelor discriminate în legătură plata unor drepturi pentru persoanele ce execută lucrări de excepție sau misiuni speciale, invocând, de asemenea, dispozițiile art. 20 alin. (6) din același act normativ privind sarcina probei. În ceea ce privește critica recurentului-reclamant privind nemotivarea actului contestat, întrucât, în opinia sa, în cauză nu s-a realizat o analiză reală și efectivă a faptelor de discriminare reclamate și a probelor propuse în dovedirea acestora, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a prezentat argumentele care au condus la decizia de respingere a petiției, astfel încât atât petentul, cât și instanța de judecată au posibilitatea de a aprecia cu privire la legalitatea și temeinicia actului administrativ, fiind respectate dispozițiile art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 care impun consemnarea motivelor de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director. Astfel, deși reclamantul a invocat reglementări specifice dreptului la un proces echitabil, garanțiile instituite de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în privința obligației instanțelor judecătorești de a-și motiva hotărârile nu sunt aplicabile pârâtului Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care nu este instanță judecătorească, ci organ administrativ cu atribuții jurisdicționale. În cazul hotărârilor emise de C.N.C.D., dreptul la un proces echitabil este satisfăcut - după cum a reținut Curtea Constituțională - dacă cei interesați au posibilitatea de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor și a intereselor lor legitime, drept consacrat expres la art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000. Or, în prezenta cauză, reclamantul a avut posibilitatea de a sesiza instanța de contencios administrativ cu privire la pretinsa nelegalitate a Hotărârii nr. 668/09.11.2022, astfel încât exercitarea dreptului a fost asigurată. Având în vedere că pârâtul C.N.C.D. a argumentat soluția adoptată prin hotărârea atacata în prezenta cauza pe neîndeplinirea condițiilor specifice din legislația națională privind nediscriminarea și, în cauză nu este judecată cererea reclamantului după regulile de la instanța de drept comun, specializată în litigii de muncă, în mod corect judecătorul fondului a apreciat că motivarea Hotărârii nr. 668/09.11.2022 este suficientă pentru a permite controlul efectiv la instanța de judecată, astfel că nu pot fi primite susținerile recurentului-reclamant sub acest aspect. În ceea ce privește interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, instanța de control judiciar constată că în fața instanței de contencios administrativ, reclamantul a înțeles să conteste hotărârea sus menționată, apreciind că a fost discriminat din cauza apartenenței sale la un anume sindicat, fiind privat de plata unor drepturi de natură salarială acordat persoanelor ce execută lucrări de excepție sau misiuni speciale. Înalta Curte reține că art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prevede următoarele: "Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu, care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice." Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că, pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind discriminatorie, aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile); existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000; tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate și necesare. Astfel, prima condiție este aceea a existenței a unui tratament diferențiat, adică persoane aflate în situații comparabile să fie tratate în mod diferit. Totodată, tratamentul diferențiat trebuie să aibă la bază existența unui criteriu de discriminare și să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege. Or, în cauză, Înalta Curte, împărtășind opinia judecătorului fondului, constată că în mod corect pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a identificat criteriul în raport de care a analizat fapta pretins discriminatorie, respectiv apartenența reclamantului la o altă organizație sindicală decât cea agreată de conducătorul serviciului în cadrul căreia este angajat, iar legalitatea hotărârii CNCD a fost raportată la faptele sesizate și analizate din perspectiva acestuia. În ceea ce privește stabilirea existenței unui tratament diferențiat al petentului în raport cu alte persoane, dacă acest tratament este influențat de criteriul anterior identificat, iar, în final dacă lipsește în cauză un scop legitim justificativ pentru această diferență de tratament, instanța de control judiciar amintește că aceste condiții trebuie întrunite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele făcând imposibilă angajarea răspunderii administrative pentru discriminare. Așadar, pentru a se reține existența unei discriminări în sensul definit de lege trebuie să poată fi reținută o legătură de cauzalitate între criteriul de discriminare invocat - în speță calitatea de vicepreședinte de sindicat și fapta indicată ca fiind consecință a discriminării - neacordarea salariului de excelență pentru lucrări de excepție sau misiuni speciale. În cadrul sarcinii probei partajate între petent și părțile reclamate, astfel cum rezultă din Directivele nr. 2000/43/CE, Directiva 2000/78 și ampla jurisprudență în materie CJUE, o dată ce petentul a invocat discriminarea pe bază apartenenței sale la un sindicat, acesta trebuie să demonstreze că diferența de tratament invocată este discriminatorie. Or, în acord cu cele reținute prin actul contestat, se constată că din împrejurările expuse de către reclamant nu rezultă faptul că tratamentul nefavorabil despre care acesta a susținut că i s-a aplicat, în raport cu alți colegi, s-ar baza pe criteriul menționat, deoarece discriminarea presupune o legătură de cauzalitate identificabilă între actul sau faptul diferențierii și apartenența la una dintre caracteristicile sau unul dintre criteriile interzise de lege, invocate în situația persoanei care se consideră discriminată, astfel că susținerile recurentului cu privire la dispozițiile art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 privind sarcina probei sunt lipsite de suport. Relevante în cauză sunt considerentele reținute de primam instanță exprimate în jurisprudența Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referitor la prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin care s-a subliniat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (cauzele "Engel și alții împotriva Olandei", 1976, "Marckx împotriva Belgiei", 1979, "Moustaquim împotriva Belgiei", 1991), aspect reținut și prin Decizia Curții Constituționale nr. 721/2006. În aceste condiții, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurent prin memoriul de recurs, similare cu cele invocate în fața primei instanțe și în procedura administrativ-jurisdicțională, în referire la dispozițiile art. 15 din Anexa nr. VI din Legea nr. 153/2017, sunt proprii unei cereri de chemare în judecată întemeiate pe raportul de serviciu al acestuia încheiat cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Dolj, vizând în fapt critici privind modalitatea de aplicare a legii salarizării și actelor emise în organizarea executării acesteia - OMAI S/7/31.01.2018 care reglementează modalitatea de acordare a beneficiului contestat. Or, astfel cum a apreciat în mod corect judecătorul fondului, astfel de critici plasează pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în afara sferei sale de competență, care nu poate aprecia asupra existenței unei fapte de discriminare determinată strict de modalitatea de interpretare și aplicare a unor norme legale în materia salarizării, relevantă cu privire la acest aspect fiind și Decizia Curții Constituționale nr. 1325 din 4 decembrie 2008, prin care s-a constatat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Astfel, prin raportare la considerentele acestei decizii, o aserțiune de tipul celei invocate de reclamant, de analiză asupra legalității aplicării de către pârâți a dispozițiilor incidente în materia acordării salariului de excelență ar constitui o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituția României referitor la principiul separației puterilor în stat și al prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituția României, potrivit căruia justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. În aceste condiții, sunt nefondate criticile formulate de recurent cu privire la faptul că prima instanță a apreciat că probele încuviințate în cauză, acte, depozițiile audio de martori nu sunt utile pentru dovedirea elementului esențial în cauza, legătura de cauzalitate între criteriul de discriminare invocat - în speță calitatea de vicepreședinte de sindicat și fapta indicată ca fiind consecință a discriminării - neacordarea salariului de excelență pentru lucrări de excepție sau misiuni speciale. Pentru aceste argumente, având în vedere prevederile art. 2 din O.G nr. 137/2000, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile statuate de legiuitor pentru a se constata existența unei situații discriminatorii, prin împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta reclamată în cauză, respectiv legătura de cauzalitate între criteriul invocat de petent, de apartenență la o formațiune sindicală și aspectele prezumtiv discriminatorii, Înalta Curte constată că în mod corect a concluzionat judecătorul fondului că nu se impune anularea Hotărârii Consiliului National pentru Combaterea Discriminării nr. 668/09.11.2022. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.