ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.10.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4697/2024

HOTĂRÂRE
22.10.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4697/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 22 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad, la data de 08.02.2023, sub nr. de dosar x/2023, petenta A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata Garda Națională De Mediu – Comisariatul Județean Arad a solicitat, în principal, anularea Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria x numărul x/27.12.2022 și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.

Hotărârile care au generat conflictul de competență

Hotărârea Judecătoriei Arad – secția Civilă

Prin sentința civilă nr. 1583 din data de 11 aprilie 2023, Judecătoria Arad, secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Arad, invocată de către instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petenta A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata Garda Națională de Mediu – Comisariatul General, prin Serviciul Comisariatul Județean Arad, împotriva procesului-verbal de contravenție nr. x/31.01.2023, în favoarea instanței competente, respectiv Judecătoria Timișoara.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Arad a reținut că, în condițiile în care petentei i se impută faptul că nu ar fi îndeplinit obligația de înscriere a transporturilor de deșeuri periculoase în registrul ROAFM, fiind incidentă o comunicare electronică, fapta imputată petentei este una omisivă, iar instanța competentă să soluționeze această plângere este instanța în circumscripția căreia se află sediul petentei, locul comiterii unei fapte omisive fiind considerat a fi la sediul contravenientului, locul în care ar fi trebuit să săvârșească acțiunea, conduita activă la care legea obligă, care este în municipiul Timișoara, str. x, jud. Timiș, iar nu locul în care a fost depistat șoferul petentei conducând ansamblul de vehicule.

În acest sens, a fost avut în vedere și faptul că, potrivit Ordinului nr. 1736/2022 privind aprobarea Procedurii de înregistrare, raportare și declarare a operatorilor economici care introduc deșeuri în țară pentru a fi valorificate, înregistrarea în cadrul Registrului ROAFM se face electronic prin completarea platformei B..

Prin urmare, ținând cont și de faptul că, în speță, contravenția reținută în sarcina petentei este cea prevăzută de art. 9 alin. (3) din H.G. nr. 788/2007, totodată, având în vedere că locul săvârșirii faptei omisive este sediul petentei care avea obligația de a înregistra în Registrul ROAFM transportul deșeurilor periculoase în format electronic, instanța în temeiul art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Arad, invocată în cauză din oficiu și a declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petenta A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata Garda Națională De Mediu – Comisariatul Județean Arad împotriva procesului-verbal de contravenție nr. x/27.12.2022 în favoarea instanței competente, respectiv Judecătoria Timișoara.

Hotărârea Judecătoriei Timișoara– secția Civilă

Prin sentința civilă nr. 1908 din data de 19.01.2024, Judecătoria Timișoara – secția I Civilă a admis la rându-i excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

În motivarea soluției, Judecătoria Timișoara a reținut că în materie de competență sunt aplicabile prevederile art. 32 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora competența teritorială de soluționare a plângerii contravenționale aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, iar din procesul-verbal de contravenție atacat rezultă că fapta reținută în sarcina petentei reprezintă o faptă contravențională omisivă, respectiv neefectuarea înregistrării transportului de deșeuri nepericuloase în Registrul ROAFM, conform Ordinului nr. 1647/2022, care este un registru public, situație în care locul săvârșirii faptei omisive este considerat a fi sediul entității publice ce gestionează ori supraveghează registrele în cauză.

Totodată, s-a mai reținut că entitatea publică ce gestionează registrul ROAFM este Administrația Fondului pentru Mediu, astfel încât instanța a apreciat că soluționarea prezentei cauze este de competența Judecătoriei Sectorului 6 București, sediul social al Administrației Fondului pentru Mediu fiind în Splaiul Independenței nr. 294, Corp A, sector 6 București, situat în raza de competență teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 București, conform Hotărârii CSM nr. 102/2021 privind stabilirea localităților care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor din fiecare județ.

S-a arătat că în același sens s-a dispus și prin decizia civilă nr. 1251/07.03.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022 ce vizează un regulator de competență și a reținut în considerentele hotărârii judecătorești următoarele:

"În cazul faptelor omisive, elementul material al contravenției săvârșite prin inacțiune se raportează la locul în care ar fi trebuit îndeplinită conduita activă la care legea obligă.

Potrivit unei jurisprudențe constante în materia contenciosului administrativ, atunci când obligația legală presupune depunerea unor documente ori completarea unor registre publice, locul săvârșirii contravenției omisive se poziționează la sediul entității publice ce gestionează ori supraveghează registrele în cauză, și din care de regulă face parte agentul constatator".

Hotărârea Judecătoriei Sectorului 6 – secția Civilă

Prin sentința civilă nr. 7295 din data de 19 septembrie 2024, Judecătoria Sectorului 6 București – secția Civilă a admis, de asemenea, excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de petenta A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Arad, în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Constatând existența unui conflict negativ de competență între Judecătoria Sectorului 6 București și Judecătoria Timișoara, a dispus suspendarea judecării cauzei și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

În pronunțarea acestei hotărâri, Judecătoria Sectorului 6 București a reținut că, potrivit art. 32 din O.G. nr. 2/2001 ""(1) Plângerea se depune și se soluționează în baza competenței alternative la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul. (2) Controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. (1)." Aceste dispoziții au caracter imperativ și instituie o competență teritorială de ordine publică.".

Prin urmare, s-a apreciat că ceea ce se impută petentei este că nu și-ar fi îndeplinit obligația de înscriere a transporturilor de deșeuri periculoase în registrul ROAFM (comunicare electronică), ceea ce presupune o faptă omisivă, de nerespectare a obligației prevăzută de lege.

În aceste condiții, locul comiterii faptei omisive este considerat a fi la sediul contravenientului, adică locul în care trebuia realizată acțiunea, conduita activă la care legea obligă, iar nu locul în care a fost oprit și verificat șoferul petentei ce efectua transportul sau sediul Administrației Fondului pentru Mediu.

Rețind ca fiind incidente și considerentele Deciziei ÎCCJ nr. 5658/07.06.2023, prin care s-a arătat, într-o situație similară, că fiind vorba de o faptă omisivă, anume neîndeplinirea de către operatorul rutier a obligației de a transmite, în format electronic, modificările situațiilor conducătorilor angajați, locul săvârșirii faptei era considerat sediul operatorului, Judecătoria Sectorului 6 a concluzionat că sediul social al unei societăți reprezintă locul unde aceasta își stabilește domiciliul administrativ, fiind un element extrem esențial al societății, deoarece se identifică cu locul în care se realizează toate comunicările către și de către respectiva societate, fie că este vorba de documente fiscale sau administrative, fie comunicări către clienți sau instituții publice.

Sub acest aspect, obligația petentei de a de a înscrie toate transporturile de deșeuri nepericuloase în registrul ROAFM trebuia îndeplinită de către societate la sediul său principal din Timișoara.

Prin urmare, având în vedere locul săvârșirii faptei omisive și sediul petentei, față de care s-a invocat că avea obligația de a înregistra în Registrul ROAFM transportul deșeurilor, în format electronic, a reținut Judecătoria Sectorului 6 că Judecătoria Timișoara este instanța competentă, motiv pentru care a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București și a declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate, de obiectul litigiului și de normele legale incidente cauzei, Înalta Curte stabilește competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara – secția I Civilă, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, conflictul privește competența teritorială de soluționare a cauzei și s-a ivit în soluționarea cauzei în primă instanță.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Astfel, constată că, prin acțiunea dedusă judecății petenta A. S.R.L., cu sediul în municipiul Timișoara, contestă Procesul-verbal nr. x/27.12.2022 emis de intimata Garda Națională de Mediu – Serviciul Comisariatul Județean Arad, prin care a fost sancționată conform art. 9 alin. (3) lit. h) din H.G. nr. 788/2007 cu amendă în cuantum de 30.000 RON pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 7

2

din H.G. nr. 788/2007. În concret, s-a reținut că la data de 17.12.2022, transportul efectuat cu automarfarul TIR – cap tractor nr. x și semiremorca x, având cantitatea de 21.980 kg deșeu sticlă, cod deșeu 19 12 05, nu figura în baza de date Registru ROAFM, prevăzută de H.G. nr. 788/2007 și Ordinul nr. 1647/2022.

Potrivit art. 10 din H.G. nr. 788/2007, "contravențiilor prevăzute la art. 9 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.", iar, conform art. 32 din O.G. nr. 2/2001, forma în vigoare la data sesizării instanței – 08.02.2023 (textul a suferit modificări prin Legea nr. 107/2022, în vigoare din 24.04.2022), "(1) Plângerea se depune și se soluționează în baza competenței alternative la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul.".

Fapta pentru care a fost sancționată petenta este prevăzută de art. 9 alin. (3) lit. h) din H.G. nr. 788/2007 și constă în "nerespectarea obligației de a înscrie/înscrierea eronată în registrul menționat la art. 72 (registru instituit la Administrația Fondului pentru Mediu) a tuturor transporturilor efectuate".

Potrivit Ordinului nr. 1736/2022 privind aprobarea Procedurii de înregistrare, raportare și declarare a operatorilor economici care introduc deșeuri în țară pentru a fi valorificate și Ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1.595/2020, înregistrarea în cadrul Registrului ROAFM se face electronic prin completarea platformei B..

Prin urmare, ceea ce se impută petentei este că nu și-ar fi îndeplinit obligația de înscriere a transporturilor de deșeuri periculoase în registrul ROAFM (comunicare electronică), ceea ce presupune o faptă omisivă, de nerespectare a obligației prevăzută de lege.

În acest context, locul comiterii faptei omisive este considerat a fi locul în care trebuia realizată acțiunea/conduita activă la care legea obligă (înscrierea transporturilor de deșeuri nepericuloase în registrul ROAFM), acesta fiind sediul principal al societății petente, iar nu sediul autorității publice care gestionează ori supraveghează registrul în cauză.

Înalta Curte reține că sediul social al unei societăți reprezintă locul unde aceasta își stabileste domiciliul administrativ, fiind un element esențial al societății, deoarece se identifică cu locul în care se realizează toate comunicările către și de către respectiva societate, fie că este vorba de documente fiscale sau administrative, fie comunicări către clienți sau instituții publice.

Sub acest aspect, obligația petentei de a de a înscrie toate transporturile de deșeuri nepericuloase în registrul ROAFM trebuia îndeplinită de către societate la sediul său principal din Timișoara.

Prin urmare, Înalta Curte, în regulator de competență, având în vedere atât locul săvârșirii faptei omisive cât și sediul petentei din municipiul Timișoara, va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Timișoara – secția I Civilă.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare, în primă instanță, a cauzei având ca obiect plângerea contravențională formulată de contestatoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata Garda Națională De Mediu – Comisariatul Județean Arad, în favoarea Judecătoriei Timișoara – secția I Civilă.

Stabilește competența teritorială de soluționare a cauzei având ca obiect plângerea contravențională formulată de contestatoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata Garda Națională De Mediu – Comisariatul Județean Arad în favoarea Judecătoriei Timișoara – secția I Civilă.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 octombrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-29
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4862/2024
Ședința publică din data de 29 octombrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată
ÎCCJ 2024-10-17
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4670/2024
Ședința publică din data de 17 octombrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin plângerea contravențională înreg
ÎCCJ 2024-02-20
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 972/2024
Ședința publică din data de 20 februarie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin plângerea contravențională înreg
ÎCCJ 2024-06-20
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3507/2024
Ședința publică din data de 20 iunie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin plângerea contravențională înregistrat
ÎCCJ 2024-06-11
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3217/2024
Ședința publică din data de 11 iunie 2024 Asupra conflictului negativ de competență: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad, la data de
Sursă