ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4657/2024

Ședința publică din data de 17 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 07 septembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor Stomatologi din România, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la emiterea, în termen de maxim 3 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, a deciziei privind creditarea, stabilirea și acordarea numărului de credite a evenimentului "Prima conferință de sănătate orodentară și management stomatologic".

La data de 21 noiembrie 2023, reclamanta A. a depus note scrise prin care a invocat excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 1775/21.09.2022 a Comisiei de Educație Medicală Continuă din cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi din România, depusă în apărare de pârâta Colegiul Medicilor Stomatologi Din România.

Prin sentința civilă nr. 107 din 25 mai 2023, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a Deciziei nr. 1775/21.09.2022 și a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă;

- a respins excepția rămânerii fără obiect a cererii, ca nefondată;

- a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor Stomatologi din România, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 107 din 25 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepției de nelegalitate a Deciziei nr. 1775/21.09.2022, iar pe fond, obligarea pârâtei să emită o decizie de creditare a conferinței cu titlul "Prima conferință de sănătate orodentară și management stomatologic".

Recurenta-reclamantă a învederat, în esență, că soluția și motivarea instanței fond referitoare la excepția de nelegalitate a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor art. (4) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că voința legiuitorului a fost tocmai în sensul de a pune la îndemâna persoanelor interesate acest mijloc procedural pentru a da curs cât mai simplu și fără costuri, și timpi suplimentari, interesului său de anulare a unui act administrativ individual pe care-1 consideră a fi nelegal emis. Dacă nu s-ar fi dorit, de către legiuitor, existența unui astfel de drept procesual, atunci, fie ar fi prevăzut expres o anumită interdicție, așa cum a făcut cu actele normative, fie nu ar fi reglementat această situație lăsând la dispoziția instanței de judecată ca, de la caz la caz și în funcție de cirucmstanțele cauze să decidă. Lucru care nu s-a întâmplat ba, mai mult, legiuitorul a prevăzut în mod expres aceast drept procesual al părții.

Așadar, dacă s-ar admite teza instanței de fond, s-ar încălca un principiu fundamental și anume dreptul reclamantului de a alege calea de judecată, "electa una via non datur recursus ad alteram", precum și un alt principiu fundamental al dreptului potrivit căruia normele juridice se interpretează în sensul de a produce efecte juridice.

Potrivit recurentei-reclamante, dacă ar da curs soluției instanței de fond, și ar alege o altă cale de invocare a nelgalității actului administrativ, respectiv art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ ar însemna să parcurgă procedura administrativ prealabilă cu un evident caracter formal și absolut predictibil, respingerea ei. Din acest punct de vedere, a învederat că, la data la care initimata-pârâtă a emis Deciziei nr. 1775/21.09.2022 cunoștea, din cererea de judecată pe care a formulat-o, motivele de nelegalitatea a unei astfel de decizii și, cu toate acestea, a emis-o.

Recurenta-reclamantă a susținut că ceea ce instanța de fond putea verifica și cenzura, în cazul invocării excepției de nulitate a actului administrativ individual, era caracterul actului, dacă are sau nu caracter individual și dacă soluționarea cauzei dedusă judecății depinde sau nu de respectivul act, dacă s-au folosit ambele căi pentru a se solicita analzia nelegalității ori dacă partea adversă invoca autoritatea de lucru judecat.

Așa fiind, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești în sensul modificării art. 4 alin. (1) prin interpretarea conform căreia invoarea acestor excepții, în cazul în care partea interesată are și dreptul la o acțiune întemeiate pe dispozitțiile art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, este inadmisibilă.

În măsura în care aprecierea instanței de recurs este că nu este în situația sancționată de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., a solicitat ca admiterea recursului să se facă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 din același act normativ, în sensul că i-a fost încălcat un drept legal de invocare în timpul procesului a unei excepții prevăzute de lege, respectiv art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Printr-un alt set de critici, recurenta-reclamantă a învederat că pe fond, soluția atacată este bazată pe motive contradictorii, fiind nelegală și netemeinică.

În primul rând, afirmația instanței conform căreia "nu este invocat un motiv de nelegalitate referitor la procedura parcursă de Comisie", este străină de natura cauzei, nu are legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată.

Obiectul cererii introductivă de instanță nu a fost unul de anulare a unei anumite decizii a Comisiei, pentru a fi necesar să invoce "motive de nelegalitate referitor la procedura parcursă de Comisie", decizia nici nu fusese emisă. În același timp, trebuie avut în vedere și faptul că atunci când a avut cunoștință de respectiva decizie a invocat pe cale de excepție o serie de motive privind nelegalitatea respectivei decizii.

În al doilea rând, obiectul cauzei a fost de obligare a autorității să emită actul, decizia de avizare solicitat arătând și probând că, la data depunerii cererii de emitere a actului administrativ, îndeplinea toate condițiile legale pentru a fi avizat și creditat cursul respectiv, în acest sens, la pag. 3 a acțiunii arăta temeiurile și legale condițiile legale în baza cărora se poate obține avizarea și creditarea cursului iar la pag. 4 solicita: "apreciez că sunt întrunite prevederile art. 8 alin. (1) din Legea 544/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv de a solicita, pe calea unei acțiuni în contencios administrativ, obligarea Colegiului Medicilor Stomatologi din România la emiterea deciziei de avizare și a numărului de credite corespunzătoare programului științific."

Prin urmare, solicită în mod expres și explicit obligarea intimatei-pârâte la avizarea cursului și stabilirea numărul de credite corespunzătoare manifestării respective. Acesta a fost și este obiectul cererii de chemare în judecată.

De altfel, că aceasta este solicitarea, rezultă inclusiv din ceea ce reține instanța de judecată în antepenultimul paragraf al pag. 11, atunci când respinge excepția de rămânere fără obiect a cauzei.

Altfel spus, instanța reține că prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat obligarea intimatei-recurente doar la emiterea actului, de a da un răspuns indiferent care ar fi acesta, ci se urmărea obținerea creditării cursului respectiv, o decizie pozitivă.

Așa fiind, este evident faptul că această motivare este contradictorie cu cea din penultimul și ultimul paragraf dinaintea dispozitivului hotărârii, fapt sancționat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, recurenta-reclamantă a învederat că a îndeplinit toate cerințele prevăzute de art. 6 alin. (1) raportat la art. 7 alin. (1) din Anexa nr. 3 - Procedură de creditare a formelor de educație medicală continuă a Deciziei nr. 16/2CN/2021 privind reglementarea sistemului de educație medicală continuă pentru medicii stomatologi a criteriilor și normelor de acreditare a furnizorilor de educație medicală continuă și a lectorilor, precum și a procedurilor de evaluare și creditare a formelor de educație medicală continuă adresate medicilor stomatologi, astfel că a solicitat admiterea cerererii de chemare în judecată așa cum a fost ea formulată.

Intimatul-pârât Colegiul Medicilor Stomatologi din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În fapt, în data de 16 iulie 2022, reclamanta A. a depus prin serviciul poștal, la Colegiul Medicilor Stomatologi din România, dosarul privind creditarea unui eveniment de educație medicală continuă, cu denumirea "Prima conferință de sănătate orodentară și management stomatologic".

Nemulțumită de nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 din Procedura de creditare a formelor de educație medicală continuă, aprobată prin Decizia nr. 16/2CN/2021 privind reglementarea sistemului de educație medicală continuă pentru medicii stomatologi, a criteriilor și normelor de acreditare a furnizorilor de educație medicală continuă și a lectorilor, precum și a procedurilor de evaluare și creditare a formelor de educație medicală continuă adresate medicilor stomatologi, în care pârâta ar fi trebuit să răspundă pozitiv sau negativ unei cereri de creditare a unui eveniment, reclamanta a promovat, pe calea contenciosului administrativ, acțiune de obligare a pârâtului Colegiul Medicilor Stomatologi din România să emită decizie de stabilire și acordare a numărului de credite a unui eveniment de educație medicală continuă.

După promovarea acțiunii, până la primul termen de judecată, pârâtul emite Decizia nr. 1775/21.09.2022 prin care constată că nu sunt întrunite condițiile legale pentru aprobarea cererii. Decizia este comunicată reclamantei, care invocă, în cadrul acțiunii care vizează sancționarea tăcerii administrative prin obligarea autorității la emiterea deciziei, excepția de nelegalitate chiar a deciziei emise ca răspuns la cererea de creditare, motiv pentru care instanța de fond a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate.

Criticile vizând soluția de respingere ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate a Deciziei nr. 1775/21.09.2022, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 5 C. proc. civ., sunt nefondate.

Motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., ce privește nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea, de către instanța de judecată, a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative, situație care nu se regăsește în speță, este nefondat, întrucât instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, posibilitatea invocării excepției de nelegalitate în cadrul unui proces, cât și competența instanței de contencios administrativ de a se pronunța asupra acesteia, fiind prevăzute expres în dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Practic, nu i se poate reproșa instanței de judecată interpretarea unui text de lege în alt sens decât cel pretins de reclamantă, iar operațiunile de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale sunt atributul exclusiv al instanțelor de judecată și sunt inerente procesului decizional.

Totodată, instanța de recurs reține și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererilor deduse judecății, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În acest context, se rețin ca fiind neîntemeiate și criticile recurentei-reclamante circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Potrivit textului de lege mai sus enunțat, se poate solicita casarea unei hotărâri atunci când, prin hotărârea pronunțată, instanța de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În cauză, nu s-a dovedit încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor legale care guvernează desfășurarea procesului civil, și anume a celor referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță, actele de procedură efectuate în cauză asigurând întreaga desfășurare a procesului în condițile legii, cu respectarea dispozițiilor art. 22 din C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că o cerere este inadmisibilă când dreptul pretins nu este recunoscut de lege sau când condițiile de admisibilitate ale căii procedurale exercitate nu sunt îndeplinite în raport cu reglementarea legală, situație care se regăsește în cazul de față, în condițiile în care ceea ce urmărește recurenta-reclamantă în prezenta cauză, prin excepția de nelegalitate, este tocmai constatarea nelegalității actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 1775/21.09.2022, emisă de Colegiul Medicilor Stomatologi din România – Comisia de Educație Medicală Continuă, înlăturarea acestuia din realitatea juridică și obținerea unei decizii de admitere a cererii de creditare, cu eludarea condițiilor de promovare ale acțiunii în anulare ale acestui act în raport de care se consideră vătămată, în mod corect a dispus instanța de fond respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate invocată în speță.

Criticile vizând soluția pe fondul cauzei, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., sunt de asemenea nefondate.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere.

Faptul că recurenta-reclamantă nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată ori că ar cuprinde motive contradictorii.

În ceea ce privește presupusa contradictorialitate a argumentelor prezentate în motivare, aceasta nu se confirmă, trimiterea recurentei-reclamante la antepenultimul paragraf al paginii 11 din sentință se referă la considerentele avute în vedere de instanța de fond exclusiv cu privire la respingerea excepției lipsei de obiect, utilizarea unei teze logice aplicabile exclusiv la momentul analizei lipsei de obiect neputând fi extrapolată la întreaga construcție a fondului motivării.

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar reține că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată și că, în speță, potrivit considerentelor anterior expuse, instanța de fond a stabilit faptele și a aplicat dreptul incident, cu respectarea garanțiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părților la un proces echitabil, reușind să surprindă toate împrejurările esențiale pentru justa soluționare a cauzei.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reținută în cauză, reclamanta reiterând aspecte prezentate în fața primei instanțe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

În primul rând, în ceea ce privește solicitarea recurentei-reclamante privind obligarea intimatei-pârâte la avizarea cursului și stabilirea numărului de credite corespunzătoare manifestării respective, precum și la argumentele evocate în susținerea acestei cereri prin declarația de recurs, Înalta Curte reține că această chestiune privește aspecte de drept bine determinate, având cauză juridică proprie și care nu se regăsesc în acțiunea introductivă formulată în fața primei instanțe.

De asemenea, Înalta Curte constată că respectiva solicitare și argumentele formulate în susținerea acesteia nu au corespondent în motive de fapt care să fi făcut obiectul unei cereri de completare sau modificare a cererii de chemare în judecată, ce ar fi trebuit să fie formulată în condițiile art. 204 C. proc. civ., fiind evocate de reclamantă, pentru prima dată în recurs. Prin urmare, reclamanta nu a îndeplinit, în faza de judecată a fondului, rigorile procedurale ale învestirii instanței de judecată cu sus indicatele aspecte, iar prin aceste noi critici de nelegalitate se tinde la schimbarea cauzei juridice a litigiului pendinte.

În considerarea prevederilor art. 478 alin. (3), art. 483 și art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reține că obiectul căii extraordinare de atac a recursului este limitat la analizarea legalității hotărârii de fond, în raport de pretențiile din cererea de chemare în judecată și de apărările evocate în fața acesteia, în recurs neputând fi schimbată calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.

În atare situație, instanța de control judiciar constată că reclamanta A. a solicitat prin cererea de chemare în judecată sancționarea tăcerii administrative a autorității publice pârâte, care nu a răspuns cererii de creditare a evenimentului conferință în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 9 din Anexa nr. 3 a Deciziei Consiliului național al CMSR nr. 16/2CN/2021 privind reglementarea sistemului de educație medicală continuă pentru medicii stomatologi, a criteriilor și normelor de acreditare a furnizorilor de educație medicală continuă și a lectorilor, precum și a procedurilor de evaluare și creditare a formelor de educație medicală continuă adresate medicilor stomatologi, singura motivare fiind însă aceea a nerespectării termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 din Procedură, termen în care ar fi trebuit să se răspundă pozitiv sau negativ unei cereri de creditare a unui eveniment.

Critica recurentei-reclamante se impune a fi însă respinsă, în condițiile în care, din analiza textului legal invocat, se observă că nu este prevăzută nicio sancțiune pentru nerespectarea acestui termen, ceea ce conduce la concluzia că depășirea termenului de 30 zile nu poate atrage de plano o sancțiune, ci numai în condițiile în care se probează o vătămare a furnizorului solicitant care nu poate fi înlăturată în alt mod, vătămare care nu este justificată în cauză.

În orice caz, așa cum a reținut și instanța de fond, intimata-pârâtă a răspuns cererii formulate de recurenta-reclamantă prin Decizia nr. 1775/21.09.2022, iar depășirea termenului de 30 zile poate fi justificată prin Decizia Comisiei de EMC din cadrul Consiliului național al CMSR din 2022, potrivit căreia, în vederea analizării cererilor și a documentelor necesare acreditării manifestărilor de EMC, secretariatul Comisiei de EMC se va întruni la începutul fiecărei luni, până la data de 15, cu excepția lunii august, care va fi lună de concediu, cererea reclamantei depusă prin serviciul poștal în data de 16 iulie 2022 fiind analizată în luna septembrie 2022.

În consecință, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 107 din 25 mai 2023 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 107 din 25 mai 2023 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 17 octombrie 2024.