Decizia nr. 4571/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 342/2023 a Curții de Apel Galați

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de apel Galați la data de 14.06.2023 sub nr. x/2023, reclamanta, societatea A. S.R.L., în contradictoriu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Sănătății, a solicitat anularea dispozițiilor menționate în Anexa 6, Capitolul 2, Subcapitolul 3, secțiunea 1, 2 din Ordinul comun nr. 3063/1376/1430/2019, publicat în Monitorul Oficial nr. 794/01.10.2019, precum și a dispozițiilor cuprinse în Nota din Anexa 6 din Ordinul comun nr. 203/207/188/2021 publicat în Monitorul Oficial nr. 174/19.02.2021, acte administrative cu caracter normativ contrare ordinii juridice constituționale.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 342 din 28 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal au fost respinse, ca nefondate, excepțiile invocate de pârâții Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Sănătații. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții, Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Sănătății, având ca obiect anulare act administrativ. S-a anulat, în parte, Ordinul comun nr. 203/207/188/2021 emis de ministrul finanțelor publice, ministrul muncii și protecției sociale și ministrul sănătății, publicat în Monitorul Oficial nr. 174 din 19 februarie 2021, în ceea ce privește Nota din Anexa nr. 6, Cap. 2, Anexa nr. 1.1, Secțiunea A. S-au respins celelalte pretenții formulate, ca nefondate. Au fost obligați pârâții, în solidar, la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.550 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat au recurs reclamantul și pârâții pentru motive de nelegalitate: 3.1. Recurenta – reclamantă A. S.R.L. a formulat recurs apreciind hotărârea atacată ca fiind în parte nelegală în ceea ce privește respingerea acțiunii cu privire la anularea dispozițiilor Ordinului comun nr. 3063/1376/1430/2019. Având în vedere ca instanța, Curtea de Apel Cluj, a constatat ca Ordinul Președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză nr. 239, elaborat în temeiul art. 60 pct. 5 lit. e) Codul fiscal, nu există în ordinea juridică întrucât nu a fost publicat în Monitorul Oficial, orice referire la acest ordin în actele subsecvente trebuie înlăturata prin desființarea acestor dispoziții conform principiului "accesorium sequitur principalae". Or, considerentele sentinței apar ca fiind contradictorii câtă vreme Ordinul comun nr. 3063/1376/1430/2019 cuprinde în Anexa 6, Capitolul 2, Subcapitolul 3, secțiunea 1, (2) referiri în mod expres la Ordinul Președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză nr. 239: "Mecanismul de calcul al cifrei de afaceri este cel stabilit prin Ordinul președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, elaborat în temeiul art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, modificat și completat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investițiilor". Având în vedere ca Ordinul președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză nu mai există în ordinea juridică, mențiunile exprese din Ordinul comun nr. 3063/1376/1430/2019 care prevăd că "Mecanismul de calcul al cifrei de afaceri este cel stabilit prin Ordinul președintelui Comisiei Naționale de Strategie si Prognoză" trebuie considerate nelegale. În acest sens sunt dispozițiile tezei I ale art. 23 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora hotărârile prin care au fost anulate acte administrative cu caracter normativ sunt obligatorii, astfel că se impune în temeiul cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 din C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și admiterea în totalitate a acțiunii. 3.2. Recurentul – pârât Ministerul Sănătății a solicitat să se constatate că sentința civilă nr. 342/28.12.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023 de Curtea de Apel Galați este nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.) în ceea ce privește anularea în parte a Ordinului comun nr. 203/207/188/2021 emis de ministrul finanțelor publice, ministrul muncii și protecției sociale și ministrul sănătății, publicat în Monitorul Oficial nr. 174 din 19 februarie 2021, în ceea ce privește Nota din Anexa nr. 6, Cap. 2, Anexa nr. 1.1, Secțiunea A. S-a invocat nemotivarea sentinței atacate, arătându-se că, deși s-a reținut în considerente împrejurarea că pârâtul a invocat o serie de excepții, instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra acestora, iar în lipsa dispoziției instanței de respingere/încuviințare a excepțiilor invocate, nu se poate stabili dacă a fost respectat principiul contradictorialității și dreptul pârâtului la apărare, ca parte componentă a dreptului la un proces echitabil, desfășurat cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale și a principiilor care guvernează procesul civil. S-a mai arătat că, în mod greșit, instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu toți pârâții, respingând excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, care a avut calitatea doar de coinițiator pentru anumite domenii de competență. Normele a căror anulare o cere reclamanta nu intră în domeniul de competență al Ministerului Sănătății. Astfel cum se poate observa, normele reglementează determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcții, entitățile având în vedere numai veniturile din activitatea desfășurată pe teritoriului României. A susținut pârâtul că, în mod eronat, instanța de fond a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În acest sens, s-a arătat că prin sentința nr. 3/05.01.2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj și reținută de instanță la soluționarea prezentei cauzei, a fost constatată nulitatea Ordinului președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză nr. 239/24.07.2019 pentru aprobarea metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri și s-a dispus anularea notei din anexa 6, Cap. II, Subcapitol IC, Secțiunea 1 din Ordinul comun 2814/1526/1806/2020 și a notei din anexa 6, Cap. II, Subcapitol I, Secțiunea A din Ordinul comun 1942/979/819/2020. Or, în prezenta cauză reclamanta a solicitat anularea Ordinului comun nr. 203/207/188/2021, emis de ministrul finanțelor publice, ministrul muncii și protecției sociale și ministrul sănătății, publicat în Monitorul Oficial nr. 174 din 19 februarie 2021, în ceea ce privește Nota din Anexa nr. 6, Cap. 2, Anexa nr. 1.1, Secțiunea A, astfel că cele două cauze au obiect diferit. Temeiul Ordinului nr. 203/207/188/2021 este reprezentat de art. 147 alin. (17) din Legea nr. 221/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Punerea în aplicare a Codul fiscal se face de către Ministerul Finanțelor Publice și nu intră în sfera de reglementare a Ministerului Sănătății. Ordinul președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză nr. 239/24.07.2019 nu este menționat în Nota din Anexa 6, pct. II, Anexa 1.1, Secțiunea A intitulată Date privind angajatorii care aplică prevederile art. 60 pct. 5 din Codul fiscal a Ordinului nr. 203/207/188/2021. De asemenea, cu privire la faptul că ordinele comune contestate sunt nelegale, în sensul că adaugă, modifică ori interpretează în mod discreționar dispoziția legală primară, fiind emise fără a se respecta principiul rangului legislativ, s-a precizat că textele contestate nu adaugă la lege, întrucât conținutul lor nu reprezintă o nouă condiție de îndeplinire căreia să se țină cont pentru acordarea facilităților fiscale, ci derivă din condițiile deja instituite în norma primară având doar rolul de a clarifica modul în care trebuie să se procedeze în cazul salariaților detașați în țară sau străinătate. Or, după cum se poate observa normele primare nu intră în sfera de reglementare a Ministerului Sănătății. În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate de prima instanță, s-a arătat că în situția existenței unei coparticipări pasive, acestea se acordă în raport cu culpa procesuală a fiecăruia, aspect ignorat de curtea de apel. Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, iar, în subsidiar, respingerea acțiunii ca nefondată. 3.3. Recurentul – pârât Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a formulat recurs împotriva sentinței nr. 342 din 28 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Cu privire la greșita reținere a efectelor sentinței civile nr. 3 din 5 ianuarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III a contencios administrativ și fiscal, s-a arătat că identitatea de părți la care se referă prima instanță nu se regăsește în cele două dosare, prima instanță făcând o greșită aplicare a dispozițiilor art. 431 din C. proc. civ., având în vedere că același raționament trebuia avut în vedere și cu privire la soluția din dosarul nr. x/2021 depus de pârât în cadrul probatoriului. Totodată, raportarea la sentința civilă nr. 3 din 5 ianuarie 2022 este greșită și din punct de vedere cronologic, pentru faptul că Ordinul nr. 239 a fost emis de Comisia Națională de Strategie și Prognoză la data de 24.07.2019, adică cu trei ani înaintea pronunțării sentinței civile nr. 3 din data de 5 ianuarie 2022, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1801 din 30 martie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, iar Ordinul nr. 203/207/188/2021 a fost emis cu doi ani în urmă, adică în anul 2021, când instanța nu se pronunțase încă asupra legalității Ordinului nr. 239/24.07.2019, emis de Comisia Națională de Strategie și Prognoză. Pe fondul cauzei, s-a arătat că instanța era obligată să țină cont de prevederile art. 147 alin. (17) din Legea nr. 227/2015 - Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, astfel, cum a fost modificat și completat prin Ordonanța Guvernului nr. 16/2022 din 15 iulie 2022, potrivit cărora modelul, conținutul, modalitatea de depunere și de gestionare a declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate sunt reglementate prin ordin comun al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, președintelui Casei Naționale de Pensii Publice, președintelui Casei Naționale de Asigurări Sociale de Sănătate și al președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, cu consultarea Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială și cu avizul Ministerului Finanțelor, al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și al Ministerului Sănătății. Ordinul nr. 203/207/188/2021 a fost transmis pe circuitul de avizare interinstituțională de către Ministerul Finanțelor, astfel, că în ceea ce privește cifra de afaceri, pentru care se instituie facilitați fiscale în construcții, în condițiile prevăzute de art. 60 punctul 5, intră în competența exclusivă a Ministerului Finanțelor. De aceea, s-a apreciat că instanța de fond a dat o interpretare greșită excepției lipsei calității procesuale pasive, invocate de M.M.S.S, deoarece pârâtul nu poate avea această calitate față de raportul de inspecție fiscală. S-a mai arătat că este evident că ordinele contestate nu adaugă la lege, chiar Codul fiscal stabilind distincția dintre activitățile desfășurate pe teritoriul României și cele desfășurate în afara acestuia. Față de aceste considerente s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, cu privire la anularea în parte a Ordinului comun nr. 203/207/188/2021, admiterea excepțiilor invocate și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiate. 3.

Recurentul – pârât Ministerul Finanțelor a formulat recurs întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și respingerea cererii de chemare în judecată în totalitate. S-a arătat că sentința este nemotivată instanța de fond ignorând total apărările formulate cu privire la împrejurarea că similaritatea dispozițiilor din ordinele atacate în prezenta cauză cu cele din Ordinul comun nr. 2814/1536/1806/2020 și cele din Ordinul comun nr. 1942/979/819/2020, anulate în parte de către Curtea de Apel Cluj prin sentința civilă nr. 3/05.10.2023, nu implică automat anularea acestora și în prezenta cauză, fără a lua în considerare rațiunea și temeiul menținerii lor. S-a apreciat că s-a încălcat flagrant principiul rolului activ al judecătorului și dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ., fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Astfel, instanța de fond nu a luat în considerare faptul că acordarea facilităților fiscale, astfel cum sunt reglementate la art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, a avut la bază Acordul dintre Guvernul României si Federația Patronatelor Societăților din Construcții, potrivit căruia sectorul construcții este declarat "sector prioritar de importanță națională pentru economia românească pe următorii 10 ani începând cu 01.01.2019." În acest context, pachetul de măsuri implementat prin O.U.G. nr. 114/2018 (facilitățile fiscale și creșterea nivelului salariului minim brut lunar la 3.000 RON), care au vizat domeniul construcțiilor, are ca obiectiv principal sprijinul social al personalului din acest sector printr-un salariu minim crescut, păstrând lucrătorii din România, precum și stimularea reîntregirii familiei prin determinarea lucrătorilor, care au părăsit România, să se întoarcă în țară. Cu privire la critica potrivit căreia ordinele comune ale căror prevederi se solicită a fi parțial anulate, "adaugă/modifică nepermis o condiție față de cele stipulate în Codul fiscal, act normativ superior", fiind încălcate normele privind tehnica legislativă și elaborarea actelor normative, s-a precizat faptul că acestea nu reglementează o nouă condiție de îndeplinirea căreia să se țină cont pentru acordarea facilităților fiscale, ci au rolul doar de a clarifica modul în care trebuie să se procedeze în cazul salariaților care desfășoară activitate în sectorul construcțiilor. A mai invocat recurenta – pârâtă împrejurarea că, potrivit art. 13 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, la stabilirea voinței legiuitorului organul fiscal se ține seama de scopul emiterii actului normativ, astfel cum reiese din documentele care îl însoțesc. Instanța de fond nu a cercetat în niciun fel aceste aspecte, a ignorat toate susținerile apărării, pronunțând astfel o hotărâre vădit nelegală, fiind incidente dispozițile art. 488 pct. 6 si 8 C. proc. civ., impunându-se astfel admiterea recursului formulat și, în rejudecare, respingerea în totalitate a acțiunii formulată de S.C. A. S.R.L. ca fiind nefondată. 4. Apărările formulate în cauză Recurenta- reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinări la cererile de recurs depuse de pârâți solicitând respingerea acestora ca nefondate. S-a invocat nulitatea recursurilor formulate de pârâții Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, excepții respinse în ședință publică, pentru motive expuse în partea introductivă a prezentei decizii. În ceea ce privește recursul formulat de recurentul – pârât Ministerul Finanțelor, s-a arătat că hotărârea este motivată în raport de considerentele invocate de acesta în apărare, fiind nefondat motivul invocat prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Cu privire la dispozițiile din Nota din Anexa 6 din Ordinul comun nr. 203/207/188/2021, s-a arătat că în mod corect a apreciat judecătorul fondului că sunt nelegale întrucât condiționează acordarea facilității de îndeplinirea unei condiții suplimentare constând în desfășurarea activității pe teritoriul României. Referitor la critica din recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătății privind greșita reținere a dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004 s-a arătat că judecătorul fondului a constatat în mod corect incidența, în raport de aceste dispoziții, a soluției pronunțate în sentința nr. 3/2022 a Curții de Apel Cluj. De asemenea, nefondate sunt și criticile privind obligarea instituției la plata cheltuielilor de judecată în condițiile respingerii excepției calității procesuale pasive. Raportat la susținerile recurentului – pârât Ministerul Muncii și Solidarității Sociale asupra autorității de lucru judecat reprezentate de sentința civilă nr. 140 din data de 19.05.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Cluj, s-a arătat că în mod corect a reținut instanța fondului că nu este îndeplinită condiția triplei identități de obiect, părți și cauză. Totodată, și excepția lipsei calității pasive a acestui pârât a fost corect respinsă, în raport de calitatea de emitent a ordinelor comune. Recurenții – pârâți au depus întâmpinări la recursurile formulate, solicitând respingerea recursului recurentului – reclamant, motivat de faptul că Ordinul comun nr. 3063/1376/1430/2019 nu face trimitere expres la mecanismul de calcul al cifrei de afaceri stabilit prin Ordinul Președintelui CNSP nr. 239/2029.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile formulate sunt întemeiate în parte, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, cu precizarea că motivele invocate vor fi grupate și li se va răspunde prin argumente comune, raportat la finalitatea lor concretă. 5.1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin Ordinul nr. 3063/1376/1430/2019 emis de Ministrul finanțelor publice, Ministrul muncii și justiției sociale și Ministrul sănătății, publicat în Monitorul Oficial nr. 794 din 1 octombrie 2019 a fost aprobat modelul, conținutul, modalitatea de depunere și de gestionare a "Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate". Reclamanta a solicitat anularea dispozițiilor menționate în Anexa 6 – Instrucțiuni de Completare a formularului 112 "Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate", Cap. 2 . Completarea declarației, Subcap. III secțiunea 1, 2 din ordinul mai sus menționat, dispoziții, potrivit cărora "mecanismul de calcul al cifrei de afaceri este cel stabilit prin Ordinul președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, elaborat în temeiul art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, modificat și completat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investițiilor. În vederea aplicării facilităților fiscale, angajatorii care desfășoară activități în sectorul construcții trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile menționate la pct. 5 al art. 60 din Codul fiscal, cu respectarea prevederilor în domeniul ajutorului de stat". Prin Ordinul nr. 203/207/188/2021 emis de ministrul finanțelor publice, ministrul muncii și protecției sociale și ministrul sănătății, publicat în Monitorul Oficial nr. 174 din 19 februarie 2021 a fost aprobat modelul, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a "Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate". Reclamanta a solicitat anularea Notei din Anexa 6 a ordinului mai sus menționat - Instrucțiuni de completare a formularului 112 "Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate", Cap. 2 Completarea declarației Anexa nr. 1.1 - Anexa angajator, Secțiunea A - Alte date de identificare a plătitorului, în care se menționează că "potrivit prevederilor Ordinului președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, pentru determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcții, entitățile vor avea în vedere numai veniturile din activitatea desfășurată pe teritoriul României. Veniturile realizate din activitatea de construcții prin sucursale externe se vor avea în vedere numai pentru calculul cifrei de afaceri totale, realizate din întreaga activitate. Prin activitatea desfășurată pe teritoriul României se înțelege activitatea desfășurată efectiv în România, în scopul realizării de produse și prestării de servicii, indiferent de statutul de rezidență al beneficiarilor". În baza raportului de inspecție fiscală din data de 10.06.2022 a fost emisă decizia de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice, nr. F – GL 190/10.06.2022, ca temei juridic al obligațiilor suplimentare principale reținute aferente perioadei verificate 01.05.2019 – 31.12.2021, organul fiscal menționând, printre altele, art. 60 alin. (5) lit. b), art. 60 din Legea 227/2015, Ordinul 203/2021 Anexa 6, Ordinul 3063/2021, Anexa 6, precum și Ordinele nr. 1942/2020 Anexa 6, nr. 2814/2020, Anexa 6 și nr. 239/2019. Reclamanta a formulat contestație administrativă, soluționată prin decizia nr. 1312/23.08.2022, iar, ulterior, a formulat acțiune în anularea actelor administrative fiscale, întemeiată pe dispozițiile art. 281 alin. (2) Codul de procedură fiscală, acțiunea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. x/2023. 5.2. Analiza legalității hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs. 5.2.1. Referitor la recursul întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este formal invocat de către recurenta – reclamantă, din cuprinsul motivelor de recurs nerezultând nicio critică prin care s-a invocat încălcarea de către prima instanță a unor norme de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. 5.2.2. Hotărârea recurată va fi verificată, însă, din perspectiva incidenței prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, motiv de recurs comun. Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că, în lipsa analizării susținerilor părților, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei. Este de principiu că, în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se va arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Obligația judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligație esențială, a cărei încălcare duce la desființarea hotărârii. Prin urmare, textul legal sus evocat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României și hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României). Verificând sentința atacată prin prisma considerentelor teoretice de mai sus, instanța de control judiciar constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este fondat în parte, cu precizarea că vor fi respinse criticile formulate de recurentul – pârât Ministerul Sănătății privind absența motivării asupra excepțiilor invocate, ca vădit nefondate, în condițiile în care instanța de fond a expus în cadrul considerentelor atât soluția cât și argumentele avute în vedere. Astfel cum s-a arătat la punctul 2 din prezentele considerente, instanța de fond a admis în parte acțiunea, anulând în parte Ordinul comun nr. 203/207/188/2021, respingând-o în schimb, în ceea ce privește cererea de anulare a ordinului comun nr. 3063/1376/1430/2019. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut exclusiv împrejurarea că efectele sentinței civile nr. 3/05.01.2022 a Curții de Apel Cluj, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 896/05.10.2023, prin care a fost constatată nulitatea Ordinului președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză nr. 239/24.07.2019 pentru aprobarea metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri și s-a dispus anularea notei din anexa 6, Cap. II, Subcapitolul IV, Secțiunea 1 din Ordinul comun 2814/1536/1806/2020 și a notei din anexa 6, Cap. II, Subcapitolul I, Secțiunea A din Ordinul comun 1942/979/819/2020, se impun în prezenta cauză, prin prisma dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii. Instanța de fond a reținut nelegalitatea Ordinului 203/207/188/2021, observând că prevederile prin care se condiționează acordarea facilității prevăzute de dispozițiile art. 60 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 227/2015 de îndeplinirea inclusiv a cerinței suplimentare, constând în desfășurarea activității pe teritoriul României, sunt similare cu cele reținute în Nota din anexa 6 cap. II subcapitolul IV, secțiunea 1 a Ordinului comun nr. 2814/1536/1806/2020 și în Nota din anexa 6 cap. 2 subcapitolul 1 secțiunea A5 a Ordinului comun nr. 1942/979/819/2020, anulate prin sentința civilă nr. 3/05.01.2022 pronunțată de Curtea de apel Cluj, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 896/05.10.2023. Constată însă Înalta Curte că raționamentul pe care și-a fundamentat soluția prima instanțe este greșit din perspectiva întinderii efectelor pe care le generează în speță anularea Ordinelor comune nr. 2814/1536/1806/2020 și nr. 1942/979/819/2020 prin prisma dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004. În acest sens reține instanța de control judiciar decizia nr. 10/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit căreia dispozițiile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că hotărârea judecătorească irevocabilă/definitivă prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ produce efecte și în privința actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătorești de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești. Interpretând aceste prevederi, instanța de fond a considerat, în mod nefondat, dată fiind similitudinea celor două prevederi din cele două acte normative, unul anulat de o instanță și altul criticat pe calea prezentei acțiuni, că dispozițiile art. 23 din Legea nr. 554/2004 atrag, de drept, nelegalitatea celui de-al doilea, deși nu ne aflăm în prezenta unui act administrativ individual emis în baza celui normativ anulat definitiv. Instanța era datoare să analizeze în concret eventuala incidență a sentinței definitive prin care s-a constatat nulitatea ordinului președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, în raport de efectele acesteia asupra modalității de calcul a cifrei de afaceri din perspectiva locului desfășurării activității și în raport de toate apărările formulate în cauză. Înalta Curte observă, astfel, că argumentele esențiale pe care s-a întemeiat cererea de chemare în judecată și apărările pârâților nu au fost dezbătute, prima instanță pronunțând o hotărâre nemotivată, în măsura care considerentele instanței au vizat exclusiv pronunțarea sentinței nr. 3/05.01.2022 a Curții de Apel Cluj prin care a fost constatată nulitatea Ordinului Președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoza nr. 239 din 24.07.2019 pentru aprobarea metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, ordin anulat pe considerentul nepublicării în Monitorul Oficial, fiind dispusă subsecvent și anularea unor prevederi din ordinele nr. 2814/1536/1806/2020 și nr. 1942/979/819/2020, care însă nu au stat la baza emiterii actelor contestate în cauză, în sensul cerut de art. 23 din Legea nr. 554/2004. O asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentințe echivalează cu necercetarea fondului cauzei, de natură a conduce la pronunțarea unei hotărâri lacunare sub aspectul motivelor pe care se sprijină, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii ce urmează a fi pronunțată în litigiul de față inclusiv și în ceea ce privește cererea de anulare a Ordinului nr. 3063/1376/1430/2019, care face obiectul recursului recurentului – reclamant, având în vedere considerentele comune expuse de prima instanță. În consecință, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., constatând că nu este lămurită cauza sub aspectele relevate și nu se poate verifica aplicarea corectă a legii în speță. 5.2.2. În aceste condiții se constată că nu se poate exercita un control de legalitate asupra motivelor subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., neputând priva părțile de un grad de jurisdicție prin rezolvarea lor direct în recurs, motiv pentru care Înalta Curte, coroborând art. 488 alin. (1) pct. 6 cu dispozițiile art. 497 din C. proc. civ., va trimite cauza primei instanțe, care va proceda la rejudecarea cauzei în fond. În egală măsură, Înalta Curte observă că motivele de recurs formulate de recurenții –pârâți Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor privind lipsa calității procesuale pasive, vizează chestiuni de fond întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv împrejurarea că dispozițiile legale criticate pentru nelegalitate nu au vizat aspecte care au intrat în competența acestora, în calitate de co-inițiatori, astfel că și aceste critici vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei, în vederea unei soluționări unitare. În plus, se constată că în fața instanței de recurs recurentul – pârât Ministerul Finanțelor a depus și Hotărârea CJUE din data de 26 septembrie 2024 pronunțată în cauza nr. C-387/22, având ca obiect refuzul organelor fiscale de a acorda avantaje fiscale angajaților din domeniul construcțiilor care își desfășoară activitatea în alte state membre, care impune și o verificare a cadrului normativ contestat prin prisma principiului proporționalității, împrejurare ce va fi avută în vedere de instanța de fond.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași intanțe.