ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1279/2023

Ședința publică din data de 8 martie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:,

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, la data 02.03.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Afacerilor Interne, a solicitat următoarele:

- anularea adresei nr. x LI 0.2021 de soluționare a plângerii prealabile, emisă de pârât, a H.G. nr. 937/2021, a Deciziei Primului Ministru nr. 478/20.09.202I și a Ordinului emis de Secretarul General al Guvernului nr. 1332/29.09.2021;

- obligarea pârâților la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale pe care acesta le-ar fi încasat în perioada 09.09.2021-18.01.2022, indexată cu dobânda de referință a B.N.R. si cu rata de inflație, de la data emiterii Hotărârii de Guvern contestată și până la data plății efective a drepturilor salariale corect calculate, și a obligațiilor privind contribuțiile către bugetul asigurărilor sociale de stat, buget sănătate, buget accidente de muncă și boli profesionale și buget șomaj;

- suspendarea executării H.G. nr. 937/09.09.2021, publicată în M.O. nr. 864/09.09.2021, până la soluționarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea de ședință din data de 27 iunie 2022, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității, lipsei de obiect și lipsei de interes invocate de pârâți cu privire la cererea formulată de reclamantul A. privind suspendarea executării H.G. nr. 937/09.09.2021 publicată în M. Of nr. 864/09.09.2021 până la soluționarea definitivă a cauzei, iar pe fondul cauzei, a respins ca nefondată această cerere.

3.1. Împotriva încheierii de ședință din 27 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în parte a încheierii recurate, cu consecința admiterii cererii de suspendare a executării H.G. nr. 937/09.09.2021.

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., a arătat că sentința civilă nr. 5/17.01.2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, prin care s-a dispus suspendarea executării H.G. nr. 937/09.09.2021, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie, conform art. 430 alin. (4) din C. proc. civ., față de încheierea recurată în prezenta cauză, ce a avut ca obiect cererea de suspendare formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru aceleași motive.

Cu privire la acest aspect, a făcut trimitere, cu titlu de practică judiciară, la hotărârea nr. 5/02.02.2022 pronunțată de Tribunalul Galați, rămasă definitivă, prin care s-a statuat că, în cazul în care se solicită suspendarea acelorași acte administrative fiscale, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 operează efectul pozitiv al lucrului judecat cu privire la întrunirea cerințelor cazului bine justificat și al pagubei iminente.

Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a criticat modalitatea în care instanța de fond a analizat condiția pagubei iminente, reținând în mod eronat că atâta vreme cât reclamantul a fost repus în funcție la data de 19 ianuarie 2022 nu se mai poate reține iminența unui prejudiciu cauzat ca urmare a executării H.G. nr. 937/2021. Așadar, instanța de fond a ignorat scopul urmărit de legiuitor, de a reglementa un remediu de natură să prevină producerea unui prejudiciu în sensul prevederilor 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

În continuare, recurentul-reclamant a arătat că este îndeplinită condiția pagubei iminente, în prezenta cauză, din două pespective:

(i) prin raportare la faptul că, în perioada 09.09.2021-19.09.2021, reclamantul a fost lipsit de veniturile pe care le încasa în baza funcției pe care o exercita;

(ii) reclamantul a fost repus în funcție ca urmare a pronunțării de către Curtea de Apel Galați a sentinței civile nr. 5/17.01.2022. În eventualitatea în care recursul declarat împotriva acestei sentințe ar fi admis, reclamantul ar urma să fie eliberat din funcție.

Prin urmare, prejudiciul ce poate fi produs reclamantului este unul previzibil și viitor, sentința instanței de fond fiind pronunțată cu încălcarea art. 14 alin. (1) și art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

3.2. Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs incident împotriva aceleiași încheieri, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., solicitând totodată, în măsura în care instanța de control judiciar va aprecia că motivele de nelegalitate se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ca acestea să fie analizate din aceasta perspectivă, ca urmare a greșitei aplicări de către instanța de fond a dispozițiilor a art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât M.A.I. a criticat soluția dată excepției inadmisibilității cererii de suspendare, precum și considerentele instanței de fond cu privire la existența unui caz bine justificat.

Cu privire la soluția de respingere a excepției inadmisibilității cererii de suspendare, a arătat că instanța de fond a încălcat normele de procedură prevăzute de art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive.

Având în vedere că legiuitorul nu a făcut distincție între cererile întemeiate pe dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, stabilind în mod expres un fine de neprimire a acțiunilor repetitive, întemeiate pe aceleași motive, precum și faptul că art. 15 alin. (2) face trimitere în mod expres la dispozițiile art. 14 alin. (2)-(7) din același act normativ, apreciază că, în prezenta cauză, operează interdicția de a deduce judecății mai multe cereri de suspendare succesive, în baza invocat principiului Ubi lex non distinguit, nec nos distiguere debemus.

Totodată, a criticat considerentele instanței de fond prin care s-a reținut că emitentul actului "a procedat la luarea unei măsuri contrare celei stabilite prin H.G. nr. 937/09.09.2021" și că această conduită creează o îndoială asupra prezumției de legalitate a actului administrativ emis, ce poate conduce la reținerea în cauză a îndeplinirii condiției existenței cazului bine justificat.

În opinia sa, instanța de fond nu a avut în vedere prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept și nici nu a stabilit în mod corespunzător situația de fapt, respectiv istoricul litigiilor, al numirilor și al eliberărilor din funcția de prefect a reclamantului.

În concret, instanța de fond nu a avut în vedere că pârâții au fost obligați să îl repună în funcția de prefect pe reclamant ca urmare a obținerii de către acesta a unor soluții favorabile, prin decizia civilă nr. 606/R/15.06.2021 a Curții de Apel Galați în dosarul nr. x/2018, în baza căreia a fost emisă H.G. nr. 186/03.03.2021, precum și prin sentința civilă nr. 5/17.01.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, prin care s-a dispus suspendarea H.G. nr. 937/09.09.2021, ce a stat la baza emiterii H.G. nr. 85/19.01.2022.

Față de recurs principal, pârâtul M.A.I. a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și totodată, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

De asemenea, intimații-pârâți Guvernul României și Secretariatul General al Guvernului au înregistrat întâmpinare la dosarul cauzei, solicitând anularea recursului principal, pentru netimbrare și în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la recursul incident, nu au fost formulate întâmpinări.

II. Soluția Înaltei Curți asupra cererilor de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, prin raportare la motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, prin recursul incident, pârâtul M.A.I. a formulat critici de nelegalitate cu privire la soluția de respingere a excepției inadmisibilității, prin raportare la prevederile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că aceste critici nu se circumscriu cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează încălcarea unor reguli de procedură, ci se circumscriu pct. 8 al aceluiași articol, care sancționează încălcarea normelor de drept material incidente cauzei, urmând a fi analizate din această perspectivă.

Totodată, Înalta Curte constată că, prin recursul principal, recurentul-reclamant A. a invocat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., încălcarea de către instanța de fond a autorității de lucru judecat, prin raportare la sentința civilă nr. 5/17.01.2022 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. x/2021, prin care s-a admis cererea de suspendare a H.G. nr. 937/09.09.2021 formulată de către reclamant. Cu referire la aceeași sentință, recurentul-pârât M.A.I. a formulat critici de nelegalitate a soluției pronunțate de către instanța de fond asupra excepției inadmisibilității cererii de suspendare, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocând încălcarea art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că atât recursul principal, cât și recursul incident vizează efectele pe care le produce formularea unor cereri succesive de suspendare a executării unui act administrativ, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problema de drept invocată.

Înalta Curte reține că, prin sentința civilă nr. 5/17.01.2022 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a fost admisă cererea de suspendare a H.G. nr. 937/09.09.2021 formulată de către reclamant în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În litigiul pendinte, cererea de suspendare a executării aceleiași hotărâri de guvern, soluționată prin încheierea din data de 27 iunie 2022, a Curții de Apel Galați, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004: "Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive".

Înalta Curte apreciază că această dispoziție legală constituie o aplicație specială a excepției autorității de lucru judecat în materia contenciosului administrativ, cu privire la cererea de suspendare a executării actului administrativ, prin care legiuitorul a reglementat interdicția formulării mai multor cereri de suspendare cu același obiect, pentru aceleași temeiuri și între aceleași părți.

Inadmisibilitatea prevăzută de această prevedere legală vizează cererile de suspendare formulate exclusiv în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, care se soluționează între aceleași părți și au ca obiect suspendarea executării aceluiași act administrativ, reținându-se că reiterarea acelorași motive, printr-o nouă cerere de suspendare, încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că interdicția formulării de cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive operează și în cadrul procesual reglementat de art. 15 din legea contenciosului administrativ, având în vedere că art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 este normă complementară a art. 15 din același act normativ, prin efectele dispoziției legale de trimitere prevăzute de art. 15 alin. (2).

Această abordare normativă demonstrează că legiuitorul a înțeles să reglementeze inadmisibilitatea formulării unor cereri succesive de suspendare a executării actului administrativ numai în cadrul aceleiași categorii de cereri, respectiv a celor prevăzute de art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004, după caz, pentru că numai în cadrul fiecărei categorii se poate valida afirmația identității de părți, de cauză și de obiect între două sau mai multe cereri.

Trebuie subliniat că, în această materie, identitatea de obiect nu se verifică numai prin raportare la constatarea identității actului administrativ a cărui suspendare se solicită prin cele două cereri, ci și prin verificarea identității dimensiunii temporale a măsurii solicitate, în ale cărei limite se poate pronunța instanța astfel învestită.

Astfel, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, se poate solicita/acorda suspendarea până la pronunțarea instanței de fond, iar în temeiul art. 15 până la rămânerea definitivă a cauzei, diferențele sub aspect temporal ale celor două cereri și hotărâri fiind evidente.

Drept urmare, Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată asupra unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu are autoritate de lucru judecat, în raport de o nouă hotărâre de suspendare pentru aceleași motive, solicitată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru că, între cele două cereri cu care au fost învestite instanțele judecătorești, nu există identitate de obiect.

Este adevărat, că potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, însă este vorba de un efect legal (ope legis), condiționat de o anumită soluție a instanței de fond asupra cererii de anulare a actului administrativ, iar nu de efectul autorității de lucru judecat al hotărârii judecătorești asupra suspendării efectelor acestuia.

Mai mult decât atât, un argument suplimentar în favoarea admisibilității cererii de suspendare formulată în temeiul art. 15 din lege, în condițiile în care persoana vătămată solicitase și obținuse suspendarea executării actului administrativ în condițiile art. 14, pentru aceleași motive, îl constituie și faptul că, prin reglementarea art. 15 alin. (4) din același act normativ, legiuitorul a extins efectele suspendării în condițiile art. 14, peste limita inițială (pronunțarea instanței de fond) în situația în care a fost admisă acțiunea pe fond și chiar dacă nu se solicitase și obținuse suspendarea executării actului administrativ în temeiul art. 15. Legiuitorul a admis astfel posibilitatea suprapunerii măsurii suspendării executării actului administrativ fundamentată pe temeiuri diferite.

Față de toate aceste repere legislative, Înalta Curte reține că nu se poate pretinde reclamantului care a solicitat și obținut suspendarea în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 și care vrea să-și prezerve această facilitate dincolo de limitele acestei măsuri, să dovedească motive noi pentru a-și putea susține cererea de suspendare întemeiată pe art. 15 din actul normativ menționat.

Corelativ, afirmația de mai sus este valabilă și în situația în care a fost respinsă cererea de suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, fără însă a se putea afirma că, aspectele statuate de instanță, în analiza cazului bine justificat și a iminenței producerii unei pagube, nu ar putea fi valorificate în analiza cererii întemeiate pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, fundamentată pe împrejurări de fapt și de drept identice celei dintâi.

Fiind vorba de instituții complementare, instanțele învestite cu soluționarea unor cereri de suspendare având temeiuri de drept diferite, nu sunt ținute nici într-un sens si nici în celălalt de soluțiile pronunțate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite în cauză condițiile prevăzute de lege pentru invocarea autorității de lucru judecat provizorie astfel cum este reglementată de art. 430 din C. proc. civ. și nici nu se poate reține o inadmisibilitate a cererii de suspendare, prin raportare la art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, astfel că va respinge, ca nefondate, motivele de recurs invocate de reclamant și de către pârât cu privire la aceste aspecte.

În continuare, Înalta Curte constată că și celelalte motivele de nelegalitate invocate de către reclamant, prin recursul principal și de către pârâtul M.A.I., prin recursul incident, pot fi analizate grupat, observând că, prin acestea, sunt supuse analizei, condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare a executării unui act administrativ, astfel:

(i) prin recursul principal, reclamantul A. a criticat modalitatea în care instanța de fond a analizat condiția pagubei iminente, reținând că aceasta nu este îndeplinită în cauza de față întrucât reclamantul a fost repus în funcția de prefect, la data de 19 ianuarie 2022,

(ii) prin recursul incident, pârâtul M.A.I. a formulat critici cu privire la considerentele instanței de fond, în cuprinsul cărora s-a reținut că în cauză este îndeplinită condiția cazului bine justificat, ca urmare a adoptării de către pârât a unor măsuri contrare celor stabilite prin H.G. nr. 937/09.09.2021, prin repunerea în funcția de prefect a reclamantului.

Înalta Curte reține că, în cauză, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării H.G. nr. 937/09.09.2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 864/09.09.2021, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acțiunii principale", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, " Dispozițiile art. 14 alin. (2) - (7) se aplică în mod corespunzător".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantei (până la momentul la care instanța competentă va cenzura în mod definitiv legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

Referitor la condiția pagubei iminente, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat.

Recurentul-reclamant a susținut în esență, că cerința pagubei iminente este îndeplinită prin prisma faptului că, în perioada 09.09.2021-19.09.2022, a fost lipsit de veniturile pe care le încasa în baza funcției de prefect pe care o exercita și că, în eventualitatea în care recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 5/17.01.2022 a Curții de Apel Galați ar fi admis, acesta ar fi eliberat din funcție. Din această perspectivă, a criticat modalitatea în care prima instanță a reținut că nu ar fi îndeplinită, în cauza de față, condiția pagubei iminente, pe motiv că, anterior inițierii prezentului demers judiciar, acesta fusese repus în funcție, astfel că nu se mai poate susține existența unui prejudiciu constând în drepturile salariale de care a fost lipsit.

Înalta Curte reține că, în justificarea îndeplinirii condiției pagubei iminente, nu pot fi invocate pur și simplu efectele actului adminstrativ, care, în cazul de față, constau în eliberarea din funcția de prefect, în urma căreia reclamantul ar fi lipsit de venituri, acesta având obligația de a dovedi producerea unui prejudiciu, concret, real, prin punerea în executare a actului, obligație ce nu a fost îndeplinită în prezenta cauză.

Într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului. Or, în această speță, lipsirea de venituri aferente funcției de prefect reprezintă o consecință directă a eliberării din această funcție, în baza actului administrare a cărui o suspendare o solicită, care, până la proba contrară, se bucură de o puternică prezumție de legalitate.

În plus, reclamantul invocă un prejudiciu eventual și nu unul iminent, greu sau imposibil de reparat, având în vedere că, în ipoteza în care ar obține o soluție favorabilă și ar fi cenzurată legalitatea actului administrativ contestat, reclamantul ar fi repus în funcție, putându-și recupera retroactiv pierderile financiare suferite pe perioada lipsirii de veniturile aferente funcției de prefect.

În consecință, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate criticile de nelegalitate formulate de către reclamant, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., constatând că, în mod judicios a reținut instanța de fond că, în speța de față, nu este îndeplinită condiția pagubei iminente.

Referitor la noțiunea de caz bine justificat, Înalta Curte reține că aceasta a fost definită prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind reprezentată de acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității actelor administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanța de judecată nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate a actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului.

Prima instanță a apreciat ca fiind îndeplinită condiția cazului bine justificat, prin raportare la conduita emitentului actului, care a procedat la luarea unei măsuri contrare celei stabilite prin H.G. nr. 937/09.09.2021, repunându-l în funcția de prefect pe reclamant, aceste considerente fiind criticate de către recurentul-intimat M.A.I., în cuprinsul recursului incident.

Înalta Curte nu își însușește argumentele primei instanțe cu privire la acest aspect, apreciind că nu poate constitui o îndoială asupra prezumției de legalitate a actului administrativ care să conducă la îndeplinirea condiției cazului bine justificat faptul că pârâtul a pus în executare hotărârile judecătorești prin care s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția de prefect, respectiv decizia civilă nr. 606/R/15.06.2021 a Curții de Apel Galați în dosarul nr. x/2018 și sentința civilă nr. 5/17.01.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021.

Înalta Curte mai observă că, la data pronunțării asupra prezentului recurs, acțiunea în anulare a H.G. nr. 937/2021 formulată de către reclamant a fost respinsă prin decizia civilă nr. 173/19.12.2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, o astfel de hotărâre fiind aptă să infirme existența cazului bine justificat, în condițiile în care a avut loc o primă analiză în fond a motivelor de nelegalitate a actului administrativ, care au fost înlăturate de această instanță.

În acest context, Înalta Curte împărtășește soluția de respingere a cererii de suspendare a executării H.G. nr. 937/09.09.2021, pronunțată de instanța de fond, însă pentru alte considerente, reținând că, în cauza de față, nu sunt îndeplinite cele două condiții necesare pentru a se dispune măsura suspendării executării actului administrativ, respectiv condiția cazului bine justificat și a pagubei iminente.

Cu toate acestea, recursul incident declarat de pârâtul M.A.I. va fi respins ca nefondat, având în vedere că acesta a formulat critici de nelegalitate doar cu privire la considerentele sentinței recurate, vizând condiția cazului bine justificat, nu și cu privire la soluția dispusă, care îi profită acestuia și pe care instanța de control judiciar o va menține.

Pentru toate motivele expuse anterior, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursul principal declarat de reclamantul A. și recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 27 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva aceleiași încheieri, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.