ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4407/2024

Ședința publică din data de 10 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21.07.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. în România a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul Român de Dezvoltare Socială,

Prin sentința civilă nr. 1058 din 2 martie 2023, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj la data de 03.07.2023.

Prin sentința civilă nr. 447 din 21 septembrie 2023, Curtea a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. România a formulat recurs prin care a solicitat admiterea recursului și anularea în totalitate a hotărârii recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare Curții de Apel Cluj, cu cheltuieli de judecată.

A susținut recurenta-reclamantă că hotărârea de fond a fost dată fără a fi motivată în fapt și în drept, respectiv cu neluarea în considerare a anumitor aspecte de natură a influența decizia finală a instanței, în sensul admiterii acțiunii introductive.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea art. 425 C. proc. civ.

Motivarea este un element esențial al hotărârii judecătorești, obligativitatea motivării hotărârii judecătorești constituind o condiție a unui proces echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

A opinat recurenta că instanța de fond a motivat respingerea acțiunii într-un singur paragraf, fără a expune argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței.

Instanța a omis să verifice actele și cererile depuse la dosarul cauzei și a subliniat că nelegalitatea punctajului invocat nu este o apreciere simplă, fiind întocmit și justificat punctual având la bază criteriile de selecție modalitatea de acordare a punctajului.

În continuarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă s-a referit la fondul cauzei, reiterând cuprinsul acțiunii introductive de instanță.

Intimatul-pârât Fondul Român de Dezvoltare Socială a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea cererii de recurs, apreciind, în esență, că susținerile recurentei-reclamante nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentința este legală și temeinică.

II. Decizia instanței de recurs

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă circumscrise motivului de casare menționat, a apărărilor invocate prin întâmpinare și în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Preliminar, Înalta Curte reține că, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond.

Or, în cauză, se constată că recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea atacată este nemotivată și a adus critici sub acest aspect hotărârii recurate. În rest, cererea de recurs nu cuprinde altceva decât argumentele prezentate prin acțiunea introductivă de instanță, recurenta-reclamantă rezumându-se la a reitera conținutul acțiunii.

Astfel, recursul urmează a fi analizat din perspectiva singurului motiv de casare în cadrul căruia care pot fi subsumate argumentele recurentei, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține că hotărârea instanței de fond a fost dată fără a fi motivată în fapt și în drept, respectiv cu neluarea în considerare a unor anumite aspecte de natură care ar fi putut influența decizia finală, că instanța ar fi motivat respingerea acțiunii într-un singur paragraf și că nu ar fi verificat actele dosarului, de vreme ce a reținut că modalitatea de abordare a acțiunii face dificilă exercitarea unui control de legalitate.

Analizând considerentele hotărârii, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului, cu respectarea art. 425 C. proc. civ., în raport cu obiectul acțiunii, a prezentat situația de fapt și încadrarea în drept, a reținut atât argumentele reclamantei, cât și cele avute în vedere de evaluatorii conținutului de proiect și a expus motivele pentru care a apreciat că se impune respingerea acțiunii.

Mențiunea din cuprinsul hotărârii, că modalitatea de abordare a acțiunii face dificilă exercitarea unui control de legalitate, a fost reținută în contextul în care instanța a apreciat că aspectul de nelegalitate invocat de reclamantă privește, în concret, modalitatea de apreciere a pârâtului asupra proiectului.

Însă, judecătorul a avut în vedere cele constatate de evaluatorii proiectului în raport cu criticile și argumentele formulate de reclamantă în cuprinsul acțiunii și a punctat și a analizat aspectele esențiale ce au fost imputate proiectului său de către comitetul de selecție (acoperirea activității reclamantei la nivelul a 4 localități din 3 județe; descrierea expusă de reclamantă în proiect în raport cu nevoile grupurilor țintă; supraestimarea sau insuficiența detalierii unor costuri; alte deficiențe ale proiectului din punct de vedere al sustenabilității), nefiind reală aprecierea recurentei că instanța ar fi motivat respingerea acțiunii într-un singur paragraf.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte apreciază că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată. Faptul că judecătorul interpretează și analizează situația de fapt într-o manieră care nu este agreată de parte și că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia acesteia nu poate să atragă casarea hotărârii în temeiul acestui motiv de casare.

Prin urmare, instanța de primă jurisdicție a procedat la o analiză a argumentelor părților implicate în raportul juridic dedus judecății, iar hotărârea pronunțată satisface cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în cuprinsul acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamant în contextul faptic dat.

În concluzie, în opinia Înaltei Curți, motivarea primei instanțe este legală, fiind posibilă exercitarea controlului judiciar asupra hotărârii pronunțate, și oferă garanțiile unui proces echitabil.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că soluția adoptată de judecătorul fondului este legală, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. în România împotriva sentinței nr. 447 din 21 septembrie 2023 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.