ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4401/2024

Ședința publică din data de 9 octombrie 2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 21.04.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații 16 Brâncoveni a solicitat în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 4 S-V Craiova, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și chemații în garanție Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția Generală de Dezvoltare Rurală-Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală:

Prin sentința civilă nr. 38 din 10 februarie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în anulare.

Împotriva acestei hotărâri, precum și împotriva încheierilor din datele de 21 octombrie 2022 și 27 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova– secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații 16 Brâncoveni a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și a încheierilor atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în ipoteza rejudecării, admiterea cererii de chemare în judecată.

În susținerea criticilor privind încheierea de ședință din 27.01.2023, recurenta reclamantă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., sub aspectul soluției de respingere a cererii de încuviințare a probei cu expertiza tehnică, cercetare la fața locului, proba testimonială și revenirea asupra măsurii de încuviințare a probei cu înscrisuri în ceea ce privește transmiterea unei adrese către ANIF - Filiala Teritorială Olt-Dunăre din care să rezulte motivele pentru care nu a asigurat nivelul optim de alimentare cu apă al canalelor care deservește SPP 16.

În cauza dedusă judecății, motivul pentru care autoritatea contractată a emis procesul-verbal atacat a constat în împrejurarea că instalația secundară de irigații aflată în proprietatea recurentului nu a fost efectiv utilizată. În fapt, recurentul a arătat și argumentat că motivul neutilizării acestei infrastructuri de irigații a constat în deficiențele pe care le prezenta infrastructura principala de irigații aflată în administrarea ANIF (surparea canalului Oltișor Sud - singura modalitate prin care se poate furniza apă).

În aceste circumstanțe, prin raportare la respingerea probatoriului necesar a fi administrat pentru soluționarea cauzei, recurenta apreciază că soluția primei instanțe a fost pronunțată cu nesocotirea principiilor contradictorialității și a dreptului la apărare, precum și dreptul la un proces echitabil.

O critică secundă subsumată aceluiași motiv de recurs vizează refuzul instanței de fond de a analiza motivul de nelegalitate al procesului-verbal constând în întocmirea acestuia de către un funcționar al cărui raport de serviciu era suspendat de drept.

Prin încheierea din data de 27.01.2023, prima instanță a considerat că nu se poate invoca un nou motiv de nelegalitate al procesului-verbal constatat, fără acordul celeilalte părți, prin raportare la dispozițiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ.

Soluția instanței este eronată întrucât recurentul nu a procedat la modificarea cererii de chemare în judecată sub aspectul adăugării pretenții și motivul de nulitate suplimentar invocat este sancționat cu nulitatea absolută ce poate fi invocată în orice stare a pricinii, inclusiv de către instanță din oficiu.

În susținerea aceluiași motiv de recurs, recurenta reclamantă a criticat încheierea de ședință din 21.10.2022 prin care a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Agenției Naționale pentru Îmbunătățiri Funciare, formulată în condițiile art. 72 C. proc. civ.

Cererea de chemare în garanție formulată în cadrul unui litigiu de contencios administrativ nu este per se inadmisibilă, câtă vreme există un temei legal în baza căruia chematul în garanție (ANIF) să răspundă pentru nefuncționarea infrastructurii principale de irigații aflate în administrarea sa față de recurentă.

Recurenta a argumentat faptul că (i) infrastructura secundară de irigații aflată în proprietate sa poate fi alimentată cu apă numai prin intermediul infrastructurii principale de irigații aflate în administrarea ANIF și (ii) având în vedere că motivul pentru care s-a dispus recuperarea finanțării nerambursabile este reprezentat de neutilizarea infrastructurii de irigații și că acest fapt al neutilizării este imputabil ANIF, în măsura în care s-ar menține ca legal și temeinic titlul de creanță bugetară, recurenta este îndreptățită să se îndrepte cu o acțiune în pretenții împotriva ANIF.

Prima instanță nu înlătură susținerile recurentei conform căruia neutilizarea infrastructurii de irigații este datorată surpării Canalului Olitșor-Sud aflat în proprietate ANIF, rezumându-se la a menționa că sunt aspecte independente de relația contractuală dintre beneficiar și autoritatea contractantă.

Cât privește criticile aduse sentinței civile, recurenta reclamantă a invocat, sub un prim aspect nemotivarea actului procedural, fiind incidente prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta reclamantă afirmă că în cuprinsul motivării se face referire la durata de valabilitate a contractului, durata de execuție și durata de monitorizare, conform art. 2 alin. (4) din contractul de finanțare, eroarea beneficiarul (recurenta) cu privire la perioada de monitorizare și natura acesteia, considerând că dreptul autorității de a efectua activități de control asupra derulării contractului și asupra condițiilor de desfășurare a activităților contractate este limitat în interiorul perioadei de monitorizare. Aceste activități țin de respectarea obligațiilor contractuale asumate de beneficiar, ceea ce poate fi cercetat în interiorul perioadei de valabilitate.

Totuși, prima instanță confirmă faptul că perioada de valabilitate a contractului a încetat la data de 05.06.2021, procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare ce face obiectul prezentului litigiu fiind încheiat la data de 25.08.2021.

În aceste condiții, hotărârea primei instanțe nu este motivată sub aspectul emiterii unui proces-verbal de constatare a neregulilor după expirarea valabilității contractului și a perioadei de monitorizare.

Aceeași critică de nemotivare a hotărârii privește și apărarea recurentei reclamante privind incidența cazului fortuit. Prima instanță nu a arătat dacă apreciază și din ce motive consideră că recurenta nu ar fi exonerată de răspundere în temeiul cazului fortuit.

Afirmând și incidența art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta reclamantă invocă greșita soluționare a cererii de chemare în judecată sub aspectul constatării unei nereguli în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Din analizarea normei juridice enunțate se desprind condițiile esențiale pentru constatarea unei nereguli, care ar putea conduce la restituirea sumelor plătite cu titlu de fonduri nerambursabile, astfel: să existe o abatere de la legalitatea, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții; abaterea să fie rezultatul unei acțiuni sau inacțiuni din partea beneficiarului; să se fi prejudiciat sau să fie posibilă prejudicierea bugetului Uniunii Europene.

Cu privire la prima condiție, recurenta a realizat integral, la timp și conform lucrările de reabilitare privind infrastructura secundară de irigații, pentru care obținut finanțarea nerambursabilă prin contractul de finanțare. Totodată, trebuie avut in vedere că reclamanta nu a utiliza infrastructura de irigații în vreun scop neconform cu obiectivele stabilite prin contractul de finanțare.

Cu privire la cea de-a doua condiție, nu este precizată în cuprinsul actelor de control vreo acțiune sau inacțiune concretă din partea reclamantei care ar fi condus la o presupusă abatere. Modificarea proiectului privind infrastructura principală de irigații prin dispoziția de șantier nr. 3 din 05.06.2018, împrejurare care a afectat în mod substanțial randamentul sistemului de irigații, surparea Canalului Oltișor Sud și neluarea măsurilor necesare pentru remedierea acestor probleme reprezintă aspecte care nu se găseau în atribuțiile reclamantei și cu privire la care nu i se poate angaja răspunderea pentru o presupusă acțiune sau inacțiune.

În ce privește cea de-a treia condiție, investiția a fost realizată în mod conform, iar infrastructura de irigații aflată în proprietatea recurentului poate fi utilizată, furnizarea de apă fiind condiționată de realizarea lucrărilor necesare de către ANIF. Așadar, nu s-ar putea considera că bugetul Uniunii Europene ar fi fost prejudiciat.

Recurenta reclamantă, în cadrul aceluiași motiv de recurs, invocă și greșita calificare a cazului de forță majoră, așa cum este ea reglementată în dreptul național și cel comunitar.

Surparea Canalului Oltișor-Sud prin intermediul căruia ar fi trebuit să fie realizată alimentarea cu apă a infrastructurii de irigații secundare aflată în proprietatea reclamantei, intră chiar și în accepțiunea restrânsă a noțiunii de forță majoră, respectiv aceea de eveniment natural excepțional (ex. alunecări de teren).

Totodată, recurenta reclamantă invocă și neaplicarea principiului proporționalității măsurilor dispuse, consacrat de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011. În cauza dedusă judecății, în măsura în care instanța nu aprecia că ar fi intervenit un caz exonerator de răspundere (caz fortuit sau forță majoră), prin raportare la toate elementele de fapt relevante, ar fi trebuit să facă aplicarea principiului proporționalității.

Într-un ultim aspect de critică, recurenta reclamantă a invocat motivarea sentinței pe baza unui document fără ca acesta să fie atașat la dosar, respectiv adresa nr. x/27.10.2017 și înregistrată la CEFIR 4 S-V Oltenia sub nr. x/01.11.2017, fiind motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Acest document nu este depus la dosar, iar prezența lui nu poate exista fără "Nota justificativă" emisă de ANIF-Filiala Teritorială Olt, "din care să rezulte motivele pentru care nu a asigurat nivelul optim de alimentare cu apă a SPP 16 ce aparține de OUAI 16 Brâncoveni...și estimarea unui termen de asigurare a nivelului de apă la stagiile sus menționate", notă ce trebuia întocmită și "transmisă până cel târziu la data de 18.09.2017 către Direcția Generală Control Antifraudă și Inspecții din Cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale"

Acest document alături de nota justificativă a ANIF dovedesc faptul că neregulile aparțin ANIF-FTIF Olt prin faptul că nu poate asigura apa pentru că pe anumite zone Canalul Oltișor Sud este surpat.

Intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor invocate prin motivele de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare, reținând și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte va admite recursul în parte, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Deși calea extraordinară de atac trasează limite exprese de analiză a criticilor formulate, fiind solicitată verificarea modului de aplicare a prevederilor legale de ordin procedural și substanțial de către instanța de fond, Curtea apreciază necesară o grupare a lor prin raportare la modalitatea de desfășurare a procesului, pentru o înțelegere corespunzătoare a raționamentului juridic care infirmă soluția de respingere a prezentului demers judiciar.

Într-un prim aspect, recurenta reclamantă a înțeles să critice încheierea de ședință din 21.10.2022 prin care a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Agenției Naționale pentru Îmbunătățiri Funciare, formulată în condițiile art. 72 C. proc. civ., afirmând pe de o parte că un astfel de demers formulat în cadrul unui litigiu de contencios administrativ nu este per se inadmisibil, câtă vreme există un temei legal în baza căruia chematul în garanție să răspundă pentru nefuncționarea infrastructurii principale de irigații aflate în administrarea sa față de recurentă. Pe de altă parte, prima instanță nu a înlăturat susținerile recurentei conform căruia neutilizarea infrastructurii de irigații este datorată surpării Canalului Oltișor-Sud aflat în proprietate chematei în garanție.

Înalta Curte constată că poziția recurentei reclamante exprimată în cuprinsul cererii de recurs, pe lângă faptul că nu menționează ce reguli de procedură au fost încălcate de către instanța de fond, care să conducă la aplicarea sancțiunii nulității față de actul procedural criticat, nu se circumscriu raționamentului juridic pentru care o astfel de cerere a fost respinsă, în principiu, ca inadmisibilă.

Instanța de fond a apreciat că, față de obiectul dedus judecății, circumscris prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 și contractului de finanțare între autoritatea contractantă și beneficiar, față de lipsa legăturii de dependență și subordonare între cererea principală și cererea de chemare în garanție, un astfel de demers este inadmisibil în acest proces.

Înalta Curte reține că o atare evaluare nu s-a rezumat la un fine de neprimire determinat de o aplicare greșită a prevederilor legale procedurale reprezentate de art. 72 C. proc. civ., ci de o analiză concretă, circumstanțiată a obiectului dedus judecății, dar și a lipsei elementului de legătură dintre cele două cereri, care să impună soluționarea lor concomitentă și nu separată, ținându-se cont de scopul și finalitatea actelor normative sub imperiul cărora se desfășoară judecată.

O astfel de apreciere nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. și cu atât mai mult, nu din perspectiva criticilor formulate de partea recurentă, care privesc aspecte de oportunitate și nu de legalitate a soluției pronunțate cu privire la cererea de chemare în garanție. Nu există niciun impediment care să împiedice partea, în funcție de soluția pronunțată în prezenta cauză, să exercite un demers judiciar distinct față de Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare, dacă apreciază că se impune o astfel de acțiune.

În ceea ce privește încheierea de ședință din 27.01.2023, recurenta reclamantă a invocat, sub un prim aspect, greșita modalitate de aplicare a prevederilor art. 204 C. proc. civ., față de precizarea la acțiune înregistrată în data de 16.11.2022, cu privire la care instanța de fond a aplicat sancțiunea decăderii.

Recurenta reclamantă argumentează invocarea unui caz de nulitate absolută, reprezentat de întocmirea procesului-verbal de constatare de către un funcționar al cărui raport de serviciu era suspendat de drept, față de care nu pot fi aplicate prevederile legale procedurale, neputând fi încadrat ca o modificare a acțiunii.

Înalta Curte reține că Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ nu operează cu noțiunile de nulitate absolută/relativă. Fiind în prezența unui act normativ special, cu reguli substanțiale și procedurale distincte, nu s-ar putea pretinde completarea cu norma de drept generală, ale cărei prevederi sunt în contradicție cu întreaga fizionomie normativă sub imperiul căreia se desfășoară judecata în acest dosar.

Astfel, precizarea la acțiune, depusă la data de 16.11.2022, ulterior înregistrării acțiunii, se încadrează în noțiunea de cerere modificatoare, în accepțiunea art. 204 C. proc. civ., pentru care era necesar acordul expres al părții adverse, pentru a putea fi avută în vedere de către instanța de judecată.

În absența acestui acord, în mod legal, instanța de fond a constatat, în mod corect, decăderea recurentei reclamante din dreptul de a modifica acțiunea introductivă, nefiind îndreptățită la analizarea motivelor de nelegalitate suplimentare invocate cu nerespectarea termenului procedural impus de lege.

Sub un aspect secund de critică adusă încheierii de ședință din 27.01.2023, recurenta reclamantă a criticat modalitatea de respingere a probatoriului, respectiv expertiză tehnică, cercetare la fața locului și solicitarea de relații privind modalitatea de îndeplinire a obligațiilor de către Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare.

Însă o atare analiză nu poate fi efectuată decât prin prisma modalității de soluționare a cauzei de către prima instanță, care a apreciat că au fost dovedite cerințele impuse de O.U.G. nr. 66/2011, astfel că nu se impune anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 25.08.2021 și exonerarea de la plata sumei de 5.037.794,27 RON stabilită în sarcina OUAI 16 Brâncoveni.

Cât privește criticile privind sentinței civile nr. 38 din 10 februarie 2023, Înalta Curte reține, sub un prim aspect că au fost invocate aspecte de ordin procedural, relativ la reținerea unor motive contradictorii legate de dreptul autorității de a realiza verificări, perioada în care acestea pot fi efectuate precum și nemotivarea hotărârii în ceea ce privește incidența cazului fortuit. Fiind o chestiune distinctă de raționamentul juridic pentru care s-a constatat a fi îndeplinite condițiile O.U.G. nr. 66/2011 și care privește modalitatea de aplicare a prevederilor legale prin prisma situației de fapt reținute, Înalta Curte urmează a o soluționa, cu precădere, căci se invocă o încălcare a regulilor de judecată, finalizate prin pronunțarea actului jurisdicțional, ce trebuie să respecte anumite exigențe impuse de C. proc. civ.

Existența unei motivări corespunzătoare se analizează prin raportare la dispozițiile art. 425 din C. proc. civ., care dispune că hotărârea judecătorească pronunțată trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că motivarea unei hotărâri judecătorești ridică o problemă de conținut, relevantă fiind consistența analizei juridice și pertinența argumentelor aduse de instanță în susținerea soluției pronunțate și nu o chestiune de cantitate. Pe cale de consecință, calitatea unei motivări și implicit respectarea exigențelor impuse de prevederile art. 425 din C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției.

În egală măsură trebuie avut în vedere și faptul că obligația judecătorului de a-și motiva soluția pronunțată, așa cum această obligație este impusă, presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv de a analiza fiecare motiv de critică formulat și nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părți în susținerea, respectiv în combaterea pretențiilor/criticilor cu care a fost învestită. Esențial este ca instanța de judecată să examineze și să dea un răspuns argumentat problemelor esențiale de fapt și de drept care se pun în cauza dedusă judecății. Pe de altă parte, motivarea trebuie să fie corectă, clară și simplă, precisă, concisă și fermă, pentru a avea putere de convingere și să redea fidel raționamentul în fapt și în drept al organului judiciar.

Făcând aplicarea acestor aspecte teoretice la speța de față, Înalta Curte reține că hotărârea instanței de fond respectă parțial aceste cerințe procedurale, în condițiile în care analiza legalității procesului-verbal de constatare nereguli a fost realizată în cadrul unui raționament clar și logic, fără a se regăsi aspecte contradictorii care să afecteze conținutul hotărârii judecătorești. Nemulțumirea părții se concretizează nu atât într-o chestiune formală, cât mai ales în modalitatea de apreciere a instanței de fond asupra respectării dispozițiilor contractuale și legale privind respectarea perioadei de verificare și de întocmire a procesului-verbal.

În privința acestui aspect, Înalta Curte reține că recurenta nu aduce critici punctuale, determinat de raționamentul juridic expus de către prima instanță, ci insistă asupra argumentului privind emiterea procesului-verbal contestat ulterior expirării valabilității contractului de finanțare.

Dincolo de faptul că o astfel de afirmație este lipsită de suport legal, ținând cont și de dispozițiile art. 20 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, ignoră prevederile contractuale clare, asumate de parte, prin care durata de valabilitate a contractului de finanțare, astfel cum a fost modificat în 31.01.2018 a fost stabilită la 96 de luni (8 ani), începând cu data semnării acestuia de către ambele părți, fiind formată din durata de execuție și durata de monitorizare. Durata de monitorizare a contractului de finanțare a fost stabilită la 57 de luni (4 ani și 9 luni) la care se adaugă încă 90 de zile pentru efectuarea unui nou control ex-post și se calculează de la data ultimei plăți efectuată de autoritatea contractantă.

În atare situație nu există nicio prevedere legală sau contractuală care să impună autorității contractante termen limită pentru emiterea procesului-verbal de constatare nereguli în interiorul perioadei de valabilitate a contractului. De altfel, o atare optică ignoră întreg cadrul legislativ special care reglementează activitățile de prevenire, de constatare a neregulilor, de stabilire și de recuperare a creanțelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene, care permite autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene să procedeze la întocmirea de procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 și 21, în cazul în care la finalul perioadei de monitorizare, constată că indicatorii/obiectivele proiectelor finanțate din fonduri europene nu au fost realizați/realizate integral sau au fost realizați/realizate parțial (art. 26 alin. (1) lit. b).

Cum perioada de valabilitate a contractului de finanțare a expirat la data de 05.06.2021, iar controlul ex-post a fost declanșat, anterior, respectiv la data de 13.05.2021, Înalta Curte nu reține niciun motiv de nelegalitate în privința tardivității emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor.

Cât privește nemotivarea hotărârii din perspectiva incidenței cazului fortuit, Înalta Curte reține ca întemeiate criticile recurentei, dar nu determinante în adoptarea soluției de casare și trimitere a cauzei spre rejudecare. În reanalizarea dosarului, în limitele trasate, instanța de fond va avea în vedere și aspectul invocat de parte ca o cauză exoneratoare de răspundere și în privința căruia urmează a se pronunța.

Sub un al doilea aspect de critică adusă sentinței recurate, recurenta reclamantă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greșita aplicare a normelor de drept material, reprezentate de O.U.G. nr. 66/2011, în condițiile în care nu se poate reține o neregulă în ceea ce privește contractul de finanțare de care aceasta a beneficiat.

Ca apărare principală, recurenta a afirmat constant pe parcursul soluționării cauzei faptul că nerespectarea obligației de livrare a apei către membrii Organizației Utilizatorilor de Apă, obiectiv asumat în cererea de finanțare s-a datorat surpării Canalului Oltișor Sud, parte componentă a sistemului de irigații principal, aflat în administrarea Agenției Naționale pentru Îmbunătățiri Funciare, prin intermediul căruia ar fi trebuit realizată alimentarea cu apă a infrastructurii de irigații secundare. Cu alte cuvinte, recurenta a afirmat că afectarea, în mod substanțial, a randamentului investiției a fost determinată de neluarea măsurilor necesare de către Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare, responsabilă cu asigurarea funcționalității infrastructurii de irigații principale.

În acest sens, recurenta reclamantă a solicitat încuviințarea unor rapoarte de expertiză de specialitate prin care să se stabilească, în principal, dacă infrastructura sistemului de irigații principal asigura condițiile tehnice necesare pentru un nivel optim de apă către infrastructura de irigații secundară, aspect care să determine o funcționare corespunzătoare a stației de pompare 16, aflate în administrarea reclamantei Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații 16 Brâncoveni.

Instanța de fond a respins proba solicitată, apreciind că nu este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei în raport de motivele de nulitate invocate în cuprinsul acțiunii introductive, dovedite a fi cu înscrisuri.

În ceea ce privește neregulile constatate conform O.U.G. nr. 66/2011 și menținerea legalității procesului-verbal contestat, instanța de fond a reținut că reclamanta OUAI 16 Brâncoveni, în calitate de beneficiar al fondurilor nerambursabile, nu a realizat obiectivele propuse, respectiv nu a putut face dovada punerii în funcțiune a pompelor de apă și a realizării irigațiilor necesare în zonă, conform celor asumate prin cererea de finanțare în anul 2012, nu a notificat autoritatea contractantă în termen de 5 zile, cu privire la producerea unui caz de forță majoră, iar surparea Canalului Oltișor Sud sau eventuale neîndepliniri contractuale care ar putea fi puse în seama unui terț, anume Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare Filiala Olt, sunt aspecte independente de relația contractuală dintre beneficiar și autoritatea contractantă.

Instanța de fond a mai reținut că motivul care a condus la nefuncționarea sistemului de irigații și la nerespectarea criteriilor de eligibilitate din cererea de finanțare a fost refuzul reclamantei de a încheia un contract multianual de livrare a apei cu Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare, aceasta fiind singura modalitate legală prin care se putea furniza apă pentru irigat, conform art. 56 și art. 57 din Legea nr. 138/2004.

Recurenta reclamantă a criticat acest raționament, insistând în lipsa neregulilor, așa cum acestea au fost definite conform O.U.G. nr. 66/2011, dar și asupra lipsei măsurilor necesare de către Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare, responsabilă cu asigurarea funcționalității infrastructurii de irigații principale.

În recurs a fost depus contractul multianual/sezonier pentru asigurarea nivelului optim al apei pentru irigații la stațiile de punere sub presiune nr. x/29.06.2017 încheiat între Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare Olt Dunăre, în calitate de prestator și reclamanta Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații 16 Brâncoveni, în calitate de beneficiar, pentru suprafața de 1844 ha, valabil pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul acestui contract, prestatorul își asumă obligația de a asigura un nivel optim al apei pentru irigații la stațiile de punere sub presiune și alte puncte de livrare pentru care se solicită funcționarea în limita volumelor de apă estimate la încheierea contractului, la termenele stabilite, inclusiv să asigure apa pentru irigații până la punctul de livrare al apei al beneficiarului, fiind responsabil de neasigurarea volumului de apă din sursă.

Este adevărat că această probă a fost administrată direct în calea extraordinară de atac, fiind exclusă de la analiza instanței de fond în ceea ce privește cauza dedusă judecății. Însă nu poate fi ignorată, în contextul în care prima instanță a reținut, printre argumentele decisive, refuzul recurentei reclamante de a încheia un contract multianual de livrare a apei cu Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare.

În atare situație se impune a fi reevaluată situația de fapt din perspectiva înscrisului nou, administrat în condițiile art. 492 C. proc. civ., instanța de fond având obligația de a verifica dacă acest act juridic încheiat la data de 29.06.2017 cu Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare Olt Dunăre, pe o perioadă de valabilitate de 5 ani, pentru suprafața de 1844 ha, acoperă (din perspectiva infrastructurii de irigații principale/secundare) contractul de finanțare nr. x/06.06.2013 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condițiile programului național pentru dezvoltare rurală.

O astfel de reevaluare este necesară în contextul în care la dosarul cauzei a fost depus Ordinul nr. 291 din 11.10.2012 emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin care s-a aprobat "protocolul de transmitere a infrastructurii aparținând domeniului privat al statului, aflat în administrarea ANIF, în proprietatea OUAI 16 Brâncoveni, județul Olt, situată pe teritoriul acestei organizații", precum și referatul tehnic nr. x din 27 martie 2012 întocmit de Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare, în care se menționează suprafața propusă spre irigare de 1844 ha, punctele de livrare și sursa de apă, pentru OUAI 16 Brâncoveni sursa de apă fiind răul Olt, punct de livrare SPPP16 ce se alimentează din canalul Oltișor Sud, situația tehnică a infrastructurii de îmbunătățiri funciare și randamentul sistemului de irigații.

În acest context faptic, recurenta reclamantă a susținut constant nerespectarea obligațiilor de către prestatorul Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare, responsabilă cu asigurarea funcționalității infrastructurii de irigații principale, nerespectarea obligației de livrare a apei către membrii Organizației Utilizatorilor de Apă fiind determinată de surparea Canalului Oltișor Sud.

Reevaluarea situației de fapt din perspectiva încheierii contractului multianual/sezonier nr. x/29.06.2017 pentru asigurarea nivelului optim al apei pentru irigații la stațiile de punere sub presiune și a dovedirii faptului că acoperă infrastructura de irigații ce face obiectul contractului de finanțare nerambursabilă, conduce la o obligație subsecventă a instanței de fond de a proceda la administrarea probatoriului specific, care să identifice dacă afirmațiile recurentei reclamante sunt întemeiate sau nu, respectiv dacă se poate reține o neregulă din perspectiva O.U.G. nr. 66/2011.

În acest sens, s-ar impune a fi avută în vedere administrarea probei cu expertiză de specialitate, prin care să se verifice dacă infrastructura de irigații principală, aflată în administrarea Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare și pentru care exista a fi încheiat contract multianual, conform art. 56 din Legea nr. 138/2004, asigura condițiile tehnice necesare pentru un nivel optim de apă către infrastructura de irigații secundară, aspect care să determine o funcționare corespunzătoare a stației de pompare 16, aflate în administrarea recurentei reclamantei Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații 16 Brâncoveni.

Din această perspectivă, raționamentul juridic al instanței de fond, în sensul că neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare Filiala Olt, terț față de contractul de finanțare, sunt aspecte independente de relația contractuală dintre beneficiar și autoritatea contractantă, este eronat.

Înalta Curte are în vedere concluziile procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la 27.08.2021, prin care i s-a imputat beneficiarului că nu a făcut dovada punerii în funcțiune a pompelor de apă și a realizării irigațiilor necesare în zonă. Adică aspecte care nu țin de îndeplinirea propriu-zisă a proiectului: modernizare/retehnologizare infrastructură de irigații, ci de consecința firească a obiectivului finanțat, respectiv livrarea apei către membrii organizației, aspect condiționat de funcționarea infrastructurii de îmbunătățiri funciare, precum și de existența randamentului sistemului de irigații.

În cuprinsul aceluiași act constatator s-au reținut concluziile echipei de control, urmare a verificărilor efectuate în teren, prin care s-a menționat că nu este asigurată apa pentru irigații în sistemul de aducțiune și alimentare, iar canalul Oltișor Sud prezintă anumite zone în care s-a surpat, afectând posibila alimentare cu apă a stațiilor, iar în anumite zone (unde a fost observată o amenajare de lacuri) nu s-a putut identifica vizual continuitatea acestui canal de aducțiune către stația de pompare și punere sub presiune SPP 16.

Prin prisma celor menționate anterior, întemeiate sunt și criticele care vizează incidența cazului de forță majoră, în contextul în care instanța de fond a reținut că sunt aspecte care vizează, exclusiv, relația dintre recurenta reclamantă și Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare și nu raportul contractual din prezenta cauză, precum și faptul că nu s-a constatat de o autoritate îndreptățită a statului vreun eveniment care ar putea constitui temeiul forței majore, iar reclamanta OUAI 16 Brâncoveni nu a notificat partea intimată în termen de 5 zile, cu privire la producerea unui caz de forță majoră.

Așa cum a reținut și prima instanță, în cuprinsul contractului de finanțare nr. x/06.06.2013 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condițiile programului național pentru dezvoltare rurală s-a prevăzut, în mod expres, în cuprinsul art. 18 intitulat "Forță majoră" că: "pot constitui cauze de forță majoră calamitățile naturale, cum ar fi: cutremure, inundații, alunecări de teren, război, revoluție, embargou, etc. Nu constituie forță majoră un eveniment asemenea celor de mai sus, care, fără a crea o imposibilitate de executare, face extrem de costisitoare executarea obligațiilor uneia dintre părți".

Perioada de valabilitate a contractului de finanțare a fost prelungită prin actul adițional nr. x/31.01.2018 pe o perioadă de 96 luni, urmare a verificărilor efectuate în data de 13.09.2017, prin care s-a constatat imposibilitatea desfășurării activității cofinanțate, întrucât pe infrastructura principală care asigura necesarul de apă se afla în derulare proiectul de investiții "Reabilitarea amenajării hidroameliorative A. - aducțiune alimentată prin priza Arcești, jud. Olt", beneficiar fiind ANIF - Filiala Olt – Dunăre (aspect ce rezultă din memoriu justificativ și nota explicativă aflată la filele x volum II).

Prin nota de constatare încheiată de către o comisie mixtă aprobată de Ministerul Agriculturii, la data de 13.09.2017 și depusă la dosar de recurenta reclamantă, fila x, prin care s-a verificat funcționarea stației SPP 19+20, aflată în proprietatea OUAI Piatra Olt, s-a menționat că în data de 12.09.2017, prin nota de comandă privind alimentarea cu apă a canalelor C4 și C4-1, nivelul apei era sub cota minimă de funcționare a agregatelor, fapt pentru care nu s-a putut asigura umplerea rețelei de conducte în vederea furnizării apei la hidranți. Cu această ocazie s-a solicitat ca Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare Filiala Olt Dunăre să prezinte o notă justificativă din care să rezulte motivele pentru care nu a fost asigurat nivelul optim de alimentare cu apă a canalului ce deservește inclusiv stația de pompare SPP 16 aparținând OUAI 16 Brâncoveni.

Prin adresa emisă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Direcția pentru Agricultură Olt la data de 25.07.2022 s-a menționat că au fost efectuate note de comenzi privind furnizarea apei începând cu anul 2017, nu s-au efectuat reparațiile propuse de către Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare Filiala Olt Dunăre conform contractului multianual, stațiile de pompare, repompare nu au fost exploatate, canalele de transport, aducțiune neputând fi utilizate .

Determinat de aceste constatări ale autorității publice centrale, în speță Ministerul Agriculturii, referitor la obligațiile ce ar fi trebuit să fie îndeplinite de către administratorului infrastructurii de irigații principale și pentru care nu au fost efectuate verificări de către prima instanță, deși o atare probă fusese inițial încuviințată la solicitarea părții reclamante, Înalta Curte constată că se impune reevaluarea, de către prima instanță, a cauzei de înlăturare a răspunderii, prin prisma întregului ansamblu probator ce urmează a fi administrat, în vederea lămuririi corespunzătoare a situației de fapt care să certifice existența unei abateri în sensul actului normativ incident.

Împrejurarea că reclamanta nu a notificat cazul de forță majoră autorității contractante, în condițiile și termenele impuse de contractul de finanțare, nu este în măsură să conducă la o înlăturare de plano a afirmațiilor sale. Asta în contextul în care neregula imputată conform O.G. nr. 66/2011 nu constă într-o neexecutare/executare necorespunzătoare a obiectului de finanțare, ci în neasigurarea finalității acestui obiectiv, respectiv punerea în funcțiune a sistemului de irigare și livrarea apei către utilizatori. Demers condiționat de funcționarea corespunzătoare și la parametri tehnici optimi a sistemului principal de irigații, aflat în administrarea Agenției Naționale pentru Îmbunătățiri Funciare.

Deși prima instanță a înlăturat, pe aspecte de ordin formal, apărarea reclamantei, Înalta Curte constată că termenul contractual de 5 zile nu are natura unui termen de decădere care să împiedice analiza de ordin substanțial a forței majore invocate.

În ceea ce privește neaplicarea principiului proporționalității consacrat de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 de către prima instanță, critică subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu pot fi avute în vedere, fiind deduse judecății pentru prima dată în calea de atac a recursului.

Controlul judiciar ținut a fi exercitat asupra sentinței fondului este supus unei limitări legale, instanța de recurs recurgând la o nouă judecată în limitele criticilor formulate de către recurent, potrivit principiului tantum devolutum quantum iudicatum, reglementat de art. 477 din C. proc. civ., aplicabil și în recurs, conform art. 494 din C. proc. civ.. Prin urmare, analiza legalității hotărârii primei instanței va fi realizată în limitele fixate de parte prin cererea de recurs din perspectiva celor invocate în fața instanței de fond și asupra cărora aceasta s-a pronunțat cu respectarea principiului disponibilității.

Prin urmare, un motiv decizoriu în susținerea poziției procesuale nu poate fi invocat omisso medio, pentru că, într-o atare situație, instanța de recurs nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunțate, iar analizarea, direct în faza recursului, a motivelor ar conduce la încălcarea principiului anterior menționat.

Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de lege. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare și care, implicit, au fost cuprinse în cererea de chemare în judecată și analizate ca atare de către prima instanță. Aceasta este una dintre aplicațiile principiului disponibilității și se explică prin aceea că, efectul judecății limitându-se la ceea ce a fost invocat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost deduse judecății în primă instanță, cu precizarea că toate criticile din recurs trebuie să aibă ca obiect raționamentul juridic care fundamentează soluția pronunțată în fond. În ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări ori susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu calea extraordinară de atac a recursului, aspect inadmisibil.

În atare situație criticile relativ la neaplicarea principiului proporționalității nu pot fi analizate în considerarea celor expuse anterior, neconstituind obiect de învestire pentru instanța de fond.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații 16 Brâncoveni împotriva încheierii de ședință din data de 21 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova– secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de reclamanta Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații 16 Brâncoveni împotriva încheierii de ședință din data de 27 ianuarie 2023 și sentinței civile nr. 38 din 10 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova– secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, încheierea de ședință din data de 27 ianuarie 2023 și în totalitate sentința civilă nr. 38 din 10 februarie 2023, și în consecință, trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.