ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2589/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 08 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtele Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 4 Sud Vest Oltenia, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/03.02.2015 privind Proiectul x/08.07.2011, precum și suspendarea executării deciziei de soluționare a contestației prealabile având nr. de înregistrare x/01.04.2015, emisă de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Prin Sentința nr. 61/2016 din 11.02.2016, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 4 Sud Vest Oltenia, având ca obiect suspendare executare acte administrative și a dispus suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 03.02.2015 și a Deciziei de soluționare a contestației nr. x/01.04.2015, acte emise de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, până la soluționarea definitivă a cererii având ca obiect anularea actelor administrative menționate.

Împotriva Sentinței nr. 61/2016 din 11.02.2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat.

O primă critică a sentinței recurate are în vedere faptul că instanța de fond, prin considerentele sale, analizează fondul cauzei, încălcând dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

A doua critică formulată de recurenta-pârâtă are în vedere faptul că instanța de fond a apreciat, în mod greșit că aparența de nelegalitate a actului administrativ atacat rezultă din faptul că din cuprinsul procesului-verbal a cărui suspendare se solicită nu reiese în concret care este neregula săvârșită de reclamantă.

A treia critică pe care o aduce sentinței recurate are vizează faptul că instanța de fond a dispus suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/03.02.2015 privind Proiectul x/08.07.2011, precum și suspendarea executării deciziei de soluționare a contestației prealabile având nr. de înregistrare x/01.04.2015 până la soluționarea definitivă a cererii având ca obiect anularea actelor administrative, deși reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, care prevăd suspendarea executării actului, până la pronunțarea instanței de fond.

Ultima critică a sentinței recurate privește constatările instanței de fond prin care s-a stabilit că în cauză este îndeplinită condiția prevenirii unei pagube iminente. Recurenta-pârâtă apreciază că instanța de fond a reținut în mod greșit îndeplinirea acestei condiții.

Reclamanta SC A. SRL a depus întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii recurate. Intimata-reclamanta a reiterat prin întâmpinare argumentele prezentate instanței de fond din care rezultă, în opinia sa, o îndoială în ceea ce privește legalitatea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/03.02.2015 emis de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

Litigiul dedus judecății are ca obiect suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 03.02.2015 și a Deciziei de soluționare a contestației nr. x/01.04.2015, acte emise de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, până la pronunțarea instanței, în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Or, instanța de fond, asupra acțiunii în anulare, admițând acțiunea reclamantei, a dispus suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/01.04.2015, emise de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, până la soluționarea definitivă a cauzei, ce are ca obiect anularea acestor acte administrative.

Instanța de fond a reținut în motivarea soluției sale că, în esență, concluzia activității de verificare și măsurile propuse de pârâtă au fost fundamentate pe: sediul social al reclamantei este identic cu cel al altor societăți (SC B. SRL, SC C. SRL și SC D. SRL) locul de realizare al investițiilor este identic și contractele de comodat pentru toate cele patru firme sunt încheiate cu aceeași persoană, respectiv E.. Instanța de fond a mai arătat faptul că pârâta nu a explicat în cuprinsul procesului-verbal ce înseamnă sintagma "societăți înființate la comandă" și că nu se confirmă susținerea că reclamanta ar fi urmărit depășirea plafonului de minimis, care pentru măsura 312 nu depășește plafonul de 200.000 euro.

Față de aceste motive, instanța de fond a apreciat că asupra actului administrativ a cărui executare se solicită planează aparența de nelegalitate.

Înalta Curte nu este de acord cu raționamentul instanței de fond și apreciază că recursul formulat de pârâtă este fondat.

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis), ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

În conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond (...)."

Așadar, pentru suspendarea executării actului administrativ, trebuie îndeplinite trei condiții: reclamantul să se fi adresat autorității emitente cu o cerere având ca obiect anularea în tot sau în parte a actului administrativ a cărui suspendare o solicită; să existe un caz bine justificat și măsura suspendării să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.

Prin urmare reclamanta, pe lângă respectarea procedurilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea executării actului administrativ contestat, trebuia să facă dovada îndeplinirii cumulative a condiției existenței cazului bine justificat și a condiției prevenirii unei pagube iminente.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Or, Înalta Curte constată că, din analiza cererii de suspendare formulată de reclamantă, rezultă o serie de argumente ce țin de analiza pe fond a cererii privind anularea celor două acte administrative contestate, argumente pe care instanța de fond le preia ca atare.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

Or, în speță, reclamanta prin însăși cererea de chemare în judecată în susținerea capătului de cerere privitor la suspendarea executării actului administrativ face trimitere la apărările ce țin de anularea actului. Curtea de Apel, analizează în mod greșit aceste apărări, interpretându-le excesiv, în sensul că ele conduc la o aparență de nelegalitate a actului administrativ și astfel se conturează, în speță, existenta unui caz bine justificat, în sensul art. 2, lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că motivele pentru care prima instanță a apreciat că este dovedit cazul bine justificat, riscă să antameze fondul cauzei, astfel încât critica recurentei-pârâte conform căreia instanța de fond a făcut o analiză a cauzei în afara cadrului procedural instituit de art. 14 din Legea nr. 554/2004 este întemeiată.

Cu privire la îndeplinirea condiției cazului bine justificat, Înalta Curte nu poate trece neobservată soluția pronunțată de instanța de fond în ceea ce privește acțiunea în anulare a actelor administrative contestate.

Astfel, prin Sentința civilă nr. 210 din 11 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, s-a respins acțiunea prin care reclamanta a solicitat anularea actelor administrative.

Pronunțarea unei hotărâri în fond, prin care s-a respins acțiunea în anulare a actului administrativ, are aptitudinea de a întări prezumția de legalitate a acestui act, în contextul analizei sale în cadrul cererii de suspendare.

Chiar dacă Sentința civilă nr. 210 din 11 mai 2016 nu este definitivă, cauza aflându-se în faza procesuală a recursului formulat de reclamantă și se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, această sentință are putere de lucru judecat relativă și constituie un reper în verificarea stării de legalitate a actului administrativ, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și efectuării unei evaluări aprofundate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În speță, nu există o aparență de nelegalitate a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 03.02.2015 emis de recurenta-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Înalta Curte, având în vedere prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ este necesară îndeplinirea cumulativă a condiției cazului bine justificat și a prevenirii pagubei iminente, iar în cauză, în ceea ce privește îndeplinirea primei condiții nu se face dovada acesteia, analiza celorlalte critici în susținerea cererii de recurs este de prisos.

În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea Curții de Apel București este casabilă din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, invocat de recurenta-pârâtă în susținerea căii de atac exercitate, motiv pentru care în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat,va admite recursul și, în rejudecare, va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței nr. 61/2016 din 11.02.2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2018.

GGC - GV