ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3609/2017

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 03.02.2016 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, suspendarea, până la soluționarea definitivă a acțiunii în fond, a executării Deciziei de soluționare a contestației nr. 23962 din 02.07.2015 și a Procesului Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 24.04.2015.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 101 din data de 4 martie 2016 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și a dispus restituirea cauțiunii achitată prin chitanța nr. x din data de 29.02.2016 și consemnată conform recipisei de consemnare cu seria x și nr. y din 29.02.2016 la B., Sucursala Craiova.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și admiterea cererii astfel cum a fost formulată. În motivarea recursului, s-a arătat, în esență, că instanța de fond nu a analizat argumentele invocate și a interpretat eronat dispozițiile legale incidente și probele administrate, care dovedeau îndoiala serioasă în privința legalității actului administrativ și paguba iminentă, condiții impuse pentru suspendarea executării actului administrativ contestat. Astfel, instanța de fond a ignorat indiciile temeinice de nelegalitate a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, constând în absența probei elementului subiectiv și a elementului obiectiv, greșita indicare a prevederilor contractului de finanțare drept temei de drept al actului administrativ contestat sau neîndeplinirea de către autoritatea contractantă a obligației menționate la art. 8 alin. (3) din Anexa I - Prevederi generale la contractul de finanțare și lipsirea recurentei de dreptul de remedia eventualele deficiențe constatate. A mai apreciat recurenta că a fost îndeplinită și condiția referitoare la necesitatea prevenirii unei pagube iminente. În cazul său, organele fiscale au îndeput deja executarea silită pentru suma de 840.623,51 RON, această executare silită poate conduce la o declarare a scadenței anticipate pentru creditul aflat în derulare și, în final, poate determina intrarea în faliment, prejudiciul astfel produs fiind imposibil de reparat.

Apărările formulate de autoritatea intimată Intimata-reclamantă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond, apreciind că solicitarea reclamantei de suspendare a executării actului administrativ contestat nu întrunea cerințele cumulative impuse de dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Procedura derulată în recurs Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispozițiile art. 493 C. proc. civ., iar prin încheierea din 5 octombrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) din același cod, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, în condiții de contradictorialitate.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea, întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, de suspendare a executării Deciziei de soluționare a contestației nr. 23962 din 02.07.2015 și a Procesului Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 24.04.2015. Prin procesul-verbal menționbat autoritatea pârâtă a stabilit în sarcina societății o creanță bugetară rezultată din nereguli în cuantum de 840.623,54 RON Potrivit art. 14 din legea contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 autorității publice care a emis actul sau a celei ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței pe fond, cerere ce poate fi promovată conform art. 15 din același act normativ și prin acțiunea în anulare, în tot sau în parte, a actului atacat. Astfel, admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ este condiționată de întrunirea cumulativă a cerințelor prevăzute de normele legale precizate mai sus, respectiv sesizarea autorității emitente sau celei ierarhic superioare, existența cazului bine justificat așa cum este bine definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, respectiv împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ și paguba iminentă definită de art. 2 lit. ș) din același act normativ, fiind reprezentată de prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorității publice sau a unui serviciu public. Îndeplinirea condițiilor referitoare la existența cazului bine justificat și a pagubei iminente este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării. Aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă și unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie, însă, evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului. Prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării, iar reclamanta a criticat această soluție, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Primul motiv de recurs formulat împotriva soluției instanței de fond vizează lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea atacată și nepronunțarea asupra argumentelor de nelegalitate invocate în susținerea existenței cazului bine justificat, caz de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Argumentele recurentei sub acest aspect nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menționată. Sentința atacată îndeplinește exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar judecătorul fondului a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale. Instanța de control judiciar constată că sentința recurată conține o analiză detaliată a dispozițiilor legale aplicabile, a situației de fapt și a argumentelor reclamantei. În privința celui de al doilea motiv de recurs formulat de recurentă, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări și interpretări greșite a normelor de drept material și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, interpretând corect dispozițiile art. 14, art. 2 lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a reținut și a argumentat neîndeplinirea condiției existenței cazului bine justificat, întrucât, din examinarea sumară a deciziei contestate, nu s-a conturat o situație de fapt de natură a genera suspiciuni rezonabile cu privire la emiterea respectivului act. Din analiza cererii de suspendare formulate de recurenta-reclamantă și a susținerilor acesteia reiterate în recurs, în acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate a actului contestat (concretizate în solicitarea reclamantei de analizare a aplicabilității O.U.G. nr. 66/2011, a temeiului aplicării sancțiunii, a nerespectării condițiilor și obligațiilor contractuale sau inexistenței condițiilor artificiale) vizează fondul cauzei și nu creează o puternică îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ contestat. Cu toate acestea, instanța de fond a realizat o analiză sumară a aspectelor invocate și a apreciat că nu există împrejurări legate de starea de fapt și de drept din care să rezulte aparențe de nelegalitate care creeze o puternică îndoilaă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ. Pe de altă parte, se constată că prin sentința nr. 412 din data de 3 octombrie 2016, Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii Și Dezvoltării Rurale - Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, având ca obiect anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 24.04.2015, precum și a deciziei de soluționare a contestației nr. 23962 din 02.07.2015. Soluția instanței învestite cu acțiunea în anularea actului administrativ a cărui suspendare se solicită conferă consistență concluziei că, în cauză, nu este îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Cele două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru intervenția de excepție a măsurii suspendării executării actului administrativ sunt prevăzute de legiuitor în mod cumulativ, astfel încât constatarea neîndeplinirii uneia dintre condiții era suficientă pentru respingerea cererii de luare a unei asemenea măsuri. Instanța de fond a analizat însă și condiția iminenței pagubei și a reținut, în mod corect, că executarea unei obligații bugetare nu poate constitui, prin ea însăși, o pagubă, pentru dovedirea acestei condiții nefiind suficientă invocarea cuantumului ridicat al sumei impuse. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.