ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 821/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 09 iunie 2015, reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) și Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 4 Sud Vest Oltenia, a solicitat:

- anularea Notificării nr. x/25.03.2015, prin care a fost respinsă la plată suma de 236.051,005 RON, aferentă facturii din 17.10.2014;

- să se constate că suma de 236.051,005 RON este eligibilă și, pe cale de consecință, să fie obligate pârâtele la plata acestei sume;

- anularea sancțiunii egale cu valoarea solicitată la plată;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 26 din 25 ianuarie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 4 Sud Vest Oltenia, a anulat Notificarea nr. x/25.03.2015, a constatat că suma de 236.054,005 RON este eligibilă, a anulat sancțiunea aplicată și a obligat pârâta A.P.D.R.P. la plata sumei de 236.054,005 RON.

Totodată, prima instanță a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 4.600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva Sentinței civile nr. 26 din 25 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (în calitate de continuator juridic a Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit), întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Primul motiv de nelegalitate invocat de recurenta-pârâtă se referă la greșita reținere, de către instanța de fond, a împrejurării că mijlocul de transport ce a făcut obiectul cererii de plată, respectiv ansamblul constituit din cap tractor și semiremorcă, îndeplinește condițiile pentru a fi considerat mijloc de transport specializat.

Astfel, recurenta-pârâtă arată că mijlocul de transport îndeplinește o funcționalitate multiplă, putând fi utilizat și în activități neîncadrate în Măsura 123 sau nespecifice activității propuse prin proiect, ceea ce conduce la concluzia că finanțarea pentru achiziționarea acestui mijloc de transport este neeligibilă.

Având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (2) lit. l) din H.G. nr. 224/2008, care definesc mijloacele de transport specializate, precum și adresa nr. x/10.11.2010, emisă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția de Dezvoltare Rurală, în calitate de Autoritate de Management pentru PNDR, făcând trimitere și la Ghidul Solicitantului pentru accesarea Măsurii 123, recurenta-pârâtă susține că este permisă achiziționarea unor mijloace de transport specializate, dar numai dacă aceste utilaje ajută în mod direct, exclusiv și nemijlocit la implementarea proiectului, condiții pe care mijlocul de transport propus de reclamantă spre decontare nu le îndeplinește.

Conform Ghidului Solicitantului pentru accesarea Măsurii 123, a fișei aferente acestei măsuri și a contractului de finanțare, mijloacele de transport specializate trebuie să fie vehicule care îndeplinesc aceleași cerințe și au o funcție specifică, ce necesită adaptări ale caroseriei și/sau echipamente speciale, condiție neîndeplinită în cauză, întrucât capul tractor este un mijloc de transport rutier ce poate tracta un alt mijloc de transport, precum o remorcă. Așadar, ansamblul nu este un utilaj agricol sau un mijloc de transport cu o funcție specializată.

Prin urmare, recurenta-pârâtă susține că, pentru ca ansamblul constituit din cap tractor și semiremorcă să poată fi considerat specializat, trebuie ca acesta să aibă o utilitate evidentă în implementarea proiectului, să fie implicat direct și nemijlocit în realizarea proiectului finanțat și să fie utilizat numai pentru activitățile specificate în memoriul justificativ.

În ceea ce privește argumentul că, anterior, au fost avizate favorabil achizițiile propuse de beneficiar, recurenta-pârâtă învederează că avizarea a fost realizată cu respectarea Manualului de achiziții pentru beneficiari privați și a Instrucțiunilor de achiziții - Anexa IV la contractul de finanțare, iar în această etapă experții nu au verificat și nu s-au raportat la eligibilitatea cheltuielilor ce vor fi efectuate.

În ceea ce privește concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, recurenta-pârâtă precizează că nu i-a fost comunicat un exemplar al acestui raport, pentru a putea formula obiecțiuni în scris, iar concluziile expertului tehnic contravin situației de fapt și dispozițiilor legale.

Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă apreciază că Notificarea nr. x/2015 este legală, în condițiile în care beneficiarul nu a respectat obligațiile ce-i reveneau potrivit art. 1 alin. (4) și art. 17 alin. (1) din Anexa I - Prevederi generale la contractul de finanțare.

Cel de-al doilea motiv de nelegalitate expus de recurenta-pârâtă se referă la interpretarea eronată, de către instanța de fond, a prevederilor contractului de finanțare. Invocând prevederile art. 5 pct. 5(2), ale art. 3 alin. (1) și ale art. 14 alin. (2) din contractul de finanțare, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 13/2006, preluate și în conținutul O.U.G. nr. 41/2014, recurenta-pârâtă contestă concluzia instanței de fond potrivit căreia dacă autoritatea publică a avizat dosarul de achiziție, nu poate aprecia, ulterior, că anumite cheltuieli nu sunt eligibile.

Eligibilitatea cheltuielilor este verificată pe parcursul derulării contractului de finanțare, la momentul depunerii cererii de plată, ocazie cu care se verifică și modul de folosire a utilajelor achiziționate, respectiv dacă acestea sunt utilizate conform scopului specificat de beneficiar în studiul/memoriul justificativ. În raport și de prevederile art. 4 pct. 8 din Regulamentul CE nr. 65/2011, recurenta-pârâtă susține că are dreptul de a proceda la respingerea cheltuielilor neeligibile ulterior avizării proiectului, beneficiarul cunoscând această posibilitate din cuprinsul contractului de finanțare.

Cel de-al treilea motiv de recurs privește greșita aplicare, de către prima instanță, a prevederilor art. 30 din Regulamentul CE 65/2011, recurenta-pârâtă apreciind că sancțiunea reducerii valorice aplicate este legală. În ceea ce privește culpa beneficiarului, potrivit contractului de finanțare acesta este responsabil de modul de implementare a proiectului, precum și de cunoașterea clauzelor contractuale și a dispozițiilor Ghidului Solicitantului cu privire la eligibilitatea cheltuielilor.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 06 mai 2016, intimata-reclamantă Societatea A. SRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 martie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin Rezoluția din 16 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Înalta Curte apreciază a fi nefondat primul motiv de recurs formulat de recurenta-pârâtă, referitor la greșita calificare a ansamblului constituit din cap tractor și semiremorcă ca reprezentând mijloc de transport specializat, prin raportare la prevederile art. 2 alin. (2) lit. l) din H.G. nr. 224/2008.

a) Pentru a răspunde criticilor formulate de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și pentru a verifica dacă respingerea la plată a contravalorii utilajelor achiziționate de reclamantă este întemeiată, Înalta Curte va avea în vedere că, potrivit art. 2 alin. (2) lit. l) din H.G. nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013, mijloacele de transport specializate "reprezintă autovehiculele adaptate la cerințele de transport în cont propriu al materiei prime și/sau al producției obținute și care sunt prevăzute în studiul de fezabilitate sau în memoriul justificativ, anexate cererii de finanțare, vehiculele care îndeplinesc aceleași cerințe și au o funcție specifică ce necesită adaptări ale caroseriei și/sau echipamente speciale, precum și mijloacele de transport prevăzute ca eligibile în fișele măsurilor din cadrul PNDR".

În Ghidul Solicitantului pentru accesarea Măsurii 123, la pct. 2.3.1. lit. f) din capitolul "Tipuri de investiții și cheltuieli eligibile" se precizează că sunt eligibile cheltuielile privind achiziționarea de noi mijloace de transport specializate, necesare activității de producție și identificate ca necesare prin studiul de fezabilitate ori memoriul justificativ. În continuare, ghidul arată că mijloacele de transport specializate reprezintă "acele autovehiculele adaptate la cerințele de transport în cont propriu al materiei prime și/sau producției obținute și care sunt menționate în studiul de fezabilitate sau memoriul justificativ, anexate cererii de finanțare, vehiculele care îndeplinesc aceleași cerințe și au o funcție specifică ce necesită adaptări ale caroseriei și/sau echipamente speciale, precum și cele expres menționate ca eligibile în fișele măsurilor din cadrul PNDR."

Prin cererea de recurs, pârâta a susținut că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a acestor prevederi, întrucât autocamionul achiziționat de reclamantă, compus din cap tractor și semiremorcă, nu respectă cerințele legale anterior menționate, neavând o funcție unică specializată, ci o funcționalitate multiplă, putând fi folosit și pentru activități ce exced proiectului finanțat. Pe de altă parte, capul tractor poate fi utilizat și pentru tractarea altor echipamente, astfel încât cele două vehicule achiziționate nu pot fi văzute ca un unic mijloc de transport specializat.

Înalta Curte apreciază că aceste susțineri sunt neîntemeiate, probele administrate în cauză dovedind că utilajele achiziționate reprezintă un mijloc de transport specializat, adaptat la cerințele de transport specifice proiectului finanțat.

Astfel, potrivit notei explicative emise de furnizorul echipamentelor achiziționate, autocamionul pentru transport cereale, compus din cap tractor și semiremorcă basculabilă din aluminiu a fost proiectat, construit și echipat doar pentru transportul de cereale și elementele din care este compus nu pot funcționa independent unul de celălalt.

În cuprinsul raportului de expertiză tehnică specialitatea auto, administrat în fața instanței de fond, s-a arătat că mijlocul de transport achiziționat este format din cap tractor și semiremorcă, cuplate printr-un kit hidraulic, fără de care capul tractor nu poate îndeplini funcția de transport. Totodată, expertul tehnic a arătat că bena semiremorcii este confecționată din aluminiu, material necesar transportului de cereale și că, la rândul său, semiremorca nu poate îndeplini, în mod individual, funcția de transport, în lipsa capului tractor. De asemenea, pentru a îndeplini funcția de încărcare/descărcare a cerealelor, cele două utilaje au fost prevăzute și cu un kit de basculare. Cele două kituri, de cuplare și de basculare, au reprezentat adaptări necesare îndeplinirii activității de transport cereale, realizate de furnizorul mijlocului de transport conform Contractului de vânzare cumpărare nr. x/15.09.2014.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în raport de modificările tehnice aduse de furnizor celor două vehicule achiziționate de reclamantă, acestea nu pot fi utilizate individual, beneficiind de echipamente (kituri de funcționare) care au menirea de a crea conexiunea și de a asigura funcționalitatea setului de vehicule. Având în vedere și materialul din care a fost confecționată bena semiremorcii, Înalta Curte constată că cele două unități sunt integrate într-un ansamblu cu funcționalitate specializată, respectiv transportul de cereale. Din această perspectivă, se observă că există deplină concordanță între posibilitățile de utilizare ale mijlocului de transport și obiectivul proiectul finanțat, respectiv construirea și echiparea a șase silozuri de cereale.

De altfel, achiziția autocamionului pentru transportul cerealelor, compus din cap tractor și semiremorcă, este menționată în cuprinsul studiului de fezabilitate ce a stat la baza acordării finanțării, fiind justificată prin aceea că servește la transportul cerealelor de la locul exploatației agricole la locul investiției, respectiv depozitul de cereale.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că autocamionul achiziționat de reclamantă este un mijloc de transport specializat, îndeplinind condițiile cumulative prevăzute de art. 2 alin. (2) lit. l) din H.G. nr. 224/2008, respectiv:

i) a fost adaptat la cerințele de transport în cont propriu al materiei prime și/sau al producției obținute de reclamantă;

ii) este prevăzut în studiul de fezabilitate anexat cererii de finanțare;

iii) vehiculele care îl compun (cap tractor și semiremorcă) îndeplinesc aceleași cerințe și au o funcție specifică ce a necesitat adaptări și echipamente speciale.

Pe cale de consecință, cheltuiala reprezentată de costul de achiziție al autocamionului are caracter eligibil, instanța de fond reținând în mod corect caracterul nelegal al Notificării nr. x/25.03.2015, prin care s-a respins la plată suma de 236.051,005 RON.

b) În ceea ce privește critica referitoare la efectele avizării anterioare a achiziției propuse de beneficiar, Înalta Curte constată a fi corecte susținerile recurentei-pârâte privitoare la obiectul și efectele fișei de avizare nr. x/25.09.2014. În raport de prevederile Manualului de achiziții pentru beneficiari privați, etapa avizării nu privește verificarea caracterului eligibil al cheltuielilor, ci doar a corectitudinii procedurilor de achiziții.

Deși concluzia primei instanțe a fost greșită, Înalta Curte constată că acest aspect de nelegalitate nu a avut un caracter determinant în pronunțarea soluției recurate, menționarea lui în cuprinsul considerentelor hotărârii fiind succintă, putând fi considerat ca reprezentând o simplă redare a susținerilor reclamantei din cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, caracterul întemeiat al acestei critici nu este suficient pentru a atrage reformarea hotărârii atacate.

c) Nefondată este și critica privitoare la necomunicarea raportului de expertiză întocmit în cauză, Înalta Curte reținând că, la termenul de judecată din 23 noiembrie 2015, instanța de fond a dispus amânarea cauzei, pentru ca părțile să ia cunoștință de conținutul raportului. Recurenta-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a fost reprezentată, la acel termen de judecată, prin consilier juridic, și, în pofida termenului de judecată acordat, de aproape două luni, reprezentantul pârâtei nu a realizat demersuri pentru a intra în posesia unei copii a raportului de expertiză, astfel încât necunoașterea conținutului acestui document este o consecință a lipsei de diligență a părții, neimputabilă instanței de judecată.

Totodată, se constată că la următorul termen de judecată, din 18 ianuarie 2016, reprezentantul recurentei-pârâte, prezent în ședință publică, nu a sesizat vreo imposibilitatea obiectivă de a lua cunoștință de raportul de expertiză și de a formula obiecțiuni între cele două termene și nici nu a solicitat amânarea cauzei pentru acest motiv.

De altfel, nici în prezenta cale de atac pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale nu a formulat obiecțiuni sau critici concrete cu privire la concluziile raportului de expertiză, rezumându-se la a susține că acestea sunt contrare situației de fapt și dispozițiilor legale.

II.2. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la încălcarea și interpretarea eronată a prevederilor contractului de finanțare

Înalta Curte reține că, potrivit art. 5 pct. 5(2) al contractului de finanțare, plata se va efectua pe baza cererilor de plată autorizate de Agenție, însoțite de documente justificative, conform Instrucțiunilor de plată ce constituie Anexa V la contract, autorizarea cererilor de plată putând fi invalidată ulterior, prin constatarea de nereguli. Din aceste prevederi rezultă că recurenta-pârâtă are atribuția de a efectua controale inclusiv după ce a avizat favorabil o cerere de plată, pentru a stabili dacă eligibilitatea și condițiile acordării ajutorului financiar nerambursabil continuă să fie respectate de beneficiar, potrivit art. 3 alin. (1) din Contractul de finanțare.

Examinând considerentele hotărârii atacate, Înalta Curte reține că prima instanță nu a contestat prevederile contractului de finanțare sus indicate și nici nu a negat dreptul pârâtei de a efectua controale ulterioare semnării contractului de finanțare, ci a reținut, în contextul faptic redat, în raport de înscrisurile existente la dosarul cauzei și de concluziile raportului de expertiză, că refuzul de plată nu este justificat. Mai exact, instanța de fond a făcut trimitere la caracterul eligibil al cererii de finanțare nu pentru a susține imposibilitatea legală a verificării eligibilității plății, ci pentru a sublinia inconsecvența autorității publice în ceea ce privește calificarea autocamionului achiziționat ca reprezentând mijloc de transport specializat, în condițiile în care acesta fusese menționat în studiul de fezabilitate anexat cererii de finanțare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile formulate de recurenta-pârâtă.

II.3. Referitor la suma de 236.051,005 RON, reprezentând reducerea aplicată de pârâtă conform prevederilor art. 30 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 65/2011, Înalta Curte apreciază că motivul de recurs formulat de recurenta-pârâtă nu este fondat, prima instanță interpretând și aplicând în mod legal prevederile exoneratorii ale aceluiași text, potrivit cărora nu se aplică nicio reducere în cazul în care beneficiarul poate demonstra că nu se află în culpă pentru includerea sumei neeligibile.

În condițiile în care beneficiarul a respectat atât dispozițiile legale, cât și prevederile contractului de finanțare, iar cheltuiala solicitată la plată avea caracter eligibil, refuzul de plată emis de pârâtă este nejustificat, iar beneficiarul nu este ținut a suporta nicio sancțiune de ordin pecuniar.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței civile nr. 26 din 25 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV