ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4361/2024

Ședința publică din data de 8 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița – secția I civilă, sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., în calitate de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Teleorman, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel București si Tribunalul Teleorman, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâților la recalcularea salariului de încadrare prin valorificarea VRS 605,225 RON neplafonat, începând cu data de 01.01.2018 și în continuare, majorat cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017; obligarea pârâților la plata începând cu data de 01.01.2018 și în continuare a sumelor rezultate din recalcularea salariului de încadrare prin valorificarea VRS 605,225 RON neplafonat majorat cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, sume care sunt actualizate la rata inflației, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare; obligarea pârâtei Curtea de Apel București la emiterea deciziilor de salarizare prin care salariul de încadrare să fie stabilit începând cu data de 01.01.2018 prin valorificarea VRS 605,225 RON neplafonat majorat cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, obligarea pârâților la acordarea majorării salariale de 10% prevăzută de art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 168/2022 începând cu data de 01.01.2023; obligarea pârâților la plata sumelor începând cu data de 01.01.2023 rezultate ca urmare a acordării majorării salariale de 10% prevăzută de art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 168/2022, sume care sunt actualizate la rata inflației la care adaugă dobânda legală penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații; obligarea pârâtei Curtea de Apel București la emiterea deciziilor de salarizare prin care salariul de încadrare este stabilit începând cu data de 01.01.2023 ca urmare a acordării majorării salariale de 10% prevăzută de art. alin. (1) din O.U.G. nr. 168/2022.

2.1. Prin sentința civilă nr. 535 bis din data de 20 martie 2024, Tribunalul Dâmbovița – secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Dâmbovița a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 7 din Capitolul VIII, Anexa V, a Legii nr. 153/2017, reținând că, indiferent de topica uzitată de reclamanți, capătul de cerere prin care se solicită emiterea unor noi ordine de salarizare constituie un veritabil capăt principal, nu unul accesoriu sau incident, care, atrage în mod distinct, competența de soluționare edictată în mod special de legiuitor și care presupune implicit analiza legalității și temeiniciei deciziei de încadrare/ordinelor de salarizare care își produce efectele față de aceștia, la data promovării acțiunii, cât timp o nouă decizie de încadrare și noi ordine de salarizare nu ar putea fi emise fără verificarea actualelor decizii și ordine de încadrare.

În conformitate cu considerentele Deciziei nr. 9/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, ar putea fi calificată ca fiind o procedură administrativă internă, obligatorie numai în situația în care angajatorul a emis un act de stabilire a salariului de bază, fixarea unui termen de contestare a acestuia fiind menită să confere siguranță actului intrat în circuitul civil. Dacă angajatorul a emis și a comunicat decizia de stabilire a salariilor, salariatul trebuie să urmeze procedura specială obligatorie, statornicită de legile salarizării în vigoare la momentul respectiv. De asemenea, angajații trebuie să urmeze procedura prealabilă atunci când sesizează instanța de contencios administrativ cu acțiuni ce au ca obiect anularea/revocarea/modificarea actelor administrative – comunicate – prin care angajatorii au făcută încadrarea/reîncadrarea personalului plătit din fonduri publice și au stabilit drepturile salariale ce se acordă potrivit acestei încadrări/reîncadrări, respectiv au stabilit salariile de bază.

Prin urmare, tribunalul a apreciat că, nefiind formulate exclusiv capete de cerere care vizează obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale neacordate, competența de soluționarea a cererii de chemare în judecată nu poate să revină instanței specializate în litigii de muncă.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1031 din data de 14 iunie 2024, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ în vederea soluționării conflictului ivit.

În motivarea soluției, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că nu sunt aplicabile prevederile art. 7 Cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, dispoziții legale speciale care nu se pot extinde în alte materii, în cauză fiind vorba de materia litigiilor de muncă întrucât reclamanții sunt personal auxiliar de specialitate, iar drepturile solicitate reprezintă sume de bani ce, în opinia acestora, în mod greșit nu le-au fost acordate de angajator.

În situația în care se pretinde obligarea angajatorului la emiterea unui act administrativ de salarizare, ca o consecință a recunoașterii unor drepturi salariale în cuantum superior, fără a fi contestat actul în vigoare, curtea de apel a apreciat că instanței de drept comun îi aparține competența în materia litigiilor de muncă, întrucât situația dedusă judecății nu se regăsește în ipoteza textului de lege special ce conferă în mod derogatoriu competență curții de apel.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Problema care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate privește stabilirea competenței materiale procesuale din perspectiva obiectului cauzei deduse judecății și în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte constată că reclamanții fac parte din personalul din sistemul justiției, salarizat potrivit anexei nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, și au sesizat instanța cu o acțiune având ca obiect drepturi de natură salarială (recalcularea/acordarea unor drepturi salariale, urmată de plata diferențelor salariale rezultate, precum și obligarea pârâtei Curtea de Apel București la emiterea unor decizii de salarizare). Actul administrativ prin care le sunt stabilite drepturile salariale nu este contestat, aspect important deoarece Curtea de Apel București este competentă să soluționeze cauza doar în cazul în care acțiunea are ca obiect un astfel de act.

Într-adevăr, potrivit art. 7 din Capitolul VIII al anexei nr. 5 din Legea-cadru nr. 153/2017:

(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București (sublinierea ÎCCJ).

Cum regulile de competență sunt de strictă interpretare și aplicare, în alte situații decât cea reglementată de ipoteza normei prevăzută de art. 7 mai sus citat se vor aplica regulile comune în materie de competență privind conflictele individuale de muncă, prevăzute de art. 269 din Codul muncii, potrivit cărora:

(1) Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

(3) Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Așadar, competența materială va aparține tribunalului, secția specializată în soluționarea conflictelor de muncă (sau complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă).

În ce privește competența teritorială, având în vedere că reclamanții sunt personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Teleorman, se vor aplica regulile speciale cuprinse în C. proc. civ. pentru astfel de situații, respectiv art. 127 alin. (1) și (3), fapt ce va atrage competența Tribunalului Dâmbovița, așa cum bine au considerat reclamanții și corect a stabilit Curtea de Apel București.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Dâmbovița – Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., E., I., D., H., L., B., F., J., C., G. și K. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Tribunalul Teleorman și Curtea de Apel București în favoarea Tribunalului Dâmbovița – Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 08 octombrie 2024.