ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4338/2024

Ședința publică din data de 08 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.07.2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și Copaci Dorina Luminița, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel București și Colegiul de Conducere al Curții de Apel București au formulat în temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (2) cap. VIII din Legea 153/2017 și ale art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, plângere împotriva Hotărârii nr. 57/19.03.2018 emisă de Colegiul de Conducere al Curții de Apel București, privind încadrarea în baza Legii 153/2017, prin care au solicitat:

Prin sentința civilă nr. 545/14.02.2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, instanța a admis excepția de necompetență teritorială exclusivă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 93/19.04.2019 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, instanța a admis excepția de necompetență teritorială exclusivă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Prin Decizia nr. 3010/4.06.2019 a Înaltei Curte de Casație și Justiție s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe, la data de 2.10.2019, sub număr de dosar x/2019

Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1122 din 20 iunie 2023, a respins cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și Copaci Dorina Luminița, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel București și Colegiul de Conducere al Curții de Apel București, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1122 din 20 iunie 2023 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate cu consecința admiterii plângerii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții au criticat soluția primei instanțe, deoarece aceasta a dispus reluarea judecății și judecarea cauzei, deși încă era incident motivul de suspendare. Astfel, au precizat că Decizia Curții Constituționale nr. 328/11.06.2020 a fost pronunțată în urma invocării primei excepții de neconstituționalitate, iar cauza a fost reluată după pronunțarea acestei decizii, la data de 16.02.2021. La acel termen, au depus o a doua excepție de neconstituționalitate care se află în prezent în curs de soluționare în fața Curții Constituționale, cauza fiind suspendată pentru soluționarea celei de-a doua excepție de neconstituționalitate invocată, aspect dovedit și de faptul că suspendarea a fost dispusă în 06.04.2021, deci ulterior momentului la care s-a pronunțat Decizia CCR nr. 328/11.06.2021.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., au opinat că prima instanță a procedat la analizarea în mod lacunar a motivelor de nelegalitate invocate în plângerea formulată, hotărârea nerespectând exigențele legale privind motivarea. Deși au adus în discuție inclusiv încălcarea unor principii de rang constituțional precum principiul egalității în drepturi, principiul drepturilor câștigate, principiul încrederii legitime și a securității juridice, restrângerea unor drepturi în sensul art. 53 din Constituție, au susținut că instanța a analizat extrem de sumar incidența acestora.

În egală măsură, instanța nu a luat deloc în calcul argumentele privind restrângerea dreptului de proprietate și încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Așadar, atât timp cât prima instanță nu a procedat la analiza tuturor apărărilor astfel cum acestea au fost invocate prin cererea introductivă, au arătat că se află inclusiv în imposibilitatea de a aduce apărări efective asupra legalității hotărârii pronunțate, având în vedere că lipsesc temeiurile de fapt și de drept, respectiv analiza apărărilor invocate și care au dus la concluzia respingerii acțiunii.

Au mai subliniat că obligația de motivare a unei hotărâri reprezintă o garanție a dreptului la un proces echitabil, și trebuie înțeleasă din prisma art. 425 C. proc. civ., ca fiind o obligație ce incumbă instanței odată cu soluționarea unei cauze. Dispozițiile textului sunt imperative, astfel că neîndeplinirea unora dintre exigențele sale poate atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 174 și urm. C. proc. civ.

În acest sens, au apreciat că, în conformitate cu doctrina și jurisprudența în materie, în considerentele hotărârii pronunțate instanța trebuie în mod obligatoriu să analizeze fiecare capăt de cerere și apărările părților, probele care au fost administrate, motivându-se pentru ce rațiuni unele din ele au fost reținute, iar altele înlăturate, excepțiile invocate și modul în care au fost soluționate, normele juridice care au fost aplicate raportat la situația de fapt stabilită.

Totodată, motivarea trebuie să fie clară, precisă și contradictorie, astfel încât din ea să rezulte justețea soluției pronunțate. O motivare corectă presupune răspunsuri precise la toate capetele de cerere și la toate apărările formulate, pe baza tuturor probelor administrate în cauză, a argumentelor și raționamentelor juridice, a principiilor și a regulilor de drept substanțial și procesual.

În acest context, au precizat că analiza efectuată de instanță nu a fost una temeinică și nu a cuprins rațiunea pentru care apărările lor au fost înlăturate.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au învederat că instanța s-a pronunțat în mod greșit cu privire la principiul egalității în drepturi în ceea ce îi privește pe specialiștii IT, raportat la discriminarea produsă acestora prin aplicarea unei grile de salarizare diferențiate față de ceilalți specialiști din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, DNA, DIICOT. În opinia recurenților, specialiștii IT reprezintă un organism unitar, indiferent de locul unde funcționează, întrucât prestează aceeași activitate și au același statut.

În acest sens, au menționat că termenii folosiți de instanță sunt extrem de vagi și nu arată care în fapt ar fi acele diferențe de atribuții și condiții între specialiștii IT din cadrul parchetelor specializate și ceilalți specialiști IT din cadrul parchetelor și instanțelor.

Cu privire la puterea de apreciere a legiuitorului, au arătat prin raportare la jurisprudența CEDO că aceasta nu este nicidecum nelimitată, ci, este nevoie ca legiuitorul să indice o justificare obiectivă și rezonabilă pentru nerecunoașterea bruscă a statutului lor salarial, incidente fiind exclusiv cerințele art. 53 din Constituția României.

În condițiile în care elementele care au determinat legiuitorul să le atribuie statutul salarial asimilat magistraților au rămas neschimbate – respectiv importanța și complexitatea muncii specialiștilor IT, au apreciat că diferența de tratament aplicată este vădit lipsită de orice temei.

În acest sens, justificarea unor tăieri salariale nu poate consta în răzgândirea legiuitorului.

Cu privire la principiul încrederii legitime și al securității juridice, au apreciat că acesta a fost încălcat în cazul de față din moment ce, scopul declarat al legii inclusiv prin Expunerea de motive, a fost acela de a se proceda la efectuarea unor creșteri salariale pentru întreg personalul plătit din fonduri publice, fără nicio distincție, iar drepturile recurenților nu doar că nu au fost majorate, ci au fost reduse substanțial, rezultă cu puterea evidenței că principiul analizat a fost în mod cu totul nelegal respins de prima instanță.

În altă ordine de idei, după cum s-a arătat restrângerea exercițiului unor drepturi implică, atât conform legii interne, cât și conform practicii CEDO existența unei justificări obiective și rezonabile, care în cazul de față nu a existat.

Pentru toate aceste motive, au opinat că a fost încălcat inclusiv principiul transparenței mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, prevăzut de art. 6 lit. g) din Legea nr. 153/2017 care, contrar celor reținute de către instanța de fond, nu echivalează cu simpla respectare a normelor legale în vigoare.

În ceea ce privește principiul ierarhizării și al importanței valorii sociale protejate, au subliniat că prima instanță s-a pronunțat în mod nelegal în raport de prevederile art. 6 lit. f) din Legea nr. 153/2017.

În acest sens, instanța de fond a reținut că trebuie să fie luate în calcul diferențele de atribuții și condiții în care diferitele categorii de persoane implicate în mod direct sau indirect în înfăptuirea justiției le au pentru a putea face aplicarea acestui principiu. Prin această afirmație se ignoră din nou faptul că diferențele pe care le-a invocat sunt între specialiștii IT din cadrul parchetelor specializate și specialiștii IT din cadrul instanțelor și a parchetelor de pe lângă judecătorii, tribunale și curți de apel.

Prin urmare, au apreciat că incidența tuturor acestor principii și dispoziții legale a fost în mod eronat analizată de către instanța de judecată, motiv pentru care au apreciat că soluția astfel pronunțată este nelegală.

Ca atare, au apreciat că instanța trebuia să se pronunțe asupra existenței sau inexistenței unui discriminări în cazul de față și să procedeze la anularea hotărârii și deciziei atacate, precum și obligarea la plata sumelor de bani cuvenite pentru munca prestată, în măsura în care prin actele administrative în cauză s-ar fi constatat o încălcare a principiului non-discriminării, de rang constituțional.

În concluzie, au menționat că instanța a analizat și aplicat în mod greșit atât dispozițiile legale interne, cât și jurisprudența CEDO în materia încălcării drepturilor lor.

Intimații-pârâți Colegiul de Conducere al Curții de Apel București și Curtea de Apel București nu au formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 08 octombrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, când Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este fondat.

Examinând cu prioritate, criticile recurenților circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., instanța de control judiciar apreciază că acesta este fondat pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit acestui text legal, casarea hotărârii se poate cere când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Regula de procedură încălcată privește reluarea judecății după cea de-a doua suspendare a judecății. Astfel, din analiza actelor dosarului rezultă că o primă suspendare a judecării cauzei, în baza art. 413 alin. (1) punctul 1 C. proc. civ., a fost dispusă prin încheierea de ședință din 14 ianuarie 2020 când Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de către reclamanți și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Secțiunea 4 a Legii nr. 153/2017, Secțiunea 6 a Legii nr. 153/2017, art. 22 și art. 25 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, art. 127 C. proc. civ.

La data de 26 noiembrie 2020, Curtea Constituțională a României a comunicat la dosar o copie a Deciziei nr. 328 din 11 iunie 2020 prin care a fost soluționată excepția de neconstituționalitate amintită. Reclamanții au formulat cerere de redeschidere a judecății care a primit termen la 16 februarie 2021. Judecata a fost reluată și prin încheierea de ședință din 06 aprilie 2021, instanța de fond a admis o a doua cerere de sesizare a Curții Constituționale formulată de către reclamanți și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (2) –Secțiunea 4, Secțiunea 6 și art. 22 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice; în baza art. 413 alin. (1) punctul 1 din C. proc. civ., a dispus din nou suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

La termenul de judecată din 20 iunie 2023, instanța reținând că nu mai subzistă motivele care au determinat suspendarea legală facultativă a judecării cauzei, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 și alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că prin Decizia Curții Constituționale nr. 328 din 11 iunie 2020 a fost soluționată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (2) – Secțiunea 4 și art. 22 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a dispus reluarea judecării procesului, procedând la judecarea pe fond a cauzei.

Înalta Curte constată că această din urmă dispoziție a Curții de Apel București (reluarea judecății) este eronată, deoarece la data când a fost pronunțată (20 iunie 2023) judecata nu era suspendată în legătură cu prima cerere de sesizare a Curții Constituționale (cea finalizată prin Decizia CCR nr. 328/11.06.2020) ci cu cea de-a doua (cea privind excepția de neconstituționalitate a art. 17 alin. (2) – Secțiunea 4, Secțiunea 6 și art. 22 din Legea 153/2017), nesoluționată de CCR la data de 20 iunie 2023.

Această eroare a condus la încălcarea dispozițiilor art. 413 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora suspendarea va dura până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă. Nerespectarea acestor dispoziții a produs reclamanților o vătămare de natură să atragă sancțiunea nulității.

În raport de soluția de casare prefigurată în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că analiza celorlalte critici formulate în recurs nu se mai impune, aspectele invocate urmând a fi examinate cu ocazia rejudecării cauzei de către instanța de fond.

IV. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Având în vedere argumentele expuse, fiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 raportat la art. 497 și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul formulat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și Copaci Dorina Luminița împotriva sentinței civile nr. 1122 din 20 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe.

De asemenea, va constata suspendarea judecării cauzei dispusă prin încheierea de ședință din 6 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – Veche, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și Copaci Dorina Luminița împotriva sentinței civile nr. 1122 din 20 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza aceleași instanțe.

Constată suspendarea judecării cauzei dispusă prin încheierea de ședință din 6 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – Veche, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 396 raportat la art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 08 octombrie 2024.