Decizia nr. 4336/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 18 august 2022, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate existența calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Hotărârea atacată Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 851 din 18 mai 2023, a respins acțiunea privind pe reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite cele două condiții cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a reține calitatea de lucrător al Securității. Astfel, referitor la cele două înscrisuri depuse de reclamantul C.N.S.A.S., instanța de fond a constatat că acestea nu fac dovadă că pârâtul a fost angajat al Securității Municipiului București. Din cuprinsul Notei de constatare nr. DI/I/367/26 mai 2022, instanța a reținut că nu rezultă pe baza căror dovezi a stabilit C.N.S.A.S. identitatea dintre lucrătorul Securității "B.." și pârâtul A.. A mai reținut prima instanță, contrar susținerilor reclamantului, că Adresa din 05 septembrie 1984 nu este semnată olograf de pârât; la finalul acestei adrese apar două semnături olografe ilizibile, ale "șef serviciu" și "of.op. I", însă nu există niciun indiciu că vreuna dintre aceste semnături aparține pârâtului. Mai mult, în opinia instanței de fond, Adresa din 05 septembrie 1984, pe care se fundamentează sesizarea reclamantului, nu face dovada că pârâtul a desfășurat activități care a suprimat sau a îngrădit drepturi fundamentale ale omului, deoarece conține informații generale care nu sunt de natură să afecteze la nivel obiectiv și subiectiv libertatea persoanei C..

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 851 din 18 mai 2023 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii sale. Cu privire la primul motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a arătat că neregularitatea vizează modalitatea în care instanța de judecată a reținut, prin considerentele sentinței, lipsa realizării unei corespondențe între semnăturile indescifrabile din cuprinsul materialului arhivistic și persoana pârâtului ce a fost chemat în judecată. Această reținere a instanței s-a făcut din oficiu fără ca pârâtul, deși legal citat, să fi formulat în prezenta cauză vreun punct de vedere și să se fi prevalat în termenul legal de dreptul de a contesta scrierea sau semnătura, precum și fără punerea în discuția părților – în condiții de contradictorialitate – a chestiunii emanației înscrisului, instanța încălcând în acest fel normele de procedură prevăzute la art. 301, respectiv art. 14 C. proc. civ. Astfel, în contextul pasivității procesuale totale a pârâtului, deși legal citat, instanța prin contestarea apartenenței semnăturilor indescifrabile și, implicit, a emanației înscrisurilor de la pârât, a încălcat normele de procedură de la art. 301 alin. (1) C. proc. civ., prerogativă configurată ca parte componentă a obligației de a recunoaște sau nu înscrisul, care este intim legată de persoana de la care se pretinde că a emanat înscrisul. Prin urmare, a apreciat că instanța nu poate contesta, din oficiu, semnătura de pe cuprinsul documentelor prezentate, în contextul în care norma de procedură de la art. 301 alin. (1) C. proc. civ. îi conferă acest drept strict pârâtului. Prin faptul că nu a depus întâmpinare și nu s-a înfățișat la termenele de judecată, deși a fost legal citat, intimatul-pârât și-a asumat consecințele care decurg din voita neparticipare la judecată, consecințe ce se subsumează principiului că hotărârea ce se va pronunța în cauză îi va fi pe deplin opozabilă, în ciuda neprezentării sale. În consecință, a conchis că reținerea unei pretinse nerealizări a corespondenței dintre semnăturile olografe și persoana intimatului-pârât, fără ca acesta din urmă să conteste în termen semnăturile, încalcă regula de procedură prevăzută la art. 301 alin. (1) C. proc. civ., deoarece doar intimatul-pârât putea valorifica posibilitatea contestării scrierii sau semnăturii, însă nu a uzitat de aceasta în termenul legal, iar starea lui de pasivitate față de cadrul litigios nu poate fi interpretat în contra susținerilor reclamantului. În al doilea rând, recurentul a arătat că chestiunea litigioasă ce a determinat soluția pronunțată în speță, anume lipsa unei scripte de comparație pentru stabilirea corespondenței semnăturii indescifrabile, nu a fost în niciun moment supusă discuției părților, înfrângându-se principiul contradictorialității și a dreptului la apărare. Dacă prima instanță avea îndoieli asupra veridicității înscrisului acest aspect nu trebuia să ducă la înlăturarea actului, ci instanța avea obligația să pună în discuția părților verificarea de scripte. Or, instanța nici nu a pus în discuția părților necesitatea verificării de scripte, după cum nu a pus în discuția părților nici necesitatea comparării semnăturii indescifrabile cu alta care să fie însoțită și de numele în clar. În consecință, soluția nu se putea întemeia pe faptul pretinsei necorespondențe a semnăturii olografe, câtă vreme nici acest aspect, nici necesitatea verificării de scripte nu au fost supuse dezbaterii contradictorii. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că instanța a făcut o eronată interpretare și aplicare a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât, ca urmare a constatării unei necorespondențe între semnăturile indescifrabile și persoana pârâtului, aceasta a apreciat că în speță nu sunt întrunite condițiile pentru circumscrierea în sfera noțiunii de lucrător al Securității. Astfel, a opinat că raționamentul primei instanțe în interpretarea eronată a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este contradictoriu și lacunar, deoarece aceasta respinge cererea pe considerentul pretinsei necorespondențe a semnăturii olografe. A susținut că înscrisul pe care se întemeiază acțiunea în constatarea calității de lucrător în ceea ce îl privește pe pârâtul A. aparține acestuia, fiind asumat prin semnătură. Documentul atribuit pârâtului poartă atât semnătura acestuia, cât și mențiunea indicativului său, F21/B… , indicativ prezent în antetul acestui document. Indicativul reprezintă denumirea convențională uzitată de Securitate pentru unitățile militare și a ofițerilor și probează afilierea pârâtului. Astfel, consideră că sunt relevante în speță file din dosarul x, în extras – dosare instrumentate tot de intimatul-pârât în calitate de ofițer al Securității, în vederea argumentării tezei probatorii că semnătura indescifrabilă din materialul probator depus în primă instanță aparține intimatului-pârât. A mai arătat că îndeplinirea condițiilor de fond ale art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, reiese din documentul care a stat la baza acțiunii sale. Astfel, Adresa Securității Municipiului București, Serviciul "F" (cu profil de Investigații, n.n.) către Securitatea Municipiului București, din 05.09.1984, document olograf și constă în gestionarea de către intimat a informațiilor obținute prin investigațiile desfășurate de Securitate, din care se poate observa implicarea ofițerului în acțiunea informativă deschisă asupra titularului dosarului nr. x. În acest sens, a menționat că este lipsit de importantă dacă informațiile prelucrate de pârât duceau la concluzia că persoana urmărită avea sau nu atitudini potrivnice regimului comunist. Pârâtul prelucra informații legate de viața personală și familială a cetățeanului urmărit - rezultate din diverse acte de urmărire informativă - și, astfel, încălca dreptul la viată privată al acestui cetățean, indiferent dacă din informațiile obținute și prelucrate abuziv de Securitate rezulta că persoana urmărită nutrea convingeri potrivnice regimului comunist sau că, dimpotrivă, avea opinii neutre ori favorabile autorităților. Este evident că încălcarea dreptului la viată privată presupune obținerea sau prelucrarea unor informații legate de viața personală și familială, de convingerile unei persoane, indiferent de natura acestor convingeri care ajungeau, în mod nepermis, la cunoștința Securității. Încălcarea dreptului la viată privată s-a produs prin transformarea unor informații cu caracter personal în obiect de lucru al Securității, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale și fără permisiunea celui urmărit. Atât timp cât a prelucrat informații cu caracter personal, legate de opiniile politice, preocupările, intențiile, viața familială și anturajul persoanei urmărite, fără cunoștința și fără acordul acesteia și pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, a susținut că pârâtul a îngrădit dreptul celui urmărit la viată privată. De asemenea, a opinat că nu prezintă relevanță dacă informațiile au fost obținute prin presiuni sau prin mijloace mai puțin violente, atât timp cât se dovedește intruziunea nejustificată în viața personală a celui urmărit. Astfel, intimatul-pârât, prin activitățile desfășurate, a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale, garantate de legislația din acea vreme, iar, în speța dată, îngrădirea drepturilor s-a produs în momentul în care ofițerul a cules informații despre titularul dosarului nr. x (cotă C.N.S.A.S). În concluzie, a menționat că judecătorul fondului a interpretat și aplicat greșit norma de drept substanțial ce atrage circumscrierea în sfera calității de lucrător al Securitătii, din moment ce intimatul-pârât a avut calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, sau subofițer al Securității în perioada 1945-1989, deoarece acesta a fost angajatul fostei Securități, având gradul de locotenent major în cadrul Securității Municipiului București, Serviciul "F" (1984), iar, în calitatea menționată, intimatul-pârât să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi si libertăți fundamentale ale omului. Este incontestabil că activitățile de îngrădire sau suprimare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului au aparținut intimatului-pârât.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât A. nu a formulat apărări la recursul declarat de recurentul-reclamant.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 08 octombrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, când Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, pentru considerentele ce se vor succede în continuare. Cu privire la motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: Potrivit acestui text legal, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Recurentul-reclamant a invocat faptul că instanța de fond a încălcat normele de procedură prevăzute de art. 301 și art. 14 C. proc. civ., prin modalitatea în care aceasta a reținut, prin considerentele sentinței, lipsa realizării unei corespondențe între semnăturile indescifrabile din cuprinsul materialului arhivistic și persoana pârâtului ce a fost chemată în judecată, din oficiu, în contextul în care pârâtul nu s-a prevalat în termenul legal de dreptul de a contesta scrierea sau semnătura, precum și fără să pună în discuția părților – în condiții de contradictorialitate – a chestiunii emanației înscrisului. Potrivit art. 301 alin. (1) C. proc. civ., acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator fie să recunoască, fie să conteste scrierea ori semnătura. Contestarea scrierii sau semnăturii poate fi făcută, la primul termen după depunerea înscrisului, sub sancțiunea decăderii. Potrivit art. 14 alin. (4) C. proc. civ., părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu. Înalta Curte că instanța de fond a nesocotit ambele norme de procedură deoarece a reținut că adresa din 05 septembrie 1984 nu este semnată olograf de pârât, fără să fi pus în discuția contradictorie a părților pretinsa incertitudine cu privire la emanația semnăturii de pe acest înscris, în contextul pasivității procesuale a pârâtului care, deși legal citat, nu a formulat vreun punct de vedere și nu s-a prevalat în termenul legal de dreptul de a contesta semnătura. Prin urmare, apreciind că este necesară lămurirea situației de fapt în raport și de probele ce au fost administrate în cauză pentru dovedirea acesteia, Înalta Curte va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe care urmează a stabili în condiții de contradictorialitate și cu respectarea principiului dreptului la apărare dacă înscrisul reprezentând Adresa din 05 septembrie 1984, depus în probațiune de reclamant, a fost semnat sau nu de către pârât. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza acțiunea reclamantului în raport cu temeiurile de drept invocate, prin raportare la înscrisurile existente la dosar. Motivul de casare astfel reținut, face inutilă examinarea celorlalte critici formulate prin motivele de recurs invocate. 5. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, fiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 851 din 18 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.