ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4199/2024

Cadrul procesual Prin cererea formulată la data de 02.03.2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a formulat contestație împotriva Ordinului nr. 3348/C din 24 august 2020, solicitând anularea acestuia și obligarea pârâtului să emită un nou ordin prin care să recunoască valoarea de referință sectorială de 484,18 RON începând cu data de 01.12.2015 și până la 31 iulie 2016, precum și valoarea de referință sectorială de 605,22 RON începând cu data de 01.08.2016 și până la 30 iunie 2017.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 14/F-CONT din 10 februarie 2022, Curtea de Apel Pitești, secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus: Respinge excepțiile autorității de lucru judecat, a lipsei calității procesuale pasive și a lipsei de obiect. Admite excepția prescripției pentru cererea având ca obiect perioada anterioară datei de 12.03.2017. Admite în parte contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției. Anulează, în parte, Ordinul nr. 3348/C/24.08.2020 în ceea ce o privește pe reclamantă și obligă pârâtul să emită un nou ordin, prin care, începând cu data de 12.03.2017, drepturile salariale ale reclamantei se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,22 RON.

Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Ministerul Justiției, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, respectiv ca lipsită de obiect. În motivarea recursului, recurenta-pârâtă susține aplicarea greșită, de către instanța de fond, a prevederilor art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, la care trimitea art. III din O.U.G. nr. 20/2016, respectiv Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017. I. Apreciază că, în mod nefondat a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat arătând că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată cu nr. x/2020, pe rolul Tribunalului Dâmbovița, intimata-reclamantă împreuna cu alți petenți au solicitat recalcularea indemnizației de încadrare și celelalte drepturi aferente în raport de o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON, măsură care se poate concretiza în principiu prin emiterea unui ordin at ministrului justiției. Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2020 Tribunatul Dâmbovița nu a fost învestit cu o simplă pretenție rezultată din calcularea eronată a unor drepturi salariale sau cu o situație clară de discriminare, ci cu o acțiune prin care se solicită anularea implicită a ordinelor emise de ministrul justiției și obligarea la recalcularea indemnizației și stabilirea acesteia prin emiterea unor noi ordine de încadrare salarială. Precizează recurenta-pârâtă că dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Dâmbovița a fost soluționat definitiv, prin decizia civilă nr. 151/20.01.2022, fiind admis apelul declarat da Ministerul Justiției, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesual pasive a Ministerului Justiției. Întrucât cele două acțiuni au practic același obiect, respectiv, emiterea unui nou ordin de salarizare prin intermediul căruia să-i fie recalculate intimatei indemnizația de încadrare și întrucât există tripla identitate de părți, obiect și cauză dintre cele două dosare, recurenta solicită să se admită excepția autorității de lucru judecat și să respingă cererea ca existând autoritate de lucru judecat. II. O altă critică a hotărârii de fond este aceea că s-au acordat drepturi neprevăzute de actele normative incidente în materia salarizării magistraților, prima instanță depășind limitele puterii judecătorești și arogându-și atribuții de legiferare. Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 nu se mai poate vorbi despre nivel maxim al salariului iar textele analizate de Curtea Constituționala, prin Decizia nr. 794/2016, sunt abrogate implicit, nemaiputând constitui temei pentru susținerea pretențiilor. Pe de altă parte, orice drepturi ar fi apreciat instanța că li se cuvin intimaților-reclamanți, nu puteau fi acordate decât până la momentul atingerii plafonului maxim prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, aspect pentru care nu s-au administrat probe. Prin mai multe decizii (ex. nr. 818/2008, 819/2008, 820/2008, 821/2008), Curtea Constituțională a statuat că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Așadar, apreciază recurenta-pârâtă că instanța de fond a ignorat deciziile Curții Constituționale prin care s-a statuat că acordarea altor drepturi decât de cele prevăzute expres de lege este o depășire a puterii judecătorești fiind încălcat rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și principiul separației puterilor în stat. III. Recurenta critică hotărârea instanței de fond și în ce privește acordarea drepturilor accesorii, apreciind că au fost ignorate dispozițiile art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018 referitoare la actualizarea sumelor cu indicele de inflație și natura dobânzilor legale, prin care se statuează că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2021, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică, la care se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie, sens în care sunt și considerentele Deciziei ÎCCJ nr. 21/2015. Consideră recurenta că sumele obținute prin hotărârea recurată nu pot fi purtătoare de dobânzi penalizatoare pentru intervalul de timp anterior momentului stabilirii dreptului prin hotărâre judecătorească. IV. Prin cererea de recurs, solicită să se constate că, începând cu data de 30.12.2021 până în prezent și în continuare, cauza este lipsită de obiect întrucât, la data de 30.12.2021, în cursul soluționării cauzei, a fost emis Ordinul ministrului justiției nr. 6245/C/30.12.2021 prin care s-a răspuns pretențiilor intimaților-reclamanți. Cu titlu de practică judiciară, invocă Decizia nr. 5007/24.10.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016 și Decizia nr. 4618/10.10.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016, Decizia nr. 3456/22.10.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul . nr. x/2015, Decizia nr. 2182/17.04.2619 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2016, prin care au fost respinse acțiunile ca rămase fără obiect.

Apărările intimatei Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare însă a formulat Concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În motivare, intimata a arătat că ordinele nr. 1003/l/02.11.2023, nr. 3226/l/02.11.2023 și nr. 3669/l/18.12.2023, emise de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție ce i-au fost comunicate alăturat citației emise pentru termenul de judecată din 28 martie 2024, nu sunt relevante pentru soluționarea cererii de recurs declarate de Ministerul Justiției continuată prin subrogare legală de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât cele trei ordine de salarizare depuse la dosarul cauzei în recurs vizează reîncadrarea salarială a judecătorilor din circumscripția Curții de Apel București prin raportare la aceeași valoare de referință sectorială de 605,22 RON, însă începând cu data de 30 decembrie 2021, în timp ce, sentința recurată s-a dispus emiterea unui ordin de reîncadrare salarială, cu luarea în considerare a unui VRS 605,22 RON, începând cu data de 12.03.2017. Prin urmare, pentru perioada 12.03.2017 și până la 30 decembrie 2021, pretenția dedusă judecății, aceea de emitere a ordinului de reîncadrare salarială, cu luarea în considerare a unui VRS de 605,22 RON, validată de prima instanță, rămâne actuală.

Alte apărări formulate în cauză Ministerul Justiției a formulat Note de ședință prin care solicită introducerea în cauză a Înaltei Curți de Casație si Justiție, invocând lipsa calității sale procesuale pasive, în raport de prevederile art. 142 și art. 162 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea și ale Legii bugetului de stat nr. 368 din 19.12.2022 ce a intrat în vigoare la data de 22.12.2022. Față de emiterea Ordinului nr. 959/1/12.04.2023 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciază că acțiunea a rămas fără obiect, întrucât, în cursul soluționării litigiului, Înalta Curte de Casație și Justiție a răspuns pretențiilor reclamantei și a procedat la emiterea Ordinului nr. 959/1/12.04.2023 prin care judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor li s-au stabilit drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecății, solicităm respingerea prezentei acțiuni ca rămasă fără obiect. Înalta Curte de Casație și Justiție a depus note scrise prin care arată că, în temeiul art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, înțelege să se subroge în drepturile și obligațiile Ministerului Justiției și că își însușește recursul formulat de către Ministerul Justiției în prezentul litigiu. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Cu titlu prealabil, în privința lipsei calității procesuale pasive invocate de recurentul Ministerul Justiției prin notele scrise și solicitării introducerii în cauză a Înaltei Curți de Casație si Justiție se constată că, într-adevăr, prin dispozițiile art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022 (intrată în vigoare la data de 22.12.2022) s-a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de starea pricinii, fără distincție, cât și în drepturile și obligațiile care decurg din hotărâri judecătorești, pronunțate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii. Prin recursul întemeiat pe motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât critică, greșita soluționare de către instanța de fond a excepțiilor privind autoritatea de lucru judecat, a lipsei de obiect a acțiunii precum și în ce privește fondul cererii. Prin critica privind excepția autorității de lucru judecat, recurentul-pârât susține că aceeași acțiune, având aceeași reclamantă, alături de alți petenți, cu același obiect și aceeași cauză a format obiectul dosarul nr. x/2020, soluționate de Tribunalul Dâmbovița prin sentința civilă nr. 1899/10.12.2020 și rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 151/20.01.2022, fiind admis apelul declarat da Ministerul Justiției, în sesut admiterii excepției lipsei calității procesual pasive a Ministerului Justiției. Cu privire la această critică Înalta Curte constată că prima instanță a respins în mod corect excepția autorității de lucru judecat. Într-adevăr, prin sentința civilă nr. 1899/10.12.2020, Tribunalul Dâmbovița a soluționat o acțiune ce a avut ca obiect recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 și în continuare și plata diferențelor salariale rezultate. Cum, în cauza de față, cererea are ca obiect anularea Ordinului nr. 3348/C din 24 august 2020 și obligarea Ministerului Justiției să emită un nou ordin prin care să se recunoască anumite cuantumuri ale valorii de referință sectorială, în raport de anumite perioade indicate în acțiune este evident că obiectul celor două litigii sunt diferite, respectiv recalcularea drepturilor salariale și plata acestora în cadrul litigiului de muncă și anularea ordinului și emiterea unui nou ordin prin care aceste drepturi se stabilesc de către ordonatorul principal de credite, în cadrul litigiului de contencios administrativ. În privința excepției lipsei de obiect a acțiunii, în raport de emiterea O.M.J. nr. 6245/C/30.12.2021, Înalta Curte o califică drept apărare de fond și o analizează ca atare. Potrivit susținerilor recurentului-pârât, prin O.M.J. nr. 6245/C/30.12.2021 au fost stabilite drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și al curților de apel, la nivelul maxim din grilele de salarizare din anexa V a Legii nr. 153/2017, fără a se mai ține seama de vechea salarizare bazată pe VRS și coeficienți de multiplicare, care a devenit inaplicabilă. Se constată, însă, că prin Ordinul colectiv de salarizare - O.M.J. nr. 6245/C/30.12.2021 de care se prevalează recurentul-pârât, emis la 30 decembrie 2021, au fost stabilite drepturi salariale începând cu luna ianuarie 2022. În speță, prin raportare la petitul acțiunii, se reține că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare începând cu 01.08.2016, iar prima instanță a stabilit această obligație începând cu data de 12.03.2017 și în continuare. În aceste condiții, va reține instanța de recurs că recalcularea dispusă prin Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021, ce produce efecte de la 01.01.2022, nu este de natură a lăsa fără obiect acțiunea introductivă, pentru perioada anterioară acestei date. Pe fondul recursului, Înalta Curte reține caracterul nefondat al criticilor recurentului-pârât, instanța de fond constatând corect caracterul întemeiat al acțiunii reclamantei. În esență, recurentul pârât a susținut că sentința instanței de fond, prin care se stabilește dreptul reclamanților la calcularea salariului în raport de VRS 605,225 RON este nelegală pentru perioada anterioară datei de 30.12.20221 (data emiterii O.M.J. nr. 6245/30.12.2021) întrucât: - decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 nu poate constitui temei pentru acordarea drepturilor solicitate prin acțiune, întrucât textele pe care le-a analizat au fost abrogate prin Legea nr. 153/2017; - prima instanță a dispus stabilirea drepturilor salariale cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON fără a ține cont de împrejurarea că valoarea de referință sectorială nu mai prezintă relevanță după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, iar prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 stabilesc un plafon maxim al nivelului salarizării, care nu mai poate fi depășit. Potrivit art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, "Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." De asemenea, în cuprinsul aceluiași act normativ, la articolul 5, după alin. (1) s-au introdus două noi alineate, alin. (1) 1 și alin. (1) 2 , cu următorul cuprins: "(1 1 ) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării." (1 2 ) Prevederile alin. (1 1 ) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției." În același timp, art. III din O.U.G. nr. 20/2016 prevede că: "Începând cu luna august 2016, prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe se aplică și personalului de probațiune, prin raportare la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016". Art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, prevede: "(1) Începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul din cadrul sistemului public de asistență socială, astfel cum este definit în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de asistență socială în anul 2015, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 185/2015, se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015." Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 923 din 11 decembrie 2015, s-a stabilit că: "În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare." La data de 31.08.2016 a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015, astfel: "La articolul 3 1 , după alin. (1) se introduc noi alineate, cu următorul cuprins: "(1 1 ) Sintagma «fiecare funcție» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcțiile prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. (1 2 ) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești." Astfel, chiar dacă, inițial, majorarea VRS în cuantum de 25% a fost stabilită pentru personalul de probațiune, în stabilirea sferei de aplicare a acestei majorări la întreaga categorie profesională "Justiție" trebuie avute în vedere modificările legislative și interpretările jurisprudențiale ulterioare, după cum se va particulariza cronologic în continuare. Din interpretarea sistematică și teleologică a normelor de drept anterior citate rezultă și faptul că personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alte persoane având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație. De la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație. Așadar, egalizarea remunerațiilor trebuia efectuată încă din data de 9 aprilie 2015. Hotărârea primei instanțe este în concordanță cu interpretarea pe care ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, în sensul că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare." Ulterior, Curtea constituțională, prin Decizia nr. 794/15.12.2016, fiind sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 57/2015, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 1 alin. (1) 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, constatând că acestea sunt neconstituționale. În soluționarea prezentei cauze, prezintă relevanță considerentele 25-32 din această decizie, prin care forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 3 1 alin. (1) 2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32). Prin urmare, instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar. Trebuie subliniat și considerentul deciziei CCR nr. 749/2016, potrivit căruia: "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare ... trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, prevăzute de Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice". Astfel, conform acestei decizii, în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale nu poate exista o salarizare diferită, raportat la mai multe valori sectoriale. Nu în ultimul rând, în anul 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat (prin Decizia nr. 36/04 iunie 2018) că soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim din art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, cu modificările și completările din Legea nr. 71/2015, are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare. Această concluzie s-a impus cu atât mai mult cu cât, prin considerentele hotărârilor judecătorești, stabilirea indemnizației s-a realizat în temeiul unui act normativ cu aplicabilitate generală, nefiind avute în vedere situații de fapt particulare. În plus, în concret, la nivelul familiei ocupaționale au fost stabilite niveluri salariale prin raportare la VRS în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016, prin majorarea cu 25% a VRS în cuantum de 484,18 RON, conform art. III din O.U.G. nr. 20/2016, iar de aceste majorări beneficiază și magistrații judecători. În ceea ce privește argumentele recurentului-pârât deduse din intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, care a abrogat prevederile din actele normative de salarizare anterioare, iar în opinia pârâtului fac inaplicabilă Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, Înalta Curte constată, pe de o parte, că dreptul pretins de reclamanți decurge din prevederile O.U.G. nr. 20/2016, iar nu din ale Legii nr. 153/2017, iar această ordonanță de urgență a făcut parte din obiectul de analiză a deciziei forului constituțional. Pe de altă parte, principiile egalității și nediscriminării, prevăzute în legile anterioare de salarizare, sunt reiterate prin dispozițiile art. 6 din Legea nr. 153/2017, iar decizia Curții Constituționale s-a întemeiat pe aceste principii, pe care le-a considerat general aplicabile în materia salarizării personalului bugetar. Prin urmare, indiferent de cadrul normativ analizat prin Decizia nr. 794/2016, aceste principii sunt pe deplin incidente și sub imperiul Legii nr. 153/2017. Se constată, totodată, recurentul-pârât a invocat și prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, care stabilesc un plafon maxim al nivelului salarizării, care nu mai poate fi depășit prin atingerea nivelului stabilit pentru anul 2022. Acest argument a fost expus în mod generic, fără a se arăta dacă, raportat la salariul recalculat al reclamanților în raport de VRS 605,225 RON și la aplicarea etapizată a prevederilor Legii nr. 153/2017, conform art. 38, nivelul salarial al acestora ar depăși plafonul maxim prevăzut pentru anul 2022. Este de observat și faptul că prima instanță nu a reținut, în dispozitivul sentinței recurate sau în considerente, chestiuni referitoare la modul de aplicare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu privire la acest aspect, constatând că nu s-a făcut nicio dovadă că, prin acordarea acestei VRS, s-ar ajunge în situația depășirii indemnizațiilor de încadrare stabilite de Legea 153/2017 pentru anul 2022. În condițiile în care reclamanta a solicitat doar recunoașterea, prin act al ordonatorului de credite, a dreptului de a fi remunerată prin aplicarea VRS 605,225 RON, iar nu și recalcularea și plata (aceste două petite au făcut obiectul altei cauze, soluționate în cadrul litigiului de muncă), în atare situație, calculele și limitele concrete ale acestui drept țin de executarea hotărârii și nu de temeinicia pretențiilor reclamantei. În legătură cu aceste ultime argumente, Înalta Curte reține și faptul că, deși contestă posibilitatea calculării drepturilor salariale în raport de VRS 605,225 RON după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 și invocă posibilitatea încălcării nivelului maxim al salariului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, totuși Ministerul Justiției a emis Ordinul ministrului justiției nr. 6245/C/30.12.2021, prin care a procedat la recalcularea indemnizațiilor de încadrare ale tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel, precum și asistenților judiciari în raport de VRS 605,225 RON, începând cu data emiterii ordinului, prevăzând că această recalculare se face cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din legea nr. 153/2017. Așadar, recalcularea drepturilor salariale în raport de VRS 605,225 a fost posibilă chiar în raport de intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, astfel că pârâtul contrazice propria practică administrativă și lipsește de substanță criticile formulate în recurs. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, aceasta nefiind rezultatul unei aplicări eronate a normelor de drept incidente, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.