ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4134/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 22.03.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Parohia SF. Gheorghe – Progresul, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 9914/25.11.2021, solicitând anularea acesteia și pe fond admiterea a cererii nr. x/11.01.2006, conexată cu cererea nr. x/24.01.2006, precum și obligarea Comisiei la emiterea unei Decizii prin care să se propună restituirea/acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent privind imobilul - teren în suprafață de 1250 mp, situat în București, Drumul Poștalionului (Bercenarului) FN.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1929 din 2 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins contestația formulată de către reclamanta Parohia Sf. Gheorghe – Progresul, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1929 din 2 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Parohia Sf. Gheorghe – Progresul a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut că, așa cum a arătat prin contestația inițială, Parohia Sf. Gheorghe - Progresul I a depus cereri la diferite autorități pentru obținerea de înscrisuri care să lămurească/identifice amplasamentul imobilului teren în cauză. Astfel s-au depus cereri la Arhivele Naționale, Serviciul Municipiului București, care au comunicat că "cercetându-se evidentele emise de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare în București, în anul 1940, s-a constatat că strada x nu figurează înscrisă. În consecință nu se pot elibera actele solicitate." De asemenea, Arhivele Naționale, Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale nu au identificat actele translative de proprietate solicitate. Sectorul 4 București, Aparatul de specialitate a comunicat faptul că parohia trebuie să prezinte planuri topografice scara 1:500 și 1:2000, cu identificarea imobilului pentru care se solicită informații. Serviciul Arhivă Acte Administrative din cadrul Primăriei Municipiului București a îndrumat parohia către Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului București pentru situația juridică și identificarea actelor care au stat la baza preluării imobilului, știut fiind că Direcția Patrimoniu pune în vedere solicitanților să prezinte acte de proprietate și planuri de amplasament pentru eliberarea adreselor privind situația juridică a imobilelor. AFI - Biroul Tehnic a comunicat parohiei că nu deține situația despăgubirilor și nici decretul de expropriere pentru imobilul din str. x (Bercenarului) FN. Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4 a transmis unității de cult un istoric de rol din care reiese că prin emiterea Titlului de proprietate nr. x/20.11.1995 s-a reconstituit parohiei dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 5.000 mp, situat în București, Drumul Poștalionului nr. 103-105, ca moștenitoare a defunctului A.. A apreciat că, în mod ciudat și nedrept, instanța de fond constată că reclamanta a depus la dosarul administrativ constituit la Comisia Specială de Retrocedare copia certificată a Contractului de vânzare - cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secția Notariat, sub nr. x/20.04.1940, însă nu au fost depuse la dosarul administrativ "alte înscrisuri", de natura celor enumerate de lege, cu care să se coroboreze acest înscris și, astfel să se susțină o eventuală prezumție de proprietate aptă să justifice admiterea cererii. Constatarea instanței de fond este neașteptată, în sensul că din analiza înscrisurilor aflate la dosar nu reiese faptul că terenul în suprafață de 1250 mp care face obiectul Contractului de vânzare sus-menționat a intrat în proprietatea Parohiei Sf. Gheorghe - Progresul I. Această interpretare este total lipsită de sens, câtă vreme suprafața de 1250 mp face parte din trupul de proprietate de 6250 mp, cumpărat de parohie în anul 1940 și din care Statul român a reconstituit unității de cult dreptul de proprietate asupra unei părți în suprafață de 5.000 mp. Astfel, în opinia sa, se pune întrebarea dacă Titlul pe proprietate sus-menționat a recunoscut dreptul anterior al unității de cult, ca moștenire de la defunctul A. pentru suprafața de 5.000 mp, de ce nu s-ar recunoaște dreptul de proprietate și asupra diferenței de teren de 1250 mp? De asemenea, recurenta a susținut că instanța a mai făcut o constatare eronată, aceea că nici la dosarul administrativ si nici în fata instanței, reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive a bunului, făcând trimitere recurenta la dispozițiile Legii nr. 22/18 martie 2020 pentru modificarea Legii nr. 165/2013, cu privire la modificările introduse la articolul II, la articolul 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Apărările formulate în recurs Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pe motiv că, în opinia sa, criticile nu se încadrează în motivul de casare invocat. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta a solicitat respingerea excepției nulității recursului și a apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esență argumentele prezentate prin cererea de recurs.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 12 septembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților. Prin încheierea din data de 12 septembrie 2024, în conformitate cu prevederile art. 492 C. proc. civ., Înalta Curte a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de către recurenta-reclamantă și a respins, ca inadmisibilă în recurs, proba constând în efectuarea unei expertize tehnice judiciare imobiliare. Prin aceeași încheiere a fost respinsă excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, având în vedere că motivele invocate se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin cererea nr. x/11.01.2006 conexată cu cererea nr. x/24.01.2006 depusă, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, de Arhiepiscopia Bucureștilor pentru Parohia Sf. Gheorghe Progresul din București, s-a solicitat retrocedarea în natură a imobilului teren în suprafață de 1250 m.p. situat în București, Drumul Poștalionului (Bercenarului) . Prin Decizia nr. 9914/25.11.2021 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, contestată în prezenta cauză, cererea de retrocedare mai sus menționată a fost respinsă, reținându-se că solicitanta nu a depus înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada proprietății asupra imobilului solicitat. S-a arătat în acest sens că, prin adresa x/21.07.2020, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare (S.T.C.S.R.) a solicitat Parohiei Ortodoxe Sf. Gheorghe Progresul și spre știință Arhiepiscopiei Bucureștilor, în vederea soluționării cererii de retrocedare sus-menționate, să transmită următoarele documente, în termenul de decădere de 240 de zile, cu posibilitate de prelungire pentru o perioadă de 120 de zile, în temeiul art. 32 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire: o identificare a imobilului solicitat, printr-o lucrare întocmită de către un expert tehnic autorizat în specialitatea topografie și cadastru - "Note de reconstituire (suprapunere de planuri)" a vechiului amplasament al imobilului, teren; acte sau înscrisuri, eventual declarații de martori autentificate notarial, din care să reiasă dovada preluării abuzive a imobilului solicitat prin cererea de retrocedare menționată anterior; istoricul adresei administrative/poștale și istoricul denumirii arterei de circulație pentru imobilul solicitat; înscrisuri din care să reiasă dacă pentru imobilul solicitat prin cererea de retrocedare menționată anterior au fost formulate cereri de retrocedare și în temeiul legilor fondului funciar sau altor legi cu caracter reparator, iar în caz afirmativ să comunice cum au fost soluționate aceste cereri; declarație notarială din care să reiasă faptul că pentru imobilul solicitat nu s-a reconstituit dreptul de proprietate pe alt amplasament/pe vechiul amplasament în favoarea solicitantei, în baza legilor fondului funciar sau a altor legi cu caracter reparatoriu; înscrisuri din care să reiasă dacă au fost încasate despăgubiri pentru imobilul sus-menționat iar, în cazul în care au fost încasate aceste despăgubiri, a fost solicitată transmiterea unei copii de pe dovada efectuării plății din care să reiasă suma și data încasării. Prin adresa înregistrată la Secretariatul tehnic al C.S.R. sub nr. x/18.03.2021, Parohia Ortodoxă Sf. Gheorghe Progresul a solicitat prelungirea termenului de decădere de 240 de zile, cu 120 de zile și a depus o serie de solicitări adresate de către aceasta unui număr de instituții, în vederea completării dosarului aferent cererii de retrocedare sus-menționate. Prin adresa nr. x/29.03.2021, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a confirmat prelungirea termenului de 240 de zile, cu 120 de zile, însă, nici Arhiepiscopia Bucureștilor, nici Parohia Sf. Gheorghe Progresul nu au depus niciun înscris dintre cele solicitate. În aceste condiții, în temeiul art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1) 1 și 6 din O.U.G. nr. 94/2000 și art. 32 din Legea nr. 165/2013, cererea de retrocedare a fost respinsă. În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta Parohia Sf. Gheorghe Progresul contestă decizia mai sus menționată emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, susținând, în esență, că la dosarul administrativ existau documente susceptibile a justifica temeinicia pretenției de retrocedare. Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamanta formulând recurs din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidență în cauză nu poate fi reținută. Motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. Prin memoriul de recurs, în esență, recurenta a susținut că în mod greșit instanța de fond a constatat că reclamanta nu a depus la dosarul administrativ "alte înscrisuri", de natura celor enumerate de lege, cu care să se coroboreze acest înscris și, astfel să se susțină o eventuală prezumție de proprietate aptă să justifice admiterea cererii, precum și că aceasta a fost de bună credință și nu a rămas pasivă la solicitările C.S.R. și că partea bisericească a făcut toate demersurile posibile pentru a obține o identificare a imobilului solicitat, la dosarul administrativ existând documente susceptibile a justifica temeinicia pretenției de retrocedare, susțineri care sunt nefondate. Înalta Curte reține că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari. Potrivit art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000, "În toate cazurile cererile de retrocedare a imobilelor prevăzute la alin. (1) se pot depune la Comisia specială de retrocedare, prevăzută de prezenta ordonanță de urgență (...). Actele doveditoare ale drepturilor solicitate se pot depune în termenul util stabilit de comisie". Potrivit Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, "Prin sintagma acte doveditoare prevăzută la art. 1 alin. (9) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, se înțelege: a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.); b) orice acte juridice sau declarații care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu; c) orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referință, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate); d) acte care permit recunoașterea calității de beneficiar al retrocedării (actul de înființare, dovada continuării sau reluării activității cultului religios); e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale; f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale". De asemenea, art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000 prevede că "(1) Cererile de retrocedare se depun, prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult, la Comisia specială de retrocedare. (2) Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar, în condițiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3). (3) Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice acte care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive. (4) În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. (5) În aplicarea prevederilor alin. (4) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar. (6) În cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării abuzive de către stat în perioada de referință, iar imobilul respectiv se regăsește sau s-a regăsit în patrimoniul statului, se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv; prezumția preluării abuzive poate fi înlăturată de deținătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în fața instanței de judecată, în condițiile art. 3 alin. (7). Aplicarea prezentului alineat se realizează cu îndeplinirea dispozițiilor alin. (2)", iar Normele metodologice, cu referire la acest articol, prevăd că "(...) 3. Pentru stabilirea dreptului de proprietate persoana care se pretinde a fi îndreptățită poate depune actele enumerate la art. 4 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată. În acest caz depunerea unui singur act (declarație de martori, expertiză extrajudiciară) nu este suficientă pentru întemeierea prezumției existenței dreptului de proprietate al acesteia asupra imobilului, la data preluării abuzive, fiind necesară coroborarea mai multor dovezi în acest sens. 4. Pentru facilitarea probei dreptului de proprietate s-au introdus la art. 4 alin. (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, două prezumții relative referitoare la existența și întinderea dreptului de proprietate și a titularului acestuia, prezumții care pot fi răsturnate prin proba contrară de către orice persoană interesată". În speță, sunt relevante și dispozițiile art. 32 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, potrivit cărora "(1) Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluționării cererii sale. (2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptățită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entității învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situația în care persoana care se consideră îndreptățită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituții. (3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) și va fi însoțită de dovada demersurilor întreprinse. (3 1 ) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru dosarele depuse la Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, termenul de decădere în procedura administrativă este de 240 de zile. (32) Termenul prevăzut la alin. (3 1 ) poate fi prelungit în condițiile prevăzute la alin. (2) și (3), pentru o perioadă de 120 de zile. (4) Instituțiile deținătoare au obligația de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate". Având în vedere aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că reclamanta a depus la dosarul administrativ constituit la Comisia specială de retrocedare copia certificată a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secția Notariat, sub nr. x/20.04.1940, dna B. și dl. A. au vândut imobilul, teren viran în suprafață de 6250 m.p. cu construcția aflată pe el, situat în comuna suburbană Șerban Vodă, sat Progresul, Parohiei Bisericii Sf. Gheorghe Progresul, însă nu au fost depuse la dosarul administrativ alte înscrisuri, de natura celor enumerate de lege, cu care să se coroboreze acest înscris și, astfel, să se susțină o eventuală prezumție de proprietate aptă să justifice admiterea cererii, în condițiile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 și pct. 3 din Normele metodologice privitoare la acest articol. În aceste condiții, se constată că, deși recurenta-reclamantă și-a argumentat cererea de recurs pe ideea centrală că la dosarul administrativ există documente susceptibile a justifica temeinicia pretenției de retrocedare, pe care de altfel a invocat-o și în fața primei instanțe, aceasta nu a indicat, în concret, care ar fi fost aceste înscrisuri, depuse la Comisie și referitoare la imobilul solicitat a fi retrocedat, iar din actele dosarului administrativ, anexat întâmpinării de către pârâtă, rezultă, dimpotrivă, că, așa cum susține aceasta din urmă, nici reclamanta, și nici Arhiepiscopia Bucureștilor nu au răspuns la adresa nr. x/21.07.2020. În aceste condiții, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă nu a depus actele la dosarul administrativ de retrocedare, acestea fiind necesare pentru că era imposibil de stabilit corespondența între terenul solicitat și cel pentru care a prezentat titlul de proprietate. Simpla susținere a recurentei în sensul că suprafața de 1250 mp face parte din trupul de proprietate de 6250 mp, cumpărat de parohie în anul 1940 și din care Statul român a reconstituit unității de cult dreptul de proprietate asupra unei părți în suprafață de 5.000 mp nu este aptă să facă dovada dreptului de proprietate al acesteia asupra imobilului solicitat în sensul dispozițiilor legale antereferite. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.