ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3980/2024

Ședința publică din data de 19 septembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curți de Apel București la data de 06.07.2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Senatul României anularea actelor administrative reprezentate de rezultatele la proba orală din data de 04.06.2021 și rezultatul final al concursului organizat pentru ocuparea postului temporar vacant de funcționar public parlamentar - consultant parlamentar la Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informa, cu consecința declarării sale ca admis, precum și suspendarea executării actelor administrative până la soluționarea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 504 din data de 24 martie 2023 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

"Respinge excepția inadmisibilității determinată de neparcurgerea procedurii prealabile.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Senatul României.

Anulează rezultatul probei orale și rezultatul concursului.

Constată că reclamantul a promovat concursul organizat în data de 20.05.2021, respectiv 03.06.2021, pentru ocuparea postului temporar vacant de funcționar public parlamentar - consultant parlamentar în cadrul Comisiei comune permanente a Camerei deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații.

Respinge cererea de reparare a prejudiciului moral în cuantum de 40.000 RON, ca nefondată.

Admite în parte cererea de reparare a prejudiciului material, în sensul că obligă pârâtul să îi plătească drepturile salariale la care ar fi fost îndreptățit, începând cu data de 10.06.2021 și până la epuizarea raporturilor de muncă, cu luarea în considerare a caracterului temporar al postului.

Respinge, în rest, cererea ca nefondată.

Respinge capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării actului administrativ ca nefondat."

Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul-pârât Senatul României, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea cauzei și, pe fond:

- în principal, respingerea acțiunii intimatului-reclamant cu privire la toate capetele de cerere, ca nefondate și

- în subsidiar, respingerea capetelor de cerere privind anularea actelor administrative nr. 1608 din 04.06.2021 și nr. 1661 din 10.06.2021 respectiv, de anulare a rezultatului probei orale și a rezultatului concursului, de constatare a promovării de către reclamant a concursului organizat în data de 20.05.2021, respectiv 03.06.2021, pentru ocuparea postului temporar vacant de funcționar public parlamentar - consultant parlamentar; de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariale la care ar fi fost îndreptățit, începând cu data de 10.06.2021 și până la epuizarea raporturilor de muncă, cu luarea în considerare a caracterului temporar al postului, ca nefondate, precum și respingerea capătului de cerere privind constatarea ca admis a intimatului-reclamant la concursul organizat în data de 20.05.2021, respectiv 03.06.2021, pentru ocuparea postului temporar vacant de funcționar public parlamentar - consultant parlamentar, de Senatul României, ca inadmisibil.

S-a solicitat, totodată, menținerea soluției de respingere a cererii de reparare a prejudiciului moral în cuantum de 40.000 RON ca nefondată, respingerea în rest a cererii ca nefondată și menținerea soluției de respingere a capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării actului administrativ ca nefondat.

În motvarea recursului s-a arătat, cu privire la incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., că în mod nelegal instanța de fond a constatat că reclamantul a promovat concursul organizat în data de 20.05.2021, respectiv 03.06.2021, pentru ocuparea postului temporar vacant de funcționar public parlamentar -consultant parlamentar. În acest sens, potrivit Hotărârii Biroului Permanent al Senatului nr. 10/2006 privind aprobarea Regulamentului intern al funcționarilor publici parlamentari din structurile de specialitate ale Senatului (în continuare Hot. nr. 10/2006 a Biroului Permanent), în vigoare la data organizării concursului, selecția, evaluare, notarea și stabilirea rezultatelor finale reprezintă atributul exclusiv al Comisiei de concurs, în condițiile regulamentare anterior amintite. Pe cale de consecință, prin soluția pronunțată instanța a exercitat în mod nelegal atribuțiile Comisiei de concurs, depășind limitele propriilor atribuții, nefiind îndreptățită să constate că intimatul-reclamant a promovat concursul. Consecința anulării rezultatului concursului o putea constitui cel mult dispoziția de reluare a concursului.

Ca atare, cererea intimatului-reclamant prin care a solicitat se constate că a fost admis la concursul organizat în data de 20.05.2021, respectiv 03.06.2021, pentru ocuparea postului temporar vacant de funcționar public parlamentar - consultant parlamentar, trebuia respinsă ca inadmisibilă, nefiind de competența generală a instanței.

Referitor la soluția de obligare la plata către reclamant a drepturilor salariale la care ar fi fost îndreptățit, începând cu data de 10.06.2021 și până la epuizarea raporturilor de muncă, recurentul a arătat că aceasta are caracter accesoriu în raport cu dispoziția prin care s-a constatat că reclamantul ar fi promovat concursul, astfel că doar în măsura în care în mod legal s-ar fi dispus constatarea promovării concursului s-ar fi putut proceda la soluționarea cererii privind plata de daune materiale și numai în măsura în care erau îndeplinite și dovedite celelalte condiții legale și anume, prejudiciul să existe, să fie cert, direct și să rezulte din încălcarea sau atingerea unui interes legitim. Însă, câtă vreme soluționarea cererii de "declarare ca admis" a intimatului-reclamant excedează competențelor instanței, în mod corespunzător nu putea fi analizată nici cererea în despăgubiri.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că el vizează în primul rând, soluția de anulare a rezultatului probei orale și a rezultatului concursului.

Astfel, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, legiuitorul a abilitat Biroul permanent al fiecărei Camere a Parlamentului să adopte normele de organizare și desfășurare ale concursului sau examenului și procedura de soluționare a contestațiilor, sens în care s-a adoptat Hot. nr. 10/2006 a Biroului Permanent de aprobare a Regulamentului intern al funcționarilor publici parlamentari din structurile de specialitate ale Senatului care la pct. d al art. 25 prevede competența Comisiei de concurs să stabilească modul de acordare a punctajului pentru cele două probe.

Deși Regulamentul nu prevede o notă minimă pentru promovarea probei orale, așa cum, de altfel, nu prevede nici o notă minimă pentru promovarea concursului, acest lucru nu înseamnă că proba orală ar putea fi promovată cu orice notă de la 1 la 10 și nici că - potrivit raționamentului instanței - nota minimă pentru promovarea concursului ar putea fi chiar și nota 4 (ca medie a notei 1 la proba orală și nota minimă 7 la scris), deoarece nu aceasta a fost intenția legiuitorului.

Din interpretarea sistematică a normelor Legii nr. 7/2006 (Secțiunea I din capitolul II - art. 12-17) și ale Regulamentului (dispozițiile art. 25, art. 36 și art. 39) rezultă că legiuitorul primar a lăsat la latitudinea instituției organizatoare a concursului dreptul de a stabili modul de acordare a punctajului pentru cele două probe, sub aspectul "notei minime" singura condiție instituită de legiuitor fiind cea prevăzută pentru promovarea probei scrise, respectiv nota 7. Nici Legea nr. 7/2006 și nici Regulamentul nu prevăd o notă minimă pentru promovarea concursului (nota finală ce reprezintă media dintre nota la proba scrisă și cea orală) și nici o notă minimă pentru promovarea probei orale. In condițiile în care art. 39 alin. (1) din Regulament face referire la "nota minimă necesară promovării", iar art. 25 instituie dreptul Comisiei de concurs de a stabili modul de acordare a punctajului pentru cele două probe, concluzia care se impune este una singură și anume aceea că, în limitele prevăzute de lege și de Regulament, Comisia de concurs era singura îndreptățită să facă aplicarea normelor din Regulament în sensul de a produce efecte și pe cale de consecință, de a stabili inclusiv punctajul minim pentru promovarea concursului și implicit, și punctajul minim pentru proba orală.

Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 25 pct. d), art. 36 și art. 39 alin. (1) din Hot. nr. 10/2006 a Biroului Permanent rezultă că art. 25 este situat în Titlul IV, Capitolul II din Regulament și reprezintă norma generală sub aspectul atribuțiilor Comisiei de concurs, iar prin dispozițiile instituite prin art. 36-40 din Regulament - situate în Capitolul IV al Titlul IV, se prevăd și alte atribuții ale Comisiei de concurs și reprezintă norme speciale, în raport cu norma prevăzută la art. 25. În situația în care o normă specială nu acoperă toate situațiile practice, acestora din urma li se aplică norma generală.

Potrivit art. 15 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă: " (2) Caracterul special al unei reglementări se determină în funcție de obiectul acesteia, circumstanțial la anumite categorii de situații, și de specificul soluțiilor legislative pe care le instituie. (3) Reglementarea este derogatorie dacă soluțiile legislative referitoare la o situație anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrăndu-și caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri." Iar, potrivit art. 1 alin. (2) din același act normativ, "Actele normative se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile prezentei legi, precum și cu principiile ordinii de drept."

Potrivit pct. d al art. 25 din Regulament una dintre atribuțiile principale ale Comisiei de concurs constă în stabilirea modului de acordare a punctajului pentru cele două probe. Întrucât Capitolul IV al Titlul IV din Regulament nu prevede un prag minim de notare la proba orală, în temeiul art. 25 lit. d) din Regulament, înainte de începerea probei orale, candidaților li s-a adus la cunoștință faptul că promovarea concursului se face ca urmare a obținerii unei note de minim 7, fapt necontestat de către intimatul-reclamant la momentul la care Comisia de concurs a făcut cunoscută această decizie. Acest fapt rezultă din procesul-verbal nr. x/03.03.2021.

Comisia de concurs nu a modificat prevederile regulamentare, dimpotrivă, a făcut aplicarea normei generale din Regulament (art. 25), normele legale fiind instituite tocmai pentru a produce efecte juridice și nu invers, adică spre a nu fi aplicate, astfel cum în mod greșit a apreciat instanța de fond.

Comisia a adus la cunoștința candidaților faptul că promovarea concursului se face ca urmare a obținerii unei note de minim 7. Sintagma "promovarea concursului" din decizia Comisiei de concurs adusă la cunoștința candidaților înainte de începerea probei orale viza tocmai nota finală, adică media celor două note obținute la fiecare din cele două probe.

Ignorând norma prevăzută la art. 25 din Regulament și interpretând greșit dispoziția de la art. 36 alin. (1), instanța de fond, în realitate a adăugat la Regulament când, deși potrivit unui principiu de drept, unde legea nu distinge, nici interpretul nu are dreptul să distingă. În mod eronat s-a reținut că nota minimă pentru promovarea probei orale poate fi orice notă prevăzută în cuprinsul acesteia, adică orice notă de la 1 la 10, deoarece acest aspect ar conduce la inaplicabilitatea în orice situație a normei art. 25 pct. d) din Regulament.

Chiar și în ipoteza în care s-ar presupune că intimatul -reclamant A. a promovat proba orală, instanța de fond a făcut abstracție de prevederile art. 39 alin. (1) teza finală din Regulament ce instituie condiția obținerii unei note minime necesară promovării concursului. Or, prevederile art. 39 alin. (1) teza finală din Regulament trebuie interpretate și aplicate prin coroborare cu art. 36 alin. (1) din Regulament, text prin care legiuitorul infralegal instituie o notă minimă în cuprinsul Regulamentului (într-adevăr, pentru promovarea probei scrise), astfel încât nota minimă necesară promovării concursului la care face referire art. 39 alin (1) teza finală, nu poate fi alta decât nota 7 (șapte). Prin urmare, intimatul-reclamant A. nu a promovat concursul, rezultatul final obținut de acesta fiind 6,51, pe cale de consecință Comisia de concurs nu avea cum sa-1 declare admis.

Normele de organizare și desfășurare ale concursului sau examenului și procedura de soluționare a contestațiilor sunt norme de procedură, acestea fiind de strică interpretare și aplicare, iar Comisia de concurs era singura abilitată să facă aplicarea prevederilor regulamentare și să stabilească o notă minimă de promovare a concursului.

Faptul că Regulamentul nu conține norme care să prevadă o notă minimă pentru promovarea concursului și/sau o notă minimă pentru promovarea probei orale nu reprezintă dovada că promovarea concursului s-ar putea realiza și cu nota 4, sau că promovarea probei orale s-ar putea realiza cu orice notă de la 1 la 10, aspect ce ar conduce la nesocotirea voinței legiuitorului infralegal.

Arată recurentul că prin interpretarea izolată și eronată a prevederilor Secțiunii I din capitolul II - art. 12-17 din Legea nr. 7/2006 și ale dispozițiilor art. 25, art. 36 și art. 39 din Regulament, instanța de judecată a reținut, în mod greșit, că nota minimă pentru promovarea concursului este o notă mai mică decât nota 7 - stabilită de Comisia de concurs conform procesului-verbal nr. x/3.06.2021, precum și că nota minimă pentru promovarea probei orale poate fi orice notă de la 1 la 10, nesocotind astfel dispoziția expresă a art. 25 lit. d) din Regulament care permite Comisiei de concurs să stabilească modul de acordare a punctajului pentru cele două probe.

Stabilirea unei note minime pentru promovarea probei scrise mai mari de 7 intră în atribuțiile Comisiei de concurs, potrivit art. 25 lit. d). Or, în condițiile în care la art. 36 alin. (2) din Regulament se prevede că promovarea probei scrise se face ca urmare a obținerii cel puțin a notei 7, rezultă că pentru a fi fost declarat admis, intimatul-reclamant trebuia să obțină și la proba orală tot nota 7.

În final, s-a arătat că instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile din Regulament și a aplicat în mod greșit la cauza dedusă judecății dispozițiile cuprinse în art. 618 alin. (13) și (14) Cod administrativ. Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 funcția publică parlamentară este o funcție publică specifică de carieră, autonomă, guvernată de norme speciale de interpretare și imediată aplicare, acestea completându-se cu alte reglementări incidente doar în măsura susținerii și aplicării normelor speciale cuprinse în Legea nr. 7/2006 și în Regulament și numai în măsura în care nu contravin acestora din urmă.

Așadar, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Codului administrativ, întrucât legea specială (Legea nr. 7/2006 și Regulamentul adoptat în baza acesteia) derogă de la legea generală, or Codul administrativ reprezintă legea generală ce conține dispoziții ce contravin legii speciale.

Totodată, a arătat recurentul că actele administrative atacate au fost pronunțate în litera și în spiritul legilor aplicabile raportului juridic dedus judecății, în cauză nefiind invocat un drept sau un interes legitim al intimatului-reclamant care să fi fost încălcate de către Comisia de concurs, astfel că hotărârea atacată cu prezentul recurs a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Tot în susținerea incidenței cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul – pârât a invocat nelegalitatea soluției de obligare la plata către reclamant a drepturilor salariale la care ar fi fost îndreptățit, începând cu data de 10.06.2021 și până la epuizarea raporturilor de muncă, cu luarea în considerare a caracterului temporar al postului, pe motiv că nu sunt îndeplinite si dovedite condițiile existenței unui prejudiciu cert, direct, care să rezulte din încălcarea sau atingerea, cu vinovăție, a unui interes legitim al acestuia, și nici condiția legăturii de cauzalitate.

S-a arătat că nu există vreun prejudiciu creat în patrimoniul intimatului-reclamant deoarece prin promovarea concursului, în patrimoniul intimatului-reclamant s-ar fi născut numai dreptul la emiterea ordinului de numire în funcție a candidatului declarat "admis", și numai în situația refuzului de emitere a unui astfel de ordin s-ar fi produs în patrimoniul intimatului-reclamant un prejudiciu care ar fi determinat obligația de reparare.

Prejudiciul material stabilit de instanța de fond constând în plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului este nelegal, nefondat, nejustificat și necuvenit întrucât intimatul-reclamant nu a prestat muncă pentru Senatul României și nu s-a aflat în niciun raport de serviciu cu Senatul României, care să genereze drepturi salariale, reprezentând efectiv o îmbogățire fără justă cauză.

S-au invocat prevederile Legii nr. 69/2010 a responsabilității fiscal-bugetare, care la art. 4 alin. (1) pct. 6 un principiu esențial care presupune utilizarea eficientă si în mod prudent a resurselor financiare ale statului și anume principiul gestionării eficiente a cheltuielilor de personal plătite din fonduri publice.

Prin nepromovarea concursului, candidatului nu i s-a îngrădit în niciun fel dreptul la muncă, astfel încât acesta putea în orice moment să încheie un contract de muncă cu un alt angajator.

La nivelul Senatului României există o practică administrativă consolidată, cunoscută prin afișarea rezultatelor de concurs pe site-ul instituției, în toate cazurile Comisiile de concurs declarând admiși la proba de interviu candidații care au obținut nota minimă 7 (șapte), astfel încât soluția instanței de fond privind promovarea probei orale, implicit a concursului, de către intimatul-reclamant creează un regim discriminatoriu, contrară practicii statornicite la nivelul Senatului, favorizând reclamantul.

Referitor la drepturile salariale, acordarea lor implică prestarea unei munci, care în speță nu a fost prestată, astfel că nu sunt cuvenite.

În ceea ce privește vinovăția instituției organizatoare a concursului, s-a invocat că nu reprezintă culpa recurentului faptul că intimatul-reclamant nu a obținut nota necesară promovării concursului.

Prin întâmpinare, recurentul-reclamant A. a solicitat, în principal, anularea recursului pentru nemotivare, iar în secundar respingerea acestuia, ca nefondat.

Referitor la motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat intimatul că toate criticile formulate se grefează pe interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor cuprinse în Regulamentului intern al funcționarilor publici parlamentari din structurile de specialitate ale Senatului, însă din această perspectivă acest regulament nu reprezintă o normă de drept material în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Mai apoi, s-a arătat că recurenta în mod eronat a apreciat că art. 25 din Regulament reprezintă o normă generală, iar art. 36-40 din Regulament reprezintă norme speciale. Având în vedere că regulamentul nu stabilește nota minimă pentru promovarea probei scrise rezultă că potrivit raționamentului instanței, concursul poate fi promovat cu orice notă, cu condiția ca cel declarat admis să obțină cea mai mare notă. Recurenta forțează interpretarea art. 25 din Regulament cu referire la atribuțiile comisiei, în sensul că modul de acordarea a punctajului pentru cele două probe revine acesteai, deși admite în egală măsură că Regulamentul este lacunar.

În mod corect a apreciat judecătorul fondului că dispozițiile legii 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar (în temeiul căreia a fost elaborat regulamentul) se coroborează cu Legea 188/1999, în prezent abrogată de Codul administrativ, care la art. 619 prevede că sunt declarați admiși la proba scrisă, respectiv la interviu, candidații care au obținut minimum 50 de puncte, în cazul concursurilor organizate pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție.

Textul art. 25 din Regulament se referă la acordarea notelor cu ocazia susținerii probelor, nu instituirea unor condiții suplimentare, în privința pragurilor valorice ale notelor.

Intimatul a solicitat înlăturarea susținerilor întemeiate pe existența unei practici consolidate potrivit căreia pentru promovarea probelor de concurs sunt declarați admiși doar candidații care au obținut nota minimă 7, având în vedere că nu există temei pentru acestea. În condițiile în care intimatul a candidat pentru un post de consultant parlamentar în cadrul Comisiei comune permanente pentru controlul activității SRI, o funcție de execuție și faptul că regulamentul nu prevede o notă minimă de promovare a interviului, în mod clar nota minimă ce trebuia obținută pentru a fi declarat admis la proba interviului este nota 5/50 de puncte, nicidecum 7, astfel cum în mod eronat și nejustificat se acreditează de recurentă.

Se mai arată prin întâmpinare că în materia concursurilor regulile de promovare trebuie să fie scrise, clare, neechivoce și transparente. Regulile unui concurs se stabilesc printr-un regulament în conformitate cu prevederile legale și nu de către o comisie, iar dacă regulamentul nu este suficient/atotcuprinzător se completează cu legislația în vigoare. Este de esența unui concurs nota cu care se promovează, dar și regulile care îl guvernează, aspect care nu poate fi lăsat în sfera de atribuții a unei comisii. De asemenea, regulile nu pot fi modificate după bunul plac al comisiei, în timpul desfășurării acestuia.

Nu poate fi valorificată juridic o regulă comunicată oral, înainte de începerea interviului, în condițiile în care nu există suport legal pentru o astfel de comunicare.

Referitor la prejudiciul cauzat intimatului, s-a arătat în întâmpinare că sunt aplicabile dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea 554/2004 și cele ale art. 1385 din C. civ., prejudiciul urmând a fi reparat integral, despăgubirea trebuind să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit. In condițiile în care intimatul a promovat atât proba scrisă, obținând nota 7,2 precum și proba orală - interviul obținând nota 5,83, în mod eronat și nejustificat a fost declarat respins.

De altfel, intimatul a fost singurul candidat care a promovat proba orală, cu notă peste 5, iar pe cale de consecință urma să fie numit în funcție, dacă ar fi fost declarat admis, nemaiavând alt contracandidat. Așadar, este mai mult decât evident prejudiciul produs prin declararea intimatului ca respins la examen în mod nelegal, prin adăugarea unor condiții arbitrare și suplimentare regulamentului, dar și prevederilor legale generale aplicabile, nefiind specificat în regulament nici o notă minimă pentru promovarea probei interviului.

În cauză sunt pe deplin îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale sub aspectul existenței unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, existența legăturii de cauzalitate și a vinovăției recurentei. Contrar susținerilor recurentei prejudiciul există, este cert și rezultă din încălcarea cu vinovăție a dispozițiilor legale, producând o vătămare a intereselor legitime ale intimatului: în mod nelegal a fost declarat respins la concurs și a fost văduvit de drepturile salariale aferente funcției pentru perioada respectivă.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

5.1. Criticile de nelegalitate de natură a atrage incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Aceste critici vor fi respinse, ca neîntemeiate.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., casarea hotărârii poate fi dispusă atunci "când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești". Pentru a se reține incidența acestui caz de casare este necesar să se constate că judecătorul fondului a acționat, la pronunțarea hotărârii, cu "exces de putere", respectiv cu încălcarea principiului separației puterilor în stat, prin imixtiunea în atribuțiile puterii legislative sau executive, sau în alte domenii excluse puterii judecătorești, săvârșind un act pe care numai un organ al puterii legislative sau executive îl poate face, consfințind cu putere de lege texte abrogate ori care încă nu ai intrat în vigoare, săvârșind acte de imixtiune în domenii excluse intervenției puterii judecătorești ori încălcând principii fundamentale dintre cele consacrate de Constituție sau de o lege organică, sau refuzând să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incomplete.

În speță, în legătură cu incidența cazului de casare menționat recurentul-pârât Senatul României a invocat, în primul rând, faptul că instanța ar fi nesocotit competența specială a Comisiei de concurs cu privire la selectarea, notarea, evaluarea și stabilirea rezultatelor finale ale concursului, prin aceea că l-a declarat promovat pe intimatul-reclamant.

Înalta Curte va observa însă că, prin sentința recurată, soluția privind promovarea intimatului a fost pronunțată ca urmare a constatării nelegalității actelor administrative și operațiunilor prealabile, în acord cu prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, aceasta reprezentând unul dintre remediile dispuse de instanță ca urmare a constatării prejudicierii intereselor private ale contestatorului, prin actele a căror nelegalitate a fost confirmată prin hotărâre.

Astfel, în acord cu dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. (..)".

În considerarea rolului instanței de contencios administrativ, de a se pronunța nu doar asupra legalității actelor contestate, ci și de a dispune remediile necesare pentru înlăturarea consecințelor acestor acte, legiuitorul a instituit așadar un contencios de plină jurisdicție, care îi permite instanței să dispună inclusiv măsuri de înlăturare a efectelor produse de actul administrativ nelegal și de restabilire a situației juridice care s-ar fi impus în lipsa acestuia.

O astfel de măsură este și cea prin care, efect al constatării nelegalității actelor finale privind rezultatele probei interviului și al concursului, instanța a reținut că, în lipsa viciilor constatate cu privire la aceste acte, intimatul-reclamant ar fi fost declarat promovat, sens în care s-a și pronunțat prin sentința recurată.

Pe cale de consecință, nu se poate reține incidența în cauză a cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 Codul de procedură fiscală, soluția de constatare a promovării concursului de către intimatul-reclamant încadrându-se în limitele în care potrivit Legii nr. 554/2004 se putea pronunța instanța de contencios administrativ, învestită cu analiza legalității actelor finale de declarare a rezultatelor concursului.

În ceea ce privește depășirea atribuțiilor puterii judecătorești cu ocazia soluționării cererii în despăgubiri, Înalta Curte observă că prin cererea de recurs criticile au fost motivate prin raportare la caracterul accesoriu al acestei cereri, în raport de cererea în anularea rezultatelor concursului și constatarea promovării intimatului-reclamant.

Or, în considerarea aceluiași raport de accesorialitate, prin raportare la dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se va reține potrivit considerentelor anterior expuse că nici cu privire la acest capăt de cerere nu se poate afirma o nerespectare a limitelor puterii judecătorești, acordarea de despăgubiri ca efect al constatării existenței unui act nelegal reprezentând unul dintre remediile prevăzute de lege asupra căruia instanța poate dispune.

5.2. Criticile de nelegalitate invocate în susținerea cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte va observa că și aceste critici sunt nefondate, impunându-se respingerea lor.

Un prim aspect invocat de recurentul-pârât în susținerea cazului de casare este reprezentat de nelegala interpretare a dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar, a prevederilor art. 618 alin. (13) și (14) din Codul administrativ și a dispozițiilor art. 25, 36 și art. 39 din Regulamentul intern al funcționarilor publici parlamentari, cu ocazia pronunțării asupra inexistenței unor dispoziții referitoare la nota minimă de promovare a concursului.

Prioritar, instanța de recurs constată că dispozițiile Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar nu conțin prevederi referitoare la notele minime de promovare a concursului de numire în funcție a funcționarului public parlamentar, iar potrivit art. 16 alin. (2) din actul normativ, ce face parte din Capitolul III - Selectarea, numirea, evaluarea și promovarea funcționarului public parlamentar: "(2)Normele de organizare și desfășurare ale concursului sau examenului și procedura de soluționare a contestațiilor se aprobă de Biroul permanent al fiecărei Camere a Parlamentului, la propunerea secretarului general al Camerei Deputaților sau Senatului, după caz".

În aplicarea acestor dispoziții, Biroul permanent al Senatului a aprobat prin Hotărârea nr. 10/2006 Regulamentul intern al funcționarilor publici parlamentari, care a fost ulterior modificat și completat.

Potrivit formei în vigoare la data declanșării concursului – 14.04.2021 – în art. 25 invocat de recurent se precizează că atribuțiile Comisiei de concurs constau în: selectarea dosarelor de concurs; stabilirea subiectelor pentru proba scrisă; stabilirea planului probei orale și realizarea acesteia; stabilirea modului de acordare a punctajului pentru cele două probe; notarea fiecărei probe a concursului; transmiterea rezultatelor concursului, pentru a fi comunicate candidaților.

Contrar susținerilor recurentului, în Regulament nu sunt prevăzute competențe ale Comisiei de concurs cu privire la stabilirea notei minime de promovare la cele două probe ale concursului și nici stabilirea notei minime de promovare a concursului. Totodată, astfel de competențe nu sunt prevăzute nici de dispozițiile art. 14 -20 din Legea nr. 7/2006. Așadar, în lipsa unor astfel de atribuții recunoscute prin lege/regulament, Comisia de concurs avea obligația de a-și desfășura activitatea exclusiv în limitele anterior precizate, orice altă activitate ce depășește aceste limite neavând suport legal ori regulamentar.

În consecință, în mod legal instanța de fond nu a valorificat apărările din întâmpinare ale recurentului Senatul României, cu privire la aducerea la cunoștință de către Comisia de examinare și organizare a concursului, prin informare orală a candidaților, anterior susținerii probei orale, asupra faptului că pentru promovare este necesară obținerea notei minime 7,00 (aspect consemnat în procesul-verbal nr. x din 03.06.2021), având în vedere că determinarea condițiilor de promovare nu face parte dintre atribuțiile Comisiei de examinare și organizare a concursului, o astfel de atribuție rămânând în competența Biroului permanent al Senatului, potrivit art. 12 și art. 16 din Legea nr. 7/2006.

Or, astfel cum rezultă din Regulamentul aprobat de Biroul permanent, în vigoare la data declanșării concursului, singurele condiții prevăzute pentru declararea candidatului "admis" sunt cele reglementate la art. 36 -39.

Potrivit art. 36 din Regulament, deși emitentul menționează la alin. (1) că probele de concurs se notează cu note de la 1 la 10, în alineatele următoare precizează doar cu privire la proba scrisă că promovarea acesteia se face ca urmare a obținerii cel puțin a notei de 7.

Referitor la proba interviului, nu este precizat decât faptul că participarea la această a doua etapă este condiționată de obținerea notei minime 7 la proba scrisă, și că notarea interviului se realizează în 24 ore – maxim 3 zile de la susținerea lui. De asemenea, mai dispune Regulamentul în sensul că nota finală se calculează ca medie aritmetică a notelor de la cele două probe.

Conform prevederilor art. 39 alin. (1) din același Regulament, "se consideră admis la concursul pentru ocuparea unei funcții publice parlamentare vacante candidatul care a obținut cea mai mare notă dintre candidații care au concurat pentru aceeași funcție, cu condiția ca aceștia să fi obținut nota minimă necesară promovării".

Având în vedere aceste prevederi regulamentare, Înalta Curte va reține că, în legătură cu proba interviului, nu există mențiuni explicite referitoare la obținerea unei anumite note minime, iar extinderea domeniului de aplicare a prevederilor speciale referitoare la notarea probei scrise inclusiv asupra probei interviului nu are suport nici în lege și nici în alte dispoziții din Regulament.

Nu se poate susține în mod valid că mențiunile regulamentului referitoare la condițiile de declarare ca admis a candidatului care "a obținut nota minimă necesară promovării" ar putea fi interpretate în sensul că această notă minimă ar trebui să fie minim 7, o astfel de concluzie neputând fi dedusă pe cale de interpretare din celelalte prevederi ale actului administrativ.

În concret, din mod de redactare a acestuia rezultă că emitentul a intenționat să trateze distinct cele două probe de concurs și, doar cu privire la proba scrisă, să insereze în conținut prevederi speciale de promovare, care condiționează însă doar participarea la următoarea etapă, a interviului. Referitor la proba interviului, se observă că aceasta este supusă propriilor măsuri derogatorii în legătură doar cu intervalul de timp în care se realizează notarea, fără a exista însă precizări cu privire la nota minimă de promovare. Fiind așadar vorba despre probe distincte, fiecare supusă propriilor reguli speciale de notare, analogia nu poate fi aplicată.

În consecință, în mod legal instanța fondului a concluzionat în sensul că aplicarea criteriului notei minime 7, specific probei scrise, inclusiv pentru promovarea probei interviului, în lipsa unor dispoziții în acest sens, excedează voinței emitentului Regulamentului de concurs și, implicit, voinței legiuitorului exprimate prin Legea nr. 7/2006 astfel că, în aplicarea principiului legalității, actele administrative emise de recurentul-reclamant sunt nelegale și trebuie anulate.

În ceea ce privește critica potrivit căreia, printr-o interpretare eronată a prevederilor art. 36 alin. (1) din Regulament, instanța de fond ar fi adăugat la lege în mod nepermis, lăsând fără aplicare prevederile art. 25 lit. (d) din același act, Înalta Curte va reține că textul art. 36 se referă la notarea probelor de concurs, care se realizează de la 1 la 10, iar art. 25 lit. d) are legătură cu competența Comisiei de a stabili modul de acordare a punctajului. Niciunul dintre cele două texte nu privește obligativitatea obținerii punctajului minim 7 la ambele probe de concurs, iar atribuția Comisiei de a dispune asupra modului de acordare a punctajului nu are legătură cu obținerea de către candidat a unui punctaj de minim 7 la ambele probe.

Modul de acordare a punctajului are legătură cu procedura de evaluare, pe când obținerea unui punctaj minim reprezintă rezultatul evaluării, sub aspectul încadrării acestuia în anumite limite de promovare, fiind vorba așadar despre două chestiuni diferite, ultimul fără legătură însă cu atribuțiile Comisiei.

În ceea ce privește neîndeplinirea condiției de la art. 39 alin. (1) din Regulament, referitoare la obținerea "notei minime necesare promovării", Înalta Curte va observa că recurentul-reclamant nu a fost în măsură să indice care este prevederea din conținutul actului care stabilește nota minimă necesară promovării concursului, iar nu doar a unei probe din concurs.

În aceste condiții, pentru a nu fi lăsată inaplicabilă prevederea regulamentară, în completare devin aplicabile dispozițiile Legii nr. 7/2006 în temeiul căreia a fost elaborat Regulamentul, care prin art. 98 trimite la completarea cu prevederile Statutului funcționarilor publici: "Prezenta lege se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu cele ale Legii nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici, republicată, cu cele ale Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu orice alte dispoziții legale, în măsura în care nu contravin prezentei legi".

Cum începând cu data intrării în vigoare a dispozițiilor O.U.G. nr. 57/2019 Statul funcționarilor publici reglementat de Legea nr. 188/1999 a fost abrogat, fiind înlocuit de dispozițiile Codului administrativ, trimiterea din conținutul art. 98 va fi avută în vedere ca trimitere la acest din urmă Statut, care are caracter de normă generală îndepărtată de la aplicare doar în ipoteza reglementată de art. 366: "Prezenta parte constituie cadrul general în materia funcției publice și a funcționarilor publici și se aplică și funcționarilor publici cu statut special, acolo unde legea specială nu prevede altfel."

Așadar, în lipsă de dispoziții speciale în Statutul funcționarului public parlamentar, cu privire la nota minimă de promovare, vor fi avute în vedere prevederile art. 618 alin. (14) din Codul administrativ (forma în vigoare la data declanșării concursului), potrivit cărora: "(14) Sunt declarați admiși la proba scrisă, respectiv la interviu, candidații care au obținut: a) minimum 50 de puncte, în cazul concursurilor organizate pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție". În mod evident, aceste dispoziții nu sunt aplicabile în ceea ce privește nota minima necesară promovării probei scrise, dat fiind că în temeiul atribuțiilor date în sarcina sa prin legea nr. 7/2006 Biroul permanent al Senatului României a înțeles să deroge, însă ele devin aplicabile în ceea ce privește punctajul minim la proba interviului, cu privire la care nu există mențiunii derogatorii.

În consecință, este legală soluția instanței de fond prin care, reținând că intimatul-reclamant a obținut nota minimă 7 la proba scrisă, si o notă mai mare de 5 de proba interviului, precum și față de aceea că, potrivit clasamentului final, acesta " a obținut cea mai mare notă dintre candidații care au concurat pentru aceeași funcție" (art. 39 alin. (1) din Regulament), el trebuia declarat admis, iar nu respins, astfel cum a comunicat recurentul-pârât prin actele administrative contestate.

Având în vedere toate cele expuse anterior, Înalta Curte va concluziona în sensul că soluția de anulare a rezultatului probei interviului și a rezultatului concursului, precum și de constatare a faptului că reclamantul a promovat concursul pentru ocuparea postului temporar vacant în baza punctajului obținut la cele două probe de concurs, a fost dată cu o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material analizate, nefiind incident cazul de casare invocat prin cererea de recurs.

În ceea ce privește incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. asupra soluției de obligare a recurentului-pârât la plata drepturilor salariale, Înalta Curte va reține că și aceste critici sunt neîntemeiate.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât a invocat greșita interpretare a prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum și a dispozițiilor art. 1357 C. civ., arătând că în mod eronat instanța fondului a apreciat că remediul pentru anularea actelor contestate este reprezentat de plata drepturilor salariale, precum și că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale.

În ceea ce privește primul set de critici, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 7/2006: "(1) Pe baza rezultatelor definitive, secretarul general emite ordinul de numire în funcție a candidatului declarat «admis»". Din modul de redactare a normei nu rezultă că, la emiterea ordinului de numire în funcție, emitentul actului ar proceda la verificări suplimentare în scopul emiterii acestuia, ori că ar avea un drept de apreciere cu privire la oportunitatea întocmirii actului de numire. Condiția prevăzută de lege pentru emiterea actului de numire este reprezentată de definitivarea rezultatelor concursului, prin declararea candidatului admis.

Pe cale de consecință, faptul că instanța de fond nu a obligat în prealabil secretarul general la emiterea actului de numire în funcție, nu reprezintă impediment în determinarea existenței unui prejudiciu cauzat de emiterea actelor nelegale, ori în evaluarea întinderii acestui prejudiciu. Contrar susținerilor din recurs, prin declararea intimatului ca "admis" în urma publicării rezultatelor finale, acesta nu ar fi avut dreptul doar la emiterea actului de numire în funcție, ci inclusiv dreptul la plata salariilor cuvenite, aferente postului pentru ocuparea căruia a participat la concurs. Or, din această perspectivă, instanța de fond a procedat în mod legal la aplicarea dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, obligând recurentul la plata despăgubirilor reprezentând echivalentul acestor salarii.

Pe de altă parte, în ceea ce privește susținerea potrivit căreia prejudiciul nu ar fi avut caracter cert, pe motiv că plata salariilor ar fi fost condiționată de emiterea actului de numire în funcție, Înalta Curte va observa că, în condițiile în care emiterea actului de numire în funcție nu impunea derularea de proceduri suplimentare/îndeplinirea unor condiții suplimentare de către beneficiar, ori aprecieri proprii ale emitentului, nefiind așadar o obligație condiționată de factori externi ori de alte demersuri, lipsa actului de numire nu este de natură a afecta certitudinea prejudiciului. În realitate, în măsura în care intimatul-reclamant ar fi fost declarat "admis", în aplicarea art. 17 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 acesta ar fi fost numit în funcție și, pe cale de consecință, ar fi încasat salariul lunar aferent funcție ocupate prin concurs.

În ceea ce privește cel de-al doilea set de critici, privind neîndeplinirea condițiilor reglementate de art. 1357 C. civ. pentru atragerea răspunderii, recurentul Senatul României s-a limitat în a contesta îndeplinirea condiției vinovăției și a susținut lipsa unui prejudiciu pe motiv că munca nu a fost efectiv prestată.

Potrivit art. 1357 C. civ., care completează în mod corespunzător prevederile art. 18 din Legea contenciosului administrativ: "(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă."

În cauză, este necontestat faptul că recurentul-pârât este emitentul actelor nelegale, tot astfel cum este cert că aceste acte au împiedicat intimatul să desfășoare activitatea specifică postului pentru care a concurat și pentru care ar fi trebuit declarat "admis".

Nu se poate susține în mod valid că recurentul nu ar purta nicio vină în emiterea actelor nelegale, în condițiile în care acestea au reprezentat rezultatul aplicării unor criterii de selecție neprevăzute de Legea nr. 7/2006 și de Regulamentul de concurs, actele fiind emise deci cu încălcarea principiului legalității. Din această perspectivă, este evident că cel chemat să răspundă este chiar recurentul-pârât, care avea obligația de a se asigura că actele sale respectă întocmai legea care le guvernează.

În ceea ce privește lipsa unui prejudiciu pe motiv că munca nu a fost în mod efectiv prestată, Înalta Curte va observa că potrivit art. 1352 C. civ.: "(1) La stabilirea daunelor-interese se ține seama de prejudiciile viitoare, atunci când acestea sunt certe. (2) Prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei șanse de a obține un avantaj poate fi reparat proporțional cu probabilitatea obținerii avantajului, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a creditorului. (3) Prejudiciul al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine se determină de instanța de judecată."

În cauză, prin emiterea actelor nelegale anulare, recurentul -pârât a împiedicat intimatul să încaseze venituri din prestarea muncii specifice postului pentru care a concurat, iar ipoteza avansată în recurs, conform căruia acesta ar fi avut posibilitatea încasării altor venituri de la un alt angajator, nu poate fi reținută deoarece nu reprezintă un element cert de natură a înlătura sau diminua pierderea unei șanse, ci doar o eventualitate, nesusținută pe tărâm probator de dovezile administrate în cauză.

În aceste condiții, observând că efectul direct al emiterii actelor nelegale a fost împiedicarea intimatului să obțină veniturile salariale în considerarea cărora a aplicat pentru ocuparea postului scos la concurs, Înalta Curte va concluziona în sensul că în cauză a fost probat inclusiv prejudiciul cauzat, aspect reținut în mod corespunzător și de instanța de fond.

În consecință, obligarea recurentului la plata de despăgubiri în cuantum egal cu cel al drepturilor salariale de care ar fi beneficiat dacă ar fi ocupat postul pentru care trebuia declarat "admis" a fost dată cu corecta interpretare a normelor de drept material, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, rap. la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul recurentului Senatul României, ca nefondat.

Referitor la cererea intimatului de obligare a recurentului la plata cheltuielilor ocazionate de judecata recursului, formulată prin întâmpinare, Înalta Curte o va respinge, având în vedere dispozițiile art. 451 -453 C. proc. civ. și faptul că această cerere nu a fost probată, la dosarul de recurs nefiind înaintate înscrisuri care să facă dovada existenței și cuantumului acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Senatul României împotriva sentinței civile nr. 504 din data de 24 martie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea intimatului-reclamant A. de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 19 septembrie 2024.