ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2202/2024

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 18.07.2022, sub nr. x/2022, petentul A. a solicitat, în contradictoriu cu Serviciul Român de Informații (S.R.I.), anularea actului juridic administrativ emis de S.R.I. în data de 03.05.2022 (necomunicat, aflat în posesia S.R.I.) de retragere a avizului de securitate nr. x din 19.04.2021 și a autorizației de acces cu nr. x din 19.04.2021 (ambele aflate în posesia S.R.I.) în baza cărora avea acces la informații clasificate; repunerea părților în situația anterioară emiterii actului juridic administrativ de retragere menționat - reîncadrarea pe postul deținut în cadrul S.R.I. (necomunicat, aflat în posesia S.R.I.); obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 85 din Legea nr. 80/1995 și art. 76, art. 1 și art. 278 din Codul muncii, art. 453 din C. proc. civ. și, în subsidiar, art. 76, art. 77, art. 278 din Codul muncii, art. 1326 din C. civ., art. 211 și art., 216 din Legea nr. 62/2011 și art. 184 și art. 154 din C. proc. civ., precum și în baza Legii nr. 182/2002 și H.G. nr. 585/2002.

Prin sentința civilă nr. 7034 din 22 decembrie 2022, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București, secțiile de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în data de 1 februarie 2023, sub nr. x/2022.

Prin sentința civilă nr. 845/2023 din 11 mai 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de petentul A. în favoarea Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această soluție, instanța, în urma interpretării dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, a considerat că retragerea avizului de securitate și a autorizației de acces la informații clasificate nu reprezintă sancțiuni disciplinare aplicate cadrului militar, ci măsuri specifice de protecție a informațiilor clasificate (luate în scop de prevenire/împiedicare a divulgării acestor informații) reglementate de Legea 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, H.G. nr. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu, H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România.

Concluzionând că litigiul pendinte nu are ca obiect contestarea unor sancțiuni disciplinare aplicate reclamantului cadru militar, a reținut că nu sunt aplicabile în speță prevederile art. 35

11

, 35

12

și 35

14

din Legea nr. 80/1995 (care stabilesc competența instanței de contencios administrativ).

Plecând de la considerentele deciziei RIL nr. 19/2021, pe care le-a redat, curtea de apel a reținut că, ori de câte ori litigiul privește raporturile de serviciu ale personalului militar și nu există dispoziții speciale referitoare la competența instanțelor de a soluționa litigiul respectiv (cum sunt dispozițiile speciale ale art. 35

11

, 35

12

și 35

14

din Legea nr. 80/1995), competența materială de soluționare a litigiului aparține secțiilor/completurilor specializate în materia conflictelor de muncă din cadrul tribunalelor.

S-a mai reținut că pentru a fi stabilită în mod corect competența materială a instanței de judecată nu este suficientă calificarea actului de retragere a autorizației de acces la informații clasificate ca fiind act administrativ, ci trebuie ținut cont și de faptul că între actul de acordare/retragere a autorizației de acces la informații clasificate și raportul de serviciu al reclamantului cadru militar este o legătură indisolubilă.

Întrucât prezentul litigiu privește raportul de serviciu al reclamantului cadru militar, reținând că actul de retragere contestat (retragerea avizului de securitate nr. x din 19.04.2021 și a autorizației de acces cu nr. x din 19.04.2021) a fost emis în virtutea existenței raportului de serviciu al reclamantului cadru militar și este indisolubil legat de acest raport de serviciu, Curtea, față de considerentele obligatorii ale Deciziei ÎCCJ RIL nr. 19/2021 și de prevederile art. 382 lit. h) din Codul administrativ, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin sentința civilă nr. 4923 din 26 iunie 2024, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Totodată, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului de competență.

În motivarea acestei sentințe, instanța a reținut că obiectul acțiunii introductive îl reprezintă anularea actului juridic emis de pârâtul S.R.I. în data de 03.05.2022, respectiv a Ordinului de trecere în rezervă ca urmare a retragerii avizului de securitate nr. x din 19.04.2021 și a autorizației de acces cu nr. x din 19.04.2021, în baza cărora reclamantul avea acces la informații clasificate.

A evidențiat că Legea nr. 80/2015 privind statutul cadrelor militare, aplicabilă reclamantului în considerarea calității de cadru militar, nu conține prevederi speciale referitoare la instanța competentă material și teritorial să soluționeze litigii precum cel pendinte.

Astfel, evocând dispozițiile art. 536 din Codul administrativ și având în vedere că în prezentul litigiu se solicită anularea unor acte administrative emise de o autoritate publică centrală, nu în calitate de angajator, ci în calitate de autoritate desemnată de securitate potrivit Standardelor Naționale pentru protecția informațiilor clasificate în România aprobate prin H.G. nr. 585/2002, iar retragerea autorizației de acces la informații clasificate este un act administrativ prevăzut de art. 9 lit. d) din Legea nr. 182/2002 ca o măsură de protecție a informațiilor clasificate, tribunalul a apreciat că instanța competentă este Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal prin raportare la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă la data de 25 octombrie 2024.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Conflictul de competență materială procesuală poartă asupra naturii obiectului cauzei, instanțele declinându-și competența, ca urmare a calificării acestuia drept conflict de muncă sau litigiu din sfera contenciosului administrativ.

Pentru a dezlega natura pricinii, Înalta Curte reține că reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu Serviciul Român de Informații (S.R.I.) anularea actului juridic administrativ emis de S.R.I. în data de 03.05.2022 (necomunicat, aflat în posesia S.R.I.) de retragere a avizului de securitate nr. x din 19.04.2021 și a autorizației de acces cu nr. x din 19.04.2021 (ambele aflate în posesia S.R.I.) în baza cărora avea acces la informații clasificate; repunerea părților în situația anterioară emiterii actului juridic administrativ de retragere menționat, respectiv reîncadrarea pe postul deținut în cadrul S.R.I. (necomunicat, aflat în posesia S.R.I.); obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În cauză, reclamantul a arătat că a deținut autorizații de acces la informații clasificate din anul 2006, de la absolvirea academiei militare potrivit diplomei de licență seria x nr. x, până în mai 2012 și din mai 2012 până la data de 3.05.2022, data emiterii deciziei/hotărârii de retragere a accesului la informații clasificate, act ce nu i-a fost comunicat, ceea ce a condus la trecerea sa în rezervă.

În ceea ce privește competența materială procesuală, Înalta Curte reține că, prin natura sa, cererea reclamantului prin care acesta tinde la cercetarea legalității unor acte administrative individuale, respectiv retragerea avizului de securitate nr. x din 19.04.2021 și a autorizației de acces cu nr. x din 19.04.2021, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, atrage competența instanței de contencios administrativ, indiferent de natura raporturilor de muncă vizate de actele contestate.

În cauză, nu este incidentă Decizia RIL nr. 19/2021, întrucât aceasta se referă la cauzele având ca obiect obligarea instituțiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar al acestora. Or, în prezenta cauză, se solicită anularea unor acte administrative emise de o autoritate publică centrală, nu în calitate de angajator, ci în calitate de autoritate desemnată de securitate potrivit Standardelor Naționale pentru protecția informațiilor clasificate în România aprobate prin H.G. nr. 585/2002, iar retragerea autorizației de acces la informații clasificate este un act administrativ prevăzut de art. 9 lit. d) din Legea nr. 182/2002 ca o măsură de protecție a informațiilor clasificate, fără a reprezenta o sancțiune de natură disciplinară sau contravențională.

Pentru stabilirea competenței materiale, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice și, respectiv, criteriul valoric, în cazul de față, fiind aplicabil criteriul rangului autorității căreia i se reproșează refuzul nejustificat de soluționare a unor cereri ce vizează modificarea unui act administrativ normativ și emiterea unui act administrativ unilateral cu caracter individual.

Așadar, fiind vorba despre un act administrativ (în înțelesul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004) emis de conducătorul unei autorități publice centrale, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cererii prin care se solicită anularea unui act administrativ unilateral, cu caracter individual, revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

Pe cale de consecință, reținând și dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanța competentă material și teritorial să soluționeze cauza, în primă instanță, este curtea de apel în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul reclamantului (aflat în municipiul București).

În consecință, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, căreia i se va trimite dosarul spre soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2024.