ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.09.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3827/2024

HOTĂRÂRE
13.09.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3827/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 13 septembrie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ, înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 01.07.2013, sub numărul unic de dosar x/2013, reclamanții A., Comuna Slimnic, prin primar și Consiliul Local Slimnic au solicitat ca, prin hotărârea care se va pronunța, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, B. și C. din Județul Sibiu, să se dispună:

- anularea în totalitate a contractului nr. x/02.04.2013, de gestionare a faunei cinegetice de pe fondul numit 25 Slimnic, încheiat între Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, prin I.T.R.S.V. Brașov, pe de o parte, și B., pe de altă parte, cu complicitatea nemijlocită a C. din județul Sibiu, ca fiind lovit de nulitate absolută, deoarece a fost încheiat prin fraudarea legii, încălcându-se prevederile art. 8 pct. 1 și 2 lit. a) din Legea nr. 407/2006 actualizată, precum și a tuturor actelor administrative ce au stat la baza încheierii acelui contract;

- obligarea pârâților Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și B., în temeiul art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, precum și al art. 17 din Ordinul nr. 1221/2010, cu modificările și completările ulterioare, să restituie în gestionare, în termenul legal de maxim 30 de zile, Fondul cinegetic denumit 25 Slimnic până la stabilirea gestionarului în drept;

- suspendarea efectelor contractului de gestionare atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acestui litigiu, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 172/28.11.2014, Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal:

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., Comuna Slimnic, prin primar și Consiliul Local Slimnic, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice – Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, B. și C. din Județul Sibiu;

- a constatat nulitatea absolută a contractului nr. x/02.04.2013 de gestionare a faunei cinegetice de pe fondul 25 Slimnic, încheiat între Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, prin I.T.R.S.V. Brașov, pe de o parte și B., pe de alta parte;

- a respins restul pretențiilor reclamanților.

Împotriva sentinței civile nr. 172/F din 28 noiembrie 2014 a Curții de Apel Brașov – secția de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții B., C. din Județul Sibiu, Ministerul Apelor și Pădurilor și Garda Forestieră Brașov.

Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru al instanței de recurs a dispus rectificarea citativului cauzei în sensul menționării în calitate de recurent-pârât a Ministerului Apelor și Pădurilor (în locul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor) și a Gărzii Forestiere Brașov (în locul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov), constatându-se transmiterea ope legis a calității procesuale, ca urmare a reorganizării acestor instituții.

Apoi, analizând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate, a apărărilor formulate și a probatoriului administrat, Înalta Curte a constatat că recursurile sunt fondate, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

După revenirea dosarului la Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, acesta a fost înregistrat sub nr. x/2013*.

Prin încheierea de ședință din data de 10.05.2018, instanța a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților Consiliul Local al Comunei Slimnic și Comuna Slimnic prin Primar. În consecință, reclamant în cauză a mai rămas numai A..

Prin sentința civilă nr. 81/2021 a Curții de apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, instanța a luat act de renunțarea reclamanților Consiliul Local al Comunei Slimnic și Comuna Slimnic prin Primar la judecata acțiunii; a respins excepția inadmisibilității petitului nr. 1 al acțiunii; a admis, în parte, acțiunea formulată și modificată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, B. și C. din Județul Sibiu; a anulat, în parte, Referatul nr. x/15.03.2013 al Direcției Generale Păduri din cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, aprobat de Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice (prin ministrul delegat pentru apă, păduri și piscicultură) și Procesul-verbal nr. x/16.01.2013 întocmit de Comisia de Analiză a Contestațiilor constituită în cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, ambele numai în ceea ce privește atribuirea directă în gestiune a faunei cinegetice de pe Fondul cinegetic nr. 25 Slimnic, județul Sibiu, către B. "B."; a anulat contractul nr. x/02.04.2013, de gestionare a faunei cinegetice de pe fondul 25 Slimnic, încheiat între Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, prin Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov, pe de o parte, și B., pe de altă parte; a respins, în rest, acțiunea; a obligat, în solidar, pe pârâții Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, B. și C. din Județul Sibiu la plata către reclamanta A. a sumei de 30.000 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în cele două cicluri procesuale.

Împotriva sentinței nr. 81/2021 din 12 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs recurentele – pârâte C. din Județul Sibiu și B., recurenta – pârâtă Garda Forestieră Brașov (fost Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov) și recurentul – pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

La termenul de judecată din data de 08.03.2024, magistratul-asistent a învederat că intimata-reclamantă A. a depus, o cerere de renunțare la judecata cauzei cu solicitarea de a dispune și anularea deciziei nr. 81/2021 pronunțată de Curtea de apel Brașov, la data de 12.07.2021, declarația notarială de renunțare, contractul de închiriere cu noua adresă a asociației, adresa Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor nr. 121671/TB/02.05.2023, prin care s-a dispus retragerea licenței de funcționare a Asociației cu nr. 27/12.07.2022 și dovada comunicării cererii de renunțare către Garda Forestieră Brașov și Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor.

Înalta Curte a pus în discuția părților prezente cererea de renunțare la judecată.

Recurentele-pârâte B. și C. din Județul Sibiu au depus la dosar, în ședință publică, acorduri scrise prin care au solicitat să se ia act de renunțarea intimatei la judecarea cererii.

Înalta Curte a amânat judecarea cauzei la data de 13 septembrie 2024 pentru a se comunica cererea de renunțare la judecata acțiunii introductive de instanță formulate de intimata-reclamantă A. către recurenții-pârâți Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Garda Forestieră Brașov în vederea luării la cunoștință și pentru a le acorda posibilitatea expunerii unui punct de vedere.

La datele de 15.03.2024, respectiv 23.04.2024, recurenții-pârâți Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Garda Forestieră Brașov au depus la dosar note scrise prin care își exprimă acordul cu privire la cererea de renunțare formulată în cauză.

Înalta Curte reține că potrivit art. 406 alin. (1) din C. proc. civ.: "Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă".

Dispozițiile art. 406 alin. (5) și alin. (6) din C. proc. civ. cuprind reglementări privitoare la situația formulării cererii de renunțare la judecată în căile de atac:

"(5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

(6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă."

Totodată, art. 9 C. proc. civ. prevede:

"(1) Procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizații ori a unei autorități sau instituții publice ori de interes public.

(2) Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.

(3) În condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, poate recunoaște pretențiile părții adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunța la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege."

Având în vedere împrejurarea că manifestarea de voință, în sensul renunțării la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantei A., care nu este supus cenzurii instanței de judecată, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 406 alin. (6) C. proc. civ., va lua act de cererea de renunțare la judecată, formulată de intimata-reclamantă A..

Totodată, față de momentul procesual la care a fost formulată cererea de renunțare, având în vedere acordul tuturor părților cu privire la renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată, precum și faptul că aceasta a fost formulată în calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte va face aplicarea art. 406 alin. (5) și alin. (6) din C. proc. civ. și va anula, în parte, hotărârea atacată, respectiv sentința civilă nr. 81 din data de 21 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, menținând dispoziția din sentință în ceea ce privește renunțarea la judecata acțiunii formulate de reclamanții Consiliul Local al Comunei Slimnic și Comuna Slimnic prin Primar.

Ia act de renunțarea la judecata acțiunii formulate de A., în temeiul art. 406 C. proc. civ.

Anulează în parte sentința nr. 81/2021 din 12 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal cu privire la soluția dată acțiunii formulate de A..

Menține dispoziția din sentință cu privire la renunțarea la judecata acțiunii formulate de reclamanții Consiliul Local al Comunei Slimnic și Comuna Slimnic prin Primar.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-10-25
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3224/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrati
ÎCCJ 2022-10-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4732/2022
competenței materiale a instanței și a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. 1.5. Prin cererea înregistrată la data de 30.06.2011 pe rolul Tr
ÎCCJ 2017-03-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1042/2017
t, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Pădurilor prin Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic Brașov și Organizația de Vânătoare Șoimul, anularea, respectiv, constatarea nulității absolute a Contractului administrativ nr. 3
ÎCCJ 2025-02-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 555/2025
. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și
ÎCCJ 2024-10-16
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4575/2024
Ședința publică din data de 16 octombrie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată sub nr. x/2024 la data de 13.02.2024, reclam
Sursă