ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3820/2024

Ședința publică din data de 12 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmbovița sub nr. x/2023 la data de 26.09.2023, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare aferentă perioadei 2021-2023, în care dreptul de pensie să fie actualizat cu rata medie de inflație la 1 ianuarie 2022 și 1 ianuarie 2023, comunicată de Institutul Național de Statistică;

- obligarea pârâtei la plata diferențelor bănești de care reclamantele au fost lipsite, actualizate cu indicele de inflație până la data plății;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea depusă la dosar la data de 23 ianuarie 2024, reclamanta B. a solicitat introducerea în cauză a Guvernului României, în calitate de pârât, precum și:

- repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2021, a dispozițiilor art. VIII alin. (2) din O.U.G. nr. 226/30.12.2020,

- repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XLIII alin. (2) din O.U.G. nr. 130/17.12.2021,

- repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XLIII alin. (3) din O.U.G. nr. 168/08.12.2022,

- desființarea cestor dispoziții și punerea în aplicare a dispozițiilor prevăzute prin Legea organică nr. 567/2004, așa cum a fost completată prin Legea nr. 130/2015, care la art. 68

5

alin. (10), modificat de art. II din O.U.G. nr. 59/2017,

- obligarea pârâtului la plata sumelor cuvenite ca urmare a neaplicării inflației neacordate începând cu luna ianuarie 2021 și în continuare așa cum prevede Legea nr. 567/2004 și O.G. nr. 59/2017, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu 01.01.2021, până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflației (art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004) și în continuare,

- obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata dobânzii legale aferente sumelor neacordate lunar cu titlu de inflație, calculate începând cu data de 01.01.2021 și până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din O.G. nr. 13/2011),

- obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea efectelor art. VIII alin. (2) din O.U.G. nr. 226/30.12.2020, art. XLIII alin. (2) din O.U.G. nr. 130/17.12.2021, art. XLIII alin. (3) din O.U.G. nr. 168/08.12.2022, începând cu data pronunțării hotărârii (art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004)

În temeiul art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VIII alin. (2) din O.U.G. nr. 226/2020, a dispozițiilor art. XLIII alin. (2) din O.U.G. nr. 130/17.12.2021, respectiv a dispozițiilor art. XLIII alin. (3) din O.U.G. 168/08.12.2022, în partea care vizează neactualizarea cu rata inflației a pensiilor de serviciu, care contravin art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) și (2), art. 56 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4) și (6), art. 124 alin. (3), art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituția României.

Prin întâmpinarea depusă în dosarul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Dâmbovița, Guvernul României a invocat excepția nulității cererii pentru lipsa timbrajului, excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa motivării acesteia și excepția inadmisibilității acțiunii raportat la dispozițiile art. 9 din Legea nr. x.

2.1 Prin încheierea din data de 21.02.2024 a Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, s-a admis excepția necompetenței material procesuale a secției I civile a Tribunalului Dâmbovița în soluționarea cererii și a fost declinată competența de soluționare a cererii formulate de reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița la secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Dâmbovița.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a constatat că obiectul principal al judecății îl reprezintă contestarea măsurilor dispuse prin cele trei Ordonanțe de Urgență ale Guvernului României, măsuri apreciate de reclamante ca fiind vătămătoare în privința drepturilor și intereselor lor legitime, solicitându-se instanței să dispună desființarea dispozițiilor art. VIII alin. (2) din O.U.G. nr. 226/2020, a disp. art. XLIII alin. (2) din O.U.G. nr. 130/17.12.2021, respectiv a disp. art. XLIII alin. (3) din O.U.G. 168/08.12.2022 și repararea prejudiciului, invocându-se excepția de neconstituționalitate.

Obiectul judecății, astfel cum a fost definit de reclamante prin completarea la actiune nu îl reprezintă un veritabil litigiu de asigurări sociale, acestea înțelegând să sesizeze instanța de contencios admnistrativ cu o acțiune contra ordonanțelor guvernului, care în opinia lor le-au vătămat drepturile.

Solicitarea reclamantelor din cererea inițială de obligare a Casei de Pensii Dâmbovița la emiterea unor noi decizii de pensie, aferente perioadei 2021-2023, în care dreptul de pensie să fie actualizat cu rata inflației, precum și obligarea acesteia la plata diferențelor bănești de care au fost lipsite, reprezintă o consecință firească a admiterii acțiunii întemeiată pe art. 9 din Legea 554/2004, care se încadrează în dispozițiile alin. (5) al art. 9 din Legea 554/2004 care prevede că: "Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative."

2.2. Prin sentința nr. 233 din 18 aprilie 2024 a Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița, în soluționarea cererii și a fost declinată competența de soluționare a cererii formulate de reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița în favoarea Curții de apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, enunțând dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea 554/2004, tribunalul a reținut, în esență, că solicitarea reclamantelor din cererea inițială de obligare a Casei de Pensii Dâmbovița la emiterea unor noi decizii de pensie, aferente perioadei 2021-2023, în care dreptul de pensie să fie actualizat cu rata inflației, precum și obligarea acesteia la plata diferențelor bănești de care au fost lipsite, reprezintă o consecință firească a admiterii acțiunii întemeiată pe art. 9 din Legea 554/2004, care se încadrează în dispozițiile alin. (5) al art. 9 din Legea 554/2004.

Astfel, obiectul judecății, așa cum a fost definit de reclamante prin completarea la actiune nu îl reprezintă un veritabil litigiu de asigurări sociale, acestea înțelegând să sesizeze instanța de contencios administrativ cu o acțiune contra ordonanțelor guvernului, care în opinia lor le-au vătămat drepturile, competența de soluționare a cauzei revenind instanței de contencios administrativ.

2.3. Prin sentința nr. 306 din 19 iunie 2024 a Curții de Apel Ploiești – secția de contencios admimnistrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești și a fost declinată competența materială de soluționare a cauzei formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția Civilă.

S-a constatat intervenit conflictul negativ de competență, și s-a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această sentință, curtea de apel a reținut, în esență, că instanța a rămas învestită atât cu solicitările din cuprinsul cererii introductive, formulate în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, cât și cu solicitările formulate prin cererea adițională, formulate în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

S-au mai reținut dispozițiile art. 95 alin. (1) din Legea 567/2004, care constituie temeiul de drept al cererii introductive, cu privire la competența tribunalelor de muncă și asigurări sociale de a soluționa litigiile în legătură cu aplicarea prevederilor acestei legi, precum și prevederile art. 123 C. proc. civ., cu privire la competența de soluționare a cererilor adiționale.

Astfel, prin raportare și la art. 131 C. proc. civ., numai după momentul verificării competenței, instanța poate lua act de formularea unei cereri adiționale, cu posibilitatea amânării pricinii și a comunicării cererii modificate către pârât, în vederea depunerii întâmpinării, potrivit art. 204 C. proc. civ.

Curtea a constatat, astfel, că legiuitorul a prevăzut în mod clar faptul că cererea introductivă este cea în funcție de care se determină competența, care trebuie verificată la primul termen de judecată, în conformitate cu art. 131 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), (13)4 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamantele A. și B., care au chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, solicitând obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare aferentă perioadei 2021 - 2023, în care dreptul de pensie să fie actualizat cu rata medie de inflație la 01 ianuarie 2022 și 01 ianuarie 2023, comunicată de Institutul Național de Statistică și obligarea pârâtei la plata diferențelor bănești de care reclamantele au fost lipsite, actualizate cu indicele de inflație până la data plății.

Prin cererea adițională, formulată la data de 23.01.2024, reclamanta B., a solicitat introducerea în cauză a pârâtului, Guvernul României, precum și repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 01.01.2021, a dispozițiilor art. VIII alin. (2) din O.U.G. nr. 226/30.12.2020, prin punerea în aplicare, începând cu 01.01.2022, a dispozițiilor art. XLIII alin. (2) din O.U.G. nr. 130/17.12.2021, prin punerea în aplicare, începând cu 01.01.2023, a dispozițiilor art. XLIII alin. (3) din O.U.G. nr. 168/08.12.2022, desființarea acestor dispoziții și punerea în aplicare a dispozițiilor prevăzute de Legea organică nr. 567/2004, așa cum a fost completată prin Legea nr. 130/2015.

Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor cuvenite ca urmare neaplicării inflației neacordate, începând cu luna ianuarie 2021 și în continuare, așa cum prevede Legea nr. 567/2004, O.G. nr. 59/2017, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu 01.01.2021, până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflației și în continuare, obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor neacordate lunar cu titlu de inflație, calculate începând cu data de 01.01.2021 și până la acoperirea integrală a prejudiciului, obligarea pârâtului să se emită un act administrativ prin care să dispună încetarea efectelor art. VIII alin. (2) din O.U.G. nr. 226/30.12.2020, art. XLIII alin. (2) din O.U.G. nr. 130/17.12.2021 și art. XL. III alin. (3) din O.U.G. 168/08.12.2022, începând cu data pronunțării hotărârii (art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004).

În temeiul art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004 s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. VIII alin. (2) din O.U.G. nr. 226/30.12.2020 publicată în M.O nr. 1332/31.12.2020, art. XLIII alin. (2) din O.U.G. nr. 130/17.12.2021 publicată în M.O. nr. 1202/18.12.2021 și art. XLIII alin. (3) din O.U.G. nr. 168/08.12.2022 publicată în M.O. nr. 1168/09.12.2022 privind unele măsuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, prin care s-a dispus să nu se mai aplice indexarea cu rata inflației a pensiilor de serviciu, prevederile acestora fiind neconstituționale în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) și (2), art. 56 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4) și (6), art. 124 alin. (3), art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituția României;

Cererea adițională a fost formulată și semnată exclusiv de reclamanta B., iar reclamantele nu au arătat că renunță la solicitările formulate prin cererea introductivă, care a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 567/2004 raportat la art. 142 din Legea nr. 127/2019.

Prin urmare, în acord cu opinia Curții de Apel, Înalta Curte constată că instanța a rămas învestită atât cu solicitările din cuprinsul cererii introductive, formulate în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, cât și cu solicitările formulate prin cererea adițională, formulate în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de asigurări sociale, de competența jurisdicției reglementate de Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, care la 95 alin. (1), care constituie temeiul de drept al cererii introductive, stipulează că litigiile în legătură cu aplicarea prevederilor prezentei legi se soluționează de tribunalele de muncă și asigurări sociale.

Totodată, se reține că potrivit art. 123 C. proc. civ., cererile adiționale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120 C. proc. civ., excepție care se referă la cererile privitoare la insolvență și concordatul preventiv, neincidentă în prezenta cauză.

În plus, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, și pot pune concluzii, instanța este obligată, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, potrivit art. 131 C. proc. civ., competența stabilindu-se în raport de capetele de cerere formulate prin cererea introductivă, iar nu în raport de capetele de cerere formulate printr-o cerere adițională, ulterior învestirii instanței.

Astfel, numai după momentul verificării competenței, instanța poate lua act de formularea unei cereri adiționale, cu posibilitatea amânării pricinii și a comunicării cererii modificate către pârât, în vederea depunerii întâmpinării, potrivit art. 204 C. proc. civ.

Legiuitorul a prevăzut în mod clar faptul că cererea introductivă este cea în funcție de care se determină competența, care trebuie verificată la primul termen de judecată, în conformitate cu art. 131 C. proc. civ., iar numai dacă instanța are nevoie de lămuriri ori probe suplimentare în vederea stabilirii competenței, poate dispune amânarea, în mod excepțional, formularea unei cereri adiționale (care poate fi depusă până la primul termen la care reclamantul este legal citat) neconstituind un motiv de amânare.

Prin urmare, în prezenta cauză, competența nu se poate determina în funcție de cererea adițională formulată de o singură reclamantă, cu ignorarea capetelor de cerere formulate de ambele reclamante prin cererea introductivă și nici nu se poate transforma cererea principală într-o cerere accesorie cererii adiționale, motiv pentru care, în temeiul art. 132 C. proc. civ., în acord cu opinia Curții de apel, Înalta Curte reține că, în cazul de față, competența materială de soluționare a cauzei, în primă instanță, aparține Tribunalului Dâmbovița – secția a I-a civilă.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe reclamanta B. în contradictoriu cu pârâții Casa Județeană de Pensii Dâmbovița și Guvernul României în favoarea Tribunalului Dâmbovița – secția a I-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Casa Județeană de Pensii Dâmbovița și Guvernul României în favoarea Tribunalului Dâmbovița – secția a I-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.