ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3796/2024

Ședința publică din data de 12 septembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 29.11.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Timiș și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în tot a actului administrativ unilateral și a răspunsului primit la plângerea formulată în procedura prealabilă referitoare la procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/11.05.2022 emis de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Timiș cu consecința anulării debitului imputat, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 579/14.06.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Timiș a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și a respins acțiunea față de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Timiș.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin cererea de cererea de sesizare a Curții Constituționale a României formulată în dosarul de recurs, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat să se constate, în condițiile art. 146 lit. d) din Constituție și ale art. 29-33 din Legea nr. 47/1992, neconstituționalitatea articolului 8 alin. (1) lit. h) și i) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 3/2015.

Prin încheierea de ședință din 7 februarie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit. h) și i) din O.U.G. nr. 3/2015.

Împotriva încheierii de ședință din 7 februarie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta a susținut că, în ceea ce privește primele trei condiții privind admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de recurentă într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit. h) și i) din O.U.G. nr. 3/2015, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la condiția privind legătura normei ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei, a susținut că pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză. Or, în speță, atât timp cât actul administrativ atacat are în vedere tocmai nerespectarea acestor dispoziții ale O.U.G. nr. 3/2015, a apreciat că și această condiție este îndeplinită.

Intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Timiș a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în opinia sa, susținerile recurentei neconstituindu-se în critici de nelegalitate a încheierii recurate.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că hotărârea recurată este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 12 septembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Înalta Curte constată că prin cererea de cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat să se constate, în condițiile art. 146 lit. d) din Constituție și ale art. 29-33 din Legea nr. 47/1992, neconstituționalitatea articolului 8 alin. (1) lit. h) și i) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 3/2015.

Prin Încheierea recurată, cererea de sesizare a fost respinsă, recurenta-reclamantă formulând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a căror incidență nu poate fi reținută în cauză.

Înalta Curte amintește că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale.

Astfel, cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată, instanța de control judiciar reține că potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție sa aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu se fi constatat neconstituționalitatea acesteia printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că în mod corect a reținut Curtea de apel că în cauză nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Astfel, se constată că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în ceea ce privește dispozițiile 8 alin. (1) lit. h) și i) din O.U.G. nr. 3/2015 care prevăd următoarele:

"Pentru a beneficia de plățile directe prevăzute la art. 1 alin. (2), fermierii trebuie: (...) h) persoanele juridice trebuie să notifice APIA în termen de 15 zile calendaristice cu privire la modificările apărute în înregistrările de la Oficiul Național al Registrului Comerțului privind: administratorul/administratorii, sediul social, obiectul de activitate; i) orice modificare a datelor declarate în cererea unică de plată și în documentele doveditoare survenită în perioada cuprinsă între data depunerii cererii și data acordării plății se comunică în termen de 15 zile calendaristice, în scris, la APIA".), în raport de dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 16, art. 21 din Constituția României, precum și de dispozițiile art. 6 CEDO.

Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentei în sensul că atât timp cât actul administrativ atacat are în vedere tocmai nerespectarea acestor dispoziții ale O.U.G. nr. 3/2015, condiția legăturii cu pricina ce se judecă este îndeplinită.

Cu privire la acest aspect, instanța de control judiciar, în acord cu opinia Curții de Apel, observă că dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. h) și i) din O.U.G. nr. 3/2015 sunt menționate ca temei al emiterii actului administrativ ce face obiectul cauzei, însă acestea reglementează doar obligația de a notifica orice modificare intervenită în privința administratorului, iar sumele reținute în sarcina societății recurente nu au fost calculate pentru lipsa acestei notificări, reglementate de art. 8 alin. (1) lit. h) și i) din O.U.G. nr. 3/2015, ci pentru existența unei pedepse complementare, instituite printr-o hotărâre judecătorească definitivă (interzicerea exercitării dreptului de a desfășura activități care implică obținerea de fonduri din bugetul general al comunităților europene (...) precum și fonduri publice), astfel cum în mod corect a constatat prima instanță.

Altfel spus, dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. h) și i) din O.U.G. nr. 3/2015 nu au fost determinante în emiterea procesului-verbal de constatare nereguli nr. x/11.05.2022 întrucât și în situația în care APIA ar fi fost încunoștințată despre existența hotărârii penale încă de la data completării cererii de plată, această autoritate ar fi avut de analizat efectele pe care le produce o hotărâre penală de condamnare a administratorului persoană fizică în privința îndeplinirii condițiilor de eligibilitate de către societatea comercială al cărei administrator este domnul B..

În aceste condiții, în mod judicios a constatat Curtea de apel că, în soluționarea recursului, instanța va avea de analizat dacă efectele pedepsei complementare aplicate persoanei fizice, administrator al societății recurente, se răsfrâng și asupra activității acesteia din urmă, respectiv asupra dreptului acesteia de a accesa fonduri europene și naționale, aspect care necesită analizarea normelor legale nu doar din perspectiva existenței notificării APIA la care fac referire dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. h) și i) din O.U.G. nr. 3/2015. De asemenea, autoritatea emitentă a actului contestat a invocat mai multe dispoziții legale, aparținând dreptului comunitar și dreptului național, necontestate sub aspectul validității, respectiv constituționalității lor, iar recurenta a invocat apărări și a formulat critici care vizează însuși dreptul de a obține finanțarea din fonduri europene/naționale, ceea ce confirmă concluzia că în speța de față excepția de neconstituționalitate invocată (care se referă doar la notificarea APIA referitoare la pronunțarea unei hotărâri penale) nu este aptă a influența în mod determinat soluția ce se va pronunța.

Or, ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Examinarea legăturii cu cauza a excepției de neconstituționalitate invocată se face atât prin raportare la stadiul procedurii, cât și prin prisma interesului specific al autorului acesteia și influența pe care dispozițiile legale o au în concret, astfel cum s-a reținut anterior.

Prin urmare, referitor la examenul legăturii cu cauza, care trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță, stabilirea existenței interesului efectuându-se pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Or, în raport de argumentele anterior expuse, dispozițiile legale solicitate de către societatea recurentă a fi supuse controlului de constituționalitate nu au o legătură determinantă cu prezenta cauză, această condiție nefiind deci îndeplinită câtă vreme (ne)constituționalitatea normelor invocate nu ar putea influența soluția dată în recursul ce face obiectul prezentei judecați.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs, prin care s-a opinat în sensul că este îndeplinită și condiția legăturii cu cauza a excepției de neconstituționalitate invocată, pe motiv că actul administrativ atacat are în vedere tocmai nerespectarea acestor dispoziții ale O.U.G. nr. 3/2015, nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Timiș și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Țimiș, prin întâmpinare.

Respinge recursul formulat de A. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 7 februarie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.