ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3347/2023

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 19.04.2018 sub nr. x/2017, astfel cum a fost modificată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâții Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și B. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună în principal anularea în tot a deciziei nr. 52319/27.02.2017, anularea în tot a procesului-verbal (de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare) nr. APIA x/27.10.2016, respectiv nr. DACIS 4446/22.01.2016 privind campania din 2011, iar, în subsidiar, față de capetele 1 și 2 - obligarea intervenientei la plata către pârâtă a sumelor stabilite prin actele atacate ca fiind plătite inițial către reclamanta în temeiul cererii unice de plată, ca efect al nerespectării formei îmbrăcate de documentul (certificatul nr. x și anexa acestuia) emis de aceasta ca organism de certificare. În cazul admiterii capătului 3 al cererii de chemare în judecată, s-a solicitat să se constate că sumele ce vor fi individualizate în cadrul acestui proces ca fiind creanțe bugetare pentru neregularitatea pentru care este răspunzătoare intervenienta, nu sunt datorate. Prin sentința din 17.04.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel București, instanța a admis excepția necompetenței generale a instanțelor române, a declinat competența de soluționare a capetelor 3 și 4 din cererea reclamantei formulate în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. în favoarea Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, a disjuns capetele 1,2,5 din cererea reclamantei formulate în contradictoriu cu APIA dispunând formarea unui nou dosar. Prin sentința civilă nr. 4521 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, instanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă ca neîntemeiată. Împotriva sentinței civile nr. 4521 din 6 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.. Prin Decizia nr. 606 din data de 02.02.2022 în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de S.C A. S.R.L împotriva sentinței civile nr. 4521 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, a casat sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă 224 din 16 noiembrie 2022 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-veche s-a admis cererea formulată de recurentul S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. S-a dispus anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 52319/27.02.2017 emisă de pârâta APIA. S-a dispus anularea Procesului Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/27.10.2016 privind campania din 2011.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură criticând-o pentru motive de nelegalitate. Redând exhaustiv situația de fapt reținută în actul de control, recurenta – reclamantă a învederat instanței de recurs că din copiile paginilor Registrului Agricol al comunei Necșești, județul Teleorman a reieșit că A. S.R.L. figurează înscrisă în anul 2011 la poziția 002, cu 321,77 ha primite în arendă. Totodată, din copiile paginilor Registrului special al contractelor de arendă al comunei Necșești, rezultă că S.C. A. S.R.L. este înscrisă, până la data depunerii cererii unice de plată 2011, respectiv în perioada 16.03.2006 - 21.02.2008, cu 149 contracte de arendă, care însumează suprafața totală de 390,11 ha. Comparând Tabelul nominal cu deținătorii de teren arendat la S.C. A. S.R.L., care s-a regăsit la dosarul fermierului, înregistrat la Primăria Necșești, județul Teleorman sub nr. x/18.10.2011 cu Registrul special al contractelor de arendă al comunei Necșești, au rezultat diferențe privind contractele de arendare. Contrar celor reținute de instanța de fond, în campania 2011 S.C. A. S.R.L. nu a făcut dovada dreptului de folosință cu documente opozabile A.P.I.A. pentru suprafața de 2,73 ha aferentă Tabelului nominal nr. 1475/18.10.2011, localizată pe raza comunei Necșești, județul Teleorman. Această constatare nu a fost răsturnată prin probele administrate. Au fost invocate dispozițiile art. 7 alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 care stabilesc faptul că beneficiarii plăților directe au obligația de a prezenta, cumulativ, atât documente care dovedesc dreptul de folosință cât si documente care dovedesc utilizarea terenului. Contrar celor reținute de instanța de fond, la dosarul fermierului nu s-au regăsit caietele de agromediu pentru pachetele 4 și 5 din care să reiasă evidența lucrărilor efectuate, acestea fiind transmise ulterior de către APIA Centrul Județean Teleorman care le-a înaintat prin e-mail Serviciului Antifraudă ca urmare a solicitării echipei de verificare. Potrivit manualului de proceduri privind administrarea cererilor unice de plată pentru anul 2011, criteriile de eligibilitate privind aceste plăți prevăd faptul că plățile de agro-mediu pot fi acordate ca parte a măsurilor dacă beneficiarul face dovada Certificatului de conformitate împreună cu anexa atașată acestora pentru cei care solicită P5, până la data de 15 octombrie 2011 și declară că toate parcelele agricole pe care le utilizează, indiferent dacă acestea sunt sau nu sunt eligibile pentru sprijin, și pe care trebuie să respecte bunele condiții agricole și de mediu (GAEC), precum și cerințele minime privind utilizarea produselor de protecția plantelor și a fertilizanților. Echipa de verificare a constatat că S.C. A. S.R.L. a depus inițial la dosar certificatul de conformitate nr. x înlocuit ulterior de certificatul nr. x împreună cu anexa la certificat, ambele eliberate de S.C. B. S.R.L., însă nu sub forma prevăzută de actul normativ în vigoare OMADR nr. 181/2011 și de Manualul de proceduri în sensul că în anexa certificatului nu este certificată fiecare parcelă în parte, ci suprafața totală pentru fiecare cultură ecologică. S-a arăta că certificatul de conformitate nu a fost întocmit în forma prevăzută de OMADR nr. 181/2011, deși potrivit art. 7 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 125/2006 responsabilitatea privind valabilitatea și legalitatea documentelor aparține fermierului. A arătat că cererea de plată unică pe suprafață este o declarație pe proprie răspundere a reclamantului, prin care se obligă să înscrie, sub sancțiunea legii penale, date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor. S-a mai arătat că potrivit Legii nr. 1/2004 autoritatea nu avea obligația să pună în vedere intimatei – reclamante să dețină anumite documente, respectiv contractele de arendare. Susținând că consideram ca instanța de fond a pronunțat o hotărâre în baza unui raționament părtinitor și fără a ține cont de motivele prezentate de recurenta-părâtă prin întâmpinare, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind neîntemeiată și menținerea actelor administrativ atacate ca fiind temeinice si legale.

Apărările formulate în cauză Intimata – reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A aprecia reclamanta că motivele privind diferențele de suprafață constatate nu se încadrează teza prevăzută la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Totodată, în ceea ce privește complinirea neregulilor constând în neindentificarea caietelor de agromediu, s-a arătat că recurenta – reclamantă recunoaște starea de fapt astfel cum a fost aceasta reținută și de prima instanță, neindicând vreo normă de drept material încălcată.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. A.P.I.A. x/27.10.2016, respectiv nr. DACIS 4446/26.10.2016 privind campania din 2011, având ca temei legal al verificării O.U.G. nr. 66/2011, a fost stabilită în sarcina reclamantei o creanță bugetară de 156.878,23lei, motivat de faptul că fermierul nu a îndeplinit obligația asumată sub aspectul formei pe care trebuia să o îmbrace documentul emis de organismul de certificare, la dosar regăsindu-se certificate de conformitate eliberate de organismele de certificare, precum și anexe la acestea, însă nu sub forma prevăzută de O.M.A.D.R. nr. 181/2011, în sensul că nu este certificată fiecare parcelă în parte, ci este certificată suprafața totală pentru fiecare cultură ecologică. Contestația formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal nr. x/27.10.2016 a fost respinsă de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură prin decizia nr. 52319/27.02.2017, pentru motive similare celor detaliate în procesul-verbal. Astfel, autoritatea publică a reținut că societatea reclamantă nu ar fi demonstrat îndeplinirea condițiilor legale pentru admiterea cererii unice de plată, întrucât certificatul de conformitate și anexa la acesta depuse de fermier la dosar în campania 2011 nu este conform Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 181/2011, în sensul că nu a fost certificată fiecare parcelă în parte, ci suprafața totală pentru fiecare cultură ecologică. Prima instanță a apreciat că este excesivă și formală concluzia pârâtei în sensul că reclamanta ar fi procedat la o supra-declarare de 100% pentru întreaga suprafață de 476,43 ha teren arabil, sub motiv că, în anexa certificatului de conformitate, emitentul său certifică totalul culturilor ecologice, iar nu fiecare parcelă cultivată în parte. Pornind de la o neconcordanță formală și fără a efectua vreo verificare suplimentară și fără a accepta alte lămuriri, autoritatea publică pârâtă a luat față de reclamantă cea mai drastică măsură administrativă, anume aceea a excluderii integrale de la plată, cu impunerea obligației de restituire în integralitate a sumei acordate. Referitor la suprafața de 2,73 ha, aferentă Tabelului nominal nr. 1475/18.10.2011, localizată pe raza comunei Necșești, județul Teleorman, s-a reținut că reclamanta a făcut dovada, cu contractele de arendă, că are în folosință întreaga suprafață declarată. De asemenea, s-a avut în vedere că respectivele caietele de agro-mediu din care a rezultat evidența lucrărilor efectuate au fost transmise ulterior de către Centrul Județean APIA Teleorman, aspect ignorat de autoritatea pârâtă. Constată Înalta Curte că Potrivit art. 483 din C. proc. civ.: "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.", iar potrivit art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. Din textele de lege enunțate reiese că recursul urmărește să supună instanței de recurs doar examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanța de fond, și, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele, întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situației de fapt. Prin urmare acestea sunt limitele în care, în cele ce urmează, Înalta Curte va analiza criticile formulate de recurentă, pe care le apreciază ca fiind nefondate. În esență, recurenta – pârâtă reia argumentele reținute de organul de soluționare a contestației, arătând că instanța de fond a înlăturat aspectul de nelegalitate privind nedepunerea certificatelor de conformitate/master certificat, întocmite în forma prevăzută de OMADR nr. 181/2011, prin care să se ateste fiecare parcelă cultivată în parte, iar nu suprafața totală. Fără a relua argumentele reținute de instanța de fond cu privire la împrejurarea că emitentul respectivului certificat a procedat ulterior la o lămurire a conținutului anexei sale aferente, indicând o certificare și a parcelelor agricole componente, Înalta Curte amintește și jurisprudența Uniunii Europene, în special a cauzei C-61/09 Landkreis Bad Durkheim împotriva Aufsichts-und Dienstleistungsdirektion în care s-a statuat că pentru obținerea sprijinului financiar comunitar nu este necesar, pentru a considera că o suprafață agricolă face parte din exploatația agricultorului, ca acesta din urmă să dispună de suprafața respectivă în temeiul unui contract de arendare sau al unui alt tip de contract de închiriere de aceeași natură încheiat cu titlu oneros; că se poate considera că face parte dintr-o exploatație suprafața care este pusă la dispoziția agricultorului cu titlu gratuit, în schimbul numai al suportării de către acesta din urmă a cotizațiilor datorate asociației profesionale, în vederea unei anumite utilizări pentru o perioadă limitată, cu respectarea obiectivelor privind protecția naturii, cu condiția ca acest agricultor să fie în măsură să utilizeze o astfel de suprafață cu suficientă autonomie pentru activitățile sale agricole în cursul unei perioade minime de zece luni și că este lipsită de relevanță în ceea ce privește includerea suprafeței respective în exploatația agricultorului împrejurarea că acesta din urmă este obligat să efectueze în schimbul unei remunerații anumite activități pe seama unui terț, în cazul în care această suprafață este utilizată în același timp de către agricultor în vederea exercitării activității sale agricole în numele și pe seama sa. De asemenea, este de menționat hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-216/19, WQ împotriva Land Berlin, în care se arată următoarele: "Curtea a statuat deja în această privință că statele membre dispun de o marjă de apreciere în ceea ce privește documentele justificative și dovezile pe care trebuie să le ceară de la un solicitant de ajutor în legătură cu suprafețele care fac obiectul cererii sale. Cu toate acestea, exercitarea de către statele membre a marjei lor de apreciere referitoare la dovezile care trebuie prezentate în susținerea unei cereri de ajutor, în special în ceea ce privește posibilitatea de a obliga un solicitant de ajutor să prezinte un titlu juridic valabil care justifică dreptul său de a utiliza suprafețele care fac obiectul cererii sale, trebuie să respecte obiectivele urmărite de reglementarea Uniunii vizată și principiile generale de drept al Uniunii, în special principiul proporționalității (Hotărârea din 24 iunie 2010, Pontini și alții, C-375/08, EU:C:2010:365, punctele 82 și 86)" Constată Înalta Curte că soluția pronunțată de prima instanță, este dată cu respectarea jurisprudenței invocate, precum și a principiului proporționalității, ce presupune ca măsurile dispuse de autorități să nu depășească ceea ce este necesar și rezonabil în vederea atingerii obiectivului de a urmări, preveni și împiedica într-un mod eficient afectarea bugetului Uniunii. Cerința asigurării unui echilibru rezonabil între măsura individuală aplicată și interesul public ocrotit impune ca, acordându-se prioritatea cuvenită interesului public, să nu fie vătămate nejustificat și disproporționat drepturile, libertățile și interesele legitime ale destinatarului actului administrativ fiscal, prin acordarea unei ponderi excesive aspectelor de ordin formal, cum sunt cele reținute de recurenta – pârâtă în cauza dedusă judecății. Or, în plan probator reclamanta a demonstrat îndeplinirea condiției potrivit celor mai sus arătate prin lămurirea conținutului certifcatului, prin depunerea contractelor de arendă pentru întreaga suprafață declarată și prin transmiterea ulterioară a caitelor de agro-mediu. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.