ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2466/2024

Ședința publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 26 aprilie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x întocmit de pârâtă la data de 09 august 2021, anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 13033, emisă de pârâtă la data de 06 octombrie 2021 și menținerea Contractului de finanțare nr. x din data 25 august 2009 încheiat între reclamantă și pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 790 din 29 septembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței materiale și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe sub același număr la data de 07 octombrie 2022.

Prin sentința civilă nr. 22 din 26 ianuarie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 22 din 26 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Printr-un prim set de critici recurenta-reclamantă a învederat că sentința recurată este nelegală întrucât procesul s-a judecat cu încălcarea dreptului său la apărare, respectiv fără citarea acesteia la sediul procesual ales prin acțiunea introductivă.

Printr-un alt set de critici, recurenta-reclamantă a susținut că raționamentul instanței este greșit, deoarece cauza problemelor cu care s-a confruntat este una singură și lesne de dedus - lipsa banilor - iar litigiile cu banca plătitoare, societatea de asigurare și furnizorul solarului privesc exact acest lucru, adică despăgubiri bănești. Prin urmare, susținerea că ar fi în culpă pentru că, ulterior verificării în teren, nu a tăcut dovada demarării acțiunilor de remediere a deficiențelor constatate este o inepție. Este evident că litigiile purtate de aceasta din 2013 și până în prezent sunt o dovadă elocventă a diligentelor depuse pentru "remedierea deficiențelor". Astfel, într-o societate cu scop lucrativ, cea mai neînsemnată deficiență implică o minimă cheltuială, chestiune care în niciun caz nu poate fi rezolvată în lipsa banilor, cum a fost și cazul acesteia.

Instanța putea și trebuia să mai observe faptul că în perioada 2014-2019 AFIR a avut cunoștință de funcționarea defectuasă a societății, dovadă fiind că în această perioadă i-a efectuat plăți (în 4 tranșe), plăți care au fost însoțite de verificări riguroase de către AFIR, atât în teren, cât și în actele socității. Prin urmare, așa-zisele neregularități consemnate în procesul-verbal nr. x/09.08.2021 erau de mult timp știute de către AFIR.

Singurul motiv nou și real care a determinat pârâta să rezilieze, în anul 2021, contractul de finanțare a fost aceia că banca creditoare (C.), reziliase recent contractul de credit cu reclamanta, somând-o cu declanșarea executării silite. Chiar și în acest context, instanța de fond ar fi putut și trebuit să rețină că AFIR nu a fost îndreptățită să rezilieze contractul de finanțare. Mai ales că din anul 2019 s-a aflat în proces cu C., proces în urma căruia s-ar fi putut modifica suma datorată cu consecința intrării în normalitale.

Prima instanță a mai reținut și faptul că datorează penalități și dobânzi deoarece așa au hotărât cei care au întocmit procesul-verbal contestat (la capitolul 14) și, astfel, s-ar naște dreptul AFIR de a recupera conform O.U.G. nr. 66/2011. O asemenea manieră de a judeca este eronată deoarece nu s-a realizat un control efectiv de legalitate al sancțiunilor.

Nici autorii actelor administrative și nici instanța de fond nu examinează defel temeiul juridic al penalităților și dobânzilor din moment ce în actele acestora nu se vorbește de vreun temei legal sau contractual.

Totodată, respectivele sancțiuni pecuniare implică existența unei culpe, ceea ce nu este cazul societății, chestiune pe care a detaliat-o și în cuprinsul contestației ce precede acțiunea introductivă, fiindcă în fond penalitatea înseamnă să poți face ceva și cu rea-credință să refuzi, or nu a fost în măsură să plătească câtă vreme nu dispunea de resurse financiare.

Intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru următoarele considerente:

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat, constată că este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege.

Înalta Curte are în vedere că art. 14 din C. proc. civ., care reglementează principiul contradictorialității în procesul civil, stipulează la alin. (1) că instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel, iar principiul contradictorialității constituie o garanție a unui proces echitabil prin prisma exigențelor cerute de art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului procedurii de judecată propriu-zise.

Strâns legat de principiul contradictorialității aplicabil în procesul civil este principiul dreptului la apărare, unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil ce se bucură și de o consacrare constituțională în art. 24 din Constituția României.

Garantarea respectării acestor principii se regăsește la art. 153 din C. proc. civ., care este alcătuit din norme imperative, potrivit cu care judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel, iar instanța va amâna judecarea și va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității.

Instanța de control judiciar constată că, în cauză, prima instanță a procedat la soluționarea cauzei fără ca reclamanta A. S.R.L. să fie citată la termenul de judecată din data de 26 ianuarie 2023, când au avut loc dezbaterile și s-a reținut cauza în pronunțare. Astfel, instanța de fond a apreciat în mod greșit că reclamanta avea termen în cunoștință ca urmare a citării acesteia pentru termenul anterior din data de 16 decembrie 2022, în condițiile în care din dovada de înmânare a citației pentru acel termen de judecată rezultă că aceasta a fost înmânată numitei D., care nu era nici reprezentantul legal al societății reclamante și nici desemnată prin cererea de chemare în judecată ca fiind persoana însărcinată cu primirea corespondenței, nefiind așadar îndeplinite condițiile prevăzute de art. 229 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, se apreciază că, în cauza de față, hotărârea pronunțată de instanța de fond nu respectă exigențele procedurale impuse de textele de lege anterior menționate, astfel încât, în vederea respectării principiilor ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și cel al respectării dreptului la apărare și ținând cont de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție, se impune casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond la rejudecarea cauzei.

Totodată, instanța de fond va avea în vedere și că, după intrarea în procedura insolvenței, societățile comerciale nu mai pot sta în judecată decât prin administratorul/lichidatorul judiciar, conform Legii nr. 85/2006, republicată, act normativ special, derogatoriu de la dreptul comun, citarea în cauză a administratorului/lichidatorului judiciar nefiind doar o chestiune de reprezentare, ci de îndeplinire a procedurii de citare cu partea aflată într-o atare procedură specială.

Pentru aceste considerente, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinței civile nr. 22 din 26 ianuarie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinței civile nr. 22 din 26 ianuarie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 25 aprilie 2024.