ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3274/2024

Ședința publică din data de 13 iunie 2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal la data de 05.09.2023, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne-Inspectoratul General pentru Imigrări-Direcția Migrație-Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, anularea refuzului pârâtului nr. x/BICS/BED din 22.08.2023 (comunicat reclamantei la data de 31.08.2023) privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către reclamantă pentru B., cetățean al statului Bangladesh, și obligarea pârâtului de a emite un nou act privind soluționarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin.

Prin Sentința 752 din 15 decembrie 2023, Curtea a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a reținut că nu ar desfășura activități compatibile cu funcția pentru care se solicită avizul de angajare, însă nu a avut în vedere înscrisurile depuse la dosar, respectiv certificatul constatator de la Registrul Comerțului de unde reiese faptul că societatea este autorizată de Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, conform declarației tip model unic nr. x/17.05.2023, să desfășoare activități la terți, în baza unor contracte comerciale. Ca atare, nu poate susține în refuzul emis de pârât că nu desfășoară activități de tipul celor pentru care s-a cerut avizul, atât timp cât cetățeanul străin își desfășoară activitatea în alt loc decât la sediul societății unde aceasta a susținut că a efectuat verificări.

Mai mult, în mod eronat a reținut instanța că nu a contestat conținutul verificărilor efectuate pe teren de către angajații pârâtului, întrucât a luat cunoștință de acele verificări doar la momentul în care au fost depuse la dosarul instanței, nefiindu-i comunicate împreună cu actul contestat pentru a avea cunoștință despre ele la momentul formulării contestației.

În ceea ce privește al doilea motiv de refuz susținut de pârât în actul contestat, respectiv faptul că pe chitanță apare că tariful a fost plătit de către altă societate decât cea care solicită avizul de muncă pentru cetățeanul străin B., prima instanță a reținut corect faptul că societatea a plătit tariful conform dispozițiilor art. 30 din O.G. nr. 25/2014 pentru cetățeanul străin B. iar pârâta în mod eronat a reținut că nu s-ar fi făcut dovada achitării acestui tarif.

A mai precizat recurenta că o parte dintre cetățenii străini pentru care a solicitat eliberarea avizelor de angajare lucrează în cadrul altor societăți în baza contractelor de prestări servicii încheiate între societatea reclamantă și societatea C. S.R.L., societate care activează pe piața economică încă din anul 2021 și se ocupă de următoarele linii de activitate: recrutarea forței de muncă din afara spațiului european, recrutarea din țară a personalului Non-EU specializat, dar și recrutare de volum; pregătirea dosarelor pentru recrutarea din interiorul țării sau din exterior, pregătirea dosarului pentru obținerea permisului de ședere sau de prelungire a acestuia, obținerea autorizațiilor sau calificărilor necesare profesionalizării sau schimbării de funcție la locul de muncă (prin punerea la dispoziția a unui interpret specializat și meditații suplimentare), operațiuni cu privire la cazare cu plata lunară pe om, avantajul acestei linii de activitate pentru angajator fiind că muncitorii locuiesc împreună, mănâncă împreună și, în cazul când se asigură transportul, mașina nu trebuie să îi recupereze în locații diferite; servicii urgente de livrare a resurselor umane, sub formă de muncă temporară, până la sosirea celor noi recruți într-un procent de 15-25% din contingentul total cu posibilitatea transferului angajatului de la societatea reclamantă direct către beneficiar, precum și munca temporară – pentru compensarea lipsei temporară a personalului, în cazul în care volumul de producție crește brusc, are posibilitatea de livrare imediată a forței de muncă.

Intimatul-pârât Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor intimatului-pârât și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Obiectul demersului judiciar este reprezentat de cererea formulată de societatea A. S.R.L., pe calea prevăzută de art. 28 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014, împotriva refuzului IGI-Serviciul pentru Imigrări al Județului Caraș-Severin nr. x/BICS/BED din data de 22.08.2023 privind eliberarea avizului de angajare solicitat pentru cetățeanul străin B. și obligarea pârâtului să emită un nou act privind soluționarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin.

Autoritatea pârâtă a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de O.G. nr. 25/2014, la art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, întrucât din verificările efectuate a rezultat că societatea nu desfășoară efectiv activități compatibile cu funcția pentru care se solicită avizul de angajare, și la art. 30 alin. (1) din același act normativ, întrucât taxa depusă la cererea de obținere a avizului de angajare a fost plătită de către societatea comercială C. S.R.L..

Respingând cererea de chemare în judecată, prima instanță a reținut, în esență, că refuzul pârâtului nu a fost unul nejustificat, de vreme ce nu era îndeplinită una din condițiile legale, respectiv că societatea solicitantă nu a dovedit că desfășoară pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.

Recurenta-reclamantă a criticat această soluție, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale ce reglementează condițiile generale și speciale de eliberare a avizelor de angajare, respectiv art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, în sensul că nu a avut în vedere certificatul constatator de la Registrul Comerțului de unde reiese că este autorizată să desfășoare activități la terți în baza unor contracte comerciale.

Dispozițiile relevante pe subiectul analizat sunt cele cuprinse la art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, aprobată prin Legea nr. 14/2016, potrivit cărora, "(1) Avizul de angajare se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări la cererea angajatorului dacă sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute la alin. (2) și condițiile speciale prevăzute de prezenta ordonanță în funcție de tipul de lucrător."

Alin. (2) lit. a) al aceluiași articol prevede, printre condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare, și cea ca angajatorul, persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, să desfășoare pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.

O.G. nr. 25/2014, la art. 2 alin. (1) lit. a), definește angajatorul ca fiind "persoana juridică sau persoana fizică cu sediul social ori profesional, respectiv domiciliul în România ori filiala din România a unei persoane juridice străine cu sediul în străinătate, care încadrează în muncă un străin în condițiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul muncii;", avizul de angajare ca fiind "documentul oficial eliberat de către Inspectoratul General pentru Imigrări, care atestă dreptul unui angajator de a încadra în muncă un străin pe o anumită funcție." și lucrătorul permanent ca fiind "străinul încadrat în muncă pe teritoriul României cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată, încheiat cu un angajator în baza avizului de angajare;".

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că angajatorul care solicită emiterea avizului de angajare trebuie să desfășoare în mod efectiv, direct și nemijlocit, activitatea compatibilă cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, încheierea unui contract de muncă temporară, în vederea desfășurării efective a muncii la altă persoană (utilizator), neîncadrându-se în cerințele legii, depășind scopul acesteia.

Astfel, instanța de control judiciar, din verificarea documentație care a stat la baza emiterii actului administrativ, constată că pârâtul a reținut că, deși potrivit certificatului de înregistrare la ONRC, societatea angajatoare are ca activitate principală autorizată Cod CAEN 4120 - Lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, din verificările efectuate în teren a rezultat faptul că persoana juridică A. S.R.L. nu desfășoară efectiv activități lucrative la sediul social și, respectiv, la punctul de lucru, în cuprinsul notei-raport întocmite de echipa operativă din cadrul autorității pârâte rezultând următoarele: adresa declarată ca sediu social în ONRC nu a putut fi identificată; la sediul secundar al societății a fost găsit un SAD unde nu se desfășoară activități lucrative; nu s-a putut lua legătura cu reprezentanții societății întrucât la posturile telefonice înregistrate la ONRC, cât și la postul telefonic aflat pe cererea de eliberare a avizului de angajare, nu a răspuns nimeni.

În acest context, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că împrejurarea înscrierii în certificatul de înregistrare la ONRC a codului CAEN care permite juridic desfășurarea unei activități nu este suficientă pentru a realiza ipoteza normei legale, întrucât aceasta include și o prestație materială, respectiv desfășurarea efectivă a activității autorizate.

De altfel, recenta modificare a O.G. nr. 25/2014, adusă prin Legea nr. 28/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor, în vigoare începând cu data de 08.03.2024, vine să confirme justețea acestei interpretări, clarificând textul art. 4 alin. (2) lit. a) prin aceea că se prevede în mod explicit că activitatea compatibilă cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului trebuie să fie desfășurată efectiv de către angajatorul care solicită și căruia i se eliberează avizul de muncă.

Prin condițiile inserate la art. 4 alin. (2) lit. a)

1

)

din O.G. nr. 25/2014, legiuitorul a precizat scopul și limitele actului normativ, stipulând că avizul de angajare nu poate fi eliberat angajatorului a cărui activitate nu a fost înființată sau se derulează în scopul principal de a facilita intrarea străinilor pe teritoriul României.

Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 6 din O.G. nr. 25/2014, dovada condiției generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) din această ordonanță se efectuează, în primul rând, prin depunerea certificatului de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului, însă aceasta nu semnifică faptul că este suficientă autorizarea unei activități în evidențele ONRC pentru a se considera întrunită condiția legală, raportat la conținutul normei juridice care prevede în mod expres cerința desfășurării efective a acestei activități.

Or, instanța de control judiciar are în vedere dispozițiile art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 potrivit cărora, ulterior depunerii documentației de către persoana juridică, structura de imigrări poate efectua verificări suplimentare pentru a constata îndeplinirea condițiilor pentru obținerea avizului de angajare, inclusiv a cerinței de la art. 4 alin. (2) lit. a), tocmai pentru a se evita orice suspiciuni de migrație ilegală și pentru a se stabili cu certitudine nevoia de forță de muncă aparține, într-adevăr solicitantului avizului de angajare.

Însă, recurenta nu a fost în măsură să demonstreze că desfășoară efectiv respectivele activități, în lipsa unor contracte de prestări servicii încheiate în acest sens, care să aibă ca obiect acest tip de activitate pentru care este autorizată. Pe de altă parte, simpla susținere a posibilității recurentei de a plasa forță de muncă la altă societate nu probează că străinul pentru care s-a solicitat avizul urmează să presteze o activitate la un anumit terț.

De altfel, nici în calea de atac a recursului recurenta-reclamantă nu a susținut o altă situație de fapt și nu a depus dovezi conform cărora ar avea în derulare contracte de prestări servicii în România în domeniul construcțiilor, acesteia oferindu-i-se posibilitatea de a pune la dispoziția structurii de imigrări documente relevante pentru a dovedi că desfășoară efectiv activități corespunzătoare codului CAEN 4120.

În acest context, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentei potrivit cărora a luat cunoștință de acele verificări doar la momentul la care au fost depuse la dosarul instanței și nu i-au fost comunicate, câtă vreme, din actele de la dosar, rezultă că, prin adresa din data de 01.08.2023, Inspectoratul General pentru Imigrări-Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin i-a comunicat faptul că urmează a se efectua verificări suplimentare sub aspectul îndeplinirii condiției prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014.

Nefondate sunt și susținerile recurentei referitoare la faptul că o parte din cetățenii străini pentru care a solicitat eliberarea avizelor de angajare lucrează în cadrul altor societăți în baza contractelor de prestări servicii încheiate cu societatea S.C. C. S.R.L., întrucât prevederile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 sunt clare în sensul că angajatorul, persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, desfășoară pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, fiind necesar, deci, ca solicitantul avizului de angajare să desfășoare efectiv activitatea pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.

Așadar, Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită condiția de la art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, câtă vreme societatea nu desfășoară ea însăși activități ce implică spargerea și tăierea materialelor de construcții, simpla menționare în actul constitutiv a unui obiect de activitate din domeniul construcțiilor clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, în lipsa depunerii și a unor dovezi din care să rezultă că desfășoară sau urmează să desfășoare efectiv asemenea activități care să necesite angajarea unor persoane, nedovedind efectuarea efectivă a activității corespunzătoare codului CAEN 4120.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că nu s-au conturat elemente de nelegalitate a hotărârii de fond, aceasta fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 752 din 15 decembrie 2023 a Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.