ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3204/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2023 la data de 05.09.2023, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, a formulat contestație împotriva refuzului pârâtului IGI - Serviciul pentru Imigrări al județului Caraș-Severin nr. x/BICS/BED din data de 22.08.2023 (comunicat reclamantei la data de 31.08.2023) privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către reclamantă pentru domnul B., cetățean al statului Bangladesh, solicitând instanței să se dispună anularea actului emis de către pârât și obligarea pârâtului de a emite un nou act privind soluționarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin, raportat la înscrisurile în probațiune depuse la dosarul cauzei de către reclamantă.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 726 din 29 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 726 din 29 noiembrie 2023 a Curții de Apel Timișoara a exercitat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând în drept motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de casare recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de fond a pronunțat soluția de respingere a contestației raportându-se la faptul că aceasta nu desfășoară activități compatibile cu funcția pentru care se solicită avizul de angajare, însă, prima instanță nu a avut în vedere înscrisurile depuse la dosar, respectiv certificatul constatator de la Registrul Comerțului de unde reiese faptul că societatea este autorizată de Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, conform declarației tip model unic nr. x/17.05.2023, să desfășoare activități la terți, în baza unor contracte comerciale. Ca atare, a apreciat că intimata-pârâtă nu poate susține în refuz că societatea nu desfășoară activități de tipul celor pentru care s-a cerut avizul, atât timp cât cetățeanul străin își desfășoară activitatea în alt loc decât la sediul societății unde aceasta a susținut că a efectuat verificări. Totodată, a arătat că în mod eronat a reținut prima instanță că societatea nu a contestat conținutul acelor verificări făcute pe teren de către angajații pârâtei, întrucât a luat cunoștință de acele verificări doar la momentul în care au fost depuse la dosarul instanței, nicidecum nu i-au fost comunicate împreună cu actul contestat pentru a avea cunoștință despre ele la momentul formulării contestației. În ceea ce privește al doilea motiv de refuz susținut de pârâtă în actul contestat, respectiv faptul că pe chitanță apare că tariful a fost plătit de către altă societate decât cea care solicită avizul de muncă pentru cetățeanul străin B., a arătat că prima instanță a reținut corect faptul că societatea a plătit tariful conform dispozițiilor art. 30 din O.G. nr. 25/2014 pentru cetățeanul străin B., iar pârâta în mod eronat a reținut că nu s-ar fi făcut dovada achitării acestui tarif. Nu în ultimul rând, a mai arătat faptul că o parte din cetățenii străini pentru care a solicitat eliberarea avizelor de angajare lucrează în cadrul altor societăți în baza contractelor de prestări servicii încheiate între societatea reclamantă și societatea C. S.R.L., societate care activează pe piața economică încă din anul 2021 și se ocupă de următoarele linii de activitate: recrutarea forței de muncă din afara spațiului european, recrutarea din țară a personalului Non-EU specializat, dar și recrutare de volum; pregătirea dosarelor pentru recrutarea din interiorul țării sau din exterior, pregătirea dosarului pentru obținerea permisului de ședere sau de prelungire a acestuia, obținerea autorizațiilor sau calificărilor necesare profesionalizării sau schimbării de funcție la locul de muncă (prin punerea la dispoziția a unui interpret specializat și meditații suplimentare), operațiuni cu privire la cazare cu plata lunară pe om, iar avantajul acestei linii de activitate pentru angajator este că muncitorii locuiesc împreună, mănâncă împreună și, în cazul când se asigură transportul, mașina nu trebuie să îi recupereze în locații diferite; servicii urgente de livrare a resurselor umane, sub formă de muncă temporară, până la sosirea celor noi recruți într-un procent de 15-25% din contingentul total cu posibilitatea transferului angajatului de la societatea reclamantă direct către beneficiar, precum și munca temporară - pentru compensarea lipsei temporară a personalului, în cazul în care volumul de producție crește brusc, are posibilitatea de livrare imediată a forței de muncă.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esență, că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește achitarea taxelor de către angajator, respectiv a dispozițiilor art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, raportat la faptul că taxa pentru avizul de muncă nu este achitată de către angajator sau beneficiar, ci de către o altă societate, respectiv de către S.C. C. S.R.L. cu care era încheiat un contract de prestări servicii. Din conținutul respectivului contract nu rezultă că S.C. A. S.R.L. mandatează pe S.C. C. S.R.L. să plătească taxa de aviz de muncă, motiv pentru care a considerat că în conformitate cu prevederile legale beneficiarul este recurenta, nu S.C. C. S.R.L. În rest, a învederat că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, respectiv interpretarea instanței de fond cu privire la neîndeplinirea de către recurenta-reclamantă a condițiilor generale și speciale de acordare a avizului de angajare, prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor în România.

Procedura de soluționare a recursului În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (5) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 29.02.2024 a fixat primul termen de judecată pentru judecata recursului la data de 19.03.2024, în ședință publică, cu citarea părților, când, luând act de solicitarea ambelor părți, de judecare a cauzei în lipsă, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ., a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare. II. Soluția instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate în cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat și îl va respinge pentru considerentele ce succed. Din circumstanțele concrete ale cauzei, rezultă că obiectul demersului judiciar este reprezentat de contestația formulată de societatea reclamantă A. S.R.L., pe calea prevăzută de art. 28 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014, împotriva refuzului IGI - Serviciul pentru Imigrări al Județului Caraș-Severin nr. x/BICS/BED din data de 22.08.2023 privind eliberarea avizului de angajare solicitat de societate pentru B., cetățean al statului Bangladesh, solicitând anularea acestui act și obligarea pârâtului să emită un nou act privind soluționarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin. Actul contestat a fost emis ca urmare a cererii formulate de societatea reclamantă și înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. x/07.07.2023, prin care a solicitat eliberarea avizului de angajare pentru numitul B., cetățean al statului Bangladesh, reținând autoritatea pârâtă că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de O.G. nr. 25/2014 și anume art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, întrucât din verificările efectuate a rezultat că societatea nu desfășoară efectiv activități compatibile cu funcția pentru care se solicită avizul de angajare, respectiv art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, întrucât taxa depusă la cererea de obținere a avizului de angajare a fost plătită de către societatea comercială C. S.R.L. Respingând cererea de chemare în judecată, prima instanță a reținut, în esență, că refuzul pârâtului nu a fost unul nejustificat, de vreme ce nu era îndeplinită una din condițiile legale, respectiv că societatea solicitantă nu a dovedit că desfășoară pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului. Recurenta-reclamantă a criticat această soluție, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale ce reglementează condițiile generale și speciale de eliberare a avizelor de angajare, respectiv art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, în sensul că nu a avut în vedere certificatul constatator de la Registrul Comerțului de unde reiese că societatea reclamantă este autorizată să desfășoare activități la terți în baza unor contracte comerciale. Ca o primă precizare, Înalta Curte constată că recursul nu privește și dezlegările primei instanțe în privința celui de-al doilea motiv de refuz susținut de autoritatea pârâtă prin actul contestat, respectiv neîndeplinirea prevederilor art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare, astfel că acestea au intrat în puterea lucrului judecat, motiv pentru care apărările formulate prin întâmpinare de intimata-pârâtă (care nu a declarat recurs), nu vor fi analizate din această perspectivă. În continuare, procedând la examinarea criticilor invocate de recurentă, Înalta Curte constată că textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege. Or, față de esența acestui caz de casare, în cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară, criticile recurentei-reclamante fiind nefondate. Dispozițiile relevante pe subiectul analizat sunt cele cuprinse la art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, aprobată prin Legea nr. 14/2016, potrivit cărora: "(1) Avizul de angajare se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări la cererea angajatorului dacă sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute la alin. (2) și condițiile speciale prevăzute de prezenta ordonanță în funcție de tipul de lucrător." În continuare, la alin. (2) lit. a) al aceluiași articol se prevede că "(2) Condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele: a) angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfășoară pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului". Totodată, Înalta Curte reține că noțiunea de angajator, în sensul O.G. nr. 25/2014, este definită la art. 2 alin. (1) lit. a), drept "persoana juridică sau persoana fizică cu sediul social ori profesional, respectiv domiciliul în România ori filiala din România a unei persoane juridice străine cu sediul în străinătate, care încadrează în muncă un străin în condițiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul muncii;", noțiunea de aviz de angajare este definită ca fiind "documentul oficial eliberat de către Inspectoratul General pentru Imigrări, care atestă dreptul unui angajator de a încadra în muncă un străin pe o anumită funcție.", iar cea de lucrător permanent este definită drept "străinul încadrat în muncă pe teritoriul României cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată, încheiat cu un angajator în baza avizului de angajare;". Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate, Înalta Curte reține că textul de la art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 trebuie interpretat în sensul că angajatorul care solicită emiterea avizului de angajare trebuie să desfășoare în mod efectiv, direct și nemijlocit, activitatea compatibilă cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, încheierea unui contract de muncă temporară, în vederea desfășurării efective a muncii la altă persoană (utilizator), neîncadrându-se în cerințele legii, depășind scopul acesteia. Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt, instanța de control judiciar, din verificarea documentație care a stat la baza emiterii actului administrativ, constată că pârâtul a reținut că, deși potrivit certificatului de înregistrare la ONRC, societatea angajatoare are ca activitate principală autorizată Cod CAEN 4120 - Lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, astfel că ocupațiile pentru care se solicită încadrarea în muncă sunt compatibile cu domeniul de activitate pentru care firma este autorizată să îl desfășoare, din verificările efectuate în teren a rezultat faptul că persoana juridică A. S.R.L. nu desfășoară efectiv activități lucrative la sediul social situat în Mun. Timișoara, bld. Iuliu Maniu, nr. 49, SAD nr. 2, respectiv punctul de lucru situat în Mun. Timișoara, str. x, et. Demisol, ap. 4+5, SAD 1, corp A, județ Timiș, în cuprinsul notei-raport întocmite de echipa operativă din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Timiș, rezultând următoarele: adresa declarată ca sediu social în ONRC nu a putut fi identificată; la sediul secundar al societății a fost găsit un SAD unde nu se desfășoară activități lucrative; nu s-a putut lua legătura cu reprezentanții societății întrucât la posturile telefonice înregistrate la ONRC, cât și la postul telefonic aflat pe cererea de eliberare a avizului de angajare, nu a răspuns nimeni. În acest context, în acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, împrejurarea că reclamanta are înscris în certificatul de înregistrare la ONRC codul CAEN care permite juridic desfășurarea unei activități, Înalta Curte constată că nu este suficientă pentru realiza ipoteza normei legale, întrucât aceasta include și o prestație materială, respectiv desfășurarea efectivă a activității autorizate. De altfel, recenta modificare a O.G. nr. 25/2014, adusă prin Legea nr. 28/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor, în vigoare începând cu data de 08.03.2024, vine să confirme justețea acestei interpretări, clarificând textul art. 4 alin. (2) lit. a) prin aceea că se prevede în mod explicit că activitatea compatibilă cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului trebuie să fie desfășurată efectiv de către angajatorul care solicită și căruia i se eliberează avizul de muncă (a) angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfășoară efectiv pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului. Înalta Curte notează și că, prin condițiile inserate la art. 4 alin. (2) lit. a) 1 din O.G. nr. 25/2014, legiuitorul a adus o precizie și mai mare scopului și limitelor actului normativ indicat, stipulând că avizul de angajare nu poate fi eliberat angajatorului a cărui activitate nu a fost înființată sau se derulează în scopul principal de a facilita intrarea străinilor pe teritoriul României. Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 6 din O.G. nr. 25/2014, dovada condiției generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) din această ordonanță se efectuează, în primul rând, prin depunerea certificatului de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului, însă aceasta nu semnifică faptul că este suficientă autorizarea unei activități în evidențele ONRC pentru a se considera întrunită condiția legală, raportat la conținutul normei juridice care prevede în mod expres cerința desfășurării efective a acestei activități. Or, instanța de control judiciar are în vedere dispozițiile art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 potrivit cărora ulterior depunerii documentației de către persoana juridică, structura de imigrări poate efectua verificări suplimentare pentru a constata îndeplinirea condițiilor pentru obținerea avizului de angajare, inclusiv a cerinței de la art. 4 alin. (2) lit. a), tocmai pentru a se evita orice suspiciuni de migrație ilegală și pentru a se stabili cu certitudine nevoia de forță de muncă aparține, într-adevăr solicitantului avizului de angajare. Însă, din probele administrate în cauză, recurenta nu a fost în măsură să demonstreze că desfășoară efectiv respectivele activități, în lipsa unor contracte de prestări servicii încheiate în acest sens, care să aibă ca obiect acest tip de activitate pentru care este autorizată. Pe de altă parte, simpla susținere a posibilității recurentei de a plasa forță de muncă la altă societate, nu probează că străinul pentru care s-a solicitat avizul urmează să presteze o activitate la un anumit terț. De altfel, nici în calea de atac a recursului recurenta - reclamantă nu a susținut o altă situație de fapt și nu a depus dovezi conform cărora are în derulare contracte de prestări servicii în România în domeniul construcțiilor, acesteia oferindu-i-se posibilitatea de a pune la dispoziția structurii de imigrări documente relevante pentru a dovedi că desfășoară efectiv activități corespunzătoare codului CAEN 4120. În acest context, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentei potrivit cărora a luat cunoștință de acele verificări doar la momentul la care au fost depuse la dosarul instanței și nu i-au fost comunicate, câtă vreme, din actele de la dosar, rezultă că prin adresa din data de 01.08.2023, acesteia i s-a comunicat faptul că urmează a se efectua verificări suplimentare sub aspectul îndeplinirii condiției prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014. Nefondate sunt și susținerile recurentei referitoare la faptul că o parte din cetățenii străini pentru care a solicitat eliberarea avizelor de angajare lucrează în cadrul altor societăți în baza contractelor de prestări servicii încheiate cu societatea S.C. C. S.R.L., întrucât prevederile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 sunt clare în sensul că angajatorul - persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală - desfășoară pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, fiind necesar, deci, ca solicitantul avizului de angajare să desfășoare efectiv activitatea pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului. Așadar, Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită condiția de la art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, câtă vreme societatea nu desfășoară ea însăși activități ce implică spargerea și tăierea materialelor de construcții. Simpla menționare în actul constitutiv a unui obiect de activitate din domeniul construcțiilor clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, în lipsa depunerii și a unor dovezi din care să rezultă că desfășoară sau urmează să desfășoare efectiv asemenea activități care să necesite angajarea unor persoane, nu dovedește efectuarea efectivă a activității corespunzătoare codului CAEN 4120. În consecință, Înalta Curte constată că refuzul intimatului-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin nu este nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, ci, dimpotrivă, a fost emis cu respectarea prevederilor incidente în speță. Prin urmare, actul contestat a fost emis în aplicarea prevederilor legale incidente și deplin acord cu acestea, fiind respectate condițiile prevăzute de lege în situații precum cea dedusă judecății în prezenta cauză, nefiind identificate elemente de nelegalitate a acesteia din perspectiva motivului de casare invocat de recurentă. 3. Temeiul procesual al soluției date recursului Pentru argumentele expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 726 din data de 29 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.