ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3266/2024

Ședința publică din data de 13 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 09.02.2022, reclamanta Parohia Ortodoxă Slobozia a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România,

- anularea Deciziei nr. 9850/29.10.2021 emise de pârâtă, prin care s-a respins cererea de retrocedare pentru imobilul-teren în suprafață de aproximativ 2,2537 ha situat în Comuna Tia Mare, vatra Conacului Doanca, județul Olt,

- să se constate contestate calitatea sa de persoană îndreptățita în vederea acordării măsurilor compensatorii pentru imobilul-teren menționat, conform cererii de retrocedare nr. x/05.12.2005,

- să se constate existența și întinderea dreptului de proprietate pentru care se vor acorda măsurile compensatorii, în conformitate cu prevederile legale;

- să fie obligată pârâta ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să emită decizia de retrocedare pentru imobil la valoarea rezultată din probatoriul administrat în cauză, în conformitate cu prevederile legale;

- să fie obligată pârâta ca, în termen de 15 zile de la emiterea deciziei de retrocedare, să înainteze documentația Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 338 din 19 decembrie 2022, Curtea a respins acțiunea reclamantei privind anularea Deciziei nr. 9850/29.10.2021.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta Parohia Slobozia a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat repunerea în termenul pentru formularea căii de atac, motivând că hotărârea de fond nu i-a fost comunicată la sediul procesual ales.

A mai solicitat recurenta și a se dispune restituirea onorariului de expert achitat întrucât, după dispunerea efectuării unei expertize judiciare, pentru care a achitat onorariul, instanța de fond a revenit și a dispus efectuarea unei expertize extrajudiciare, pe care a achitat-o separat, la dosar rămânând achitat onorariul de expert pentru o expertiză care nu s-a mai efectuat.

În ceea ce privește nelegalitatea hotărârii atacate, după ce a prezentat situația de fapt, a susținut recurenta că a depus la dosarul administrativ actul de proprietate din anul 1778, inventarul conacului din 1930, foile de inventar din perioada 1940-1943, inventarul din anul 1945, 1949 și 1958, precum și declarații ale martorilor, din care rezultă poziționarea orientativă a imobilului, aceste acte făcând dovada dreptului de proprietate asupra imobilului până la naționalizare.

În expertiza extrajudiciară efectuată în cauză și depusă la dosar, expertul a confirmat că se poate stabili atât dreptul de proprietate, cât și amplasamentul imobilului, fapt pentru care în mod greșit a fost înlăturat de prima instanță.

A precizat recurenta că a efectuat o nouă expertiză extrajudiciară, pe care a anexat-o recursului, prin care expertul a identificat cu coordonate stereo în teren amplasamentul exact al imobilului. Din interpretarea dispozițiilor pct. 13 din H.G. nr. 1164/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, este recunoscută posibilitatea probării dreptului de proprietate asupra imobilului nu numai prin titlul original, dar și prin alte înscrisuri care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului restituirii.

Intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității și excepția nulității recursului pentru nemotivare. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

De altfel, se constată că, prin încheierea de ședință din 12 iulie 2022, Curtea de Apel Craiova, odată cu dispunerea măsurii ca raportul de expertiză să fie efectuat de către un expert identificat de reclamantă, a dispus și citarea reclamantei cu mențiunea că are posibilitatea formulării unei cereri de retragere a onorariului achitat. Reclamanta a fost citată cu această mențiune pentru termenul acordat la 26.09.2022, însă nu a înțeles să formuleze cerere de restituire a onorariului.

Astfel, cererea de restituire a onorariului de expert nu poate fi soluționată direct în recurs de instanța de control judiciar, de vreme ce instanța de fond nu a fost sesizată și nu s-a pronunțat asupra acesteia.

Prin Decizia nr. 9850/29.10.2021 emisă de intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, astfel cum a fost îndreptată prin Decizia nr. 10080/27.01.2022, a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/05.12.2005 formulată de recurenta Parohia Ortodoxă Slobozia, pe motiv că solicitanta nu a depus o identificare a imobilului solicitat, realizată printr-o lucrare întocmită de către un expert tehnic autorizat în specialitatea topografie și cadastru - "Note de reconstituire (suprapunere de planuri)" a vechiului amplasament al imobilului teren și nici nu a depus înscrisuri, din a căror coroborare să reiasă dovada dreptului de proprietate al imobilului în perioada de referință a legii, respectiv 06.03.1945-22.12.1989.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantei, reținând, în esență, că, deși a încuviințat reclamantei suplinirea probatoriului din etapa administrativă, din raportul de expertiză depus la dosar nu a rezultat amplasamentul concret al imobilului și nici condiția ca imobilul să se fi aflat în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public ori în patrimoniul unei regii autonome, societate sau companie națională, o societate comercială la care statul ori o autoritate a administrației publice locale este acționar sau asociat majoritar.

Recurenta-reclamantă Parohia Ortodoxă Slobozia a criticat sentința instanței de fond, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 6 al articolului menționat (nemotivarea hotărârii sau motivarea contradictorie/străină de natura cauzei), recurenta nu a adus niciun argument care să poată fi circumscris acestui motiv de casare, astfel că legalitatea hotărârii recurate va fi analizată din perspectiva motivului prevăzut de pct. 8, referitor la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Subsumat motivului de casare menționat, recurenta-reclamantă a făcut trimitere la dispozițiile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 referitoare la stabilirea dreptului de proprietate al solicitantului coroborate cu cele ale pct. 13 din H.G. nr. 1164/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 și a susținut că instanța de fond în mod greșit a ignorat înscrisurile atașate la dosarul administrativ și a considerat că nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat.

Constată Înalta Curte că intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare prin Decizia nr. 9850/29.10.2021 a respins cererea de retrocedare formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Slobozia pentru că solicitantul nu a depus o identificare a imobilului solicitat și nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat.

Astfel, în fața instanței de fond, deși s-a încuviințat reclamantei proba cu expertiza topografică extrajudiciară, aceasta nu a reușit să identifice amplasamentul concret al imobilului ce a făcut obiectul cererii de retrocedare și nici situația juridică a acestuia, respectiv dacă se află în proprietatea statului sau unei persoane juridic de drept public, regie autonomă, societate sau companie națională ori societate comercială la care statul este acționar sau asociat majoritar.

Prin sentința recurată, instanța de fond a reținut neîndeplinirea condițiilor care se desprind din dispozițiile art. 1 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, ca bunurile imobile, terenuri și construcții, să fie în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, și, respectiv, ca să fie dovedit amplasamentul concret al imobilului.

Or, din această perspectivă, recurenta-reclamantă nu s-a referit și nu a formulat nicio critică de nelegalitate a hotărârii recurate.

În ceea ce privește raportul de expertiză extrajudiciară depus odată cu motivele de recurs în plus față de raportul de expertiză avut în vedere de instanța de fond, Înalta Curte nu-l poate reține, întrucât stabilirea situației de fapt este atributul exclusiv al instanțelor de fond.

Astfel, recurenta-reclamantă avea obligația de a întreprinde demersuri, de a întocmi expertiza dispusă de instanță la judecata pe fond a cauzei și de a depune dovezile pe care le apreciază a fi concludente soluționării cauzei, acestea neputând fi administrate direct în recurs, pentru că instanței de control judiciar nu îi este permisă o cenzură de temeinicie a hotărârii atacate, nici modificarea situației de fapt și nici reaprecierea probatoriului cauzei.

În concluzie, se constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății iar hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Parohia Ortodoxă Slobozia împotriva sentinței nr. 338 din 19 decembrie 2022 a Curții de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.