ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3101/2024

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, la data de 26.07.2023, sub număr unic de dosar x/2023, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat: 1. anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 109 din data de 15 iunie 2023; 2. obligarea pârâtei la plata daunelor morale în RON contravaloarea a 10.000.000 Euro, la cursul de schimb al zilei plății; 3. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată; 4. anularea parțiala a Hotărârii Plenului CSM nr. 120/16 iulie 2021 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, art. 2 din Anexa, în ceea ce ce privește pe foștii judecători și procurori, care și-au încetat activitatea din "motive imputabile"; 5. obligarea pârâtei la emiterea unui nou Regulament privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, raportat la noile realități legislative cauzate de intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2022 privind aplicarea principiului radierii sancțiunilor disciplinare; 6. revocarea parțială a Hotărârii Plenului CSM nr. 115/28 iunie 2023; 7. să se constate că poate participa la examenul privind admiterea în magistratură. La data de 11.10.2023, reclamantul A. a formulat cerere privind invocarea excepției de neconstituționalitate a art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor privind sintagma: "(...) foștii judecători și procurori, care și-au încetat activitatea din motive neimputabile", care contravine art. 53 Constituția 2003, privind aplicațiunea principiului proporționalității și art. 273 alin. (3) teza întâia din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor. De asemenea, prin art. 273 alin. (3), coroborat cu art. 273 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2023 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Ministerul Justiției și Parlamentul în mod greșit, pe repede înainte, în disprețul logicii formale, în executarea Deciziei CCR nr. 363/08.06.2022, publicată la M. Of. nr. 731/20.07.2022, a stabilit că sancțiunile disciplinare, se radiază după 3 ani, invocând și neconstituționalitatea art. 273 alin. (3) teza a doua, coroborat cu art. 273 alin. (1) lit. j) din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Reclamantul a invocat neconstituționalitatea art. 77 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, coroborat cu art. 5 alin. (1) lit. c) teza a doua din același act normativ, cu privire la sintagma "se bucură de o buna reputație", care are un caracter general și dă posibilitatea la abuzuri prin aprecieri subiective. Jurisprudențial, invocă și paragrafele 29-37 din Decizia CCR nr. 363/2022, având în vedere rolul CCR de garant al respectării Constituției, Curtea nu poate ignora că cele două sintagme invocate neconstituționale de reclamant generează încălcarea Constituției prin lipsa unei reglementări clare. Radierea sancțiunilor disciplinare, atâta timp cât prin aplicarea sancțiunii disciplinare principale a excluderii din magistratură nu s-a prevăzut și sancțiunea disciplinară complementară a degradării civice perpetue a interzicerii de a ocupa funcția de judecător/procuror, șterge consecințele sancțiunii disciplinare, prin urmare dispoziția art. 63 alin. (1) din Legea 303/2022 teza a II - a este neconstituțională. Sancțiunea complementară nu putea fi creată printr-un alt articol distinct, respectiv art. 33 alin. (1) din Legea 303/2004, menținută pentru perpetuitate prin art. 63 alin. (1) din Legea 303/2022, ci trebuia cuprinsă în art. 100 alin. (1) lit. e) teaza a II-a, care nu există, din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, iar în noua lege, pentru cazuri noi, altele decât acelea din 2011, în art. 273 alin. (1) lit. f) teza a II-a, care nu există, din Legea nr. 303/2022, ci s-a creat artificiul nelegal de ultractivitatea Legii 303/2004 prin Legea nr. 303/2022, deși Legea 303/2004, republicată, a fost abrogată în întregime prin art. 294 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Pentru aceleași considerente, a invocat și neconstituționalitatea art. 33 alin. (1) din Legea 303/2004, sintagma: motive neimputabile. La data de 16.10.2023, reclamantul a formulat completare la cererea privind invocarea excepției de neconstituționalitate a art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor privind sintagma; "(...) foștii judecători și procurori, care și-au încetat activitatea din motive neimputabile expresia "motive neimputabile" este generică și încalcă art. 1 alin. (3) din Constituția României 2003, revizuită: "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea, reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate". A invocat, de asemenea, excepția de neconstituționalitate a art. 215 din Legea 303/2023 în sensul că radierea sancțiunilor disciplinare șterge efectele sancțiunii disciplinare și a excluderii din magistratură, iar, dacă ulterior excluderii din magistratură, fostul magistrat este reîncadrat în funcție ca judecător sau procuror, deci ca o consecință a neconstituționalității art. 63 alin. (1) din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 700 din 21 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei de interes. S-a respins, ca lipsită de interes, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii. S-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, astfel cum a fost completată, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 63 alin. (1), art. 77 alin. (2) coroborat cu art. 5 alin. (1) lit. c) teza a II-a, art. 215, art. 273 alin. (3) teza a II-a coroborat cu art. 273 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. S-a respins cererea de suspendare a judecății.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2, în ceea ce privește respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, a formulat recurs reclamantul solicitând sesizarea, din oficiu, de către instanța de recurs. A arătat recurentul – reclamant că judecătorul fondul a interpretat greșit normele de drept material, în ceea ce privește dispozițiile art. 33 din C. proc. civ. care reglementează condiția interesului, în mod intenționat. A arătat recurentul că, deși nu a făcut cerere pentru a participa la examenul de admitere în magistratură, pentru că trebuia să plătească taxa de examen de 1.400 RON pe care o pierdea prin respingerea cererii de înscriere la examen, pentru dreptul său subiectiv viitor de a participa la examenul de admitere în magistratură a urmat procedura în contencios administrativ, dar judecătorul curții de apel, incompetent profesional, a soluționat pe excepția lipsei de interes de a acționa, în scopul de a pierde și acest recurs și a respins ca inadmisibilă sesizarea CCR, hotărâre judecătorească pe care o consideră un act criminal la adresa drepturilor și libertăților. A susținut că cererea depusă la C.S.M. înainte de concurs a reprezentat o veritabilă procedură prealabilă în contencios, iar prin nesoluționarea acesteia s-a aflat în imposibilitatea de a mai solicita anularea unui regulament care a fost între timp abrogat. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., lipsa interesului de a acționa reprezentând o normă de drept material, cât și o normă de drept procedural. A invocat recurentul- reclamat interesul magistratului care a soluționat cauza în fond de a respinge acțiunea, acesta fiind subordonat autorității pârâte, cu încălcarea dreptului la o instanță imparțială prevăzut de art. 6 CEDO.

Apărările formulate în cauză Intimatul – pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepție, respingerea recursului ca tardiv formulat, excepție respinsă în ședința publică, precum și constatarea nulității recursului pentru neîncadrarea acestuia în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Cu privire la excepția nulității, s-a arătat că, doar indicarea formală a unui caz de casare, nu reprezintă o motivare în sensul cerut de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. În ceea ce privește fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, instanța de fond apreciind în mod corect că acțiunea promovată este lipsită de interes, atât timp cât recurentul-reclamant nu a făcut dovada vătămării unui drept prin emiterea actelor administrative contestate. Pe cale de consecință, formularea excepției de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea cauzei, din perspectiva impactului pe care o eventuală soluție favorabilă pronunțată de Curtea Constituțională l-ar avea asupra pricinii.

Soluția instanței de recurs În temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., examinând cu prioritate excepția nulității căii de atac, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele expuse în continuare. Potrivit art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere pârților. Deși există formal o declarație de recurs, Înalta Curte constată că nu se indică explicit, raportat la textele legale incidente, respectiv art. 29 alin. (5) din Legea 147/1992 și art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului. Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, prin motivele redate la pct. 3 din prezenta hotărâre, recurentul – reclamant s-a limitat a formula aprecieri cu privire pregătirea profesională a magistratului care a pronunțat cauza, fără a arăta în niciun fel în ce măsură au fost încălcate dispozițiile art. 29 alin. (1) -(3) din Legea nr. 47/1992, făcând precizarea că prin respingerea cererii i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil. În ceea ce privește condiția legăturii cu soluționarea cauzei, singura referire a privit împrejurarea că instanța de fond a apreciat în mod greșit asupra excepției lipsei de interes în formularea acțiunii. Pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea raționamentelor pe care se bazează. Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 din C. proc. civ. Instanța fondului a constat că nu este îndeplinită condiția legăturii cu cauza, legătură care trebuie analizată în concret, astfel că cererea de sesizare a Curții Constituținonale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 63 alin. (1), art. 77 alin. (2) coroborat cu art. 5 alin. (1) lit. c) teza a II-a, art. 215, art. 273 alin. (3) teza a II-a coroborat cu art. 273 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, este inadmisibilă. Prin urmare, acesta este raționamentul logico-juridic al judecătorului fondului care a stat la baza pronunțării soluției criticate de reclamant, acesta trebuind să fie combătut prin calea de atac declarată, însă reclamantul nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privința motivării reținute, nearătând argumente care să susțină opinia sa cu privire modul în care au fost interpretate sau aplicate greșit prevederile legale incidente în cauză, respectiv dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, pentru a putea fi efectuat un control judiciar. Așa fiind, Înalta Curte constată că aspectele reținute de către instanța de fond în justificarea soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale nu au fost contestate pe calea recursului. Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În consecință, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamant.