ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3100/2024

Ședința publică din data de 5 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, la data de 26.07.2023, sub număr unic de dosar x/2023, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat:

La data de 11.10.2023, reclamantul A. a formulat cerere privind invocarea excepției de neconstituționalitate a art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor privind sintagma: "(...) foștii judecători și procurori, care și-au încetat activitatea din motive neimputabile", care contravine art. 53 Constituția 2003, privind aplicațiunea principiului proporționalității și art. 273 alin. (3) teza întâia din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

De asemenea, prin art. 273 alin. (3), coroborat cu art. 273 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2023 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Ministerul Justiției și Parlamentul în mod greșit, pe repede înainte, în disprețul logicii formale, în executarea Deciziei CCR nr. 363/08.06.2022, publicată la M. Of. nr. 731/20.07.2022, a stabilit că sancțiunile disciplinare, se radiază după 3 ani, invocând și neconstituționalitatea art. 273 alin. (3) teza a doua, coroborat cu art. 273 alin. (1) lit. j) din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Reclamantul a invocat neconstituționalitatea art. 77 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, coroborat cu art. 5 alin. (1) lit. c) teza a doua din același act normativ, cu privire la sintagma "se bucură de o buna reputație", care are un caracter general și dă posibilitatea la abuzuri prin aprecieri subiective.

Jurisprudențial, invocă și paragrafele 29-37 din Decizia CCR nr. 363/2022, având în vedere rolul CCR de garant al respectării Constituției, Curtea nu poate ignora că cele două sintagme invocate neconstituționale de reclamant generează încălcarea Constituției prin lipsa unei reglementări clare.

Radierea sancțiunilor disciplinare, atâta timp cât prin aplicarea sancțiunii disciplinare principale a excluderii din magistratură nu s-a prevăzut și sancțiunea disciplinară complementară a degradării civice perpetue a interzicerii de a ocupa funcția de judecător/procuror, șterge consecințele sancțiunii disciplinare, prin urmare dispoziția art. 63 alin. (1) din Legea 303/2022 teza a II - a este neconstituțională.

Sancțiunea complementară nu putea fi creată printr-un alt articol distinct, respectiv art. 33 alin. (1) din Legea 303/2004, menținută pentru perpetuitate prin art. 63 alin. (1) din Legea 303/2022, ci trebuia cuprinsă în art. 100 alin. (1) lit. e) teaza a II-a, care nu există, din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, iar în noua lege, pentru cazuri noi, altele decât acelea din 2011, în art. 273 alin. (1) lit. f) teza a II-a, care nu există, din Legea nr. 303/2022, ci s-a creat artificiul nelegal de ultractivitatea Legii 303/2004 prin Legea nr. 303/2022, deși Legea 303/2004, republicată, a fost abrogată în întregime prin art. 294 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Pentru aceleași considerente, a invocat și neconstituționalitatea art. 33 alin. (1) din Legea 303/2004, sintagma: motive neimputabile.

La data de 16.10.2023, reclamantul a formulat completare la cererea privind invocarea excepției de neconstituționalitate a art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor privind sintagma; "(...) foștii judecători și procurori, care și-au încetat activitatea din motive neimputabile expresia "motive neimputabile" este generică și încalcă art. 1 alin. (3) din Constituția României 2003, revizuită: "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea, reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate".

A invocat, de asemenea, excepția de neconstituționalitate a art. 215 din Legea 303/2023 în sensul că radierea sancțiunilor disciplinare șterge efectele sancțiunii disciplinare și a excluderii din magistratură, iar, dacă ulterior excluderii din magistratură, fostul magistrat este reîncadrat în funcție ca judecător sau procuror, deci ca o consecință a neconstituționalității art. 63 alin. (1) din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Prin încheierea de ședință din data de 15.11.2023 Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal a amânat pronunțarea la data de 21 noiembrie 2023

Prin sentința civilă nr. 700 din 21 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei de interes.

S-a respins, ca lipsită de interes, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

S-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, astfel cum a fost completată, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 63 alin. (1), art. 77 alin. (2) coroborat cu art. 5 alin. (1) lit. c) teza a II-a, art. 215, art. 273 alin. (3) teza a II-a coroborat cu art. 273 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

S-a respins cererea de suspendare a judecății.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 și împotriva încheierii de ședință din 15 noiembrie 2023 prin care s-a amânat pronunțarea în cauză, a formulat recurs recurentul – reclamant A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A invocat recurentul –reclamant aspecte referitoare la competența magistratului care a pronunțat soluția în fond, care a scris în motivarea sentinței că nu sunt îndeplinite condițiile art. 33 din C. proc. civ. cu privirea la interesul viitor, nimic mai fals, în condițiile în care foștii magistrați nu pot fi primiți la examenul de admitere în funcția de judecător din cauza sintagmei din lege, despre care judecătorul fondului a menționat că excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu fondul.

A invocat paguba iminentă rezultată din neîndeplinirea interesului său ca individ care are dreptul de a-și alege profesia, conform art. 16 alin. (3) din Constituție, și care nu poate fi reparată cât timp sintagma motive imputabile nu este nici penală, nici disciplinară, ci o creație a legislativului.

Intimatul – pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepție, constatarea nulității recursului pentru neîncadrarea acestuia în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

S-a arătat că, doar indicarea formală a unui caz de casare, nu reprezintă o motivare în sensul cerut de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

În ceea ce privește fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, instanța de fond apreciind în mod corect că acțiunea promovată este lipsită de interes, atât timp cât Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 120/2021 nu era în vigoare, iar recurentul-reclamant nu a făcut dovada vătămării unui drept prin respingerea vreunei cereri de participare la un concurs de admitere în magistratură.

În temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., examinând cu prioritate excepția nulității recursului invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.

Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textele invocate - art. 33 din C. proc. civ. și art. 488 alin. (1) C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 din C. proc. civ.. Per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că recurentul – reclamant a arătat că prin soluția pronunțată de judecătorul fondului asupra excepției lipsei de interes îi este încălcat dreptul de a-și alege profesia, reglementat prin art. 16 alin. (3) din Constituția României.

Prima instanță a constatat că Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 120/16 iulie 2021 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură nu mai este în vigoare, fiind înlocuită cu noul Regulament aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 115/28 iunie 2023, astfel încât reclamantul nu mai justifică un interes actual în promovarea acțiunii.

Totodată, curtea de apel a reținut și o lipsă de interes în promovarea acțiunii și cu privire la cererea reclamantului de obligare a pârâtului la revocarea parțială a Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 115/28 iunie 2023, pentru aprobarea noului Regulament privind concursul de admitere în magistratură, cât timp nu a făcut dovada că i-ar fi fost respinsă vreo cerere de participare la un concurs de admitere în magistratură în considerarea acestor dispoziții criticate.

Având în vedere soluția pronunțată asupra capetelor de cerere principale, curtea de apel a constatat că și cererile accesorii privind anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 109 din data de 15 iunie 2023 (de respingere a plângerii prealabile) și obligarea pârâtei la plata daunelor morale și la emiterea unui nou Regulament privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură și de constatare a faptului că poate participa la examenul privind admiterea în magistratură, sunt lipsite de interes.

Se constată astfel, că acesta este raționamentul logico-juridic esențial al judecătorului fondului care a stat la baza pronunțării soluției criticate de reclamant, acesta trebuind să fie combătut prin calea de atac declarată, cu privire la care însă reclamantul nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate, nearătând argumente care să susțină opinia sa cu privire modul în care au fost interpretate sau aplicate greșit prevederile legale incidente în cauză, respectiv ale art. 33 din C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte constată că aspectele reținute de instanța de fond în justificarea soluției de respingere a acțiunii pentru lipsa interesului nu au fost contestate pe calea recursului, Înalta Curte neputând realiza o verificare a legalității decât prin prisma argumentelor invocate de parte, recursul nefiind o cale de atac devolutivă.

Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa.

În consecință, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii de ședință din 15 noiembrie 2023 și a sentinței nr. 700 din 21 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.