ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5658/2023

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21.04.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, având ca obiect anulare act administrativ, a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 31 și 34 din 17.03.2022, până la soluționarea definitivă a fondului.

Totodată, reclamanta a solicitat anularea Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 31 și 34 din 17.03.2022, constatarea îndeplinirii condiției privind buna reputație și validarea Concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii - Sesiunea iulie 2021- aprilie 2022 în sensul înscrierii la cursurile Institutului Național al Magistraturii, în calitate de auditor de justiție - promoția 2022-2024.

A constatat că excepția puterii de lucru judecat reprezintă o prezumție/mijloc de probă, fiind calificată în consecință.

A admis excepția inadmisibilității capătului de cerere modificată privind anularea art. 1 din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 211/16.12.2021 și respinge în consecință acest capăt de cerere modificată, ca fiind inadmisibil.

A admis excepția lipsei de interes în privința capătului de cerere modificată referitor la suspendarea Hotărârilor Plenului C.S.M. nr. 31 și 34 din 17.03.2022 și respinge în consecință acest capăt de cerere modificată, ca fiind lipsit de interes în raport de criticile formulate.

A admis cererea de sesizare a CCR

A dispus sesizarea CCR cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (3) lit. c), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1), (2), (3), (4) și 5 din Legea nr. 192/2021.

A admis în parte acțiunea modificată, a anulat în parte alin. (9) al art. 32 din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 119/2021, doar în măsura în care prin sintagma "a fost sancționată ... disciplinar în ultimii 3 ani anterior datei susținerii primei probe din cadrul primei etape a concursului pentru fapte în raport cu care numirea acesteia în funcția de judecător sau procuror nu ar fi conformă cu onoarea și probitatea specifice acestor funcții sau ar aduce atingere prestigiului justiției" s-ar înțelege că se au în vedere și sancțiunile disciplinare radiate ori faptele sancționate disciplinar pentru care a intervenit radierea.

A respins în rest, acțiunea modificată ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1332 din data de 25 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanta A. și pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Recurenta-reclamanta a criticat soluția primei instanțe sub următoarele aspecte:

În ceea ce privește respingerea capătului de cerere privind constatarea nelegalității Hotărârii Plenului CSM nr. 211/16.12.2021, capăt de cerere analizat de prima instanță inclusiv pe fondul cererii și în ceea ce privește respingerea acțiunii reclamantei de anulare a actelor administrative reprezentate de Hotărârile Plenului CSM nr. 31 și 34 din 17.03.2022 în ceea ce o privește pe reclamantă, cu consecințele constatării că reclamanta îndeplinește condiția bunei reputații, prevăzută de art. 2 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 192/2021 și ale validării concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii din perioada iulie 2021- aprilie 2022 și în ceea ce o privește pe reclamantă.

Cu privire la modul de soluționare a capătului de cerere privind nelegalitatea Hotărârii Plenului CSM nr. 211/16.12.2021. apreciază că este aplicabil motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctele 5. 6 și 8 din C. proc. civ..

Prima instanță, în adoptarea soluției criticate prin recurs, a reținut în principal faptul că problematica ridicată de acest capăt de cerere privește definirea raporturilor constituționale dintre autoritățile publice, astfel încât conduita Plenului CSM nu poate fi analizată decât în condițiile art. 146 lit. e) din Constituție, motiv pentru care s-a apreciat că cererea este inadmisibilă.

S-a reținut în subsidiar, pe fondul celor puse în discuție în cuprinsul acestui petit, faptul că sunt neîntemeiate criticile formulate de reclamantă, întrucât situația în care nu este posibilă alegerea președintelui CSM din cauza neîntrunirii majorității pentru desemnarea unui candidat nu echivalează, nu poate fi asimilată situației în care președintele lipsește și nu poate fi suplinită de instituția vacanței funcției, întrucât în cazul incidenței acestei din urmă instituții, art. 24 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 stabilește aplicarea procedurii prevăzute la alin. (2), al cărei scop este tocmai alegerea președintelui CSM.

S-a mai reținut că nu este acceptabilă blocarea activității CSM, fapt ce justifică în mod rezonabil aplicarea procedurii instituției interimatului aleasă de plenul CSM.

Referitor la aprecierea criticilor ca având natura unui conflict constituțional rezervat exclusiv competenței Curții Constituționale, potrivit art. 146 lit. e) din Constituție, prima instanță a aplicat greșit dispozițiile de drept material, mai exact art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, dar și dispozițiile art. 146 lit. e) din Constituție.

În primul rând, reclamanta este o persoană vătămată prin adoptarea unui act administrativ dat în organizarea legii, cu caracter normativ, iar singurul mijloc de a se apăra împotriva unui asemenea act îl constituie dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ.

În al doilea rând, prima instanță ar fi trebuit să observe faptul că această hotărâre a Plenului CSM a fost emisă în temeiul atribuțiilor prevăzute de normele reglementate de art. 23 alin. (1), (24), (27), (29) alin. (4) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 211/16.12.2021 nu privește conținutul ori întinderea atribuțiilor acestuia decurgând din Constituție, ci este un act administrativ adoptat în baza Legii nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Or, modul în care Consiliul Superior al Magistraturii a respectat legea în adoptarea hotărârii în discuție și în ce mod acest fapt o vatămă pe reclamantă, poate face exclusiv obiectul analizei instanțelor judecătorești.

Cu privire la acest aspect, Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 108/05.03.2014 faptul că "(..) neîndeplinirea unor obligații de sorginte legală nu generează automat un conflict juridic de natură constituțională, întrucât eventuala ignorare a unei astfel de competențe (...)nu reprezintă eo ipso o problemă de constituționalitate, ci una de legalitate, pentru că raportul acestora poate fi cenzurat în fața instanțelor de judecată.".

Prin urmare, chiar Curtea Constituțională, prin decizia mai sus menționată, și-a delimitat strict competența constituțională, statuând că "(...) nu poate da dezlegare unor probleme litigioase care intră în competența altor autorități și instituții publice, motiv pentru care modul de interpretare și aplicare al dispozițiilor legale incidente intră în sfera de înfăptuire a actului de justiție cu condiția ca instanțele judecătorești să fie sesizate prin acțiuni specifice".

Tot Curtea Constituțională a mai arătat, în aceeași decizie, că intervenția sa devine legitimă doar atunci când "autoritățile și instituțiile publice menționate în Titlul III din Constituție ignoră sau își asumă competențe constituționale de natură a crea blocaje ce nu pot fi înlăturate în alt mod. Aceasta este esența unui conflict juridic de natură constituțională.".

Curtea Constituțională a statuat, de asemenea, prin Decizia nr. 366/25.06.2014, că actele administrative cu caracter normativ sau individual sunt "controlate, sub aspectul legalității lato sensu, de instanțele de contencios administrativ".

Cât timp reclamanta nu este nici autoritate, nici instituție publică, pentru a se putea reține competența exclusivă a Curții Constituționale, ci este persoană vătămată în sensul art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, cât timp efectele acestei hotărâri s-au repercutat negativ asupra ei prin modalitatea reclamată de intervievare în procedura unui concurs, cu consecința adoptării Hotărârilor nr. 31 și 34, criticate prin acțiune, legalitatea Hotărârii Plenului CSM nr. 211 din 16.12.2021 nu putea avea finele respingerii ca inadmisibilă a cererii.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., hotărârea primei instanțe cuprinde motive contradictorii și motive străine de natura cauzei.

Astfel, străin de natura cauzei, acțiune în contencios administrativ având ca obiect anularea, la cererea unei persoane vătămate, a actului vătămător Hotărârea nr. 211/16.12.2021, prima instanță a reținut competența exclusivă a Curții Constituționale de a tranșa un raport constituțional dintre autorități publice, deși reclamanta nu este nici autoritate nici instituție publică.

Chiar mergând pe raționamentul adoptat de prima instanță, soluția nu putea fi respingerea ca inadmisibilă a cererii, întrucât regulile de procedură reglementate de art. 131 și, respectiv, art. 132 din C. proc. civ., nu îi permiteau acest lucru.

Încălcarea acestor reguli de procedură de ordine publică, prevăzute sub sancțiunea nulității, atrage motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ..

În cauză, în condițiile art. 131 din C. proc. civ., instanța Curtea de Apel București s-a declarat competentă în soluționarea acțiunii pendinte, așa cum a fost modificată și completată.

Împrejurarea relevată prin întâmpinare de către pârâtul- Consiliul Superior al Magistraturii și preluată de prima instanță fără nici o analiză, deși intitulată inadmisibilitate, viza în concret competența Curții de Apel București de a analiza acest capăt de cerere.

În mod paradoxal, prima instanță s-a declarat competentă în soluționarea acțiunii, dar, ulterior, cu ocazia judecății pe fond, a constatat că cererea relativ la legalitatea Hotărârii Plenului CSM nr. 211/16.12.2021 excedează competenței sale, reținând expres faptul că această cerere poate fi analizată exclusiv în condițiile art. 146 lit. e) din Constituție, adică de către Curtea Constituțională și faptul că instanței nu îi este permis să realizeze controlul de constituționalitate.

Regula de procedură instituită prin art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., impune ca atunci când instanța se declară necompetentă cauza să fie trimisă instanței sau organului cu activitate jurisdicțională competent, în speța dată, Curții Constituționale, dacă se determina că raportul juridic supus controlului era unul pur constituțional.

Abia potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (4) din C. proc. civ., dacă cererea reclamantei ar fi fost de competența unui organ fără activitate jurisdicțională sau a unei instanțe străine, cererea putea fi respinsă ca fiind inadmisibilă.

Contrar motivelor reținute de prima instanță, în fapt alegațiile complete ale pârâtului, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin adoptarea Hotărârii nr. 211/16.12.2021 și-a exercitat atribuții de rang legal prevăzute în Legea infraconstituțională nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Prin această hotărâre, Plenul Consiliului nu arogă puteri, atribuții sau competențe, care, potrivit Constituției, aparțin altor autorități publice.

Cererea cu care reclamanta a investit instanța de judecată viza interpretarea și aplicarea unor norme de drept material, mai exact dispozițiile art. 23 alin. (1), (24), (27), (29) alin. (4) din Legea nr. 317/2004, care au constituit temei în adoptarea acestei hotărâri și nu conținutul ori întinderea atribuțiilor Consiliului Superior al Magistraturii decurgând din Constituție, astfel că în mod greșit prima instanță a reținut că excedează competenței sale soluționarea cu consecința respingerii ca inadmisibilă a acestei cereri.

Apreciază că se află în prezența unui act administrativ, supus contenciosului administrativ.

În mod contradictoriu, chiar prima instanță, neavând convingerea deplină a propriului raționament, a analizat cererea reclamantei și pe fond, apreciind neîntemeiate criticile reclamantei cu privire la legalitatea actului administrativ Hotărârea Plenului Consiliului nr. 211/16.12.2021 (a se vedea paragraful 1, fila x a Sentinței "în subsidiar...").

Considerentele primei instanțe, relativ la legalitatea acestei Hotărâri a Plenului constituie, în opinia reclamantei, o aplicare greșită a normelor de drept material aplicabile în cauză dar și o încălcare a unor norme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, mai exact art. 6 și 8 din C. proc. civ., cât timp prima instanță a ascultat doar argumentele invocate de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 " Consiliul Superior al Magistraturii este condus de președinte, ajutat de un vicepreședinte, aleși de plen, în prezența a cel puțin 15 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, cu votul majorității membrilor prezenți dintre judecătorii și procurorii prevăzuți la art. 3 lit. a) care fac parte din secții diferite, pentru un mandat de un an. Mandatul președintelui nu poate fi reînnoit".

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, "[6) în caz de vacanță a funcției de președinte sau de vicepreședinte se aplică procedura prevăzută la alin. (2)".

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, în lipsa Președintelui atribuțiile acestuia sunt exercitate de către vicepreședinte, or, conform art. 2 al Hotărârii nr. 211/16.12.2021, Consiliul avea ales un vicepreședinte.

Nu se poate reține inexistența unor dispoziții legale aplicabile situației create în Consiliu prin nealegerea unui președinte în ședința din 16.12.2021, legea reglementând modul de administrare a unei asemenea situații, respectiv aplicarea procedurii de la art. 24 alin. (2) până la alegerea unui președinte, iar în acest interval exercitarea atribuțiilor, ce reveneau Președintelui, de către vicepreședintele legal ales.

Analogia reținută de prima instanță în justificarea caracterului legal, relativ la art. 1 al Hotărârii nr. 211/16.12.2021, nu poate fi reținută, cât timp nu ne aflăm în prezența unei lacune a legii.

Legea nr. 317/2004 reglementează o singură situație de interimat, la art. 57 alin. (2) și alin. (3), și vizează strict ipoteza încetării calității de membru în Consiliul Superior înainte de expirarea mandatului, ipoteză neaplicabilă în speță.

Mai mult, mergând pe raționamentul însușit de prima instanță din susținerile pârâtului, s-ar ajunge într-o situație de paradox juridic, în ipoteza în care la momentul începerii unui nou mandat colectiv al Consiliului Superior al Magistraturii nu ar fi ales un președinte în primul an de mandat, instituția Președintelui ad interim nu ar putea fi aplicată, neexistând un fost președinte care să asigure acest interimat.

Concluzia evidentă este că, în ipoteza în care s-ar admite instituția Președintelui ad interim, pe principiul actus interpretandus, această instituție juridică ar trebui să fie aplicabilă în toate posibilele ipoteze ce ar cădea sub imperiul acesteia și nu selectiv.

Sintagma "în lipsa președintelui CSM" trebuie interpretată în sens larg, întrucât legiuitorul nu a înțeles să-i limiteze în mod expres câmpul de aplicare.

Norma înscrisă în art. 24 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 constituie, interpretând teleologic norma art. 24, o normă cu caracter general față de cea de la alin. (6), care este subsecventă și are un câmp restrâns de aplicare, ceea ce înseamnă că are aplicabilitate ori de câte ori se constată o lipsă temporară din funcție a președintelui CSM.

Raportat strict la normele de drept material, conținute de Legea nr. 317/2004, acestea erau suficient de clare și puteau fi aplicabile situației create prin nealegerea unui președinte, cu respectarea strictă a dispozițiilor art. 133 alin. (3) din Constituția României, fără a se recurge la această metodă interpretativă a legii, respectiv analogia dreptului.

Mai mult, în cauză, recurenta-reclamantă a dovedit și faptul că același Plen al Consiliului Superior al Magistraturii a luat hotărârea ca, dată fiind nelegalitatea acestei alegeri a unui președinte ad interim, dat fiind riscul anulării actelor adoptate de Consiliu și semnate de un Președinte ad interim, Hotărârile acestuia să fie contrasemnate de Vicepreședintele ales prin aceeași Hotărâre nr. 211/16.12.2021.

Relativ la actele administrative contestate în cadrul acțiunii de fond, Hotărârile de Plen nr. 31 și 34/17.03.2022, acestea nu sunt contrasemnate de Vice președintele Consiliului, astfel că nelegalitatea art. 1 din Hotărârea nr. 211/16.12.2021 se repercutează în mod esențial și asupra acestor hotărâri.

Prin urmare, față de criticile alegate, solicită să se constatate nelegală sentința în ceea ce privește soluționarea acestui petit, să se dispună casarea și, în rejudecare, să fie admisă cererea și să se dispună anularea art. 1 al Hotărârii nr. 211/16.12.2021, în ceea ce privește alegerea unui Președinte ad interim.

Cu privire la respingerea, ca fiind neîntemeiată, a acțiunii reclamantei în ceea ce privește cererea de anulare a actelor administrative reprezentate de Hotărârile Plenului CSM nr. 31 și 34 din 17.03.2022, cu consecințele indicate în acțiune, arată că sentința este nelegală si se impune a fi casată - art. 488 alin. (1) punctele 4 si 8 din C. proc. civ..

Prima instanță a apreciat că dispozițiile art. 32 alin. (9) din Hotărârea Plenului CSM nr. 119/2021, care au stat la baza organizării concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii, concurs la care a participat reclamanta, se impun a fi anulate în măsura în care prin sintagma "a fost sancționată...disciplinar în ultimii 3 ani anterior datei susținerii primei probe din cadrul primei etape a concursului pentru fapte în raport cu care numirea acesteia în funcția de judecător sau procuror nu ar fi conformă cu onoarea și probitatea specifice acestor funcții sau ar aduce atingere prestigiului justiției" s-ar înțelege că se au în vedere și sancțiunile disciplinare radiate ori faptele sancționate disciplinar pentru care a intervenit radierea.

Conform argumentelor primei instanțe, este nelegală interpretarea dată acestor dispoziții de către Pârâtul Consiliul, în sensul că și în cazul faptelor pentru care a intervenit radierea ar fi permisă analizarea acestora din perspectiva îndeplinirii condiției bunei reputații.

Raportat strict la situația reclamantei, candidată la acest concurs, prima instanță a reținut că aceasta nu s-ar fi aflat în situația în care faptele, pentru care a fost sancționată disciplinar prin Decizia nr. 242/24.03.2020, nu ar mai fi putut fi analizate, ca urmare a radierii sancțiunii, apreciind că această radiere nu a intervenit.

Așa cum rezultă din argumentele expuse la filele x și următoarele, prima instanță s-a concentrat pe analizarea condițiilor în care radierea putea interveni de drept, stabilind că sentința civilă nr. 7327/29.10.202 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr. x/2021, prin care s-a constatat radiată de drept această sancțiune aplicată reclamantei, nu era nici definitivă și nici executorie la momentul prevăzut de Regulamentul de concurs, respectiv înainte de prima probă, din cadrul primei etape a concursului.

Prima instanță a apreciat ca fiind neîntemeiate criticile reclamantei în ceea ce privește derularea probei de verificare a bunei reputații, apreciind că Consiliul Superior al Magistraturii a derulat procedura de verificare a bunei reputații legal, fără încălcarea dreptului reclamantei la protecția datelor cu caracter personal.

Consiliul avea obligația analizării nu doar formal a documentelor solicitate în dovedirea bunei reputații, ci avea obligația verificării lor și în substanță, în ipoteza în care avea indicii privind alterarea acestor date (paragraful 2, fila 99].

În primul rând, prima instanță, prin această ultimă alegație, depășește atribuțiile puterii judecătorești, creând o lex tertia - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 4 din C. proc. civ..

Astfel, potrivit art. 32 alin. (2) din Hotărârea Plenului nr. 119/2021, "Verificările privind îndeplinirea condiției bunei reputații se fac de comisia de organizare a concursului, cu respectarea legislației în vigoare referitoare la protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și la libera circulație a acestor date".

Potrivit alin. (3) al art. 32 "în vederea verificării îndeplinirii condiției bunei reputații, candidații au obligația de a depune la Consiliul Superior al Magistraturii, în termen de 5 zile de la data publicării rezultatelor definitive ale concursului, următoarele documente în format letric:

- curriculum vitae care să cuprindă datele de identificare, datele de stare civilă, datele cu privire la studiile absolvite și locurile de muncă anterioare;

- adeverințele eliberate de angajatorii de Ia locurile de muncă avute în ultimii 3 ani anterior datei susținerii primei probe din cadrul primei etape a concursului care să cuprindă mențiuni privind existența ori inexistența unor eventuale sancțiuni disciplinare, aplicate în această perioadă, pentru care nu a intervenit radierea;

- adeverințele eliberate de unitățile de învățământ superior care să cuprindă mențiuni privind existența ori inexistența unor eventuale sancțiuni disciplinare aplicate în ultimii 3 ani anterior datei susținerii primei probe din cadrul primei etape a concursului, pentru care nu a intervenit radierea;

- adeverințe eliberate de primării și/sau, după caz, de administrațiile financiare de la domiciliile avute în ultimii 3 ani anterior datei susținerii primei probe din cadrul primei etape a concursului, din care să rezulte, dacă este cazul, natura și tipul contravențiilor comise și sancțiunile contravenționale aplicate în această perioadă;

- orice alte înscrisuri pe care le consideră relevante pentru verificarea îndeplinirii condiției bunei reputații," iar potrivit alin. (5):

"Comisia de organizare a concursului verifică documentele prevăzute la alin. (3) și în cazul persoanelor care au mai îndeplinit anterior funcția de judecător sau procuror, vor constitui obiect al verificării privind buna reputație și datele cuprinse în dosarul profesional al acestora. în condițiile alin. (8)".

Din modalitatea de redactare a dispozițiilor art. 32 alin. (5), rezultă că sunt supuse verificării documentele prezentate, adică o verificare documentară, iar în ipoteza existenței unor sancțiuni pentru care nu a intervenit radierea, o verificare a modului în care faptele, sancțiunile aplicate și neradiate au fost apte să afecteze buna reputație.

Așadar, doar în cazul persoanelor, care au mai îndeplinit anterior funcția de judecător sau procuror, constituie obiect al verificării privind buna reputație și datele cuprinse în dosarul profesional.

Reclamanta nu a deținut anterior funcția de judecător sau procuror, astfel că verificarea condiției bunei reputații era subsumată limitelor impuse de art. 32 alin. (5) prima teză, sens în care se puteau verifica documentele prevăzute la alin. (3), inclusiv a adeverinței eliberată de angajator, adeverință care atesta faptul RADIERII DE DREPT a SANCȚIUNII - Adeverința nr. x din 08.03.2022.

Nu există nici o normă în cuprinsul legii nr. 192/2021 sau a Hotărârii Plenului nr. 119/2021, în baza cărora a fost organizat concursul, care să permită pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, fie prin intermediul Comisiei de Organizare a Concursului, fie prin intermediul Plenului, să cenzureze actele emise de angajator în substanța lor, cum reține prima instanță sub aspectul "existenței unor indicii privind alterarea acestora", cu consecința înlăturării situațiilor atestate prin actele depuse la dosar de către candidați.

Nu se arată în sentință în ce mod conținutul actelor emise de angajator a fost alterat, astfel încât să fie necesară și justificată o asemenea intervenție.

Doar o alterare în sensul modificării scrisului sau a semnăturii ar fi fost aptă să nască suspiciuni asupra veridicității acestei adeverințe și ar fi justificat verificarea de scripte.

Neexistând o normă de procedură în acest sens, cum Consiliul nu era o instanță de judecată, care să poată proceda la această verificare, soluția legală ar fi fost, în ipoteza existenței unor alterări ale scrisului sau semnăturii, sesizarea organelor de cercetare penală.

Dar, așa cum rezultă din cuprinsul argumentelor avute în vedere de prima instanță, "existenței unor indicii privind alterarea acestora" privea conținutul concret al actului, respectiv mențiunea radierii de drept a sancțiunii disciplinare, fapt care atrăgea legal, neanalizarea faptelor.

Adeverința nr. x din 08.03.2022 a fost emisă de Tribunalul București, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (5) din Codul Muncii, iar acest act nu a fost contestat nici în procedura administrativă, derulată în fața Consiliului și nici în fața instanței de contencios administrativ.

Rezultă, astfel, că prima instanță a încălcat normele de procedură, prevăzute sub sancțiunea nulității și ne referim aici la dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., cât timp a depășit limitele investirii sale stabilind, contrar celor atestate prin acest act emis de angajator, o altă situație decât cea atestată de către angajator.

Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel."

Nu este indicat în cauză nici un temei legal, care ar fi permis instanței să depășească limitele investirii sale, astfel că această încălcare se impune a fi apreciată prin prisma normei de procedură reglementată de art. 6 din același Cod, dreptul la un proces echitabil.

Adresa emisă de angajator, în speță Tribunalul București - Adeverința nr. x din 08.03.2022, atesta faptul că reclamanta a avut calificativul foarte bine în intervalul anilor 2015-2018, iar la evaluarea performanțelor profesionale aferente perioadei 01.01.2019- 31.12.2019 reclamanta a primit calificativul "bine"; că a primit sancțiunea disciplinară a avertismentului în baza Deciziei nr. 242/24.03.2020, sancțiune radiată de drept ulterior, potrivit dispozițiilor sentinței civile nr. 7327/29.10.2021 a Tribunalului București în dosarul nr. x/2021.

Adăugând la lege, stabilind și recunoscând pârâtului atribuția de a cenzura adeverința emisă de angajator, de a înlătura efectele radierii deja constatate de angajator, prima instanță a depășit puterile recunoscute autorității judecătorești, fapt ce afectează în mod absolut legalitatea sentinței criticate în ceea ce privește acest petit.

Făcând aprecieri asupra efectelor sentinței civile nr. 7327/29.10.2021 a Tribunalului București, în baza căreia sancțiunea a fost radiată de drept de către angajator începând cu data de 24.03.2021, conform Deciziei nr. 244 din 09.03.2022, act depus în procedura de evaluare, act de asemenea necontestat în cauză, prima instanță a încălcat norme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, cât timp a depășit limitele investirii sale.

Mai mult, Curtea de Apel București a ignorat faptul că această sentință se bucura de autoritate de lucru judecat provizoriu.

Nefiind opozabilă pârâtului, această Hotărâre se impunea a fi avută în vedere ca mijloc de probă.

Această prezumție, acest mijloc de probă, nu a fost combătut pentru a se putea înlătura efectul pozitiv provizoriu al acestui lucru judecat.

Legalitatea sentinței civile nr. 7327/29.10.2021, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2021, a fost cercetată în cadrul contenciosului muncii, de instanța specializată în litigii de muncă, iar prin decizia civilă nr. 2319 din 23.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în cadrul aceluiași dosar nr. x/2021, s-a stabilit atât legalitatea sentinței, cât și caracterul executoriu al acestei sentințe, precum și aplicabilitatea dispozițiilor art. 248 alin. (3) din Codul muncii, relativ la radierea sancțiunilor disciplinare - Anexată.

Aceste încălcări atrag, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1), punctele 4 și 5 din C. proc. civ., casarea sentinței și rejudecarea cauzei pe fond.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., apreciază că se impune a se avea în vedere faptul că prima instanță avea obligația de a analiza legalitatea și temeinicia actelor administrative contestate, analiză în cursul căreia avea obligația de a aplica corect normele de drept material aplicabile în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 32 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, coroborate cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 192/2021, acte care au stat la baza organizării și derulării concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii, procedura de evaluare a bunei reputații este o procedură obiectivă care, temporal, se declanșează după afișarea rezultatelor definitive ale concursului și doar în cazul candidaților admiși după cele două etape ale concursului.

În mod esențial, această procedură de verificare s-a prevăzut că se desfășoară "cu respectarea legislației în vigoare referitoare Ia protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date".

Pe baza înscrisurilor care au stat la baza adoptării Hotărârilor de Plen contestate de reclamantă, înscrisuri depuse în condițiile art. 13 din Legea nr. 554/2004, prima instanță avea obligația de a verifica dacă această procedură s-a derulat legal.

Reclamanta a arătat că înscrisurile depuse la dosar de către pârât atestă faptul că, în cazul ei, verificarea condiției bunei reputații nu a constituit o procedură obiectivă, cât timp prin adresa nr. x/2021, emisă de CSM prin Direcția Resurse Umane, cu mult înainte de declanșarea procedurii de verificare a bunei reputații, în cazul reclamantei s-a solicitat de la Curtea de Apel București Decizia de sancționare disciplinar nr. 242/24.03.2020 și toate înscrisurile, care au stat la baza emiterii acesteia, inclusiv hotărârile instanțelor judecătorești, care s-au pronunțat în cauză, precum și copia referatelor de evaluare a activității din ultimii 3 ani- Anexată.

Cât timp procesul-verbal cu rezultatele definitive ale candidaților la concurs, după primele 2 etape, a fost publicat la 6 martie 2022, moment care marca și declanșarea procedurii de verificare a condiției bunei reputații pentru candidații declarați admiși, solicităm să observați că norma de drept material de la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 192/2021 și respectiv art. 32 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 119/2021 a fost aplicată greșit de către prima instanță, cât timp a apreciat că verificările declanșate de pârâtul Consiliu au fost legale și justificate.

În aplicarea corectă a acestor dispoziții, prima instanță trebuia să rețină un prim element de nelegalitate relativ la actul administrativ Hotărârea nr. 31/17.03.2022, respectiv faptul că, declanșând procedura de verificare mult înainte de termenul la care aceasta putea fi demarată în mod legal, reclamanta a fost supusă unei proceduri pur subiective, procedură care a avut la bază un exces de putere comis de pârâtul Consiliul (art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004].

În aplicarea corectă a dispozițiilor art. 32 alin. (5) și (6) din Hotărârea Plenului nr. 119/2021, prima instanță ar fi trebuit să determine dacă comisia de organizare a concursului a procedat la verificarea documentelor prevăzute la alin. (3) (CV, adeverința eliberată de angajator etc], după cum trebuia să determine dacă, în cazul reclamantei, cât timp nu a deținut anterior funcția de judecător sau procuror, se putea proceda la verificarea dosarului profesional, respectiv dacă, în substanța ei, Adresa nr. x/2021, emisă de CSM, prin Direcția Resurse Umane și Organizare, avea suport legal sau constituia de asemenea expresia unui exces de putere.

Prima instanță a încălcat aceste norme de drept material și în plus, așa cum arătam mai sus, a adăugat la lege, cât timp a reținut legitimitatea verificărilor în substanța datelor conținute de documentele prevăzute la art. 32 alin. (3) din Hotărârea nr. 119/2021, în ipoteza în care există indicii privind alterarea acestor date.

Tot o încălcare a acestor norme o constituie și faptul că Raportul, referitor la verificarea condiției bunei reputații, având numărul 929/14598, nu a fost analizat de către prima instanță, ci s-a recurs doar la preluarea argumentelor din întâmpinarea Consiliului.

Astfel, așa cum rezultă de la pagina 4 a Raportului, mai exact de la paragraful 3, dintre candidații declarați admiși s-a constatat că 38 de candidați au fost sancționați.

În cazul a 37 de candidați s-a reținut aplicarea uneia sau mai multor sancțiuni contravenționale la regimul circulației pe drumurile publice sau pentru lipsă vignetă, dar s-a menționat, fără nici un fel de analiză transparentă a "substanței" datelor menționate în documentele care atestau sancționarea, faptul că "analizând gravitatea faptelor contravenționale reținute, în raport de împrejurările în care au fost săvârșite, sancțiunea aplicată și conduita candidaților după săvârșirea faptei (respectiv plata amenzilor contravenționale), Comisia de Organizare apreciază că faptele pentru care au fost sancționați cei 37 de candidați nu sunt de natură a aduce atingere prestigiului justiției, fiind în același timp conforme cu onoarea și probitatea specifice funcției de judecător sau procuror."

Adică încălcarea legii, constatată definitiv, este conformă cu onoarea și probitatea specifică funcției de judecător sau procuror.

Aplicarea corectă și nediscriminatorie a dispozițiilor art. 18 alin. (8) lit. a) din Hotărârea nr. 119/2021, impunea aceleiași Comisii să procedeze la analiza faptelor pentru care acești 37 de candidați au fost sancționați contravențional, pe baza proceselor-verbale de sancționare, pe baza dosarelor având ca obiect contestare proces-verbal.

În concret, așa cum rezultă din Raport (pagina 4, paragraf 6] nu a existat nici o analiză în cazul acestor 37 de candidați, ci așa cum rezultă din paginile următoare ale Raportului această analiză s-a realizat doar în cazul reclamantei.

Conform aceluiași Raport, în cazul reclamantei A., conform mențiunilor de la pagina 4 final-pagina 8 din Raport, fără a se reține datele menționate în Adeverința nr. x/08.03.2021, eliberată de Tribunalul București relativ la radierea sancțiunii disciplinare, Comisia de Organizare a Concursului a procedat la analizarea Dosarului profesional al reclamantei în ceea ce privește sancționarea sa disciplinară cu sancțiunea avertisment.

Rezultă astfel că reclamanta a fost supusă unui tratament diferit față de ceilalți candidați declarați admiși si fată de care s-a reținut existenta uneia sau mai multor sancțiuni.

Cu ocazia analizării acestui Raport în ședința de Plen din 17.03.2022, prima instanță, aplicând greșit dispozițiile art. 32 alin. (2) din Hotărârea nr. 119/2021, respectiv ale art. 18 alin. (2) din Legea nr. 192/2021, potrivit cărora "Verificările privind îndeplinirea condiției bunei reputații se vor face de comisia de organizare a concursului, cu respectarea legislației în vigoare referitoare la protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date", a apreciat că faptul că Ședința de plen a fost transmisă live, iar înregistrarea a fost accesibilă presei pe site-ul www.x.ro. nu a încălcat obligația Consiliului referitoare la protecția datelor cu caracter personal.

S-a apreciat că Plenul CSM a acționat în îndeplinirea atribuțiilor sale legale, așa cum erau acestea reglementate de art. 22 alin. (5) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului- Hotărârea nr. 1073/2018 și, respectiv, art. 18 alin. (6) din Legea nr. 192/2021 și că regula generală a publicității ședințelor prevalează.

Și sub acest aspect, prima instanță a aplicat greșit normele de drept material.

În primul rând, dispozițiile art. 32 alin. (2) din Hotărârea nr. 119/2021, respectiv ale art. 18 alin. (2) din Legea nr. 192/2021, stabileau în mod expres faptul că verificarea condiției bunei reputații nu se poate face decât cu respectarea legislației privitor la protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

Or, prelucrarea datelor din dosarul personal impunea acordarea unei atenții deosebite protecției reclamantei cu privire la datele conținute în dosarul personal, a datelor relevate prin Decizia de sancționare nr. 242/2020, cu atât mai mult cu cât pe rolul instanței de judecată exista un dosar relativ la legalitatea și temeinicia acestei decizii de sancționare- dosarul x/2020

Protecția datelor din dosarul personal se impunea, având în vedere considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 187 din 17 martie 2021, relativ la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14, 18, 27, 43 și 67 din Legea privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii.., publicată în Monitorul Oficial nr. 478 din 07.05.2021.

Astfel, potrivit considerentelor Curții Constituționale, paragraf 63, "nici Legea nr. 303/2004și nici prezenta lege nu definesc buna reputație, astfel că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, sensul acestei sintagme trebuie căutat în Dicționarul explicativ al limbii române (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 439 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 2 noiembrie 2016, paragraful 17)". Reputația se definește ca o părere publică, favorabilă sau defavorabilă, despre cineva sau ceva: felul în care cineva este cunoscut sau apreciat, renume, faimă, celebritate.

În cauza de față, Curtea reține că această părere publică este stabilită de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii într-un cadru organizat/normat si atrage consecințe juridice.

Prin urmare, evaluarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nu reprezintă un tablou moral al candidatului pus la îndemâna societății, așadar, fără vreo consecință juridică, ci un act juridic oficial prin care se stabilește reputația necesară îndeplinirii funcției de judecător/procuror, act care trebuie să se bazeze pe criterii obiective, determinate, specifice, previzibile și cuantificabile."

Raportat la aceste considerente, tabloul moral creat reclamantei prin audierea sa în ședința de plen transmisă live și a cărei înregistrare a fost publicată pe site-ul www.x.ro. raportat la o sancțiune pentru care a intervenit radierea, raportat la fapte relativ la care exista o judecată pe rol, a încălcat dreptul reclamantei la protecția datelor cu caracter personal, după cum încalcă și dreptul acesteia la judecarea cauzei sale (dosar nr. x/2020, aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești) în mod echitabil și independent.

În mod greșit s-a apreciat că această prelucrare întrunea condiția impusă de art. 6 lit. c) din Regulamentul general privind protecția datelor cu caracter personal, în condițiile în care obligația specială, stabilită prin art. 32 alin. (2) din Hotărârea nr. 119/2021, respectiv ale art. 18 alin. (2) din Legea nr. 192/2021, stabilea clar faptul că "Verificările privind îndeplinirea condiției bunei reputații se vor face de comisia de organizare a concursului, cu respectarea legislației în vigoare referitoare la protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date".

În aplicarea dispozițiilor legale ale art. 6 lit. c) din Regulament, prima instanță a reținut existența unei obligații legale din partea Consiliului, respectiv exercitarea obligațiilor legale, potrivit normelor din propriul regulament de organizare și funcționare, nu prin raportare la obligațiile legale stabilite prin norma specială - art. 32 alin. (2) din Hotărârea nr. 119/2021 și, respectiv, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 192/2021.

Astfel, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 5 din Regulamentul General privind protecția datelor, dispoziții potrivit cărora datele personale nu pot fi prelucrate decât legal și echitabil, nu pot fi colectate decât în scopuri determinate, explicite și legitime, nefiind prelucrate ulterior într-un mod incompatibil cu aceste scopuri.

Publicitatea ședinței, publicitatea înregistrării ședinței și accesibilitatea acesteia oricărei persoane, în condițiile în care, relativ la sancțiunea aplicată reclamantei, exista o interdicție absolută de analizare, intervenirea radierii, iar relativ la faptele chestionate, analizate și divulgate public, există o judecată pe rol, analizarea corespondenței reclamantei etc, nu corespunde nici unui principiu reglementat prin art. 5 pentru protejarea persoanelor împotriva unei asemenea prelucrări nelegale a datelor personale.

S-a reținut că asigurarea protecției datelor s-a asigurat prin anonimizarea datelor din cuprinsul Hotărârii nr. 31/17.03.2022, fără să se observe că această anonimizare s-a făcut la solicitarea expresă a reclamantei, solicitare adresată pârâtului după adoptarea hotărârii.

Mai mult, analizarea datelor din dosarul personal, relativ la Decizia de sancționare, pe lângă faptul că s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 18 alin. (4), teza finală, din Legea nr. 192/2021, respectiv art. 32 alin. (3) lit. c) și alin. (8) lit. b)] din Hotărârea nr. 119/2021, angajatorul atestând și comunicând pârâtului în termenul stabilit pentru depunerea documentelor, relativ la verificarea acestei condiții, faptul că a Radiat sancțiunea, a constituit și expresia încălcării unei obligații legale absolute stabilită în sarcina oricărui judecător de a nu-și exprima părerea cu privire la cauze aflate pe rol- art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în vigoare la acea dată.

Interesul public de înfăptuire a justiției, relativ la cauza având ca obiect răspunderea disciplinară, dosar nr. x/2020, aflată pe rolul Curții de Apel Ploiești, obligația de rezervă, instituită prin art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, ar fi trebuit să împiedice Direcția Resurse Umane și Organizare din cadrul CSM să solicite relații de la instanța la care cauza se judecă, după cum ar fi împiedicat să se analizeze fapte și corespondența devoalată în dosarul personal relativ la această sancțiune și ar fi împiedicat Plenul CSM să interfereze cu judecata din acest dosar.

Or, din cuprinsul Hotărârii nr. 31/17.03.2022 transpare cu claritate faptul că în acest caz Consiliul Superior s-a transformat în instanță disciplinară, stabilind vinovăția reclamantei.

Sub acest aspect, apreciază că hotărârea nu răspunde exigențelor instituite prin art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., astfel că incident este motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ..

Din economia dispozițiilor legale incidente în cauză, mai exact art. 19 alin. (1) din Legea nr. 192/2021 și, respectiv, ale art. 32 alin. (7) și art. 34 alin. (1) din Hotărârea Plenului nr. 119/2021, în discuție sunt două instituții distincte și, nu așa cum reține prima instanță, de o menționare expresă a vreunei consecințe.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 192/2021. "Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăște cu privire la îndeplinirea condiției prevăzute la art. 18 alin. (1) și validează rezultatele concursului. Candidații care nu se bucură de o bună reputație sunt declarați respinși".

Raportat la aceste dispoziții legale, Plenul CSM trebuia să dezbată și să adopte o Hotărâre cu privire la validarea condiției bunei reputații, cu consecința validării rezultatelor concursului (prin utilizarea conjuncției "și"), iar separat să adopte o hotărâre prin care candidații, care nu se bucură de bună reputație, să fie declarați respinși.

Aceste dispoziții sunt preluate de art. 32 alin. (7) și, respectiv, art. 34 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 119/2021.

Modalitatea de redactare a dispozițiilor art. 32 alin. (7) din Regulament, respectiv prin utilizarea semnului de punctuație " ." între cele două ipoteze: hotărăște cu privire la îndeplinirea condiției bunei reputații și candidații care nu se bucură de bună reputație sunt declarați respinși, conduce la concluzia logică și firească că cele două chestiuni se supun dezbaterii și aprobării Plenului CSM.

Înregistrarea ședinței Plenului din data de 17.03.2022 dovedește pe deplin că în ședință s-a discutat și votat doar în ceea ce privește buna reputație, nicidecum cu privire la respingerea candidaturii reclamantei la acest concurs.

Prima instanță ar fi trebuit să observe faptul că, mai înainte de redactarea considerentelor Hotărârii nr. 31/2022, prin plângerea prealabilă, reclamanta a invocat acest motiv de nelegalitate, iar cu ocazia redactării considerentelor, minuta acestei hotărâri a fost completată cu o chestiune care nu a fost dezbătură în ședință și nu a fost votată, fapt ce implică sancțiunea nulității acestei hotărâri.

Normele de drept material incidente în cauză, încălcate de prima instanță sub acest aspect, sunt cele de la art. 22 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 1073/2018.

Potrivit art. 22 alin. (6) și (7) din Regulament, Hotărârile se iau prin vot direct și secret și se publică pe pagina de internet a Consiliului, cu excepția hotărârilor privind cariera și drepturile judecătorilor, care se publică, potrivit tezei finale a alin. (7), după redactare.

Astfel, pe pagina de internet a pârâtului Consiliu a fost publicată Hotărârea nr. 31 din 17.03.2022, relativ la îndeplinirea condiției bunei reputații, conform ordinii de zi soluționate.

Ulterior, cu ocazia redactării acestei hotărâri, după înregistrarea plângerii prealabile, sesizând omisiunea vădită a supunerii la vot și adoptării unei hotărâri relativ la respingerea candidaturii reclamantei, pârâtul a inserat în cuprinsul Hotărârii nr. 31 mențiunea criticată de reclamantă, respectiv "și pe cale de consecință dispune respingerea acesteia".

Dacă această chestiune ar fi constituit o eroare materială relativ la menționarea unei chestiuni de pe ordinea de zi supusă votului și aprobată, pârâtul avea la dispoziție procedura instituită prin art. 22 alin. (9) din Regulamentul de organizare și Funcționare, text potrivit căruia:

"Erorile sau omisiunile materiale vădite cuprinse în hotărârile Plenului sau în ordinea de zi soluționată pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere, din dispoziția președintelui de ședință, pe baza procesului-verbal întocmit de Serviciul sinteze și pregătirea lucrărilor Consiliului Superior al Magistraturii."

Toate aceste dispoziții de drept material au fost încălcate de către prima instanță, cât timp apreciază ca fiind legală îndreptarea acestei omisiuni și calificând-o drept consecință a celor stabilite de Plen, în condițiile în care ordinea de zi, anunțată, a ședinței, ordinea de zi soluționată nu confirmă o asemenea măsură votată, deci stabilită legal de Plen, în condițiile în care nu există o dispoziție a președintelui de ședință de îndreptare, nu există procesul-verbal, întocmit de Serviciul sinteze și pregătirea lucrărilor Consiliului.

Solicită, în consecință, să se aprecieze că și sub acest aspect hotărârea primei instanțe este nelegală.

În ceea ce privește considerentele primei instanțe, relativ la criticile formulate prin acțiune în ceea ce privește modalitatea în care pârâtul Consiliul Superior a analizat pe fond îndeplinirea condiției bunei reputații, s-a reținut că analiza efectuată de pârât s-a încadrat în limite legale, că au fost avute în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta, forma și gradul de vinovăție, sancțiunea aplicată, conduita anterioară și ulterioară a reclamantei, prima instanță redând din cele expuse prin Hotărârea nr. 31/17.03.2022, inclusiv datele din corespondența reclamantei.

S-a reținut că reclamanta a transmis mesaje neadecvate dlui Judecător B., de natură să aducă atingere demnității profesiei de grefier, manifestări ce nu pot fi tolerate în relațiile dintre grefieri și judecători, că pe fondul schimbării sale de pe completul C26, prezidat de acest judecător, reclamanta ar fi avut un comportament ce a depășit limitele demnității și moralei, ce trebuie să caracterizeze manifestarea personalității fiecăruia la locul de muncă, în relațiile interumane.

S-a reținut că, în raport de situația de fapt, care rezultă din cuprinsul Deciziei nr. 242/24.03.2020, a Președintelui Curții de Apel București, prin care a fost sancționată disciplinar reclamanta, în mod întemeiat a constatat Plenul Consiliului că faptele reclamantei sunt de natură a aduce atingere prestigiului justiției, stabilind instanța totodată și faptul că "este de netăgăduit faptul că gravitatea faptelor este suficient de ridicată astfel încât să aducă atingere prestigiului justiției . . . . . . . . . . . . ".

S-a reținut că "sancțiunea avertismentului aplicată reclamantei poate ridica anumite îndoieli în privința gravității concrete a abaterii disciplinare . . . . . . . . . .însă constată că nu poate să valorifice în mod corespunzător acest aspect și să-i dea un efect contrar celor reținute prin actele atacate în raport de apărările formulate " (filele x din considerentele Hotărârii criticate].

Aceste argumente sunt străine de natura pricinii și, în măsura în care nu sunt stabilite definitiv elementele, relativ la faptă și vinovăție, constituie chiar o încălcare a dreptului la viață privată- art. 8 din Convenția EDO.

Cauza cu care instanța Curtea de Apel București a fost investită este o acțiune în contenciosul administrativ, în c