ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2654/2024

Ședința publică din data de 17 mai 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 4 august 2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu MINISTRUL JUSTIȚIEI, admiterea acțiunii și, în consecință, anularea Ordinului OMJ nr. 4130/C/09.08.2021 deoarece este nelegal și netemeinic.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 49 de la data de 23 aprilie 2023 Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI.

A fost respinsă ca prescrisă acțiunea în contencios formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, având ca obiect anularea Ordinului nr. 4130/C/9.08.2021.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A., invocând temeiul de drept de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu consecința admiterii căii de atac, casarea hotărârii primei instanțe, iar pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.

În esență, în motivare, a arătat că prima instanță a determinat greșit termenul până la care poate fi introdusă la instanță cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererea poate fi introdusă și într-un termen de 1 an de la data primirii răspunsului la procedura prealabilă.

În cazul recurentului, motivele temeinice au fost reprezentate de starea depresivă în care a intrat după excluderea din profesia de executor judecătoresc, dar și de procedurile prealabile depuse, speranța legitimă fiind că Ministerul Justiției, în mod amiabil, va da eficiență juridică prevederilor art. 90 alin. (1) din C. pen., conform cărora "persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa și nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită".

Or, în cauza de față, deși față de recurent s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, prin actul administrativ contestat i-a fost interzis dreptul de a profesa ca executor judecătoresc, ceea ce înseamnă o interdicție de a munci, deși fapta de care a fost acuzat nu are nicio legătură cu serviciul, iar prin hotărârea penală nu i-a fost interzis dreptul de a profesa.

ÎIn consecință, văzând dispozițiile legale ale art. 90 alin. (1) din C. pen., precum și motivarea explicită în acest sens din Decizia nr. 905/2021 a Curții Constituționale, conform căreia profesionistul față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se poate interzice să profeseze ca urmare a pedepsei penale amânate, a sperat, până la limita termenului de 1 an, că Ministerul Justiției va aplica dispozițiile mai sus indicate.

Cu toate acestea, a solicitat să se constate că a formulat prezenta acțiune în interiorul termenului de un an de zile de la data la care a fost primit răspunsul la procedura prealabilă.

În drept, a invocat art. 20 alin. (1) și alin. (3), teza a II-a din Legea nr. 554/2004 raportat la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul – pârât Ministerul Justiției a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente.

2.1. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor expuse în cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1.1. Aspecte de fapt și de drept relevante

La data de 09.08.2021, Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 4130 prin care s-a constatat încetarea calității reclamantului A. de executor judecătoresc.

Conform înscrisurilor aflate în dosarul atașat cu nr. x/2021, având ca obiect suspendarea ordinului atacat în prezenta cauză, împotriva acestuia reclamantul a formulat plângerea prealabilă solicitând revocarea sa, plângere soluționată prin adresa nr. x/07.09.2021, comunicată reclamantului la sediul avocatului ales la acea dată.

La data de 09.09.2021, reclamantul a atașat în dosarul nr. x/2021, ce avea ca obiect acțiunea de suspendare a ordinului atacat în prezenta cauză, răspunsul la plângerea prealabilă.

La data de 17.09.2021, reclamantul a introdus pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș o cerere de anulare a Ordinului nr. 4130/C/9.08.2021, cerere ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021 și care a fost anulată prin încheierea nr. 54/20.10.2021, neatacată.

La data de 04.08.2022, reclamantul a introdus o nouă acțiune având ca obiect anularea Ordinului nr. 4130/C/9.08.2021, acțiune înregistrată dosar nr. x/2022.

Prima instanță învestită cu soluționarea cererii în anularea Ordinului nr. 4130/C/9.08.2021 a respins, ca fiind prescrisă, acțiunea reclamantului.

Împotriva acestei soluții, a formulat cerere de recurs reclamantul, invocând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv aplicarea și interpretarea greșită a nomelor de drept material de prima instanță. Așadar, reclamantul a susținut că judecătorul fondului a interpretat greșit dispoziția legală de la art. 11 din Legea nr. 554/2004.

În urma propriului demers de interpretare a legii, reevaluând ansamblul probator administrat în cauză, instanța de control judiciar reține că reclamantul a avut calitatea executor judecătoresc, care a fost eliberat din funcție prin Ordinul 4130, atacat în cauza de față.

Acesta a formulat două cereri de anulare a ordinului sus menționat, prima acțiune(din dosar nr. x/2021) a fost anulată de instanța învestită cu soluționarea acesteia, iar ulterior, reclamantul a promovat o nouă acțiune împotriva aceluiași ordin de eliberare din funcție, care face obiect al dosarului de față.

Din perspectiva normelor de drept incidente în cauză, Înalta Curte reține că prezintă relevanță art. 11 din Legea contenciosului administrativ "(1)Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; (2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.…"

Totodată, se va avea în vedere dispoziția prevăzută de art. 2539 C. civ. "…(2) Prescripția nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenție în procedura insolvenței sau a urmăririi silite a renunțat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiția însă ca noua cerere să fie admisă(…)."

Din coroborarea textelor de lege și prin raportare la situația de fapt dedusă judecății, Înalta Curte reține că reclamantul a formulat o primă acțiune în anulare care a făcut obiectul dosarului nr. x/2021, înăuntrul termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care este așa cum menționează alin. (5) din același articol un termen de prescripție, acțiune care a fost anulată în procedura de regularizare a cererii.

În conformitate cu art. 2539 alin. (2) teza a II-a din C. civ., reclamantul a reintrodus cererea cu același obiect, urmând ca instanța să ia act de întreruperea cursului prescripției conform C. civ., efect care însă se produce numai sub rezerva admiterii fondului cererii.

Or, în cauză, nu poate fi vorba de incidența instituției întreruperii termenului de prescripție câtă vreme cererea reclamantului a fost respinsă, pe cale de excepție, ca prescrisă.

În același timp, reclamantul nu se poate prevala de dispoziția de la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu precizarea că cea de-a doua cerere de chemare în judecată s-a încadrat în termenul de 1 an prevăzut de lege, deoarece acest termen este în accepțiunea legii este un termen de decădere iar nu de prescripție, deci nu poate intra sub incidența art. 2539 C. civ.

Mai mult, partea care se prevalează la formularea cererii de chemare în judecată de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 trebuie să facă dovada unor motive temeinice care au împiedicat-o să se încadreze în termenul de 6 luni anterior amintit, aspecte neprobate de reclamantul din cauză. Invocarea unor motive legate de starea psiho-emoțională sau de speranța legitimă față de conduita părții procesuale adverse, nu reprezintă o justificare pertinentă care să poată fi încadrată în noțiunea de motive temeinice așa cum solicită legea aplicabilă.

În aceste condiții, cum termenul de prescripție al dreptului material la acțiune de 6 luni nu a fost întrerupt iar reclamantul nu a reușit să probeze motivele temeinice, mai presus de voința sa, care să – l fi determinat să nu formuleze cererea de chemare în judecată în condițiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, în mod corect a stabilit prima instanță de judecată că în cauză a intervenit prescripția dreptului material la acțiune și a respins cererea de anulare a Ordinului nr. 43 ca fiind prescrisă.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 49 din 21 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.