ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3018/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 29 aprilie 2021 la Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2021, reclamantul A. a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 8 din 12 martie 2021 pronunțată de către COMISIA SUPERIOARĂ DE DISCIPLINĂ A UNIUNII NAȚIONALE A EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI în dosar nr. x/2020, solicitând anularea acesteia. La termenul de judecată din data de 15 septembrie 2021, având în vedere dispozițiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., instanța a dispus introducerea în cauză a terțului Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș, devenit intervenient. De asemenea, la termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2021, instanța a analizat apărarea invocată de reclamant prin notele de ședință depuse la dosar la data de 14 septembrie 2021, prin care a invocat nulitatea Hotărârii nr. 19/2021 și a reținut că în cauză s-a făcut dovada calității de reprezentant convențional al domnului avocat B., pentru considerente redate în cuprinsul încheierii de ședință.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 134 din 20 decembrie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată și, în consecință, a dispus anularea parțială a Hotărârii nr. 8 din 12.03.2021 a Comisiei Superioare de Disciplină, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în sensul că a admis în parte contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1 din 16.10.2020 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș pronunțată în dosarul nr. x/2020; a anulat în parte Hotărârea nr. 1 din 16.10.2020 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș în sensul reindividualizării sancțiunii aplicate, din cea a excluderii din profesie, în cea a suspendării din funcție pe o durată de 3 luni; totodată, a obligat reclamantul la plata în favoarea terțului Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș a sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Căile de atac exercitate în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs atât reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând, admiterea acțiunii, cât și intervenientul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în tot a acțiunii reclamantului, cu consecința menținerii Hotărârii nr. 8 din 12.03.2021 a Comisiei Superioare de Disciplină, pronunțată în dosarul nr. x/2020 și a Hotărârii nr. 1 din 16.10.2020 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, pronunțată în dosarul nr. x/2020. 3.1. Recursul formulat de reclamantul A. Reclamantul A. a formulat recurs împotriva aceleiași sentințe, prin care a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate, cu rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii formulate de către pârâtă. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: Recurentul consideră că reindividualizarea sancțiunii la suspendarea pe o durată de 3 luni este tot o sancțiune vădit excesivă si neîntemeiată, având în vedere faptul că instanța de judecată nu a înțeles situația de fapt care a generat această plângere înaintată de către C. doar în scop de intimidare. Recurentul a arătat că a explicat punctual în răspunsul la întâmpinare faptul că titlu executoriu pe care l-a pus în executare a reprezentat o sancțiune aplicată în baza art. 22 alin. (4) din Legea nr. 65/2006, aplicată administratorului judiciar C., pronunțată prin decizia civilă nr. 624/R din data de 03 iunie 2019 de către Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2007. Prin această decizie, administratorul judiciar C. a fost obligat de către instanța de judecată prin titlu executoriu sus menționat, să acopere prejudiciul cauzat creditorilor care au formulat cerere de executare silită, în sensul să achite drepturile salariale restante ale creditorilor solicitanți, astfel cum sunt ele cuprinse în evidențele contabile ale debitoarei, proporțional cu drepturile salariale restante pentru cei 73 de salariați activi. Cererea de executare silită a venit de la angajații D. S.A., aceștia fiind de mulți ani neplătiți, având titlu executoriu prin care le-au fost acordate drepturile salariale, iar pentru valorificarea acestora după perioade îndelungate de negocieri a fost nevoie să formuleze cereri de executare silită aceasta fiind unica modalitate de recuperare a drepturilor bănești. Recurentul, în calitate de executor judecătoresc, primind de la creditori Decizia executorie sus menționată legalizată și taxa de timbru datorată pentru începerea executării silite, la cererea creditorilor a deschis dosarul de executare, solicitând Judecătoriei Târgu Mureș încuviințarea executării silite, instanța de judecată pronunțându-se în sensul admiterii acesteia, prin încheierea civilă nr. 7014/2019 pronunțată la data 01.10.2019 în dosarul nr. x/2021. In procedura executării silite, se prevede că recuperarea creanțelor provenite din drepturile salariale ale creditorilor are prioritate față de orice altă creanță a debitorului executat silit, în considerentele titlului executoriu retinându-se că în cazul în care nu se vor găsi sume de bani în patrimoniul debitoarei D. S.A., răspunzătoare pentru plata drepturilor salariale va fi societatea administratoare C. cu propriul patrimoniu. Concluzionând, în demersurile făcute, a constatat că nu are posibilitatea de a executa societatea D. S.A., pentru recuperarea drepturilor salariale datorate propriilor angajați, fiind nevoit să se îndrepte astfel cum a decis instanța de judecată împotriva societății administratoare C., aceasta din urma neînțelegând să dea curs de bunăvoie plații bănești a creditorilor, deși erau singurii care dispuneau de patrimoniul societății debitoare, a procedat în urma solicitării ce i-a fost adresată de către angajați la deschiderea dosarului execuțional și trimiterea la instanța de judecată a titlului executoriu pentru încuviințare. Prin urmare, nu a executat o societate aflată în procedura insolvenței, executând doar o sancțiune disciplinară pronunțată de către instanța de judecată care reprezenta titlu executoriu împotriva debitoarei care, astfel cum a reținut instanța, își ascundea patrimoniul în detrimentul angajaților săi, executarea silită fiind încuviințată de către instanța de judecată. De asemenea, în mod greșit instanța a reținut faptul că a continuat să realizeze acte de executare odată cu comunicarea soluției din contestația la executare formulată de către debitori. Totodată, respectiva hotărâre i-a fost comunicată de către parte, recurentul așteptând comunicarea instanței, care a ajuns ulterior transmiterii solicitării de către debitoare. Primind hotărârea chiar din partea părții debitoare, nu a mai întocmit acte de executare silită, dar nici nu putea emite încheierea de închidere a dosarului execuțional; în lipsa unei hotărâri legalizate sau executorii de drept nu avea posibilitatea de a închide dosarul de executare silită, practic cum rezultă și din art. 703 din C. proc. civ.. La data comunicării încheierii nr. 465 din data de 05.02.2021, primită în data de 15.02.2021, astfel cum reiese din stampila de pe plic, nu a procedat la emiterea încheierii de închidere a dosarului, deoarece hotărârea este executorie de drept dar și apelabilă în termen de 10 zile de la comunicare. Încheierea pronunțată de către instanța de judecată nu era definitivă sau executorie de drept, rezultând astfel că nu se poate proceda la întocmirea încheierii de încetare a dosarului executional cu nr. x2019. In ipoteza în care prima instanță admite contestația la executare și anulează executarea silită, executorul judecătoresc, în temeiul dispozițiilor art. 703 alin. (1) pct. 5, art. 720 alin. (5) și ale art. 651 alin. (4) C. proc. civ., va dispune prin încheiere încetarea executării silite, fără însă a aștepta soluționarea apelului; nu va dispune însă emiterea încheierii de închidere a dosarului de executare silită decât după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a anulat executarea silită. In ceea ce privește încetarea executării silite este nevoie ca partea interesată să îi comunice hotărârea rămasă definitivă, cu stampila instanței de legalizare sau cel puțin ca hotărârea comunicată de către parte să fie executorie de drept, astfel cum prevede art. 448 din C. proc. civ. Ulterior, după ce i-a fost trimisă sentința judecătorească privind admiterea contestației la executare și anularea tuturor formelor de executare, nu a mai întocmit acte de executare. În motivarea hotărârii recurate, prima instanță a reținut faptul că hotărârea pronunțată în soluționarea contestației de către instanța de fond (de executare) este executorie, potrivit art. 651 alin. (4) din C. proc. civ. coroborat cu alin. (3) al aceluiași articol, reținând că în lipsa unei prevederi exprese în sens contrar (care să prevadă că hotărârea judecătorească pronunțată de către instanța de judecată nu are un astfel de caracter), aceasta normă generală este aplicabilă. Cu alte cuvinte, întrucât în materia contestației la executare nu este reglementată o asemenea excepție de la regula caracterului executoriu al hotărârii date în primă instanță, regulă editată de art. 651 alin. (4) din C. proc. civ., nu poate fi îndepărtată. Înseși prevederile art. 720 alin. (4) din C. proc. civ., invocate în motivarea hotărârii recurente statuează că "hotărârea de admitere sau de respingere a contestației rămase definitive va fi comunicată din oficiu și de îndată de către instanța de judecată și executorului judecătoresc ", iar în alin. (5) al aceluiași articol se prevede că în ipoteza unei soluții de admitere a contestației, "executorului judecătoresc este obligat să se conformeze măsurilor luate de către instanță". Aceste norme legale trebuie coroborate cu cele de la articolul 703 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., în sensul că ulterior comunicării din oficiu de către instanță a hotărârii prin care s-a dispus anularea executării, executorul are obligația de a întocmi o încheiere motivată în fapt și în drept cu menționarea cauzei de încetare a executării, aspecte pe care în cadrul dosarului de executare silită le-a urmat și îndeplinit cu rigurozitate. La presiunile debitoarei C. în data de 04.03.2020 a emis încheierea de încetare a executării silite si încheierea de închidere a dosarului execuțional, motivat de faptul că instanța s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 43 din data de 08.01.2020 prin care a admis contestația la executare. Ulterior la data de 9.04.2020, a emis o încheiere de îndreptare a erorii materiale în sensul reluării executării silite în dosarul amintit mai-sus menționat, deoarece si-a dat seama că sentința pronunțată în dosarul nr. x/2019, prin care s-a anulat executarea silită nu era definitivă, prin urmare cererea debitorului C., a fost prematur formulată, astfel că nu îi revenea obligația de a emite astfel cum dorea debitoarea încheierea de încetare a executării silite. Astfel în acord cu ceea ce reține instanța, în conformitate cu art. 656 din C. proc. civ., nu era nevoie de citarea părților pentru îndreptarea acestor erori. Concluzionând asupra plângerii formulate de către C., ulterior primirii hotărârii de anulare a executării silite în cauză nu a mai efectuat acte de executare silită și până la acel moment sumele poprite de la debitoare au fost doar consemnate în contul de consemnațiuni fără a fi distribuite creditorilor, iar debitoarea nu a fost vătămată patrimonial în urma gestionării dosarului. În ceea ce privește încasarea de două ori a unei taxe judiciare de timbru a cărei valoare este în cuantum de 20 de RON și a onorariului de executare silită, aceasta este o problemă remediabilă din punct de vedere contabil, fără a prejudicia părțile în drepturile lor, biroul fiind supus periodic unui control de audit, în care eventualele probleme de genul celor enunțate se constată si se remediază. In ceea ce privește sancțiunea aplicată, chiar prima instanță a decis că nu se poate să fie aplicată sancțiunea cea mai drastică a excluderii din profesie, reindividualizând sancțiunea cerută de către titularul acțiunii disciplinare în "suspendarea din funcție pe o durată de 3 luni". Cu toate acestea, recurentul a solicitat să i se aplice, în cel mai grav caz, sancțiunea amenzii, deoarece sancțiunea suspendării din funcție pe o perioadă de trei luni ar echivala cu excluderea din profesie. Cu privire la cheltuielile de judecată, a solicitat anularea acestora, deoarece avocatul a fost desemnat prin Hotărârea nr. 19 a Colegiului Dicrector al Camerei Executorilor Judecătorești din Târgu Mureș, din data de 23 aprilie 2021 ce nu i-a fost comunicată nici până la acest moment. În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ. 3.2. Recursul formulat de intervenientul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș Intervenientul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârii recurate și reținând cauza spre rejudecare, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată și obligarea intimatului reclamant la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului, s-au arătat următoarele: In fapt, prima instanță a constatat fără niciun dubiu că probele instrumentate în cauză susțin existența faptelor imputate reclamantului executor judecătoresc A.. In ceea ce privește sancțiunea aplicată, respectiv aceea de excludere din profesie, instanța de fond a considerat că aceasta este prea severă, neputând reține ca și circumstanță agravantă aplicarea unei alte sancțiuni similare într-un alt dosar al Consiliului de Disciplină, nr. 1/D/2019, în condițiile în care în respectivul dosar s-a formulat contestație de către reclamant, iar ulterior acțiune în contencios administrativ, ce face obiectul dosarului cu nr. x/2021 al Curții de Apel Tg. Mureș. In consecință, ținând cont de gravitatea faptelor reclamantului, prima instanță a apreciat ca adecvată următoarea sancțiune în ordinea severității, cea a suspendării din funcție pe o durată de 3 luni, prevăzută la art. 49 lit. d) din Legea nr. 188/2000. Recurenta a aratat că sentința atacată este parțial nelegală, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, deoarece, contrar celor reținute de instanța de fond, din probele administrate în cauză și raportat la temeiurile de drept invocate, în speță se impunea respingerea integrală a cererii de chemare în judecată și menținerea sancțiunii de excludere din profesie a reclamantului A. executor judecătoresc. Sub aspectul reindividualizării sancțiunii, prima instanță nu a aplicat corect legea; prima instanță a reținut în cuprinsul hotărârii atacate că reclamantul a săvârșit mai multe abateri grave, care aduc o atingere gravă demnității și probității profesionale. Așa cum a dovedit în fața primei instanțe, intimatul reclamant nu se află la prima abatere, fiind sancționat aproape anual (perioada 2014 -2019) cu amenzi între 1.000 și 3.000 RON, pentru diverse abateri în activitatea curentă, sancțiunile eventual contestate fiind menținute de instanțele judecătorești sesizate, fiind probate și sancționate și faptele din Dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Tg. Mureș, unde s-a pronunțat sentința nr. 136/22.12.2021, care chiar dacă încă nu este definitivă, a reținut faptele de care același intimat reclamant este acuzat. Așadar, în ceea ce-1 priveste pe intimatul reclamant, nu este o abatere izolată, care eventual ar putea fi tratată cu indulgență, dovadă fiind că sancțiunile anterioare aplicate nu și-au atins scopul, adică nu și-au îndeplinit funcțiile preventivă și educativă, cea punitivă până la urmă aplicată, impunându-se cu totul și cu totul justificat. Standardele profesiei urmăresc creșterea permanentă a calității muncii prestate de executorul judecătoresc, astfel încât aceasta să devină credibilă în raport cu justițiabilul. În opinia sa, doar organismele special abilitate de disciplină au prerogativa aplicării sancțiunii în raport cu gravitatea abaterilor, fiind singurele în măsură să cunoască și să aprecieze activitatea de ansamblu efectuată de un executor judecătoresc. In controlul judiciar, instanța de judecată poate să realizeze doar controlul privind legalitatea măsurii dispuse, nefiind posibil ca o instanță judecătorească să se substituie entității competente să aplice sancțiunea și să procedeze astfel la înlocuirea sancțiunii aplicate cu o altă sancțiune, mai ales că răspunderea executorilor judecătorești este una specială, neputând fi asimilată nici răspunderii contravenționale și nici răspunderii de dreptul muncii. Legiuitorul român a reglementat răspunderea executorilor judecătorești prin Legea nr. 188/2000, Regulamentul de aplicare a acestei legi, Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc și Codul deontologic al executorului judecătoresc. Aceste dispoziții legale și regulamentare nu prevăd în cuprinsul acestora posibilitatea instanței de a reindividualiza sancțiunea disciplinară aplicată executorului judecătoresc, iar o eventuală practică judiciară care ar susține contrariul, nu poate fi avută în vedere în speță, neconstituind izvor de drept. Mai mult chiar, sancțiunea la care s-a oprit instanța nu a fost solicitată în mod expres de către reclamant, care nu a solicitat în subsidiar aplicarea unei sancțiuni mai ușoare, nelegalitatea sentinței fiind evidentă și sub acest aspect, fiind în situația în care instanța a acordat mai mult decât s-a cerut prin cererea de chemare în judecată. In drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză 4.1. Întâmpinarea depusă de reclamantul A. Recurentul A. a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenta COLEGIUL DIRECTOR AL CAMEREI EXECUTORILOR JUDECATORESTI TÂRGU MUREȘ, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. În motivarea întâmpinării, s-a arătat că, în jurisprudența ICCJ, s-a stabilit că înlocuirea sancțiunii disciplinare de către instanța de control judiciar nu constituie o imixtiune a instanței în prerogativa disciplinară a angajatorului, deoarece dreptul acestuia de a dispune sancționarea abaterii disciplinare încetează odată cu aplicarea sancțiunii. Or, după acest moment, devin eficiente prerogativele instanței de a exercita controlul jurisdicțional asupra legalității și temeiniciei deciziei de sancționare, control ce include și dreptul organului jurisdicțional de a pronunța o soluție proprie. Consfințindu-se astfel prerogativa instanțelor de a schimba sancțiunile disciplinare impuse de organele profesionale, acestora din urmă li se impune în fapt o mai mare rigoare în aprecierea circumstanțelor în care s-a săvârșit o abatere disciplinară și o atenție sporită în stabilirea sancțiunilor. În drept, au fost invocate prevederile art. 205 și următoarele din C. proc. civ. 4.2. Întâmpinarea depusă de intimatul COLEGIUL DIRECTOR AL CAMEREI EXECUTORILOR JUDECATORESTI TÂRGU MUREȘ Recurentul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către A., ca nefondat. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: Referitor la primul motiv de casare invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul nu a indicat ce reguli de procedură nu au fost respectate de către prima instanță și nici care sunt principiile care guvernează dreptul procesual civil nerespectate și care să-i producă o vătămare a drepturilor sale. Față de motivul de recurs reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., din cele trei ipoteze avute în vedere de legiuitor (lipsa totală de motivare a soluției, contradictorialitatea motivelor oferite de instanță pentru adoptarea soluției și motive străine de natura cauzei), recurentul nu a dezvoltat niciuna, considerând că este incident acest motiv de casare, deoarece prima instanță nu a înțeles situația de fapt dedusă judecății. S-a arătat că nu pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de recurs, nereprezentând critici de nelegalitate a hotărârii recurate, aspectele privind situația de fapt sau cele care vizează modul de apreciere a probelor. În opinia sa, prima instanță și-a îndeplinit obligația de motivare a hotărârii, obligație ce asigură legitimitatea justiției și totodată încrederea în aceasta. Reiese că recursul dedus judecății este nul, întrucât dispozițiile art. 489 alin. (2) prevăd aceeași sancțiune cu cea prevăzută la alin. (1) al aceluiași articol al C. proc. civ., dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. In situația respingerii excepției nulității, recursul este nefondat. Chiar si recurentul admite că este vinovat de acuzele care i-au fost aduse și care au fost cercetate, dar solicită clemență (cu solicitarea inadmisibilă în recurs de a i se aplica o amendă conform prevederilor art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/2000, în condițiile în care în primă instanță nu a solicitat în subsidiar aplicarea unei sancțiuni mai ușoare), deoarece faptele sale au fost devoalate numai și numai datorită președintelui Camerei Executorilor Judecătorești Mureș, care a dat curs cu bucurie sesizărilor/plângerilor care-1 vizau pe recurent. Argumentele expuse în recursul formulat de executorul judecătoresc nu sunt în măsură a determina casarea sentinței atacate.

Răspunsurile la întâmpinări 5.1. Răspunsul depus de reclamant Recurentul A. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul COLEGIUL DIRECTOR AL CAMEREI EXECUTORILOR JUDECATORESTI TÂRGU MUREȘ, susținând că, referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., instanța de apel nu a verificat prin propriile simțuri procedura anchetei disciplinare promovată împotriva sa de către Colegiu Director al Camerei Executorilor Judecătorești din Târgu Mureș reprezentată legal prin Executorului Judecătoresc E.; ulterior primirii hotărârii de anulare a executării silite în cauză nu am mai efectuat acte de executare silită și până la acel moment sumele poprite de la debitoare au fost doar consemnate în contul de consemnațiuni fără a fi distribuite creditorilor, prin urmare mai precizez faptul că debitoarea sub nici o formă nu a fost vătămată patrimonial în urma gestionării dosarului de către biroul subsemnatului. Față de cel de al doilea motiv de recurs reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., hotărârea instanței de fond este una generală și nu aplecată asupra fiecărui motiv de contestație introdus. În drept, au fost invocate prevederile art. 201 alin. (2) din C. proc. civ. 5.2. Răspunsul depus de intervenient Recurentul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș a formulat răspuns la întâmpinarea întocmită de intimatul A., prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de aceasta. S-a arătat că prin întâmpinare, intimatul nu s-a conformat decât formal prevederilor art. 205 din C. proc. civ. Recurentul a formulat o precizare cu privire la sancțiunile primite anterior de către executorul judecătoresc intimat, inclusiv sancțiunea de "excludere din profesie" pentru faptele ce fac obiectul actelor administrative reprezentate de Hotărârea nr. 7/12.03.2021 a Comisiei Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești U.N.E.J. pronunțată în Dosarul nr. x/2020 și Hotărârea nr. 1/16.10.2020 a Consiliului de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătorești C.E.J. de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, atacate în Dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Tg. Mureș, aflat actualmente pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în faza procesuală a recursului. Față de această realitate faptică, rezultă în mod evident că deși intimatul a beneficiat în mod repetat de clemență, pe parcursul timpului nu și-a îndreptat comportamentul, ci din contră, a săvârșit în cele din urmă faptele grave din dosarul pendinte și din Dosarul nr. x/2021 menționat, fapte dovedite cu probe și recunoscute chiar de către intimat, astfel că este nelegală aplicarea de către Curtea de Apel Tg. Mureș a unor sancțiuni separate mai blânde în fiecare din aceste două dosare, în condițiile în care în ambele s-a constatat legalitatea sancțiunilor aplicate, mai ales că răspunderea executorilor judecătorești este una specială, neputând fi asimilată nici răspunderii contravenționale și nici răspunderii de dreptul muncii. In drept, au fost invocate prevederile art. 201 alin. (2) din C. proc. civ.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. 6.1. Aspecte procesuale La termenul din 6 iunie 2023, Înalta Curte, după deliberare, a respins excepția nulității recursului ca nefondată, având în vedere că acesta este încadrat în motivele de casare de la pct. 5, 6 și 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. 6.2. Elemente de fapt și de drept relevante reținute de prima instanță Prin Hotărârea nr. 1/16.10.2020 pronunțată de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș în dosar nr. x s-a admis acțiunea disciplinară formulată de Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Tîrgu Mureș, împotriva executorului judecătoresc A. și, în consecință, a fost aplicată sancțiunea prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 188/2000, respectiv excluderea din profesie, fiind obligat executorul judecătoresc A. la plata sumei de 383,28 RON cheltuieli de judecată către C.E.J. Târgu Mureș. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație executorul judecătoresc A., aceasta fiind respinsă ca neîntemeiată prin Hotărârea nr. 8/12.03.2021 pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, în dosar nr. x/2020 Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamantul a formulat prezenta acțiune. 6.3. Analiza recursului formulat de recurentul-reclamant și a apărărilor intimaților 6.3.1. Aspecte prealabile Prima instanță a reținut că doar o parte dintre faptele imputate de titularul sesizării au fost apreciate de către Colegiul Director (titularul acțiunii disciplinare) ca fiind confirmate. În concret, este vorba despre următoarele fapte: - a dispus în lipsa încuviințării executării silite, înființarea popririi și asupra conturilor societății D. S.A. (societate aflată în procedura insolvenței), în dosarele de executare silită nr. x/2019, y/2019 și 170/E/2019; - nu a respectat prevederile sentințelor nr. 43/E/2020. 809/E/2020 si 702/E/2020 prin care au fost anulate executările silite efectuate în cele trei dosare de executare (166/E/2019, 169/E/2019 și 170/E/2019), inclusiv încheierile de încuviințare a executării silite, emițând noi acte de executare după admiterea contestației la executare; - a emis cu bună știință încheieri de stabilire a cheltuielilor de executare în care a inclus de 2 ori taxele judiciare de timbru si onorariul executorului judecătoresc, care deja au fost încasate de la debitoare si distribuite creditorilor; - a modificat după mai mult de o lună propria încheiere de încetare a executării silite, prin procedura îndreptării erorii materiale si a dispus repunerea pe rol a dosarului si continuarea executării silite (dosar execuțional nr. x/2019), act prin care executorul judecătoresc și-a încălcat propria sa competentă, întrucât acesta nu poate exercita un control jurisdicțional asupra actelor pe care le emite, iar prin procedura îndreptării erorii materiale nu pot fi modificate actele acestuia; - a stabilit onorarii în procedura executării silite indirecte prin poprire, care depășesc plafoanele maxime prevăzute prin OMJ nr. 2550/2006. Tot cu titlu prealabil, prima instanță a observat că reclamantul nu a înțeles să aducă critici concrete, prin acțiunea formulată, cu privire la toate aceste fapte apreciate de către Consiliul de Disciplină, prin Hotărârea nr. 8/2020, ca fiind dovedite; mai exact, este vorba despre faptele următoare: de a emite încheieri de stabilire a cheltuielilor de executare în care a inclus de 2 ori taxele judiciare de timbru și onorariul executorului judecătoresc care deja au fost încasate de la debitoare si distribuite creditorilor și aceea de a fi stabilit onorarii în procedura executării silite indirecte prin poprire, care depășesc plafoanele maxime prevăzute prin OMJ nr. 2550/2006. 6.3.2. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Acest motiv constă în aceea că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură prevăzute a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.) și vizează neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 din C. proc. civ. Or, recurentul-reclamant nu a invocat care sunt acele încălcări de ordin procedural comise de prima instanță care să atragă nulitatea în condițiile art. 174 din C. proc. civ. prin urmare, Înalta Curte constată că nu are argumente concret asupra cărora trebuie să se pronunțe în cadrul acestui motiv de casare. 6.3.3. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a invocat în concret nicio critică de nelegalitate referitoare la nemotivarea, motivarea insuficientă sau contradictorie a sentinței, astfel că nici cu privire la acest motiv invocat formal în cuprinsul cererii de recurs nu există în concret argumente asupra cărora trebuie să se pronunțe. 6.3.4. Motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Într-o primă linie de argumentație, recurentul-reclamant a invocat greșita aplicare a legii de către prima instanță prin confirmarea abaterilor reținute de intimați. Ca o primă precizare, Înalta Curte constată că abaterile reținute în sarcina reclamantului (emiterea de acte de executare silită împotriva altui debitor decât cel cu privire la care se încuviințase executarea silită; efectuarea de acte de executare silită ulterior admiterii contestației la executare; perceperea dublă a taxelor de executare silită) se referă la aspecte legate strict de conduita executorului în cadrul activității de efectuare a executării silite, iar nu la legalitatea/nelegalitatea în sine a actelor de executare silită, care poate fi verificată exclusiv pe calea acțiunilor judiciare permise de lege și care deci nu face obiectul prezentului dosar. - Referitor la abaterea constând în punerea în executare a unui titlu executoriu împotriva altui debitor decât cel cu privire la care se încuviințase executarea silită În fapt, cea dintâi faptă reținută în sarcina acestuia prin Hotărârea nr. 8/2020 a Consiliului de Disciplină este aceea a înființării popririi asupra conturilor Societății D. S.A. (societate aflată în procedura insolvenței), în dosarele de executare silită nr. x/2019, y/2019 și 170/E/2019, în lipsa încuviințării executării silite. Prin cererile formulate în cele trei dosare execuționale, reclamantul a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului C., cereri admise de Judecătorie Târgu-Mureș . Cu toate acestea, executorul judecătoresc a întocmit acte de executare, în dosarele nr. x/2019 și y/2019, și împotriva Societății D. S.A., societate față de care nu s-a solicitat încuviințarea executării silite (ex. dosar nr. x/2019; dosar nr. x/2019). Astfel de acte nu au fost identificate de prezenta instanță ca fiind întocmite în dosarul nr. x/2019 împotriva Societății D. S.A. (de altfel, și Consiliul de Disciplină a reținut întocmirea de acte de executare față de societatea amintită dosar în dosarele nr. x/2019 și y/2019). Înalta Curte constată că prima instanță a reținut cu corecta aplicare a legii că argumentele reclamantului referitoare la lipsa de fonduri bănești ale lichidatorului și necesitatea acoperirii creanțelor salariale ale angajaților ignoră aspectul principal al faptei care i se impută reclamantului - cel vizând efectuarea acte de executare (în cauză, înființări de poprire) asupra conturilor Societății D. S.A., fără a se cere în prealabil încuviințarea executării silite împotriva acesteia și practic, nu critică în concret acuzația de efectuare nelegală a executării silite. Or, în mod cert, din actele din dosarele de executare rezultă că au fost efectuate acte de executare (în dosarele nr. x/2019 și y/2019) în contra unei persoane în lipsa încuviințării executării silite, cerință imperativă care rezultă din coroborarea prevederilor art. 664-666 din C. proc. civ. Ca atare, celelalte aspecte legate de eventuala necompetență a executorului judecătoresc în ceea ce privește executarea silită Societății D. S.A. (cu sediul în Iași), respectiv situația juridică în care aceasta se afla la acel moment (procedura insolvenței), cu eventuala activare a prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2004, sunt chestiuni care nu se mai impun a fi analizate și deci această abatere este confirmată în mod legal de sentința recurată. - Abaterea constând în continuarea executării după admiterea contestației la executare În fapt, fapta imputată reclamantului constă în nerespectarea prevederilor sentințelor nr. 43/E/2020, 809/E/2020 și 702/E/2020 prin care au fost anulate executările silite efectuate în cele trei dosare de executare (166/E/2019, 169/E/2019 și 170/E/2019), respectiv emiterea de noi acte de executare după admiterea contestației la executare, Consiliul de Disciplină a apreciat că este dovedită. În concret, cu privire la dosarul execuțional nr. x/2019, a reținut că după pronunțarea încheierii civile nr. 702/14.02.2020 au fost emise o serie de acte de executare, însă s-a apreciat că nu poate fi cunoscut momentul la care executorul judecătoresc a aflat dispoziția instanței de executare întrucât acesta nu a înregistrat actele primite de birou, dând astfel dovadă de neglijență. De asemenea, s-a mai arătat că încheierea amintită (de admiterea contestației) a fost redactată în data de 01.03.2020, iar debitoarea a formulat două adrese prin care a adus la cunoștință executorului pronunțarea hotărârii, la data de 26.02.2020 și data de 01.04.2020, după acest din urmă moment nemaifiind emise acte de executare. Aceleași aspecte au fost reținute și cu privire la dosarul nr. x/2019. Cercetând această susținere, Curtea reține că în dosarul nr. x/2019, C. a trimis reclamantului adresa nr. x/26.02.2020 prin care i-a adus la cunoștință că prin sentința nr. 702/14.02.2020 a Judecătoriei Târgu-Mureș a fost admisă contestația la executare și s-a dispus anularea tuturor actelor și formelor de executare, fiind făcută mențiunea anexării unui extras al acestei hotărâri. Ulterior, C. a revenit cu o nouă adresă cu nr. x/01.04.2020, anexând și hotărârea judecătorească amintită. Potrivit celor reținute de Consiliul de Disciplină în Hotărârea nr. 8/2020, după acest moment executorul nu a mai întocmit acte de executare. De asemenea, în dosarul nr. x/2019, C. a trimis inițial reclamantului adresa nr. x/26.02.2020 prin care i-a comunicat că prin sentința nr. 809/20.02.2020 a Judecătoriei Târgu-Mureș a fost admisă contestația la executare și s-a dispus anularea tuturor actelor și formelor de executare, fiind făcută mențiunea anexării unui extras de pe dispozitivul hotărârii judecătorești. Ulterior, a revenit prin adresa nr. x/06.04.2020, precizând că se atașează sentința judecătorească . Potrivit celor reținute de Consiliul de Disciplină în Hotărârea nr. 8/2020, după acest moment executorul nu a mai întocmit acte de executare. Înalta Curte reține că reclamantul nu a mai întocmit acte de executare ulterior comunicării de către debitoare a hotărârilor prin care a fost admisă contestația la executare, aspect cu privire la care toate părțile au fost de acord, dezbaterile contradictorii ale părților purtând asupra datei la care a fost realizată această comunicare și asupra comportamentului procesual juridic ce ar fi trebuit urmat de executor ulterior acestei comunicări (pronunțarea sau nu a încheierii de închidere a executării silite). Din perspectiva datei, s-a reținut că o astfel de informare a executorului s-a realizat de către debitorul C. însă, astfel cum a observat și Colegiul Director (titularul acțiunii disciplinare) și Consiliul de Disciplină, adresele nu poartă o dată de înregistrare la biroul executorului judecătoresc, astfel cum impune art. 63 din Legea nr. 188/2000, raportat la art. 84 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, aprobat prin Ordinul nr. 210/2001 și doar în măsura în care se proceda la o astfel de înregistrare se putea stabili cu exactitate care sunt acele momente de la care executorul avea obligația de a fi "inactiv", respectiv trebuia să stopeze temporar executările silite până la comunicarea de către instanță a hotărârii definitive, conform art. 720 alin. (4) din C. proc. civ. În fine, prima instanță a reținut că, în lipsa unei astfel de date certe, se impune a se reține că executorul judecătoresc a efectuat acte de executare ulterior momentului la care C. i-a comunicat soluțiile de admitere a contestațiilor în cele două dosare execuționale (respectiv, data de 20.02.2020). În ceea ce privește fapta imputată reclamantului în legătură cu dosarul execuțional nr. x/2019, considerentele reținute anterior sunt deopotrivă valabile cu privire la neînregistrarea adresei nr. x/2020 în registrele biroului, ulterior acestui moment fiind emise acte de executare la data de 10.04.2020 la care vom reveni ulterior . Înalta Curte constată că recurentul nu a adus argumente de nelegalitate a acestei concluzii reținute de prima instanță; de altfel, recurentul nu aduce concret argumente contrare, susținând că, deși respectiva hotărâre i-a fost comunicată de către parte, acesta a așteptat și comunicarea instanței, care a ajuns ulterior transmiterii solicitării de către debitoare, afirmația sa fiind evazivă cu privire la momentul la care ea încetat să efectueze acte de executare silită. Pe de altă parte, recurentul a afirmat prin cererea de recurs faptul că nu putea emite încheierea de închidere a dosarului execuțional până la soluționarea definitivă a dosarului având ca obiect contestație la executare. Ca urmare, se invocă greșita aplicare a legii de către prima isntanță cu privire la art. art. 651 alin. (4) coroborat cu alin. (3) al aceluiași articol, art. 720 alin. (4) și 703 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., în sensul că ulterior comunicării din oficiu de către instanță a hotărârii prin care s-a dispus anularea executării, executorul are obligația de a întocmi o încheiere motivată în fapt și în drept cu menționarea cauzei de încetare a executării, aspecte pe care în cadrul dosarului de executare silită le-a urmat și îndeplinit cu rigurozitate. Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii, reținând că apărarea reclamantului în sensul că hotărârile nu erau definitive, astfel că nu avea obligația de a întocmi încheiere de încetare a executării silite, nu poate fi primită. Astfel, trebuie făcută distincție între ipoteza în care hotărârea este susceptibilă de a fi atacată cu apel, fiind însă executorie și ipoteza în care aceasta a devenit (și) definitivă. În această din urmă ipoteză, prevederile art. 720 alin. (4) din C. proc. civ. statuează că "hotărârea de admitere sau de respingere a contestației, rămasă definitivă, va fi comunicată, din oficiu și de îndată, și executorului judecătoresc", iar alin. (5) al aceluiași articol prevede că, în ipoteza unei soluții de admitere a contestației, "executorul judecătoresc este obligat să se conformeze măsurilor luate sau dispuse de instanță". Aceste norme legale trebuie coroborate cu cele ale art. 703 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. în sensul că, ulterior comunicării din oficiu de către instanță a hotărârii prin care s-a dispus anularea executării (unul dintre cazurile de încetare a executării silite, astfel cum prevede art. 703 alin. (1) din C. proc. civ.), executorul are obligația de a întocmi o încheiere, motivată în fapt și în drept, cu menționarea cauzei de încetare a executării (art. 703 alin. (2) din C. proc. civ.). Ca atare, prin corecta aplicare a legii, a reținut prima instanță în sarcina executorului judecătoresc fapta de a întocmi acte de executare ulterior momentului la care i s-a adus la cunoștință de către debitorul interesat faptul că au fost admise contestațiile la executare. Relevantă din perspectiva efectelor admiterii contestației la executare de către prima instanță este Decizia nr. 2 din 8 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 aprilie 2021, prin care a admis recursul în interesul legii promovat de Avocatul Poporului și, în interpretarea și aplicarea sintagmei "până la soluționarea contestației la executare" din cuprinsul art. 719 alin. (1) din C. proc. civ., a stabilit că suspendarea executării silite este limitată în timp până la soluționarea în primă instanță a contestației la executare. În acest sens, în paragrafele 75-76 din considerentele deciziei nr. 2/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a reținut că "(...) prin ipoteză, în cazul admiterii contestației la executare, avându-se în vedere că, potrivit art. 651 alin. (4) din C. proc. civ., încheierea instanței de executare are caracter executoriu și, deci, executorul judecătoresc trebuie să se conformeze de îndată măsurii dispuse prin această încheiere, nu mai este necesar efectul suspensiv de executare al încheierii pronunțate în temeiul art. 719 alin. (1) din C. proc. civ., pentru simplul motiv că intervine un alt efect, mult mai energic, și anume acela al anulării (după caz, în tot sau în parte, a executării silite ori a unor acte de executare), efect care se consumă încă de la momentul pronunțării soluției de primă instanță. Pe de altă parte, un raționament asemănător poate fi făcut și în ipoteza respingerii contestației la executare, în sensul în care executorialitatea procedurii decurgând din respingerea contestației debitorului presupune ca executarea să fie reluată de îndată, însă, dacă debitorul apelează încheierea, solicitând și suspendarea executării acesteia, admiterea cererii de suspendare a executării încheierii nu înseamnă altceva decât menținerea suspendării executării silite dispuse de prima instanță". Suplimentar aspectelor din primele dosare execuțional, recurentul a reiterat aspectul că a emis, în data de 4.03.2020, încheierea de încetare a executării silite și închidere a dosarului execuțional, motivul fiind pronunțarea de către instanța de executare a sentinței civile nr. 43/08.01.2020 prin care s-a admis contestația la executare pentru ca ulterior, la data de 9.04.2020, să emită o încheiere de "îndreptare a erorii materiale" în sensul reluării executării silite în dosarul amintit. Reclamantul s-a apărat susținând că, în contextul în care sentința nr. 43/08.01.2020 pronunțată de către Judecătoria Tg. Mureș în dosarul nr. x/2019 prin care s-a anulat executarea silită nu era definitivă, cererea debitorului C. a fost prematur formulată, astfel că nu-i revenea obligația de a emite încheierea de încetare a executării silite. Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că, pe de o parte, încheierea de închidere a dosarului execuțional era corect emisă, față de argumentele de mai sus, care sunt valabile și în această situație; pe de altă parte, în mod evident, revenirea asupra acestei soluții nu se putea realiza în cadrul procedurii de îndreptare a erorii materiale decât cu o serioasă încălcare a legii. Din cercetarea prevederilor art. 656 din C. proc. civ. și ale art. 57 teza I din Legea nr. 188/2000, rezultă că erorile materiale trebuie să rezulte din actele de executare ("lucrările"), ceea ce presupune că trebuie să existe greșeli evidente și care să nu presupună o cercetare aprofundată din partea executorului. În cauză nu se poate pune problema unei astfel de erori, executorul considerând că a emis în mod nelegal încheierea de încetare a executării silite, consecința fiind aceea a "anulării" acesteia, cu nesocotirea prevederilor art. 657 alin. (3) C. proc. civ. (text legal care deschide calea, în favoarea persoanei interesate, a contestației la executare împotriva încheierilor emise de executor și cărora legea le recunoaște caracter executoriu). Prin urmare, toate criticile recurentului-reclamant cu privire la greșita aplicare a legii de către prima instanță prin reținerea acestei abateri, sunt nefondate. - Abaterea constând în încasarea de două ori a aceleiași taxe Cu privire la această abatere, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut că reclamantul nu a contestat-o în faza contestației prevăzute de art. 76 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, aprobat prin Ordinul nr. 210/2001, aceasta în contextul în care, potrivit art. 75 alin. (2) din Regulament, hotărârea Consiliului de disciplină cuprinde "descrierea pe scurt a abaterii disciplinare". De altfel, nici în fața primei instanțe și nici în recurs nu au fost aduse critici de nelegalitate, recurentul limitându-se la a invoca aspecte de oportunitate sau de natură contabilă. Ca atare, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că toate faptele imputate se verifică, în limitele expuse anterior, acestea reprezentând abateri în sensul art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/2000 (fapte care aduc atingere probității profesionale). - Cu privire la cheltuielile de judecată În privința acestui motiv de casare, recurentul a invocat nelegalitatea obligării sale la plata cheltuielilor de judecată suportate de partea adversă în fața primei instanțe, ca urmare a unei împrejurări nelegate de legalitatea angajării cheltuielilor și care nu poate fi avută în vedere de instanța de recurs, fiind astfel nefondată această susținere. - Motivul de casare privind greșita individualizare a sancțiunii Din perspectiva individualizării sancțiunii, recurentul-reclamant a considerat că reindividualizarea sancțiunii excluderii din profesie la suspendarea pe o durată de 3 luni este tot o sancțiune vădit excesivă si neîntemeiată. Recurentul-reclamanta invocat pe de o parte faptul că instanța de judecată nu a înțeles situația de fapt care a generat această plângere înaintată de către C. doar în scop de intimidare; pe de altă parte, a solicitat să i se aplice în cel mai grav caz, sancțiunea amenzii, deoarece sancțiunea suspendării din funcție pe o perioadă de trei luni ar echivala cu excluderea din profesie. Înalta Curte constată că primul aspect invocat nu reprezintă o critică de nelegalitate și, dincolo de acest aspect, nu determină o greșită aplicare a legii de către prima instanță pe aspectul individualizării sancțiunii; cel de-al doilea aspect reprezintă o chestiune legată de consecințele fiecărei sancțiuni în parte, iar faptul că o eventuală suspendare produce efecte similare unei excluderi definitive din punct de vedere al funcționării în cadrul profesiei și că o sancțiune pecuniară este mai ușor de suportat nu poate conduce la concluzia imposibilității instanței de a alege, în cadrul individualizării, sancțiunea cea mai adecvata din perspectiva gradualității aplicării sancțiunilor. Din aceste considerente, toate motivele de recurs invocate de către recurentul-reclamant (întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 din C. proc. civ.), sunt nefondate. 6.4. Recursul formulat de intervenientul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș Motivele de recurs formulate de recurentul-intervenient se referă exclusiv la greșita individualizare a sancțiunii de către prima instanță. Referitor la susținerea recurentului-intervenient, în sensul că reclamantul nu a solicitat în fața primei instanțe înlocuirea sancțiunii, Înalta Curte constată că acesta a criticat explicit modul de individualizare a sancțiunii aplicate; or, implicit, criticarea acestui aspect, în ipoteza găsirii ca fondate a acestei critici, conduce automat la necesitatea reindividualizării sancțiunii de către instanța de judecată. În ceea ce privește susținerea în sensul că instanța de judecată nu s-ar putea substitui organului administrativ disciplinar prin aplicarea unei alte sancțiuni, Înalta Curte constată că plenitudinea controlului judecătoresc al instanței de contencios administrativ statuată de prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004 infirmă această susținere; înlocuirea sancțiunii disciplinare de către instanța de control judiciar nu constituie o imixtiune a instanței în prerogativa disciplinară a angajatorului, deoarece devin eficiente prerogativele instanței de a exercita controlul jurisdicțional asupra legalității și temeiniciei deciziei de sancționare, control ce include și dreptul organului jurisdicțional de a pronunța o soluție proprie. În ceea ce privește însă sancțiunea aplicată, prima instanță a reținut că excluderea din profesie este cea mai drastică - art. 49 din Legea nr. 188/2000. Pentru a aplica această sancțiune, C