Decizia nr. 681/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 271 a Curții de Apel Cluj

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, la data de 31.05.2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, desființarea în parte a Hotărârii nr. 218/11.02.2021 și obligarea la emiterea unei hotărâri de apărare a reputației profesionale privind aspectele menționate în prima cerere de apărare a reputației profesionale, înregistrată sub nr. x/28.07.2020, astfel cum s-a reținut în raportul Inspecției Judiciare nr. x/29.01.2021 prin care s-a propus apărarea reputației profesionale a reclamantului - relativ la prima cerere . Prin sentința nr. 65/21.09.2021, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III a de contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 271, din 04 noiembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția a III - a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a anulat parțial Hotărârea nr. 218/11.02.2021 și a obligat pârâtul să emită o hotărâre de apărare a reputației profesionale a reclamantului, privind aspectele reținute în raportul IJ cu nr. x/29.01.2021 referitoare la prima cerere formulată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și respingerea acesteia ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. Criticile circumscrise acestui motiv de nelegalitate constau în faptul că instanța de fond a procedat la o greșită aplicare a dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 30 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 2 alin, (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, apreciind eronat că actul administrativ atacat ar fi fost emis cu depășirea limitelor de apreciere ce revin autorităților cu ocazia emiterii actelor administrative. Contrar susținerilor intimatului-reclamant, validate de prima instanță prin soluția pronunțată, arătă recurentul pârât că Hotărârea nr. 218, din data de 11.02.2021, emisă de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, nu a fost adoptată cu exces de putere și nu a condus la o vătămare a vreunui drept al acestuia. Susține pârâtul că, din perspectiva analizării rolului presei într-o societate democratică și a noțiunii de libertate de exprimare, se observă că presa are îndatorirea de a informa opinia publică asupra modului de înfăptuire a actului de justiție, libertatea de exprimare fiind protejată de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în acest cadru, presa reprezentând mijlocul de care dispune opinia publică pentru a fi informată asupra modului în care judecătorii se achită de responsabilități, conform scopului misiunii încredințate. În acest context, arată pârâtul că secția pentru judecători a apreciat în mod corect că, prin afirmațiile din cuprinsul articolelor de presă apărute în mediul on-line în data de 28 iulie 2020, intitulate "Exclusiv Investigație. Rețeaua de liberare condiționată" - publicat pe pagina de internet https:/x.ro, respectiv "Investigație Rețea de liberare condiționată la o judecătorie din Bistrița" - publicat pe site-ui "www.x.ro" și "Pelerinaj la Penitenciarul Bistrița" - publicat pe site-ul www.x.com, au fost exprimate opinii pe baza cărora au fost emise concluzii cu caracter general, având posibil impact negativ asupra credibilității justiției în rândul opiniei publice, însă pornind de la o cazuistică concretă. Astfel, prin conținutul articolelor menționate, referitoare la aspectele privind modalitatea de soluționare a cererilor/propunerilor de liberare condiționată de către completul prezidat de domnul judecător A., precum și cele vizând formularea cererii de abținere de la soluționarea dosarului nr. x/2019, se acreditează ideea ingerinței unor influențe în actul de justiție, de natură a contura opiniei publice suspiciuni cu privire ia imparțialitatea magistraților care au participat în compunerea completului. Din analiza conținutului articolelor, secția pentru judecători a observat că se prezintă ideea că s-au încălcat normele legale și regulamentare privind repartizarea aleatorie a cauzelor și dispozițiile legale de drept material și procedural, însă, din verificările prealabile efectuate în lucrarea nr. x a Inspecției Judiciare, prin rezoluția nr. 3258/A din data de 22 octombrie 2020, s-a constatat că nu sunt indicii de săvârșire a unor abateri disciplinare. Cu toate acestea, arată recurentul că în cuprinsul aceleiași lucrări întocmite de Inspecția Judiciară, s-a reținut că domnul judecător A. a încălcat dispozitiile art. 107 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești. Astfel, secția pentru judecători a statuat în mod corect că formularea unor judecăți de valoare poate constitui un demers jurnalistic justificat, când au o bază factuală solidă și nu aduc atingere independenței și imparțialității magistraților, conform art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Totodată, s-a apreciat că analiza aspectelor invocate de domnul judecător A. cu privire la aceste articole, ca temei al cererii de apărare a independenței și reputației sale profesionale, nu poate fi disociată de regula relevată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia recunoașterea rolului esențial al presei într-o societate democratică presupune o datorie a presei de a comunica informații și idei cu privire la chestiunile puse în fața autorităților judiciare și în orice alt domeniu de interes public, dar și un drept al publicului de a fi informat corect și onest, sub rezerva ca formele de exprimare publică să nu depășească limita impusă de interesul corect al administrării justiției. Prin urmare, susține recurentul că secția pentru judecători a apreciat în mod corect faptul că articolele menționate reprezintă o concretizare a obligației presei de a furniza informații de interes public, corespunzând dreptului publicului de a obține aceste informații cu privire la anumite proceduri judiciare. Cu alte cuvinte, contrar aprecierilor instanței de fond, secția pentru judecători a reținut în mod corect faptul că modalitățile specifice libertății de exprimare prin presă, corespunzătoare celor două forme de exprimare ale opiniilor, respectiv fapte sau judecăți de valoare, conținute în articolele atașate cererii de apărare a reputației profesionale, relevă existența unei baze factuale, fapt care exclude orice intervenție de natura celei reclamate de domnul judecător A.. Mai precizează recurentul că secția pentru judecători a constatat, în mod corect, faptul că în conținutul articolelor nu au fost evidențiate informații și acuzații aduse magistratului cu caracter defăimător, în scopul discreditării onoarei și reputației sale profesionale. În cauză, contrar concluziei primei instanțe, arătă că argumentele invocate în cuprinsul acțiunii introductive de instanță nu converg spre concluzia că afirmațiile din cuprinsul articolelor de presă apărute în mediul on-line în data de 28 iulie 2020 ar fi fost de natură să afecteze independența și reputația profesională a intimatului-reclamant A., având în vedere că acestea conțin interpretări personale ale jurnaliștilor, iar eventualele exagerări existente în aceste articole se înscriau în limita permisă. Intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări în cauză.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. 1. Sinteza situației de fapt reținută de prima instanță Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/28.07.2020, intimatul-reclamant A., judecător la Judecătoria Bistrița, a solicitat apărarea independenței și reputației profesionale, raportat la afirmațiile cuprinse în articolele apărute în mediul on-line în data de 28 iulie 2020. În motivarea cererii, intimatul-reclamant A. a arătat că, la data de 28 iulie 2020, în mediul on-line au început să circule articole de presă din al căror conținut rezultă că ar face parte dintr-o "rețea" care ar facilita ilicit liberarea condiționată a unor deținuți periculoși. A mai precizat reclamantul că la toate articolele a fost anexată o fotografie a sa, care nu a fost niciodată publică. Intimatul-reclamant A. a menționat că în articolul intitulat "Exclusiv investigație: Rețeaua de liberare condiționată", publicat pe pagina de internet se preciza că: "Mai multe surse publice și confidențiale, susțin că există în anumite judecătorii din țară adevărate colaborări între cei care și-au făcut un destin din a respecta legea și cei care și-au făcut un scop din a o încălca. Și un astfel de caz se conturează acum la Bistrița, destinația de tranzit a mai multor infractori periculoși, care par să-și dorească a fi judecați de cineva... anume. Și apoi liberați condiționat...". Intimatul-reclamant A. a evidențiat că acest articol a fost publicat de autor și pe pagina de pe rețeaua de socializare Facebook, fiind ulterior distribuit de mai mulți utilizatori, respectiv articolul a fost preluat și de site-ul https:/newswweek.ro/actualitate/investigatie-retea-de-liberare-conditionata-la-o judecatorie-din-bistrita, cu titlul "Investigație. Rețea de liberare condiționată la o judecătorie din Bistrița". Articolul a fost publicat și pe site-ul https:/x.wordpress.com/, cu titlul: "Pelerinaj la Penitenciarul Bistrița", în care autorul a menționat printre altele că: "Scepticismul jurnalistic ne face să ne întrebăm dacă bunăvoința magistratului A. are vreun preț? Nu de alta, dar sesiunile de perfecționare prin săli de jocuri și aplecarea spre plăceri interzise cam costă, dacă mai pui că se zvonește că și-ar fi cizelat instruirea la școala vieții, neferindu-se să-și apropie oameni prin mâinile cărora au trecut fel de fel de substanțe interzise, pe care i-a mărturisit în credință în fața altarului bisericii". Cererea a fost transmisă Inspecției Judiciare, care a efectuat verificările necesare cu privire la cererea de apărare a independenței și reputației profesionale formulată de domnul judecător A.. După analizarea constatărilor cuprinse în Raportul nr. x/2021 întocmit de Inspecția Judiciara, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea petentului, fiind emisă Hotărârea nr. 218/11.02.2021. Reclamantul A. a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 218/11.02.2021, solicitând anularea, în parte a acesteia, și obligarea C.S.M., secția pentru judecători, la emiterea unei hotărâri de apărare a reputației profesionale. Prima instanță a admis acțiunea, reținând în esență că intimatului-reclamant A. i-a fost afectată reputația profesională întrucât nu a fost respectată condiția prezentării cu bună-credință a informațiilor de interes public și nici dreptul publicului de a fi informat corect și onest, fiind depășită limita impusă de interesul corect al administrării justiției. 2. Cadrul normativ incident Potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data formulării cererii de apărare a reputației profesionale: " (1) secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii are dreptul, respectiv obligația ca, la cerere sau din oficiu...b) să apere reputația profesională a judecătorilor". Conform art. 30 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data formulării cererii de apărare a reputației profesionale: "(1) Secțiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii au dreptul, respectiv obligația corelativă de a se sesiza din oficiu pentru a apăra judecătorii și procurorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu aceasta, care ar putea afecta independența sau imparțialitatea judecătorilor, respectiv imparțialitatea sau independența procurorilor în dispunerea soluțiilor, în conformitate cu Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și împotriva oricărui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, secțiile Consiliului Superior al Magistraturii apără reputația profesională a judecătorilor și procurorilor...; (2) Plenul Consiliului Superior ai Magistraturii, secțiile, președintele și vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la sesizarea judecătorului sau procurorului, sesizează Inspecția Judiciară pentru efectuarea de verificări, în vederea apărării independenței, imparțialității și reputației profesionale a judecătorilor și procurorilor; (4) Judecătorul sau procurorul care consideră că independența, imparțialitatea sau reputația profesionala îi este afectata în orice mod se poate adresa Consiliului Superior al Magistraturii, prevederile alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător." 3. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și de dispozițiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de către pârât este întemeiat în considerarea celor în continuare arătate. Reputația profesională este o consecință a integrității profesionale și morale, aceasta aflându-se în strânsă legătură cu independența, imparțialitatea și integritatea pe care trebuie să le manifeste fiecare judecător în exercitarea profesiei. Reputația profesională conferă magistratului credibilitate și siguranță în exercitarea profesiei, autoritate în exprimarea opiniilor, cu precădere a celor profesionale, și, totodată, reprezintă părerea pe care magistratul o creează în conștiința colectivă despre modul în care își exercită profesia. Pe de altă parte, din perspectiva analizării rolului presei într-o societate democratică și a noțiunii de libertate de exprimare, se observă că presa are îndatorirea de a informa opinia publică asupra modului de înfăptuire a actului de justiție. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) și (6) din Constituția României, republicată "Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile", însă, "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine". De asemenea, dreptul la liberă exprimare, prevăzut de art. 30 din Constituție, nu poate fi exercitat cu încălcarea principiului independenței judecătorului și supunerii lui numai legii, astfel cum este statuat prin dispozițiile art. 124 din Constituție. Așadar, dreptul la libertatea de exprimare nu este unul absolut, acesta fiind susceptibil de anumite restrângeri, în ipoteza în care folosirea libertății de exprimare este îndreptată împotriva unor valori pe care statul în mod legitim le poate apăra, cum ar fi autoritatea și independența puterii judecătorești. Potrivit Recomandării (2010) 12 a Comitetului de Miniștri privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, statele membre sunt obligate să ia toate măsurile necesare pentru a respecta, promova și proteja independența judecătorilor. Odată consacrată libertatea de exprimare în general, în aceeași Recomandare se apreciază că revine fiecărei legislații în parte obligația de a statua asupra rolului pe care mass-media îl are în societatea respectivă și, pe de o parte, de a crea cadrul legal de exprimare, iar pe de altă parte, de a integra această activitate în necesitățile și cerințele fiecărei societăți în ansamblul ei. În același timp, referindu-se la restrângerea libertății de exprimare în scopul garantării autorității și imparțialității puterii judecătorești, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin jurisprudența sa că interesul de a proteja reputația și a asigura autoritatea magistraților este superior aceluia de a permite o discuție liberă asupra imparțialității acestora, activitatea justiției neputând fi discutată fără să se aibă în vedere anumite limite pentru a nu submina autoritatea acesteia, comandament deosebit de important într-un stat de drept, astfel cum rezultă din cauza "Pager și Oberschlick contra Austriei". Totodată, în cauza "Bradford contra Danemarcei", Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că "interesul de a proteja reputația și a asigura autoritatea magistraților este superior aceluia de a permite o discuție liberă asupra imparțialității acestora". De asemenea, art. 1 din Rezoluția 1003 (1993) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la etica jurnalistică stabilește că, în plus față de drepturile și obligațiile juridice stabilite de către normele juridice respective, presa mai are o responsabilitate etică față de cetățeni și societate, care trebuie accentuată la momentul actual, când informarea și comunicarea joacă un rol major în formarea atitudinii personale a cetățenilor și în dezvoltarea societății și a vieții democratice. De aceea, s-a arătat că principiul de bază al eticii jurnalismului este diferențierea dintre noutăți și opinii, astfel încât acestea sa nu fie confundate, arătându-se că știrile sunt informații, în timp ce opiniile exprimă gânduri, idei, convingeri sau judecăți de valoare ale mijloacelor de informare în masă, editorilor sau ziariștilor (art. 3) și că difuzarea știrilor trebuie să fie bazată pe adevăr, asigurată prin mijloace adecvate de verificare și demonstrare și pe imparțialitate în prezentare, descriere și narare (art. 4). În art. (5) al Rezoluției se arată că "Exprimarea opiniilor poate consta în reflecții sau comentarii asupra unor idei generale sau în observații privind informații având legătură cu evenimente concrete. Deși opiniile sunt inevitabil subiective și, prin urmare, nu pot și nu trebuie să fie supuse criteriului adevărului, ele trebuie totuși exprimate într-o manieră onestă și etică". Din analiza conținutului articolelor, se observă că se prezintă ideea că s-au încălcat normele legale și regulamentare privind repartizarea aleatorie a cauzelor și dispozițiile legale de drept material și procedural, însă, din verificările prealabile efectuate în lucrarea nr. x a Inspecției Judiciare, prin rezoluția nr. 3258/A din data de 22 octombrie 2020, s-a constatat că nu sunt indicii de săvârșire a unor abateri disciplinare. Cu toate acestea, este de punctat ca în cuprinsul aceleiași lucrări întocmite de Inspecția Judiciară, s-a reținut că domnul judecător A. a încălcat dispozitiile art. 107 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești. În acest sens, în jurisprudența sa constantă în materia protecției dreptului la liberă exprimare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului operează cu distincția între fapte și judecăți de valoare. Conform jurisprudenței CEDO, regula de tradiție este aceea că judecățile de valoare nu trebuie dovedite, nefiind susceptibile de proba, iar faptele trebuie să fie supuse probei verității. Totuși, judecățile de valoare ce vizează acuzații determinate nu pot fi lipsite de o bază factuală rezonabilă, ce va trebui, la rândul ei, dovedită de autorul afirmațiilor, Totodată, CEDO califică anumite exprimări ca vizând "fapte" atunci când este vorba despre acuzații concrete, determinate. Ca atare ori de câte ori se indică informații punctuale, precise, care sunt susceptibile de a fi probate, acestea trebuie calificate drept fapte. Pe de altă parte, judecățile de valoare se referă la acele opinii personale, evaluări, descrieri cu privire la calitățile personale, profesionale sau morale ale unei persoane sau unui obiect, care, prin esența lor, sunt caracterizate de o doză inerentă de subiectivism. Raportând aceste principii la situația litigioasă dedusă judecății, se constată că secția pentru judecători a apreciat în mod corect că opiniile enunțate în cuprinsul articolelor de presă deduse analizei se circumscriu noțiunii autonome de "judecăți de valoare", nereprezentând afirmații de fapt ce trebuiau probate, cum în mod greșit a reținut instanța de fond. Înalta Curte mai constată că, deși articolele la care se face trimitere, conțin o doză de subiectivism, totuși acestea rămân la stadiul de aluzii și judecăți de valoare acceptate într-o societate democratică, prin conținutul lor, articolele nefiind de natură a afecta reputația profesională a intimatului reclamant. Asta în condițiile în care aspectul vizat de articolele menționate, respectiv liberarea condiționată a persoanelor private de libertate, liberare care se acordă de instanță anterior expirării duratei pedepsei stabilite prin hotărârea de condamnare și care reprezintă, în fapt, o modalitate de reindividualizare judiciară a executării pedepsei, fără privare de libertate, este de maxim interes pentru public. Or, acest interes deosebit al mass media și, finalmente, al publicului, cu privire la anumite aspecte ale activității magistraților, în special cu privire la măsurile care pot afecta societatea în ansamblul său, iar liberările condiționate reprezintă asemenea măsuri, poate conduce la aprecieri subiective în mass media, care, chiar negative fiind, în lipsa unor exagerări și denaturări evidente, nu atrag, per se, afectarea reputației profesionale a judecătorilor care au dispus asupra cererilor de liberare condiționată. În concluzie, din analiza articolelor de presă se constatată că acestea cuprind o relatare a unor activități de interes public, demers jurnalistic absolut legitim în accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului, eventualele exagerări existente în aceste articole, în special în titlurile folosite, nefăcând dovada relei-credințe a jurnaliștilor, ci se înscriau în limita permisă. Față de cele menționate mai sus, se constată caracterul fondat al recursului, Înalta Curte reținând că articolele de presă la care face trimitere intimatul reclamant nu sunt de natură a afecta reputația profesională a acestuia.

Temeiul procesual al soluției date recursului Pentru aceste motive, în temeiul art. 497, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârât, va casa sentința recurată și, rejudecând: va respinge acțiunea ca neîntemeiată, cu obligarea intimatului reclamant, conform art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., la plata către recurentului-pârât, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.