ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 183/2024

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06.05.2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat contestație împotriva Rezoluției nr. 296/2021, pronunțată în dosar nr. x/2019, solicitând casarea în totalitate a acesteia și reanalizarea plângerii sub aspectele sesizate precum și în baza înscrisurilor depuse la dosar.

Prin sentința civilă nr. 1771 din data de 24 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1771 din data de 24 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința anulării Rezoluției nr. 296/2021 și a reanalizării plângerii, în sensul tragerii la răspundere a celor care se fac vinovați de abuz în serviciu, de nerespectarea drepturilor cetățenilor și a dreptului o cercetare corectă și legală.

În esență, recurentul-reclamant a arătat că sentința recurată nu este motivată în fapt și în drept și nu răspunde cerințelor imperative prevăzute de C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului și-a însușit simplist motivele invocate de către pârâtă, fără a proceda la o examinare a fondului. În opinia sa, hotărârea nu este decât o redare a întâmpinării, fără a fi indicat în cuprinsul acesteia temeiul de drept ce a stat la baza soluției pronunțate. Or, nemotivarea unei hotărâri judecătorești încalcă dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., iar aplicarea greșită a legii lezează drepturile justițiabilului.

În continuare, recurentul-reclamant a procedat la o expunere pe larg a întregii situații de fapt, reiterând aspecte ce țin de fondul cauzei, referitoare la abaterile disciplinare reclamate de către acesta, pretins săvârșite de către doamna procuror B. din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, în cercetările efectuate în dosarele nr. x/2020, y/2016, z/2016, w/2019, precum și în alte dosare penale.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei s-a fixat termen de judecată la data de 17 ianuarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs asupra căii de atac formulate

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurentul-reclamant nu a indicat în mod expres temeiul de drept pe care a înțeles să-și întemeieze cererea de recurs, criticile de nelegalitate aduse sentinței recurate se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Trebuie subliniat că art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) prevede: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; (...) "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.".

Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, rezultă că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie. În acest context, instanța de control judiciar va înlătura argumentele recurentului-reclamant referitoare la fondul cauzei, ce au făcut obiectul plângerii, al cererii de chemare în judecată și ce au fost reiterate în memoriul de recurs, reținând că astfel de critici nu constituie aspecte de nelegalitate verificabile în calea de atac extraordinară a recursului, ci pot face doar obiectul unei căi de atac devolutive.

În continuare, abordând recursul din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte observă că, în accepțiunea titularului căii de atac, hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 6 din Convenția EDO și ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Obligația de motivare a unei hotărâri judecătorești, conform prevederilor art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părților, stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, expunerea unui raționament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluției date în cauză, elemente ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii supuse recursului în prezenta cauză.

Lecturând sentința recurată, Înalta Curte constată că instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluția adoptată, cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) și cele ale art. 425 C. proc. civ. și prezentarea silogismului logico-juridic ce a stat la baza sentinței pronunțate. Astfel, instanța de fond a reținut în esență, pe de-o parte, că reclamantul s-a limitat la a invoca în cuprinsul cererii de chemare în judecată principii fundamentale și simple afirmații generice în legătură cu rezoluția de clasare litigioasă, fără a indica în mod concret care au fost aspectele sesizate care nu ar fi fost verificate și pe de altă parte, că în lipsa unor indicii ale abaterilor disciplinare imputate, aspectele invocate de către reclamant reprezintă doar nemulțumiri subiective față de soluțiile pronunțate în dosarele penale, nefiind întrunite în speță elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

În jurisprudența sa constantă, instanța supremă a stabilit că "motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar", fiind incidente în cauză și argumentele statuate în jurisprudența CEDO (paragraful 20 din hotărârea pronunțată în cauza Gheorghe Mocuța contra României), conform cărora: "În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

De asemenea, susținerile recurentului-reclamant, prin care aceasta afirmă că prima instanță ar fi preluat argumentele părții adverse, fără a acorda o egală valoare argumentelor sale, nu sunt de natură să atragă incidența, în cauză, a motivului de casare prevăzut de dispozițiile sus indicatului motiv de recurs, câtă vreme, din cuprinsul sentinței recurate rezultă că judecătorul fondului a trecut prin filtrul propriei analize elementele de fapt și de drept ale cauzei, dar și susținerile tuturor părților. Dacă argumentele și probele administrate de către intimată au format convingerea instanței în sensul soluției adoptate, acest lucru nu poate echivala cu o necercetare sau o cercetare superficială a fondului cauzei, ori cu lipsa motivării soluției pronunțate.

În realitate, în argumentarea unor astfel de susțineri privind nemotivarea sau preluarea argumentelor părții adverse, recurentul-reclamant și-a declarat nemulțumirea față de concluzia instanței, or un astfel de element nu vizează aspecte de nelegalitate care să intre în sfera de incidență a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest context, instanța de control judiciar reține că sentința recurată îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Drept umare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin memoriul de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1771 din data de 24 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.