ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3457/2024

Ședința publică din data de 19 iunie 2024

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 25.05.2021, sub nr. unic x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat contestație împotriva Rezoluției nr. 978/A/2021 din data de 07.04.2021, înregistrată sub nr. de lucrare 21-136, solicitând admiterea acesteia, anularea rezoluției și, reanalizând cauza, să se dispună tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de abuz în serviciu și de nerespectare a drepturilor la un proces echitabil și corect.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 752 din 13 aprilie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a exercitat calea de atac a recursului solicitând casarea în totalitate a hotărârii și, rejudecându-se cauza, să se dispună anularea Rezoluției nr. 987/A/2021 din data de 07.04.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 și, reanalizând cauza, să se dispună tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de abuz în serviciu, nerespectarea drepturilor cetățenilor, a dreptului la o cercetare legală și corectă.

Într-o primă critică recurentul a susținut că hotărârea de fond nu este motivată în fapt și în drept, iar magistratul și-a însușit simplist motivele invocate de pârâtă, fără a face măcar o analiză sumară a cauzei și fără a indica temeiul de drept pe care se bazează aprecierile făcute de judecător.

În continuare, recurentul a susținut că prin cererea de chemare în judecată sesiza direcției de inspecție pentru procurori abuzurile la care a fost supus o perioadă lungă de timp de către procurori, judecători, organe de politie, neglijența și indolența, încălcarea dreptului la apărare în soluționarea cazurilor care le sunt încredințate.

A solicitat să se dea curs contestației sale, întrucât consideră că în mod repetat i-a fost încălcat dreptul la viață, demnitate, onoare și dreptul de a fi supus unei cercetări penale juste și imparțiale, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de C.E.D.O., iar cei pe care îi învinuia și în învinuiește și în prezent de abuzuri și neglijenta sunt B. -procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria lași precum și C. - judecător la secția Penală a Tribunalului Iași, în cadrul mai multor dosare aflate pe rolul Parchetului Iași și pe rolul judecătoriei, sens în care a luat susținerile formulate în cadrul contestației adresate instanței de fond.

Cum rezoluția pronunțată este una ambiguă, menită să inducă în eroare atât petiționarul cât și instanța de judecată, a solicitat admiterea contestației și anularea rezoluției pronunțate, sancționarea celor 3 magistrați care se fac vinovați de abuzuri.

În continuare, în cadrul recursului recurentul a combătut apărările formulate de intimata –pârâtă Inspecția Judiciară în cadrul întâmpinării depuse la dosar în etapa judecării pe fond a pricinii, susținând că s-a adresat cu contestație împotriva rezoluției de clasare, aceasta fiind soluționată de Inspectorul Șef prin Rezoluția din data de 21 ianuarie 2021.

În final a solicitat admiterea acțiunii, sancționarea numiților B. - procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria lași, a polițistului -D. – pentru abuzurile comise și dovedite în prezenta cauză, trimiterea plângerii altei secții de politie, având în vedere argumentele precizate în cuprinsul acțiunii de apel și a înscrisurilor care însoțesc acțiunea.

1.4. Decizia contestată

Prin decizia nr. 756 din 14 februarie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021 s-a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 752 din data de 13 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

2.1. Prin cererea înregistrată la data de 14 martie 2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub număr de dosar x/2024, contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 756 din 14 februarie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021.

A solicitat ca în urma casării deciziei să se dispună anularea rezoluției nr. 987/A/2021 din data de 7.04.2021 precum și tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de abuz în serviciu prin nerespectarea drepturilor cetățenilor.

A arătat că hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2021 este nemotivată în fapt și în drept, reprezentând doar o copie a argumentelor din întâmpinare, cu încălcarea dispozițiilor art. 6 C.E.D.O.

În susținerea contestației a arătat că prin cererea de chemare în judecată a sesizat abuzurile la care a fost supus de către numiții B. (procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași) și C. (judecător la secția Penală a Tribunalului Iași) în cadrul dosarelor nr. x/2016, y/2017, z/2017, w/2020, t/2019, s/2016, q/2019 și a/2019.

Astfel, plângerile formulate împotriva învinuitului E. au fost soluționate în mod părtinitor, atitudine care a condus la încurajarea acestuia, autoritățile române nerespectând obligația procedurală ce decurge din art. 2 din Convenția C.E.D.O.

A mai invocat, de asemenea, dispozițiile art. 6,13 și 17 din Convenție, contestatorul nebeneficiind de un proces echitabil în raport de procedurile penale declanșate.

Toate soluțiile pronunțate sunt motivate prin metoda "copy-paste", deși plângerile sunt diferite, denunțând atitudinea judecătorului de cameră preliminară F. și a procurorului C..

Inspecția Judiciară a încălcat prevederile art. 3 din regulamentul propriu care îl obligă pe inspectorul judiciar de a efectua o cercetare pe fondul sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare.

Cu privire la soluția de clasare, s-a arătat că sesizarea conține indicii cu privire la identificarea situației de fapt, iar legea a instituit un mecanism intern de control suficient prin confirmarea inspectorului șef, garanții care nu au fost respectate.

Cum rezoluția pronunțată este una ambiguă menită să inducă în eroare atât petiționarul cât și instanța de judecată, a solicitat admiterea contestației, anularea rezoluției pronunțate și sancționarea celor trei magistrați care se fac vinovați de abuzuri.

În ceea ce privește întâmpinarea formulată de pârâtă, contestatorul a criticat susținerile din cuprinsul acesteia.

Referitor la admisibilitatea acțiunii, au fost redate dispozițiile art. 503 alin. (1) și dispozițiile art. 504 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., arătându-se că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, atât cele referitoare la hotărârea care poate face obiectul contestației în anulare, cât și cele indisolubil legate de considerentele deciziei atacate.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a arătat că instanța de recurs nu a dat dovadă de rol activ, conform art. 22 din C. proc. civ., considerând normală respingerea administrării tuturor probelor solicitate la fond. S-a arătat că instanța de recurs s-a contrazis, întrucât, deși a reținut că au fost enumerate excesiv texte de lege care reglementează condițiile de valabilitate ale actului juridic, a considerat că nu s-au arătat dovezi și norme de drept.

Pe cale de consecință, s-a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, iar potrivit materialului probator administrat, să se dispună sancționarea legală a persoanelor reclamante și trimiterea plângerii altei secții de poliție pentru continuarea cercetărilor.

2.2. Intimata – pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., contestatorul reluând, în fapt, motivele de casare circumscrise cazului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. Examinând contestația în anulare și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu apărările intimatului precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă, urmând a fi respinsă în consecință, motivele formulate neîncadrându-se în dispozițiile art. 503 alin. (1), raportat la art. 504 din C. proc. civ. pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

Aceasta poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., invocate de contestator ca temei al căii de atac: "(1)Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".

Astfel cum s-a arătat, regimul juridic al contestației în anulare este acela al unei căi de atac extraordinare, de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de normele procedurale ce o reglementează, iar modalitatea în care instanța de recurs a analizat, prin prisma cazului de casare invocat, inadmisibilitatea acțiunii constatate de prima instanță nu se încadrează în acest caz prevăzut de legiuitor.

Dispozițiile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ. reglementează motivul de contestație în anulare specială pentru situația în care partea nu a fost legal citată și nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata.

Susținând admisibilitatea cererii, se observă că s-a invocat caracterul definitiv al hotărârii atacate, însă, cu privire la încadrarea căii de atac în textul de lege, s-a invocat o presupusă neconcordanță a considerentelor deciziei și încălcarea obligației prevăzute de art. 22 din C. proc. civ. în ceea ce privește rolul activ al judecătorului referitor la modalitatea în care s-a analizat cazul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Reține Înalta Curte că prin contestația în anulare nu a fost invocat niciun argument în susținerea nulității procedurii de citare în fața instanței de recurs, întreaga motivare a căii extraordinare de atac reprezentând o reluare a motivelor de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată și prin cererea recurs, precum și combaterea susținerilor pârâtei din întâmpinarea depusă în faza procesuală a recursului.

Contestația în anulare este admisibilă numai în cazurile limitativ enumerate de lege, care sunt de strictă interpretare. Prin ea se tinde la anularea unei hotărâri nu pentru motive de netemeinicie a hotărârii, ci pentru săvârșirea unor erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale.

În cauza pendinte, contestația în anulare vizează aceleași aspecte care au fost deduse judecății prin sesizarea adresată inspecției judiciare, prin cererea de chemare în judecată și prin cererea de recurs, vizând situații care nu pot fi încadrate în motivele reglementate strict de dispozițiile art. 503 din C. proc. civ.

Totodată, împrejurarea că hotărârea nu ar fi corespunzător motivată, sau faptul că, analizând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de recurs nu a dat dovadă de rol activ, nu pot fi încadrate nici în alt caz de contestație în anulare, întrucât o eventuală "greșeală materială" (art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.) se referă la aspecte formale ale judecării recursului, iar nu la modalitatea de interpretare a materialului probator.

De asemenea, instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare nu este îndreptățită a verifica modalitatea în care instanța de recurs a apreciat asupra legalității sentinței prin prisma aplicării normelor de drept material sau procedural, ci doar dacă instanța de recurs a analizat sau nu motivul de casare invocat (art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.), chiar contestatorul arătând că nu există o astfel de omisiune, criticând doar modalitatea în care s-a analizat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Contestația în anulare nu reprezintă un mijloc procedural pus la dispoziția părților pentru a ataca hotărârea judecătorească devenită anterior definitivă în calea de atac. Așadar, contestația în anulare nu reprezintă un recurs la recurs, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative prevăzute la articolul 503 din C. proc. civ.

Principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptățită să solicite o revizuire a unei hotărâri definitive și irevocabile, obligatorii, și, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare și o nouă analiză a cauzei. Puterea de control a instanțelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justiției, iar nu pentru a se efectua o nouă analiză a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista două opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O excepție de la această regulă se admite numai atunci când este justificată de circumstanțe riguroase și de substanță (cauza Ryabikh c. Rusiei).

Așa fiind, Înalte Curte reține că aspectele invocate de contestator nu se încadrează în dispozițiile art. 503 din C. proc. civ., instanța învestită cu contestația în anulare nevând a efectua o apreciere asupra corectitudinii dezlegărilor date de instanța de recurs.

Are în vedere Înalta Curte și jurisprudența Curții Constituționale în care s-a arătat că principiul potrivit căruia, după pronunțarea hotărârii, judecătorii nu mai pot reveni asupra deciziei luate reprezintă o componentă esențială a ideii de justiție, a asigurării autorității de lucru judecat și a ocrotirii drepturilor procesuale ale părților, ca element fundamental al statului de drept. (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 355/2019), astfel că pe calea contestației în anulare nu este permisă rejudecarea unei hotărâri definitive, pentru motive care nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

3.2. Temeiul legal al soluției adoptate.

Față de cele de mai sus, cum în speță, motivele formulate nu se circumscriu dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ., ci vizează reanalizarea motivelor susținute prin cererea de recurs, Înalta Curte, în temeiul art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 756 din 14 februarie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.