ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 756/2023

Ședința publică din data de 14 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 25.05.2021, sub nr. unic x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, a formulat contestație împotriva Rezoluției nr. 978/A/2021 din data de 07.04.2021, înregistrată sub nr. de lucrare 21-136., solicitând admiterea acesteia, anularea rezoluției și, reanalizând cauza, să se dispună tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de abuz în serviciu și de nerespectare a drepturilor la un proces echitabil și corect.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 752 din 13 aprilie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a exercitat calea de atac a recursului și, fără a încadra criticile sale în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a solicitat casarea în totalitate a hotărârii și, rejudecându-se cauza, să se dispună anularea Rezoluției nr. 987/A/2021 din data de 07.04.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 și, reanalizând cauza, să se dispună tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de abuz în serviciu, nerespectarea drepturilor cetățenilor, a dreptului la o cercetare legală și corectă.

Într-o primă critică recurentul susține că hotărârea de fond nu este motivată în fapt și în drept, iar magistratul și-a însușit simplist motivele invocate de pârâtă, fără a face măcar o analiză sumară a cauzei și fără a indica temeiul de drept pe care se bazează aprecierile făcute de judecător.

În continuare, recurentul susține că, prin cererea de chemare in judecată sesiza cu acesta ocazie direcției de inspecție pentru procurori -abuzurile la care a fost supus de o perioadă lungă de timp de către procurori, judecători, organe de politie, neglijența și indolența, încălcarea dreptului la apărare în soluționarea cazurilor care le sunt încredințate.

Plin de indignare a solicitat în mod respectuos să se dea curs contestației sale, întrucât consideră că în mod repetat i-a fost încălcat dreptul la viață, demnitate, onoare și dreptul de a fi supus unei cercetări penale juste și imparțiale, i-a fost încalcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de CEDO, iar cei pe care îi învinuia și în invinuiește și în prezent de abuzuri și neglijenta sunt B. -procuror la Parchetul de pe lingă judecătoria lași precum și C. judecător secție penala tribunalul lași, aceștia bătându-și joc de cercetarea penală și inclusiv de parte, prin afirmațiile calomnioase și denigratoare în cadrul mai multor dosare aflate pe rolul Parchetului Iași și pe rolul judecătoriei, sens în care reia mare parte din susținerile formulate în cadrul contestației inițiale adresate instanței de fond.

Cum rezoluția pronunțată este una ambiguă, doloroasă, menită sa inducă în eroare atât petiționarul cât și instanța de judecată, a solicitat admiterea contestației și anularea rezoluției pronunțate, sancționarea celor 3 magistrați care se fac vinovați de abuzuri.

În continuare, în cadrul recursului recurentul combate apărările formulate de intimata –pârâtă Inspecția Judiciară în cadrul întâmpinării depuse la dosar în etapa judecării pe fond a pricinii, susținând că s-a adresat cu contestație împotriva Rezoluției de clasare, aceasta fiind soluționată de Inspectorul Șef prin Rezoluția din data de 21 ianuarie 2021.

În final solicită admiterea acțiunii, sancționarea numiților B. - procuror din cadrul Parchetului de pe lingă Judecătoria lași, a politistiului -D. – pentru abuzurile comise și dovedite în prezenta cauză, trimiterea plângerii altei secții de politie, având in vedere argumentele precizate în cuprinsul acțiunii de apel și a inscrisurilor care insoțesc prezenta acțiune.

Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Inspecția Judiciară, în termenul legal a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurentul - reclamant, în cadrul căreia a invocat pe cale de excepție nulitatea recursului, pe considerentul că motivele de recurs și dezvoltarea acestora nu conțin critici de legalitate și temeinicie cu privire la sentință.

Pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat și menținerea hotărârii de fond, ca temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 07.10.2022 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14.02.2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a analizat mai întâi excepția nulității recursului, invocată de intimata – pârâtă Inspecția Judiciară, pe care a respins-o pentru considerentele arătate în practicaua acestei hotărâri.

În ceea ce privește susținerea recurentului- reclamant, în sensul că întâmpinarea intimatei – pârât a fost tardiv formulată, față de data primirii cererii de recurs de către intimata – pârâtă Inspecția Judiciară, respectiv 10 august 2022, termenul de 30 de zile pentru formularea întâmpinării, prevăzut de art. 490 alin. (2), prin raportare la art. 471

1

alin. (3) C. proc. civ. s-a împlinit la data de 12.09.2022, cu aplicarea art. 181 alin. (2) C. proc. civ., data de 10.09.2022 fiind într-o zi nelucrătoare (sâmbăta).

Cum din actele dosarului rezultă că întâmpinarea intimatei – pârâte Inspecția Judiciară a fost înregistrată la instanță la data de 06.09.2022, adică anterior datei de 12.09.2022, se constată că aceasta a fost formulată în termen.

Deopotrivă, luând act că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările intimatei - reclamante și de normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, urmând a fi respins, având în vedere considerentele expuse în continuare:

Înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurenta – pârâtă, instanța de control judiciar reține următoarea situație de fapt:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 25.05.2021, sub nr. unic x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, a formulat contestație împotriva Rezoluției nr. 987/A/2021 emisă la data de 07 aprilie 2021 de Direcția de Inspecție pentru Procurori din cadrul Inspecției Judiciare, în lucrarea nr. 21-136, prin care s-a dispus clasarea sesizării, reclamantul solicitând anularea acesteia și reanalizarea cauzei, tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de abuz în serviciu și nerespectarea dreptului la un proces echitabil și corect.

Împotriva Rezoluției de clasare reclamantul a formulat plângere, soluționată de Inspectorul Șef prin Rezoluția emisă în data de 21 ianuarie 2021, în sensul respingerii plângerii și menținerii rezoluției atacate.

Instanța de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată, reținând în esență că soluția procurorului, sentința sau decizia pronunțate pot fi atacate doar prin căile de atac permise de C. proc. pen. sau civilă (apel sau recurs), iar inspectorul judiciar nu se poate substitui unei instanțe în calea de atac, eventualele greșeli de judecată corectându-se prin căile de atac.

Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând la analizarea criticilor formulate de recurentul – reclamant, constată Înalta Curte că acesta a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce reglementează situația când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, constată Înalta Curte că, în cadrul acestuia recurentul – reclamant a invocat în esență nemotivarea hotărârii, precum și faptul că instanța și-a însușit punctul de vedere al pârâtei Inspecția Judiciară.

Aceste critici nu pot fi reținute de instanța de control judiciar ce constată, contrar susținerilor recurentului, că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susținerile părților, cât și la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților.

Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că deși soluția adoptată nu a fost amplu motivată, totuși nu există o contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, prima instanță motivând în sensul respingerii acțiunii, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut. Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Preluarea de către instanță a unora dintre argumentele unei părți pe care le-a considerat pertinente nu duce la concluzia că instanța nu a făcut o apreciere proprie a susținerilor părților și o analiză a probelor administrate, de vreme ce, în considerente, instanța a analizat probele administrate, a stabilit situația de fapt și a evocat normele de drept incidente pe care le-a aplicat în speța dedusă judecății, argumentele proprii judecătorului putând fi decelate cu ușurință din lecturarea sentinței.

Faptul că recurentul nu împărtășește raționamentul logico-juridic ce a fundamentat soluția primei instanțe, respectiv că instanța nu și-a însușit criticile recurentului, nu înseamnă că hotărârea este nemotivată.

Cel de al doilea motiv de casare invocat este prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, Înalta Curte reține că, în cuprinsul sesizării adresate Inspecției Judiciare recurentul - petiționar a invocat încălcarea atribuțiilor profesionale de către procurorii B. și E. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria lași, prin emiterea unor soluții netemeinice și tergiversarea soluționării într-o serie de dosare penale.

Or, legalitatea și temeinicia soluțiilor adoptate de procuror poate fi verificată doar în cadrul procedurii judiciare prevăzute de art. 336-339 din C. proc. pen. (plângere la procurorul ierarhic superior) și art. 340 din C. proc. pen. (plângere la judecătorul de cameră preliminară).

Așadar, în cadrul procedurii disciplinare, nu este posibilă o analiză a legalității sau temeiniciei modului de instrumentare a unei cauze, întrucât o asemenea verificare constituie prerogativa exclusivă a autorității ierarhic superioare și, după caz, a controlului judiciar exercitat de către instanță, modul de interpretare si aplicare a normelor de drept material ori procesual neputând fi considerat" abatere de la îndatoririle de serviciu", nefiind posibilă cenzurarea acestora în cadrul contenciosului disciplinar.

Prin urmare, Inspecția Judiciară nu se poate substitui acestor proceduri judiciare prin cercetarea administrativă pe care o poate efectua conform competențelor legale prevăzute de art. 74 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și potrivit art. 7 alin. (1), (2) din Regulamentul privind efectuarea lucrărilor de inspecție, potrivit cărora " Verificările efectuate de Inspecția Judiciară se desfășoară conform dispozițiilor art. 46 alin. (2), art. 67 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cu respectarea principiilor independenței judecătorilor și procurorilor, supunerii lor numai legii, precum și al autorității de lucru judecat."

Controlul exercitat de Inspecția Judiciară nu poate pune în discuție soluția pronunțată prin hotărârile judecătorești supuse căilor de atac prevăzute de lege și nici soluțiile adoptate de procurori, care pot fi verificate numai în cadrul și limitele date de principiul controlului ierarhic sau de instanțele de judecată", în caz contrar, s-ar încălca principiul independenței procurorului, așa cum este stipulat de dispozițiile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată, cu excepția situației în care procurorii își exercita funcția cu rea credință sau gravă neglijență".

De asemenea, modul de interpretare a probelor și aplicarea dispozițiilor legale de către organele de urmărire penală, în măsura în care sunt susținute de argumente juridice și logice, exclud controlul administrativ asupra acestora, obiectul verificărilor disciplinare neputându-l constitui raționamentul logico-juridic al procurorului desemnat fie să instrumenteze o cauză penală, fie să participe în ședințele de judecată, iar soluțiile procesuale emise de procuror, ori concluziile prezentate în instanță pot fi cenzurate doar pe calea controlului ierarhic și jurisdicțional reglementat prin dispozițiile C. proc. pen.

Or, față de aceste considerente, în mod corect inspectorul judiciar desemnat a efectua verificări sub aspectul încălcării îndatoririlor profesionale de către doamna procuror B. și domnul procuror C. a dispus clasarea sesizării reținând că nu există indicii pentru săvârșirea vreunei abateri disciplinare.

Soluționarea cu celeritate a cauzelor presupune finalizarea cercetărilor/urmăririi penale și adoptarea soluției în cazul dosarelor în care urmărirea penală se efectuează de către procuror sau adoptarea soluției în cazul în care cercetarea penală a fost efectuată de organele de poliție judiciară sau organele de cercetare specială sub supravegherea procurorului.

Dispoziția legală cere ca nesoluționarea dosarului cu celeritate sau întârzierea în mod repetat în efectuarea lucrărilor să fie imputabilă procurorului, însă, perioada în care dosarul se află în lucru la organele de cercetare penală nu poate fi reținută ca imputabilă procurorului, nefiind echivalentă cu situația în care dosarul este repartizat procurorului spre soluționare.

Timpul în care dosarul se află la organele de cercetare penală nu se poate lua în considerare la analiza motivelor pentru care procurorul nu a soluționat dosarul într-un termen rezonabil, expresiile "soluționarea dosarului" ori "întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor" utilizate de legiuitor, nefiind sinonime cu supravegherea cercetărilor, referindu-se doar la perioada care a trecut de la data repartizării efective a dosarului la procuror și până la data soluționării acestuia.

Prin urmare, verificările care pot fi efectuate de către Inspecția Judiciară privesc doar conduita magistraților, nu și a organelor de poliție judiciară.

Invocarea de către reclamant a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil și într-un termen rezonabil a cauzei sale, nu poate duce la o concluzie diferită, câtă vreme Înalta Curte nu constată existența unei încălcări a unei norme juridice interne, față de motivarea de către pârâtă a soluției date prin rezoluția atacată.

Astfel cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului, instanța de contencios administrativ nu poate interveni peste dreptul de apreciere al inspectorului de caz asupra necesității realizării unor operațiuni administrative, acolo unde regulamentul lasă la aprecierea inspectorului realizarea anumitor acțiuni.

Instanța de contencios administrativ nu are atribuția efectuării verificărilor prealabile, nu se poate substitui procurorului de caz/judecătorului din dosar, procurorului ierarhic superior sau inspectorului judiciar, ci doar cenzurează legalitatea emiterii rezoluției de clasare sub aspect extrinsec (verificarea competenței organului disciplinar și a formalităților procedurii) și intrinsec (respectarea normelor materiale ierarhic superioare și a spiritului legii sau al actelor normative disciplinare), adică trebuie să se asigure că procedura stipulată de art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 și HCSM nr. 1027 din 15 noiembrie 2012 pentru aprobarea Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară a fost respectată și rezoluția cuprinde elementele constitutive regulamentare, fiind clară și completă, iar dacă procedura nu ar fi respectată, instanța de contencios administrativ poate impune reluarea sa din etapa legală obligatorie care a fost omisă sau neregulat efectuată.

Or, inspectorul judiciar a analizat sesizarea reclamantului și a răspuns în mod corespunzător și cu respectarea limitelor de competență aspectelor sesizate de recurentul - reclamant, soluția pronunțată de prima instanță reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, interpretând în mod corect dispozițiile anterior menționate, argumentele invocate de recurentul - reclamant în cadrul motivelor de recurs nefiind apte să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 752 din data de 13 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 februarie 2023.