ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6002/2023

Ședința publică din data de 13 decembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal la data de 01.02.2022 sub nr. x/2022, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, contestație împotriva rezoluției din lucrarea nr. 21-3830 din data de 26.11.2021 și a rezoluției Inspectorului - Șef al Inspecției Judiciare din lucrarea nr. C21-2050 din data de 07.01.2022.

Prin sentința civilă nr. 1040 din 3 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile indicate la punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat casarea sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în judecată, apreciind că sentința recurată este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea esențială a legii.

În susținerea căii de atac formulate, apreciind că, în cauză, au fost încălcate prevederile art. 426 alin. (3) și (5) C. proc. civ., recurentul a evocat nulitatea sentinței atacate, apreciind că aceasta ar deriva din faptul că hotărârea nu este semnată de judecător sau de grefier și nici redactată de judecătorul fondului.

Printr-un alt set de argumente, recurentul a arătat că prima instanță a soluționat greșit contestația sa împotriva actelor atacate, omițând să observe că magistrații vizați de sesizarea sa au comis abuz în serviciu, câtă vreme i-au restricționat atât accesul la dosarul instanței, cât și la cel al parchetului din cauza penală pe care au soluționat-o.

Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a invocat, în principal, excepția nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac promovate de reclamantul A., ca nefondată, și menținerea sentinței recurate, argumentând, în esență, în sensul unei corecte interpretări și aplicări, de către prima instanță, a normelor de drept incidente cauzei pendinte.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, normele legale incidente și aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, deși prin memoriul de recurs depus de recurentul - reclamant A., acesta nu a indicat motivele de casare cărora a înțeles să subsumeze criticile aduse sentinței recurate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt încadrabile în ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., câtă vreme argumentele principale evocate vizează următoarele chestiuni:

· Neredactarea și nesemnarea hotărârii de către judecător (argumente subsumabile cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.);

· Nesemnarea sentinței recurate de către grefier, (argumente subsumabile cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.);

· Eronata aplicare, de către prima instanță, a prevederilor legale incidente (argumente subsumabile cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Examinând sentința atacată din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte consideră că argumentele evocate de recurent sunt nefondate, neputând fi reținută teza încălcării, prin sentința atacată, a prevederilor art. 426 alin. (3) și (5) C. proc. civ.

Din verificarea exemplarului original al sentinței civile nr. 1040 din 3 iunie 2022, aflat la filele x ale dosarului de fond, Înalta Curte constată că sentința este semnată atât de judecătorul ce a soluționat cauza, cât și de grefierul de ședință, conform prevederilor art. 426 alin. (3) C. proc. civ.

Cât privește copia sus indicatei sentințe depusă de recurentul - reclamant la dosar, Înalta Curte consideră că lipsa semnăturilor pe o atare copie nu poate genera sancțiunea nulității hotărârii, câtă vreme, conform alin. (6) al art. 426 C. proc. civ.,:

"Hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanței", iar potrivit art. 427 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 131 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești din 17.12.2015 (aplicabil în raport de data pronunțării sentinței recurate) părților li se comunică, în copie, hotărârea.

De altfel, potrivit art. 131 alin. (5) teză finală din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești din 17.12.2015:

"Hotărârile se vor redacta în numărul de exemplare necesar, spre a se asigura comunicarea acestora tuturor persoanelor pentru care legea prevede că hotărârea se comunică integral. Două exemplare de pe fiecare hotărâre vor fi semnate de membrii completului de judecată și de grefierul de ședință." Or, din interpretarea acestui text regulamentar, coroborat cu art. 426 alin. (6) C. proc. civ. citat supra, rezultă că semnăturile nu sunt prezente și pe copia comunicată părților, ci doar pe exemplarele destinate depunerii la dosarul cauzei și la cel de hotărâri al instanței.

În acest context, susținerile recurentului privind lipsa semnăturilor judecătorului care a soluționat în primă instanță cauza pendinte și a grefierului nu se verifică.

Examinând, în continuare, argumentele prin care recurentul a evocat o nelegalitate a sentinței ce ar deriva dintr-o pretinsă neredactare a hotărârii de către judecătorul care a pronunțat-o, Înalta Curte observă că soluția atacată a fost pronunțată de d-na judecător B., care este și semnatara acesteia, iar din mențiunile aplicate pe fila finală a sentinței, conform prevederilor art. 131 alin. (5) prima teză din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești din 17.12.2015, redactorul hotărârii este chiar sus indicatul magistrat.

Pe cale de consecință, nu se poate reține incidența prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ.

Analizând și criticile subsumabile motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte consideră că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond, prima instanță aplicând judicios dispozițiile de drept substanțial la momentul pronunțării soluției de respingere a contestației formulate de recurentul - reclamant împotriva rezoluției din lucrarea nr. 21-3830 din data de 26.11.2021, de clasare a sesizării nr. 1/20996 din 25.10.2021 și a rezoluției Inspectorului - Șef al Inspecției Judiciare din lucrarea nr. C21-2050 din data de 07.01.2022 .

Prin sesizarea soluționată prin sus indicata rezoluție a intimatei - pârâte, recurentul - reclamant a evocat, pe de o parte, săvârșirea unor pretinse abateri disciplinare de către magistrații ce au pronunțat încheierea nr. 141 din dosarul nr. x/2020, încheierea nr. 217 din dosarul nr. x/2019 și decizia nr. 732 din dosarul nr. x/2020, iar pe de altă parte faptul că cereri de emitere a unor copii după anumite înscrisuri din dosarele ICCJ nr. x/2020 și nr. y/2019 nu ar fi fost soluționate.

Prin memoriul de recurs, recurentul nu a formulat niciun fel de critici cu privire la maniera în care prima instanță a analizat soluția de clasare din perspectiva modului de emitere și comunicare a hotărârilor judecătorești indicate supra, astfel încât aceste aspecte au intrat în puterea lucrului judecat.

Recurentul a evocat doar faptul că prima instanță ar fi dat sentința recurată cu încălcarea legii, omițând, în opinia recurentului, să observe o pretinsă nerespectare, cu rea credință, a obligațiilor instanțelor de judecată de a pune la dispoziție, în vederea studierii, dosarul acestora și al parchetului și de a emite fotocopii din ambele dosare, făcând, în acest sens, trimitere la o cerere nr. x/2022 din 04.07.2022 adresată Parchetului de pe lângă ÎCCJ.

Cât privește criticile prin care recurentul evocă aspectul unei pretinse nerespectări a obligației de a pune la dispoziție, în vederea studierii, dosarul instanței și al parchetului, Înalta Curte reține că acestea reprezintă, în fapt, un set nou de argumente, ce privesc o chestiune bine determinată (având o cauză juridică proprie) și care nu se regăsesc în aspectele cu care a fost sesizată intimata - pârâtă și care au fost analizate prin rezoluția acesteia nr. 21-3830 din data de 26.11.2021 și nici între criticile aduse, prin cererea de chemare în judecată formulată de recurentul - reclamant, rezoluțiilor emise de Inspecția Judiciară.

Prin urmare, recurentul nu a îndeplinit, în faza de judecată a fondului, rigorile procedurale ale învestirii instanței de judecată cu sus indicatele aspecte.

De asemenea, din examinarea cererii nr. x/2022 din data de 04.07.2022, adresată Parchetului de pe lângă ÎCCJ, Înalta Curte observă că aceasta nu privește dosarele ICCJ nr. x/2020 și nr. y/2019, aspectele evocate de recurent fiind străine atât de aspectele analizate prin rezoluția nr. 21-3830 din data de 26.11.2021a intimatei - pârâte, cât și de instanța de fond.

În atare condiții, Înalta Curte constată că, în justificarea tezei eronatei aplicări a dispozițiilor legale, recurentul a evocat criticii care nu pot face, în considerarea prevederilor art. 478 alin. (3), art. 483 și art. 494 C. proc. civ., obiectul analizei în calea de atac a recursului, dat fiind obiectul acesteia, care este limitat la analizarea legalității hotărârii de fond în raport de pretențiile din cererea de chemare în judecată și de apărările evocate în fața primei instanțe. Mențiunile din răspunsul la întâmpinare aflat la dosarului de recurs nu înlătură aspectele indicate supra, câtă vreme, prin intermediul acestora recurentul nu explicitează aspecte cuprinse implicit în argumentele evocate prin memoriul de recurs, în sensul art. 478 alin. (4) coroborate cu art. 494 C. proc. civ., ci reprezintă argumente noi, excedentare celor învederate prin cererea de recurs.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că hotărârea atacată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., soluția pronunțată fiind dată cu legala interpretare și aplicare a normelor de drept material și procedural.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de casare invocate de recurentul - reclamant A., Înalta Curte va respinge recursul formulat de acesta, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1040 din 3 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 decembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.