ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1433/2024

Ședința publică din data de 13 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 martie 2022, pe rolul Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate ("ANI"), a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/22.02.2022, întocmit de pârâtă.

1.2. Prin sentința civilă nr. 477 din 7 iunie 2022, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 27 iunie 2022.

Prin sentința civilă nr. 225 din 14 noiembrie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței civile nr. 225 din 14 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant susține că a semnat facturile emise de societatea B. S.R.L., la care fiul său era unic asociat și administrator, datorită unui caz fortuit, arătând că, în preajma alegerilor prezidențiale, la sediul Primăriei a venit o delegație și, întrucât lucrările acesteia s-au prelungit, recurentul a hotărât ca, din fondul de protocol, să comande pentru membrii delegației și să plătească meniuri calde în sumă de 2400 RON, astfel cum rezultă din cele două facturi. Arată că a ales să apeleze la serviciile societății comerciale amintite întrucât este singura firmă de catering de pe raza comunei Târgșoru Vechi și care putea aduce în timp util mâncarea caldă, celelalte firme cu acest specific fiind situate în Municipiul Ploiești și neefectuând livrări la distanță. Totodată, învederează că a restituit suma de 2400 de RON în contul Primăriei, din banii personali, deși serviciul respectiv a profitat Primăriei, iar nu recurentului-reclamant personal.

În ceea ce privește semnarea contractului de vânzare-cumpărare a terenurilor în suprafață de 500 de mp fiecare, aflate în comuna Târgșoru Vechi, în urma licitației câștigate de societatea C. S.R.L., unde fiica sa era asociat unic și administrator, susține recurentul-reclamant că prețul de 38070 RON (38,07 RON/mp) nu a fost niciodată contestat. Au fost făcute evaluări transparente cu privire la preț raportat la categoria de folosință a terenurilor, iar procedura de licitație a fost derulată fără vreo ingerință din partea recurentului-reclamant. Singura eroare a fost aceea a semnării de către recurentul-reclamant a contractului de vânzare-cumpărare după adjudecare, însă aceasta a fost doar o simplă formalitate, care nu a prejudiciat ori privilegiat nicio persoană. Recurentul-reclamant arată că a semnat actul în contextul în care procedurile de vânzare erau finalizate și nu fuseseră contestate de vreo persoană, astfel că nu sunt indicii de conflict de interese, fapta sa neputând fi pedepsită nici ca abatere disciplinară și nici ca infracțiune.

Referitor la facturile emise de societatea D. S.R.L., recurentul-reclamant susține că la momentul semnării celor 4 facturi, mama sa nu mai avea calitatea de administrator al societății, fiind înlocuită de E., care a devenit administrator în data de 25.09.2020. Factura nr. x a fost semnată la 30.09.2020, iar ordinul de plată la data de 13.10.2020.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind în esență că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii la situația de fapt stabilită, astfel că în mod corect s-a confirmat existența incidentului de integritate litigios.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile de nelegalitate formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate (ANI), Înalta Curte o va respinge, reținând că acele critici de nelegalitate formulate de reclamant pot fi încadrate în motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizând greșita aplicare a normelor de drept material referitoare la reglementarea conflictului de interese în raport de situația de fapt dedusă judecății, urmând a fi analizate din această perspectivă.

Pe fondul recursului, Înalta Curte constată că, prin raportul de evaluare litigios nr. x, intimata-pârâtă ANI a reținut că reclamantul-recurent A. s-a aflat în situație de conflict de interese, încălcând dispozițiile art. 70, art. 76 din Legea nr. 161/2003, art. 75 din Legea nr. 393/2004 și art. 228 din Codul administrativ, întrucât, în perioada mandatului 2016-2020 de primar al comunei Târgșoru Vechi, județul Prahova: (i) a semnat cu mențiunea "bun de plată" facturi emise de S.C. B. S.R.L., societate în cadrul căreia fiul persoanei evaluate deține calitatea de asociat unic și administrator; (ii) a semnat cu mențiunea bun de plată facturi emise de S.C. D. S.R.L., societate în cadrul căreia mama persoanei evaluate are calitatea de asociat unic și administrator; (iii) a semnat contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.09.2019, având ca obiect vânzarea a două terenuri în suprafață de 500 de mp fiecare, situate în intravilanul comunei Tărgșoru Vechi, încheiat între comuna Târgșor reprezentată de către reclamant în calitate de vânzător și S.C. C. S.R.L., societate în cadrul căreia fiica reclamantului deține calitatea de asociat unic și administrator.

Reclamantul A. a contestat raportul de evaluare întocmit de pârâta ANI, iar prin sentința recurată prima instanță a constatat netemeinicia motivelor de nelegalitate invocate și a respins acțiunea, menținând actul administrativ atacat.

În recurs, reclamantul a expus contextul factual în care au fost semnate facturile și contractul de vânzare-cumpărare față de care s-a reținut existența incidentului de integritate, apreciind că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru conflictul de interese. Înalta Curte constată că aceste argumente nu sunt fondate, raportat la prevederile legale care definesc conflictul de interese, a căror aplicare a fost corect făcută de instanța de fond.

Pentru a răspunde motivelor de nelegalitate expuse de reclamantul-recurent prin cererea de recurs, Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, "Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative".

Totodată, conform art. 76 alin. (1) din Legea 161/2003 "Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul sau ori rudele sale de gradul I.", iar dispozițiile art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali (în vigoare până la 05.07.2019) definesc interesul personal, arătând că "Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă aceștia au posibilitatea să anticipeze faptul că o decizie a autorității publice din care ei fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru ei sau pentru: a) soț, soție, rude sau afini până la gradul II inclusiv. (...)".

În prezent (după data de 05 iulie 2019), art. 228 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ statuează că "Alesul local aflat în conflict de interese în condițiile prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, are obligația să se abțină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru: a) soț, soție sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv; (...)".

Înalta Curte observă că dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 nu stabilesc, ca o condiție pentru existența conflictului de interese, o influență demonstrată în îndeplinirea atribuțiilor demnitarului/funcționarului public ce are un interes personal de natură patrimonială, ci doar existența posibilității ca interesul personal să influențeze îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor persoanei în cauză. Această interpretare este în concordanță cu scopul Legii nr. 161/2003, respectiv cu principiile enumerate de art. 71 din același act legislativ ca stând la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice, anume "imparțialitate, integritate, transparența deciziei și supremația interesului public".

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 393/2004 și art. 228 din Codul administrativ, nu se pune în discuție existența unui folos material concret, conflictul de interese fiind decelat doar din simplul fapt al posibilității anticipării rezultatului deciziei autorității ca reprezentând un beneficiu pentru persoana evaluată sau pentru soțul, soția, rudele sau afinii până la gradul al II-lea inclusiv.

Raportând aceste considerente de ordin legislativ la speța de față, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a prezentat argumente de natură a înlătura incidentul de integritate.

Astfel, în privința semnării cu mențiunea "bun de plată" a facturilor emise de societatea B. S.R.L., în cadrul căreia fiul persoanei evaluate deține calitatea de asociat unic și administrator, recurentul-reclamant s-a prevalat de existența unui pretins caz fortuit și a unor potențiale dificultăți de contractare cu alte firme, situate în afara localității Târgșoru Vechi, arătând și că a restituit în fondurile Primăriei suma de 2400 RON, aferentă celor două facturi.

Or, toate aceste justificări, inclusiv restituirea contravalorii celor două facturi nu sunt de natură a înlătura conflictul de interese care a existat la data semnării facturilor, moment la care interesul public pe care trebuia să îl reprezinte și să îl ocrotească reclamantul, în exercitarea funcției publice, a fost afectat de interesul de natură personală, constând în posibilitatea creării unui beneficiu pentru fiul său, asociat și administrator al societății comerciale emitente a facturilor în discuție, fiindu-i așadar afectată imparțialitatea și obiectivitatea.

Nerelevantă este și restituirea ulterioară a sumei de bani, în condițiile în care conflictul de interese s-a produs și epuizat chiar la momentul semnării facturilor cu mențiunea "bun de plată", adică atunci când decizia recurentului-reclamant putea fi influențată de existența interesului personal.

În plus, împrejurările menționate de recurentul-reclamant nu se circumscriu unui caz fortuit, astfel cum este noțiunea definită de dreptul general, respectiv prin art. 1.351 din C. civ., text potrivit căruia "Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs". Astfel, necesitatea de a oferi în calitate de primar o masă caldă unor invitați ca urmare a prelungirii întâlnirii oficiale avute cu aceștia nu poate reprezenta un eveniment care nu ar fi putut să fie prevăzut și nici împiedicat, din moment ce o conduită diligentă impunea evaluarea încă de la început a duratei întâlnirii respective prin prisma temelor aflate pe agenda discuțiilor.

Totodată, independent de acea achiziție directă efectuată intempestiv și de contextul în care ar fi intervenit, recurentul-reclamant nu oferă nicio justificare pentru acceptarea totuși a semnării acelor facturi, deși acestea fuseseră emise de o societate la care fiul său, rudă de grad I, avea calitatea de asociat unic și administrator, astfel că a prevăzut obținerea unui beneficiu patrimonial imediat.

În ceea ce privește semnarea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.09.2019 între comună reprezentată de către reclamant, în calitate de vânzător, și S.C. C. S.R.L., societate în cadrul căreia fiica reclamantului deține calitatea de asociat unic și administrator, recurentul-reclamant a reiterat argumentele din fond vizând caracterul formal al semnării actului, raportat la împrejurarea că încheierea contractului a fost precedată de desfășurarea procedurilor de licitație publică, în care reclamantul nu a avut nicio implicare și care nu au fost contestate de nicio persoană.

Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestor susțineri, reținând că semnarea de către primar a unui contract prin care se înstrăinează dreptul de proprietate al unității administrativ teritoriale asupra unor bunuri din patrimoniul său nu are și nu poate avea în nicio circumstanță un caracter pur formal. Acest contract translativ de proprietate naște drepturi și obligații în sarcina entității pe care o reprezenta recurentul-reclamant, astfel încât nu poate fi considerat un act care să nu fie producător de efecte juridice, nici chiar în contextul inexistenței unei contestări a prețului de vânzare sau a legalității procedurii licitației.

De altfel, recurentul-reclamant însuși califică prin cererea de recurs semnarea acelui contract ca fiind o «greșeală» a sa.

Revenind la dispozițiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, art. 75 din Legea nr. 393/2004 și art. 228 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019, Înalta Curte subliniază că obligația legală impusă în sarcina alesului local privește abținerea de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, fără a distinge după cum acesta a fost sau nu precedat de o desfășurare a unei alte proceduri administrative condiție a încheierii actului respectiv.

Or, recurentul-reclamant a fost persoana prin a cărei semnătură a fost încheiat contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.09.2019 de către vânzător, în contra interdicției instituite de normele indicate anterior, deși era evident că semnarea acelui contract produce un beneficiu patrimonial în forma achiziționării bunului, calitatea de cumpărător aparținând unei societăți la care fiica dumnealui deținea calitățile de asociat unic și administrator.

Nefondate sunt și criticile recurentului-reclamant vizând semnarea cu mențiunea "bun de plată" a facturilor emise de S.C. D. S.R.L., societate în cadrul căreia mama persoanei evaluate are calitatea de asociat unic si administrator.

La acest moment al analizei, Înalta Curte observă că, prin raportul de evaluare contestat, la lit. B) - "Identificarea elementelor de conflict de interes", nu s-a reținut semnarea de către recurentul-reclamant a unui număr de 4 facturi emise de această societate, astfel cum eronat se arată în recurs, ci doar a facturii nr. x/30.09.2020 și a ordinului de plată din 13.10.2020.

Față de aceste înscrisuri, recurentul-reclamant a susținut că semnarea facturii și a ordinului de plată au survenit după data la care mama sa a pierdut calitatea de administrator, însă din înscrisurile aflate la dosar, eliberate de Oficiul Registrului Comerțului, rezultă că mama reclamantului, dna. F., a deținut calitatea de administrator în perioada 01.02.2019-24.09.2020, dar și calitatea de asociat unic în perioada 01.02.2019-15.10.2020.

Prin urmare, la data semnării facturii și ordinului de plată invocate, mama recurentului-reclamant încă deținea calitatea de asociat unic al societății comerciale emitente; ca atare, semnarea de către recurentul-reclamant a acestor documente îl plasează în situația conflictului de interese, câtă vreme a luat o decizie cu privire la patrimoniul autorității publice pe care o conduce și care are potențialul de a produce beneficii pentru ruda sa, decizia sa fiind astfel lipsită de garanțiile de obiectivitate impuse de art. 70-71 din Legea nr. 161/2003.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu s-au formulat critici apte să conducă la reformarea sentinței atacate, prima instanță făcând o corectă interpretare și aplicare în speță a prevederilor art. 70, art. 71, art. 76 din Legea nr. 161/2003, art. 75 din Legea nr. 393/2004 și art. 228 din Codul administrativ.

În consecință, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului pentru nemotivare, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 225 din 14 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.