ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1630/2022

Ședința publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 23 aprilie 2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună pe cale de excepție, în principal: anularea Raportului de evaluare înregistrat sub nr. x/26.03.2019, emis de pârâtă, în privința pretinselor stări de incompatibilitate descrise la punctele 1, 2 și 3 din capitolul IV "Concluzii" ca urmare a intervenirii prescripției dreptului de a atrage răspunderea administrativă a reclamantului în temeiul prevederilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 așa cum a fost completat prin prevederile articolului unic din Legea nr. 54/2019, iar în subsidiar: anularea raportului de evaluare contestat pentru pretinsele stări de incompatibilitate existente până la data de 28 iunie 2016, în temeiul prevederilor art. 91 alin. (1)

1

din Legea nr. 161/2003 așa cum a fost completat de pct. 2 articol unic din Legea nr. 59/2019, iar pe fond să se constate nulitatea raportului de evaluare contestat pentru încălcarea prevederilor art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 176/2010.

La termenul de judecată din data de 05 noiembrie 2019, prima instanță a luat act că reclamantul A. învederează că nu mai susține teza privind nulitatea Raportului de evaluare nr. x/26.03.2019, întocmit de Agenția Națională de Integritate, pentru încălcarea prevederile art. 12 din Legea nr. 176/2010.

Prin sentința civilă nr. 224 din 28 noiembrie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Integritate și a dispus anularea în parte a raportului de evaluare x/26.03.2019, în ceea ce privește reținerea stării de incompatibilitate de la pct. 2 și 3 din acest raport.

Împotriva sentinței civile nr. 224 din 28 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantul A. și pârâta Agenția Națională de Integritate.

3.1. Reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată, cu consecința anulării în integralitate a raportului de evaluare contestat în cauză.

Recurentul-reclamant a învederat, în esență, că sentința recurată a fost pronunțată cu greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 91 alin. (1)

1

din Legea nr. 161/2003, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 59/2019, precum și ale Legii nr. 54/2019.

A invocat în apărare dispozițiile art. 91 alin. (1)^1 din Legea nr. 161/2009, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 59/2019, întrucât elementele de incompatibilitate reținute la pct. 1-3 din raportul de evaluare vizau alt mandat decât cel în care s-a apreciat că ar fi fost în stare de incompatibilitate, iar dispozițiile Legii nr. 54/2019 au fost în mod greșit înlăturate de instanța de fond, care în acest mod a apreciat practic că existența unei stări de incompatibilitate poate fi constatată peste limita termenului de prescripție, omițând astfel faptul că întocmirea unui raport de evaluare prin care se constată o stare de incompatibilitate este o componentă esențială a răspunderii administrative instituite de art. 25 din Legea nr. 176/2010.

Printr-un alt set de critici, recurentul-reclamant a susținut că sentința recurată a fost pronunțată cu greșita aplicare și interpretare a prevederilor art. 87 lit. c) și g) din Legea nr. 161/2003, esența susținerilor sale în ambele cazuri fiind aceea că nu a "exercitat simultan" atât funcția de viceprimar cât și cea de angajat la o societate pe de o parte, cât și faptul că nu a "exercitat" și calitatea de persoană fizică autorizată.

În condițiile în care, din conținutul actelor anexate cererii de chemare în judecată rezultă în opinia sa că nu a realizat pe parcursul perioadei relevante venituri impozabile din activități independente și pornind de la definiția verbului "a exercita" ce presupune conform definițiilor din diferite dicționare o activitate de a practica o profesiune, o funcție, trebuind să existe o acțiune pentru a exista o suprapunere a celor două activități, aplicarea prevederilor art. 87 lit. c) și g) din Legea nr. 161/2003 este nefondată.

3.2. Pârâta Agenția Națională de Integritate a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată în cauză.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esență, că sentința recurată a fost pronunțată cu greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, raționamentul instanței de fond, conform căruia, prin adoptarea Legii nr. 286/2006, intenția legiuitorului ar fi fost ca viceprimarul să exercite toate atribuțiile ce le revin consilierilor locali este eronat, fiind contrazis inclusiv de Expunerea de motive care a stat la baza inițierii propunerii legislative, Legea nr. 161/2003 făcând de altfel o distincție clară între incompatibilitățile calității de consilier local, prevăzute de art. 88 și cele specifice funcției de viceprimar, reglementate de art. 87.

Prin urmare, recurenta-pârâtă a apreciat că exercitarea simultană a funcției de viceprimar și a calității de reprezentant în Consiliul de administrație al unităților de învățământ, generează o situație de incompatibilitate, conform prevederilor legislative incidente, aflate în vigoare în perioada evaluată.

Recurenta-pârâtă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului formulat de partea adversă, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare formulate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta Agenția Națională de Integritate, sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește situația de fapt, se reține că prin Raportul de evaluare x/26.03.2019, recurenta-pârâtă a constatat că recurentul-reclamant s-a aflat în situația de incompatibilitate prin încălcarea dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. c), d) și g) din Legea nr. 161/2003.

S-a reținut că recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât:

Sesizată cu cererea de anulare a raportului emis de Agenția Națională de Integritate, prima instanță a dispus anularea în parte a Raportului de evaluare x/26.03.2019, în ceea ce privește reținerea stării de incompatibilitate de la pct. 2 și 3 din acest raport.

Examinând recursul declarat de reclamantul A., Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant privesc starea de incompatibilitate reținută prin raportul de evaluare contestat, generată de încălcarea dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. c) și g) din Legea nr. 161/2003, respectiv pct. 1 și 4 din raportul de evaluare emis de autoritatea pârâtă.

Criticile privind greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 91 alin. (1)

1

din Legea nr. 161/2003, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 59/2019, precum și ale Legii nr. 54/2019, sunt nefondate.

Recurentul-reclamant a invocat în apărare dispozițiile art. 91 alin. (1)

1

din Legea nr. 161/2009, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 59/2019, întrucât elementele de incompatibilitate reținute la pct. 1-3 din raportul de evaluare contestat vizau un mandat care încetase de drept la momentul la care a fost declanșată activitatea de evaluare.

Potrivit art. 91 alin. (1)

1

din Legea nr. 161/2009, "Starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcție sau o calitate incompatibilă cu aceasta sau până la data la care a încetat funcția sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate".

Conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, "(1) Activitatea de evaluare a declarației de avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcțiilor ori demnităților publice, precum și cea de evaluare a conflictelor de interese și a incompatibilităților se efectuează atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora".

Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 176/2010, activitatea de evaluare se efectuează atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora.

Recurentul-reclamant a exercitat primul mandat de viceprimar, în perioada 11 mai 2015 - 28 iunie 2016, astfel că activitatea de evaluare poate fi desfășurată în această perioadă, la care se adaugă încă 3 ani de la încetare, respectiv 28 iunie 2019.

Este adevărat că art. 11 din Legea nr. 176/2010 nu prevede un termen expres pentru emiterea raportului de evaluare, însă legiuitorul a înțeles să reglementeze în termeni preciși doar perioada de evaluare.

Față de acestea, Înalta Curte apreciază că atât interpretul cât și cel care aplică legea nu pot adăuga la dispozițiile analizate și are în vedere că dispozițiile art. 11 din Legea nr. 176/2010 au făcut obiectul excepției de neconstituționalitate, respinse prin Decizia Curții Constituționale nr. 449/2015.

Curtea Constituțională, în considerentele Deciziei nr. 449/2015, a arătat că dispozițiile art. 11 analizate, stabilesc numai termenul maxim în interiorul căruia Agenția Națională de Integritate își poate exercita competența fără a conține vreo reglementare referitoare la prescripția răspunderii persoanei asupra căreia a purtat evaluarea, iar normele, regulile și termenele în care răspunderea civilă, penală sau administrativ-disciplinară se prescrie, nemaiputând fi angajată, sunt reglementate de normele specifice acestor materii.

Astfel, opinează Curtea Constituțională că, în materie civilă, se aplică termenul general de prescripție de 3 ani, iar în materie penală, răspunderea pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, se prescrie în termen de 5 ani conform reglementărilor specifice.

În speță, activitatea de evaluare a început în data de 27 iulie 2016 și s-a încheiat cu emiterea raportului de evaluare în data de 26 martie 2019.

Cum recurentul-reclamant a îndeplinit funcția de viceprimar în perioada 11 mai 2015 - 28 iunie 2016, reiese faptul că activitatea de evaluare urma să se realizeze cel mai târziu la 28 iunie 2019.

Având în vedere că raportul de evaluare este emis în data de 26 martie 2019, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 11 din Legea nr. 176/2010 au fost respectate.

Totodată, instanța de control judiciar are în vedere că ulterior pronunțării sentinței recurate, prin Decizia nr. 1/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că:

"În interpretarea dispozițiilor art. 160 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare [art. 15 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare], art. 91 alin. (1

1

) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, și art. 25 alin. (1) și (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, intervine încetarea de drept a mandatului de primar, chiar dacă acesta este ulterior mandatului în cursul căruia a fost constatată starea de incompatibilitate printr-un raport de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, a cărui legalitate a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească, rămasă definitivă."

În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere următoarele considerente ale Deciziei nr. 1/2021, relevante pentru modalitatea de interpretare a dispozițiilor invocate de recurentul-reclamant:

1

) din Legea nr. 161/2003 nu trebuie aplicate în sens literal, ci trebuie interpretate coroborat cu dispozițiile legale invocate anterior și în lumina jurisprudenței instanței de contencios constituțional care, prin Decizia nr. 682 din 6 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1050 din 11 decembrie 2018, a statuat că "(...) există dreptul legiuitorului de a avea o marjă de apreciere în ceea ce privește stabilirea unor incompatibilități suplimentare celor prevăzute de textul constituțional pentru funcțiile și demnitățile prevăzute expres de Constituție sau de legile infraconstituționale sau, dimpotrivă, de a renunța la unele deja stabilite pe cale infraconstituțională ori de a opta pentru o adaptare a standardului de integritate, în funcție de anumite circumstanțe, desigur nu și pentru o eliminare a standardului de integritate, cu respectarea obligațiilor ce decurg din calitatea României de membru al Uniunii Europene (...)"

În conformitate cu prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, astfel că, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond și considerentele pe care se bazează, nu contravin celor statuate prin Decizia nr. 1/2021.

În ceea ce privește problema prescripției răspunderii administrative ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 54/2019, Înalta Curte, contrar celor reținute de instanța de fond, reține că aceasta poate reprezenta un motiv de nelegalitate care să conducă la nulitatea raportului de evaluare.

Această dezlegare fiind statuată și prin considerentele Deciziei nr. 74/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie conform art. 521 alin. (2) din C. proc. civ. de la data publicării în Monitorul Oficial al României, potrivit cu care:

"56. Activitatea de evaluare a Agenției Naționale de Integritate este deci supusă termenului general de prescripție prevăzut de art. 2.523 din C. civ., sancțiune civilă care este aplicabilă cu luarea în considerare a întregului său regim juridic.

Cu toate acestea, așa cum s-a stabilit și prin Procesul-verbal de unificare a practicii de la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, încheiat la data de 11 martie 2020, actul întreruptiv al prescripției este reprezentat de declanșarea investigației, indiferent cum se produce, după caz, sesizarea din oficiu sau orice act de sesizare, iar momentul întreruperii cursului prescripției este momentul înregistrării sesizării la Agenția Națională de Integritate, indiferent de modalitatea sesizării (din oficiu sau la cerere).

În același sens sunt și considerentele Deciziei nr. 74/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie conform art. 521 alin. (2) din C. proc. civ. de la data publicării în Monitorul Oficial al României:

"63. Sesizarea și declanșarea cercetărilor de către Agenția Națională de Integritate, în realizarea competențelor legale cu care a fost învestită în vederea realizării interesului său public, întrerupe termenul scurs, prescripția dreptului Agenției la angajarea răspunderii administrative a persoanei cercetate și evaluate fiind ștearsă, conform art. 2.541 alin. (1) din C. civ.

Cum în speță situația de incompatibilitate reglementată de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 a încetat la data de 08 iunie 2015, iar situația de incompatibilitate reglementată de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 a continuat să existe inclusiv în anul 2018, raportat la data de declanșare a activității de evaluare, respectiv 27 iulie 2016, Înalta Curte constată că în cauză nu se poate reține că ar fi intervenit prescripția răspunderii administrative.

Criticile recurentului-reclamant privind greșita aplicare și interpretare de către instanța de fond a prevederilor art. 87 lit. c) și g) din Legea nr. 161/2003 sunt, de asemenea, nefondate.

Potrivit art. 87 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, "Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități:

(…)

c) calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia;

(…)

g) calitatea de comerciant persoană fizică;"

În ceea ce privește cazul de incompatibilitate reglementat art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, instanța de recurs reține că prin Hotărârea Consiliului Local Găești nr. 39/11.05.2015 s-a stabilit delegarea temporară a atribuțiilor viceprimarului către recurentul-reclamant, iar conform informațiilor transmise de societatea B. S.R.L., prin adresa nr. x/22.09.2016, recurentul-reclamant a fost numit Adjunct Șef Șantier în baza deciziei nr. 188/1/01.10.2014, funcție pe care a exercitat-o până la data de 08 iunie 2015, când contractul său individual de muncă a încetat în baza deciziei nr. 116/08.06.2015.

În consecință, în mod corect a reținut instanța de fond starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 prin raportare la momentul delegării temporare a atribuțiilor viceprimarului către recurentul-reclamant.

Referitor la cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, astfel cum rezultă din textul de lege menționat, incompatibilitatea este generată de calitatea de comerciant și nu presupune desfășurarea în concret a activităților comerciale.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, singura condiție impusă de legiuitor pentru reținerea stării de incompatibilitate este deținerea simultană a funcțiilor sau calităților declarate de lege ca fiind incompatibile. Așadar, este lipsit de importanță juridică faptul că recurentul nu a desfășurat efectiv activitate de comerciant persoană fizică în perioada în care a ocupat funcția de viceprimar, atâta timp cât a continuat să dețină calitatea respectivă.

Potrivit art. 2 lit. i) din O.U.G. nr. 44/2008 persoană fizică autorizată este persoana fizică autorizată să desfășoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forța sa de muncă iar potrivit art. 7 anterior desfășurării activității economice, persoana fizică autorizată este obligată să se înscrie în registrul comerțului.

Instanța de recurs constată că legea atribuie persoanei fizice autorizate, odată cu înființarea sa, calitatea de comerciant, motiv pentru care este și impusă condiția înscrierii sale în registrul comerțului.

În acest context obiectul de activitate al respectivei persoane fizice autorizate sau exercitarea efectivă a acestei activități nu prezintă relevanță din perspectiva calității de comerciant care este dobândită automat, în mod obiectiv, de la momentul înregistrării.

În speță, conform adresei x din data de 15 octombrie 2018 a ONRC, începând cu data de 04 iulie 2013 și până în 2018, simultan cu exercitarea funcției de viceprimar al orașului Găești, recurentul-reclamant a exercitat și calitatea de persoană fizică autorizată A., iar în acest sens a depus declarațiile 200 privind venitul estimat-norma de venit pentru anii 2013, 2014, 2015, 2016, 2017 și 2018, obiectul principal de activitate fiind activități de consulatanță.

Or, așa cum s-a reținut și în precedent, recurentul-reclamant, având calitatea de persoană fizică autorizată, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 44/2008, nu putea să exercite această calitate simultan cu deținerea demnității publice de viceprimar, decât încălcând regimul incompatibilităților, conform art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Acesta nu a efectuat demersurile necesare pentru a ieși din starea de incompatibilitate în termenul prevăzut de lege, încălcând astfel regimul incompatibilităților aplicabil aleșilor locali.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere și că, pronunțându-se asupra constituționalității dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 87/2017, prin Decizia nr. 228 din 2 iunie 2020, paragrafele 18 și 19, Curtea Constituționlă a amintit jurisprudența sa constantă, potrivit căreia instituirea incompatibilităților privind aleșii locali este impusă de necesitatea asigurării îndeplinirii cu obiectivitate de către persoanele care exercită o demnitate publică sau o funcție publică de autoritate a atribuțiilor ce le revin potrivit Constituției, în deplină concordanță cu principiile imparțialității, integrității, transparenței deciziei și supremației interesului public. Totodată, Curtea a reținut că înlăturarea incompatibilității depinde de voința celui ales, care poate opta pentru una dintre cele două calități incompatibile. Astfel, nu se poate îndeplini o funcție publică ce obligă la transparența modului de utilizare și administrare a fondurilor publice, dacă în același timp o persoană este angrenată și în mediul de afaceri, întrucât cumularea celor două funcții ar putea duce la afectarea intereselor generale ale comunității și a principiilor care stau la baza statului de drept. De asemenea, Curtea a reținut că prevederile legale supuse controlului de constituționalitate, stabilind cu claritate incompatibilități specifice aleșilor locali, dau expresie voinței legiuitorului, care a apreciat că funcțiile publice care obligă la transparența modului de utilizare și administrare a fondurilor publice sunt incompatibile cu funcțiile private, specifice mediului de afaceri, întrucât cumulul acestora ar putea duce la atingerea interesului public și a încrederii cetățenilor în autoritățile administrației publice.

Concluzionând, instanța de control judiciar, apreciind că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A..

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate, Înalta Curte constată că acesta a formulat critici cu privire la greșita aplicare și interpretare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, "Funcția de primar, viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: (...) d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice altă funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice".

Conform art. 96 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011:

"(2) În unitățile de învățământ de stat consiliul de administrație este organ de conducere și este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:

a) în cazul unităților de învățământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administrație este format din 7 membri, cu următoarea componență: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanți ai părinților; primarul sau un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Directorul este membru de drept al consiliului de administrație din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învățământ respectivă. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător și pentru învățământul preșcolar și primar;

b) în cazul în care consiliul de administrație este format din 9 membri, dintre aceștia 4 sunt cadre didactice, primarul sau un reprezentant al primarului, 2 reprezentanți ai consiliului local și 2 reprezentanți ai părinților. Directorul este membru de drept al consiliului de administrație din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învățământ respectivă;

c) în cazul în care consiliul de administrație este format din 13 membri, dintre aceștia 6 sunt cadre didactice, primarul sau un reprezentant al primarului, 3 reprezentanți ai consiliului local și 3 reprezentanți ai părinților. Directorul este membru de drept al consiliului de administrație din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învățământ respectivă.

d) în consiliile de administrație ale unităților școlare, din cota rezervată părinților un loc este repartizat, cu drept de vot, unui reprezentant al elevilor, care a împlinit 18 ani.

e) în unitățile de învățământ care organizează învățământ profesional și tehnic, consiliile de administrație se pot mări cu 2 membri desemnați de operatori economici parteneri, asociații profesionale partenere, consorții partenere. În cazul în care sunt mai mulți operatori economici parteneri, asociații profesionale partenere și consorții partenere, aceștia vor desemna reprezentanții în consiliul de administrație al unității de învățământ sau pot forma un consiliu reprezentativ care să desemneze reprezentanții pe locurile care le sunt alocate."

Astfel, trebuie avut în vedere domeniul diferit de reglementare al dispozițiilor în examinare, art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 stabilind incompatibilitățile specifice aleșilor locali, iar art. 96 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011 referindu-se la constituirea consiliilor de administrație în cazul unităților de învățământ de stat de nivel gimnazial, preșcolar și primar.

Apoi, dispozițiile art. 96 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011 nu obligă viceprimarul să fie membru în consiliul de administrație al școlii, ci prevăd numai că, în cazul unităților de învățământ de nivel gimnazial, consiliul de administrație include și reprezentanți ai consiliului local și nu pot fi interpretate în sensul că acesta trebuie să fie în mod obligatoriu viceprimarul, cu atât mai mult cu cât și reprezentantul desemnat trebuie să respecte dispozițiile ce reglementează regimul incompatibilităților.

Nu există, așadar, niciun conflict/necorelare între dispozițiile de lege incidente cauzei, intenția legiuitorului fiind clară și neechivoc exprimată, în sensul stabilirii unei incompatibilități între funcția de viceprimar și cea de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice.

Dispozițiile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 nu intră în conflict cu prevederile de la art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, dimpotrivă, fac posibilă evitarea/înlăturarea situației de incompatibilitate, prin posibilitatea desemnării unor alți reprezentanți decât viceprimarul în consiliul de administrației al unității de învățământ.

Așadar, în cazul în care calitatea de reprezentant al consiliului local în consiliul de administrație al unității școlare este transferată în persoana viceprimarului nu produce efecte sub aspectul inexistenței incompatibilității, acesta fiind cel care participă la ședințele consiliului de administrație, deținând astfel calitatea de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice, adică tocmai ceea ce se interzice viceprimarului în exercitarea mandatului său de ales local.

În concluzie, în raport de conținutul clar și precis determinat al acestor dispoziții legale, contrar raționamentului instanței de fond, se constată că starea de incompatibilitate există în prezența îndeplinirii simultane a funcției de viceprimar cu calitatea de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice.

Cu toate acestea, Înalta Curte reține că prin Ordonanța nr. 49 din 26 iunie 2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educației, cercetării științifice și pentru modificarea unor acte normative, în vigoare de la 30 iunie 2014, au fost modificate unele prevederi ale Legii nr. 1/2011, inclusiv prevederile art. 96 alin. (2), referitoare la componența consiliului de administrație, motiv pentru care a fost adoptată de judecătorii secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ședința din 21 iunie 2018, soluția de unificare a practicii judiciare în sensul "constatării stării de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, pentru situații ivite anterior modificării textului de lege și a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 49 din 26 iunie 2014".

În consecință, având în vedere că O.U.G. nr. 49/2014 a intrat în vigoare de la data de 30 iunie 2014, iar recurentul-reclamant a exercitat simultan cu exercitarea funcției de viceprimar al orașului Găești, județul Dâmbovița și funcția de reprezentant al Consiliului Local Găești în consiliul de administrație ulterior acestei date, respectiv în perioada 11 mai 2015 - 12 septembrie 2016, se impunea astfel anularea în parte a raportului de evaluare contestat, în sensul că nu putea fi reținută starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 224 din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2022.