ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 606/2021

Ședința publică din data de 03 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de Evaluare nr. x/21.11.2018 întocmit în lucrarea nr. 26699/S/II/23.06.2016 de Agenția Națională de Integritate, precum și suspendarea executării actului administrativ, până la soluționarea definitivă a cauzei pentru prevenirea unei pagube iminente care i s-a produce ca urmare a expunerii nejustificate a oprobriului public; obligarea Agenției Naționale de Integritate să publice și să mențină pe pagina principală a site-ului internet dispozitivul soluției ce se va pronunța în prezenta cauză, pentru o perioadă de timp egală cu cea care se va scurge de la finalizarea raportului de evaluare până la soluționarea definitivă a prezentei cauze, sub sancțiunea unei amenzi pentru nerespectarea acestei obligații, al cărei cuantum va fi apreciat de către instanță față de susținerile sale din prezenta contestație.

Prin sentința nr. 53 din data de 5 martie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței nr. 53 din data de 5 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de fond a pronunțat sentința în baza probelor administrate de către pârâta A.N.I. despre care reclamantul a susținut că sunt contrafăcute, iar proba testimonială a fost respinsă deși a arătat că teza probatorie era tocmai dovedirea faptul că procesul-verbal întocmit cu prilejul ședinței din 27 martie 2015 este un document care nu cuprinde adevărul.

La acea ședință personal nu a votat deoarece consilierul B., martor propus de către reclamant pentru a fi audiat în fața instanței de fond, i-a spus reclamantului și celorlalți consilieri care făceau parte din C. să nu voteze deoarece se află în conflict de interese. Același consilier i-a atenționat și la ședința din 26 februarie 2015 să iasă afară din sală dacă se va supune la vot închirierea izlazului comunal C., numai că Ia ședința din februarie nu erau elaborate toate documentele necesare supunerii la vot.

În continuare, recurentul-reclamant susține că procesul-verbal din data de 27 martie 2015 nu cuprinde realitatea, acest proces-verbal a fost întocmit ulterior desfășurării ședinței, iar secretarul a scris ce a vrut, numai pentru a ca islazul comunal să fie închiriat C. și să fie adoptată hotărârea.

De fapt, nici convocatorul pentru ședința Ordinară a Consiliului local din data de 27 martie nu a fost semnat de către recurentul-reclamant și nici de către alți consilieri ceea ce denotă că și acesta a fost întocmit ulterior de către secretarul primăriei, iar raportul de evaluare întocmit de inspectorul de integritate se bazează pe date și documente care nu corespund realității.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 16 iulie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 20 ianuarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Raportului de Evaluare nr. x/21.11.2018 întocmit în lucrarea nr. 26699/S/II/23.06.2016 de Agenția Națională de Integritate.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, că reclamantul s-a aflat în conflict de interese atunci când a participat la ședința Consiliului Local și a votat pentru aprobarea închirierii pajiștii comunei, având un interes personal, având în vedere că pajiștea a fost închiriată C., al cărui membru este și reclamantul.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte Înalta Curte constată că deși recurentul-reclamant a invocat generic dispozițiile art. 488 C. proc. civ., criticile formulate pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant arată că în mod greșit prima instanță a înlăturat proba testimonială, deși s-a arătat că teza probatorie era tocmai dovedirea faptul că procesul-verbal întocmit cu prilejul ședinței din 27 martie 2015 este un document care nu cuprinde adevărul.

Or, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției:

"Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimoniala, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative".

Potrivit art. 71 din același act normativ:

"Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitate, integritate, transparența deciziei și supremația interesului public".

Potrivit dispozițiilor art. 77 "(1) din Legea nr. 393/2004: Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. (2) în situațiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali și consilierii județeni sunt obligați să anunțe la începutul dezbaterilor: interesul personal pe care îl au în problema respectivă".

Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că, față de dispozițiile art. 77 alin. (1) și (2) din Legea nr. 393/2004, recurentul-reclamant avea obligația de a anunța la începutul dezbaterilor, interesul personal avut în adoptarea Hotărârii Consiliului Local, însă din conținutul procesului-verbal de ședință al Consiliului Local din data de 27.03.2015 rezultă că acesta a fost prezent, proiectul de hotărâre fiind adoptat cu 13 voturi pentru, nefiind înregistrată nicio abținere și nici un vot împotrivă, aspecte ce nu pot fi combătute prin alte mijloace de probă.

Or, în acest context critica recurentului-reclamant conform căreia raportul de evaluare întocmit de inspectorul de integritate se bazează pe date și documente care nu corespund realității nu poate fi primită, procesul-verbal de Ședință al Consiliului Local din data de 27.03.2015 nefiind declarat fals.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 46 din legea 215/2001, nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 57 alin. (4

1

) și art. 101 alin. (3

1

).

Potrivit art. 75 lit. b) și f) din Legea nr. 393/2004 aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relație de angajament, indiferent de natura acestuia; f) o asociație sau fundație din care fac parte.

În raport de aceste dispoziții legale, în mod corect a reținut instanța de fond faptul că referitor la hotărârea Consiliului Local nr. 22/27.03.2015, recurentul-reclamant și-a exprimat votul favorabil pentru adoptarea acesteia, având ca obiect aprobarea închirierii prin licitație publică a pajiștilor din proprietatea privată a comunei Comișani, a studiului de oportunitate privind închirierea, aprobarea caietului de sarcini, cerințele minime de calificare ale ofertanților, contractul de închiriere, model cadru și regulamentului de pășunat, în vederea atribuirii contractelor de închirierea pajiștilor aflate în proprietatea privată a comunei Comișani, precum și faptul că, ulterior, la data de 24.04.2015, între Primăria Comișani și C. s-a încheiat contractul de închiriere pentru suprafețele de pajiști aliate în domeniul privat al comunei Comișani nr. 2254/24.04.2015 prin care s-a închiriat către C. pajiștea din domeniul privat al comunei.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului-reclamant nu sunt întemeiate, prima instanță pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului și va recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 53 din 05 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 februarie 2021.