ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 9/2025

Ședința publică din data de 09 ianuarie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 22 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală în dosarul nr. x/2019 în baza art. 250

2

din C. proc. pen. s-a menținut, până la o nouă verificare sau cel târziu până la data rămânerii definitive a sentinței atacate, măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului A. prin ordonanța nr. 43/P/2017 din data de 09 martie 2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, astfel cum a fost modificată prin încheierea din data de 26 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Brașov, până la concurența sumei de 7.630.889.88 RON, asupra următoarelor bunuri:

- Construcția C1 – B. P+3E, înscrisă în CF nr. x a localității Constanța, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x;

- Construcția C1 – B., înscrisă în CF nr. x a localității Constanța, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad x.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Brașov, în esență, a argumentat că în cauză subzistă și în acest moment temeiurile avute în vedere de procurorul de caz în momentul în care acesta a dispus luarea măsurilor asigurătorii, chiar dacă instanța de fond a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunile de evaziune fiscală și delapidare, respectiv încetarea procesului penal pentru infracțiunea de participație improprie la fals intelectual pe motiv că ar fi intervenit prescripția răspunderii penale.

S-a arătat că în faza de urmărire penală s-a instituit măsura asigurătorie a popririi în vederea recuperării prejudiciului și că soluția primei instanțe încă nu este definitivă și chiar dacă inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, indisponibilizarea bunurilor până la concurența presupusului prejudiciu, având în vedere cuantumul acestuia, astfel cum a fost restrâns în mod definitiv de prima instanță prin încheierea din data de 26.11.2021, pronunțată în dosar x/2019, este legală și temeinică și în acest moment, chiar și în ciuda perioadei de timp trecută de la momentul instituirii măsurii sechestrului și a popririi. Curtea a menționat că procesul penal s-a prelungit din motive obiective, printre altele și în vederea administrării probei solicitate în apel de inculpatul A., prin avocat ales, privind întocmirea unei expertize judiciare pentru stabilirea prejudiciului, însă, în opinia sa, durata procesului penal nu poate înlătura faptul că acuzațiile se referă la infracțiuni care ar fi produs un prejudiciu deosebit de mare.

Prima instanță a precizat că nici soluția de ridicare a măsurii asigurătorii nu este definitivă, urmând a fi supusă cenzurii instanței de apel care, odată cu verificarea soluției pronunțate pe latura penală a cauzei, va putea, în principiu, fie menține sechestrul asigurător, fie confirma, în mod definitiv, ridicarea acesteia, prin raportare și la criticile formulate prin motivele de apel ale parchetului și părții civile prin care se solicită condamnarea inculpatului și obligarea acestuia la plata prejudiciului.

Mai mult, s-a opinat că ridicarea măsurii asigurătorii prin sentința apelată nu este nici executorie, astfel cum reiese din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 250 alin. (7) și art. 250

1

alin. (3) teza I din C. proc. pen. care exceptează de la caracterul suspensiv al contestației doar soluțiile de luare a măsurii asigurătorii. Curtea a avut în vedere și dispozițiile art. 954 alin. (2) și art. 957 din C. proc. pen. din a căror interpretare reiese, de asemenea, că doar încheierea de încuviințare a sechestrului este executorie.

Întrucât măsura asigurătorie este, în continuare, în ființă și afectează bunurile aflate în proprietatea inculpatului, prima instanță a apreciat necesară verificarea periodică a legalității și temeiniciei acesteia prin raportare la ultima soluție de menținere a măsurii sechestrului judiciar, dispusă prin încheierea din data de 21.10.2022, pronunțată de Tribunalul Brașov în cursul judecății, în dosarul nr. x/2019.

În ceea ce privește susținerile apărării privind încetarea de drept a măsurii asigurătorii, Curtea le-a considerat neîntemeiate având în vedere natura juridică a termenului de 1 an prevăzut de art. 250

2

din C. proc. pen., acesta fiind unul de recomandare și nu are drept consecință încetarea de drept a acesteia, neputându-se aplica prevederile art. 241 din C. proc. pen. decât în cazul măsurilor preventive. Sub acest aspect s-a făcut referire și la considerentele Deciziei nr. 38/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul A. a formulat contestație.

A solicitat admiterea contestației, desființare încheierii atacate și în rejudecare, în principal, să se constate că au încetat de drept măsurile asigurătorii, iar în subsidiar, să se constate că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurilor asigurătorii.

În esență, a arătat că de la momentul pronunțării hotărârii de instanța de fond nu s-a mai procedat la verificarea măsurilor asigurătorii până la data de 21.11.2024, fiind depășit termenul de 1 an prevăzut de dispozițiile legale, care este un termen imperativ prin raportare la efectele pe care le are față de exercitarea dreptului de proprietate asupra bunurilor care fac obiectul indisponibilizării. A menționat că lipsa unui termen pentru care poate fi instituită o restrângere de drepturi echivalează cu o lipsire de drept în sine și dacă termenele ar fi considerate doar de recomandare, ar rezulta că organul judiciar nu ar avea în realitate nicio obligație de verificare a măsurii asigurătorii, ceea ce ar însemna că măsura asigurătorie poate fi menținută sine die pe toată durata procesului și ar echivala cu o pierdere de facto a însuși atributului dispoziției specific dreptului de proprietate. În opinia sa, măsurile asigurătorii din prezenta cauză au încetat de drept la data de 10.07.2024.

În continuare, inculpatul a menționat că de la momentul luării măsurilor asigurătorii contestate au trecut aproximativ 7 ani și jumătate, timp în care a intervenit sentința pronunțată de prima instanță prin care s-a constatat, pe baza probelor administrate în cauză, că faptele imputate inculpatului sub încadrearea juridică de evaziune fiscală și delapidare, nu există și s-a dispus respingerea acțiunii civile formulate de partea civilă DGRFP Brașov - ANAF Brașov și ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra imobilelor indisponibilizate. A opinat inculpatul că soluția primei instanțe constituie o modificare a temeiurilor și în același timp trebuie avută în vedere la evaluarea raportului de proporționalitate care trebuie păstrat între scopul măsurii și efectele acesteia.

Contestatorul a considerat că prelungirea procesului penal pe o durată mai îndelungată de timp nu poate constitui un motiv suficient pentru a menține bunurile indisponibilizate, după cum nu i se poate reproșa inculpatului modalitatea în care acesta a înțeles să își facă apărarea, respectiv prin solicitarea administrării probei cu expertiza de specialitate, care, de altfel, în lumina dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/205 este obligatorie pentru calcularea prejudiciului în cauzele având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală.

Examinând contestația formulată de inculpatul A., Înalta Curte constată că este fondată, pentru următoarele considerente:

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului sau părții responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a dispozițiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, a fost modificată și completată Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., printre altele, fiind introdus art. 250

2

din C. proc. pen. în materia măsurilor asigurătorii. Potrivit acestui text de lege, "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250

1

aplicându-se în mod corespunzător."

Potrivit dispozițiilor art. 249 alin. (1) și (5) din C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune (alin. (1). Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora (alin. (5).

Prin noile dispoziții procesual penale legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a subzistenței temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, putându-se dispune, în raport de particularitățile fiecărei cauze, menținerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii dispuse.

Analizând în concret măsurile asigurătorii instituite în cauză, Înalta Curte constată că prin ordonanța nr. 43/P/2017 din data de 09 martie 2017 Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a instituit sechestru asigurător asupra următoarelor imobile ale inculpatului:

A. Imobilul – Construcție C1 – B.

- Construcția C1 – B. P+3E, înscrisă în CF nr. x a localității Constanța, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x;

B. Imobilul – Construcție C1 – B.

- Construcția C1 – B., înscrisă în CF nr. x a loc. Constanța, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad x;

- Construcția C2 – Terasă înscrisă în CF nr. x – C2 a loc. Constanța, CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x – C2;

C. Imobilul – Construcții C1 – C., C2 – Terasa, C3 – PORTIC și C4 – TERASĂ DESCOPERITĂ

- Construcții C1 – C., C2 – terasă, C3 – portic, C4 – terasă descoperită, înscrise în CF nr. x a loc. Constanța, nr. CF vechi x identificat la A1 sub nr. cad. x;

D. Imobilul – Construcție C1 – C. și Construcțiile C2 – Terasa și C3 – Terasa

- Construcția C1 – C., înscrisă în CF nr. x a loc Constanța, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad x;

- Construcția C2 – Terasă, înscrisă în CF nr. x – C2 a localității Constanța, identificat la A1 sub nr. cad. x – C2;

- Construcția C3 – Terasă, înscrisă în CF nr. x a localității Constanța, identificat la A1 sub nr. cad. x;

E. Imobilul – Construcție C1 – PUNCT TERMIC și INSTALAȚIE SOLARĂ, BAZINE și PLATFORMĂ

- Construcția C1 – punct termic, înscrisă în CF nr. x a loc. Constanța, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x;

F. Imobilul – Construcție – PUNCT TERMIC

- Construcția C1 – Punct termic, înscrisă în CF nr. x a loc. Constanța, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad x;

G. Imobilul – Construcții C1 – Vila 30 Tip P + 2E, C2 – Terasă, C3 – Anexa

- Construcția C1 – Vila 30 Tip P + 2E, înscrisă în CF x a loc. Constanța, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad x;

- Construcția C2 – Terasa, înscrisă în CF nr. x a loc. Constanța, CF vechi x, identificat la A1 sub nr. x – C2;

- Construcția C2 – Anexa înscrisă în CF nr. x a loc. Constanța, CF vechi x, identificat la A1 sub. nr. cad x;

H. Imobilul – Construcții C1 – Club Nautic – Piscină și C2 – Grup Sanitar, C3 – Terasă, C4 – Terasă Descoperită, C5 – Terasă Acoperită, C6 – Terasă, C7 – Terasă, C8 – Grup Sanitar, C9 – Piscină

- Construcția C1 – Club Nautic, înscrisă în CF nr. x a loc. Constanța, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x;

- Construcția C2 - Grup Sanitar, înscrisă în CF nr. x – C2 a loc. Constanța, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x – C2;

- Construcția C3 – Terasă, înscrisă în CF nr. x a loc. Constanța, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x;

- Construcția C4 – Terasă descoperită, înscrisă în CF nr. x – C4 a loc. Constanța, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x – C4;

- Construcția C5 – Terasă acoperită, înscrisă în CF nr. x – C5 a loc. Constanța, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x – C5;

- Construcția C6 – Terasă, înscrisă în CF nr. x – C6 a loc. Constanța, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x – C6;

- Construcția C7 – Terasă, înscrisă în CF nr. x – C7 a loc. Constanța, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x – C7;

- Construcția C8 – Grup Sanitar, înscrisă în CF nr. x – C8 a loc. Constanța, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x – C8;

- Construcția C9 – Piscină, înscrisă în CF nr. x – C9 a loc. Constanța, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x – C9;

I. Imobilul – Construcția C1 – Terenuri Tenis, înscrisă în CF nr. x a loc. Constanța, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. xs.

Sechestrul s-a constituit până la concurența sumei de 22.433.856 RON în vederea garantării recuperării pagubelor pricinuite bugetului de stat prin infracțiunile săvârșite, precum fi pentru garantarea măsurii de siguranță a confiscării speciale.

Prin ordonanța nr. 43/P/2017 din data de 13 martie 2017 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor sumelor de bani, prezente și viitoare, din conturile bancare aparținând inculpatului A., măsură desființată de judecătorul de drepturi și libertăți prin încheierea nr. x/UP din data de 28 martie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Brașov.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov nr. 43/P/2017 din data de 28 iunie 2019, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 321 din C. pen., evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (2 fapte) și delapidare cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 295 din C. pen., cu aplicarea art. 308 și 309 din C. pen.

Prin încheierea din data de 26.11.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 4/C/04.01.2022 a Curții de Apel Brașov, au fost menținute, până la concurența sumei de 7.630.889.88 RON, măsurile asiguratorii doar asupra următoarelor imobile:

- Construcția C1 – B. P+3E, înscrisă în CF nr. x a localității Constanța, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x;

- Construcția C1 – B., înscrisă în CF nr. x a loc. Constanța, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad x.

Prin sentința penală nr. 152/S din data de 10 iulie 2023, Tribunalul Brașov, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru cele două infracțiuni de evaziune fiscală și pentru infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave.

Prin aceeași sentință, conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., Tribunalul Brașov a dispus încetarea procesului penal sub aspectul infracțiunii de participație improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 321 din C. pen. ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Sub aspectul laturii civile, Tribunalul Brașov a respins acțiunea civilă formulată de Statul Român, prin D.G.R.F.P. Brașov – A.J.F.P. Brașov și a ridicat măsurile asigurătorii menținute prin încheierea din data de 26.11.2021.

Înalta Curte constată că împotriva sentinței penale pronunțate de Tribunalul Brașov s-a declarat apel de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, inculpatul A. și partea civilă Statul Român, prin D.G.R.F.P. Brașov – A.J.F.P. Brașov și Curtea de Apel Brașov, prin încheierea din data de 21.10.2022, pronunțată în dosar x/2019, ce face obiectul prezentei contestații, a menținut măsurile asigurătorii așa cum au fost restrânse prin încheierea din data de 26.11.2021.

Chiar dacă luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor, potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, acest fapt nu echivalează cu o dispensă în a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, la luarea acestor măsuri, și ulterior, la menținerea acestora.

Cu titlu preliminar, se observă că în paragraful 30 al Deciziei CCR nr. 24/2016, referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (6) din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 276 din 12 aprilie 2016 - decizie ce a stat la baza introducerii de către legiuitor a verificării măsurii asigurătorii în cursul procesului penal, instanța de contencios constituțional a subliniat că doar în lipsa asigurării unui control judecătoresc eficient asupra măsurii de indisponibilizare a bunurilor în cursul unui proces penal, statul nu își îndeplinește obligația constituțională de a garanta proprietatea privată persoanei fizice/juridice.

Evident, Înalta Curte constată că un controlul judiciar efectiv vizează nu doar etapa luării măsurii asigurătorii, ci și etapa verificării periodice a acesteia.

Controlul judecătoresc este unul efectiv doar în măsura în care verificarea periodică este una efectivă în sensul statuat de legiuitor în art. 250

2

teza finală din C. proc. pen., și anume, dacă se verifică concret că subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, dispunându-se după caz menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii, respectiv ridicarea măsurii dispuse.

Indiferent de caracterul obligatoriu sau facultativ, legiuitorul a stabilit că măsurile asigurătorii sunt eminamente temporare, provizorii, motiv pentru care, prin noile dispoziții procesual penale, a reglementat verificarea periodică a subzistenței temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menținerea acestora. În cadrul acestui examen, instanța trebuie să se raporteze atât la prevederile legale care vizează condițiile în care poate fi dispusă măsura, cât și la jurisprudența cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și Justiției, dar și la principiile rezultate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecția proprietății.

Sub acest din urmă aspect, în jurisprudența europeană în materia drepturilor omului, s-a statuat că orice ingerință în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim și, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și cele privind protecția drepturilor fundamentale ale persoanei.

Referitor la proporționalitatea dintre ingerința statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii/de confiscare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că aceasta trebuie analizată, în funcție de circumstanțele cauzei și natura ingerinței în discuție, prin raportare la mai mulți factori relevanți, precum durata măsurii și valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza OOO Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 07 aprilie 2020, paragr. 69; cauza D. S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 87), necesitatea menținerii măsurii, având în vedere desfășurarea procedurii penale și consecințele acesteia asupra părții interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, paragr. 59), comportamentul reclamantului și al autorităților statului care intervin, prin raportare și la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 09 octombrie 2008, paragr. 75), disponibilitatea unei căi de atac efective, inclusiv accesul la instanțe, prin care un reclamant poate contesta măsura asigurătorie/confiscarea (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010, paragr. 49; cauza D. S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 83 și 87).

Prin urmare, unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 250

2

din C. proc. pen. îl reprezintă proporționalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii și restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii măsurii, ca decurgând din lege ori ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziției juridice și materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

În acest sens este și Decizia RIL nr. 19/2017 Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a reținut că "instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. S-a considerat că proporționalitatea trebuie asigurată indiferent de modul iân care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Mai mult, condiția rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată iân mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)."

Astfel, în ceea ce privește proporționalitatea măsurii față de scopul urmărit, instanța trebuie să examineze dacă întinderea măsurii (atât cu privire la valoarea sechestrată, cât și cu privire la durata acesteia) este proporțională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinarea sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale, care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii ori a reparării pagubei produse prin infracțiune).

În contextul celor arătate mai sus, analiza în concret a măsurilor asigurătorii instituite în cauză are în vedere componenta proporționalității dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii și restrângerea dreptului de proprietate al inculpatului, iar sub acest aspect Înalta Curte reține că intervalul de timp scurs de la momentul instituirii acestor măsuri, de peste 7 ani, este unul îndelungat, de natură să conducă la concluzia unei sarcini excesive în sarcina inculpatului, ceea ce nu mai satisface exigențele desprinse din jurisprudența CEDO și nici cele ale art. 53 alin. (2) din Constituția României.

De asemenea, în urma verificării actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată, referitor la suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, că, urmare a probelor administrate în speță, în primă instanță s-a dispus achitarea inculpatului pentru cele două infracțiuni de evaziune fiscală și pentru infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave.

Luând în considerare și acest aspect, Înalta Curte reține, cu privire la măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor imobile ale inculpatului, că, deși cauza se află în apel, soluția primei instanțe nefiind definitivă, totuși nu poate fi ignorată soluția de achitare pronunțată de Tribunalul Brașov în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., respectiv pe temeiul că faptele de evaziune fiscală și delapidare nu există, concluzie la care s-a ajuns în urma readministrării probatoriului de la urmărire penală și a probelor noi solicitate de părți, astfel că și din această perspectivă măsurile asigurătorii nu se mai justifică.

În speța de față, Înalta Curte constată că măsurile asigurătorii dispuse asupra bunurilor imobile ale inculpatului A. nu mai sun proporționale cu scopul urmărit prin instituirea lor, astfel că nici complexitatea cauzei, nici faptul că dosarul se află în acest moment în faza de judecată a apelului nu justifică restrângerea adusă dreptului de proprietate a inculpatului pe o durată de peste 7 ani.

Ca atare, se impune ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile ale inculpatului A..

Față de considerentele expuse anterior, Înalta Curte va admite contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii penale din data de 22 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția penală, în dosarul nr. x/2019.

Va desființa încheierea penală contestată și în rejudecare va ridica măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului A. prin ordonanța nr. 43/P/2017 din data de 09 martie 2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, astfel cum a fost modificată prin încheierea din data de 26 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Brașov, până la concurența sumei de 7.630.889.88 RON, asupra următoarelor bunuri:

- Construcția C1 – B. P+3E, înscrisă în CF nr. x a localității Constanța, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x;

- Construcția C1 – B., înscrisă în CF nr. x a localității Constanța, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad x.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea prezentei contestații vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii penale din data de 22 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția penală, în dosarul nr. x/2019.

Desființează încheierea penală contestată și în rejudecare:

Ridică măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului A. prin ordonanța nr. 43/P/2017 din data de 09 martie 2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, astfel cum a fost modificată prin încheierea din data de 26 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Brașov, până la concurența sumei de 7.630.889.88 RON, asupra următoarelor bunuri:

- Construcția C1 – B. P+3E, înscrisă în CF nr. x a localității Constanța, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x;

- Construcția C1 – B., înscrisă în CF nr. x a localității Constanța, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad x.

Cheltuielile judiciare ocazionate de prezenta contestație rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 ianuarie 2025.