ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 05 decembrie 2024

Asupra cauzei de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 288 din 29 noiembrie 2023, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr. x/2021, între altele, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 113 alin. (3) și art. 114 alin. (2) lit. b) din C. pen. cu trimitere la art. 125 din C. pen. s-a dispus în sarcina inculpatului, minor la data săvârșirii faptelor, A., măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție pentru o perioadă de 4 ani (patru ani) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol prev. de art. 218 alin. (1), (3) lit. c) și f) și alin. (3)

1

din C. pen.

În baza art. 113 alin. (3) și art. 114 alin. (1) din C. pen. cu trimitere la art. 120 din C. pen. s-a dispus în sarcina inculpatului, minor la data săvârșirii faptelor, B., măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice, pentru o perioadă de 6 luni (șase luni) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, în forma de participație a complicității, prev. de art. 48 rap. la 218 alin. (1), (3) lit. c) și f) și alin. (3)

1

din C. pen.

S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de persoana vătămată C., minoră la data săvârșirii faptelor și majoră la data formulării acțiunii civile, și pe cale de consecință:

S-a stabilit valoarea daunelor morale care vor fi achitate persoanei vătămate C. la suma totală de 350.000 RON, respectiv 50.000 RON pentru fiecare raport sexual și act sexual oral, sumă care va fi plătită conform celor stabilite în dispozitivul prezentei sentințe.

II. Prin decizia penală nr. 604/A din 5 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021, s-a constatat că, prin încheierea de ședință din data de 10 aprilie 2024, între altele, curtea a dispus următoarele:

În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor de care este acuzat, printre alții, inculpatul A., din infracțiunea de viol prevăzută de art. 218 alin. (1), (3) lit. c) și f) și alin. (3)

1

din C. pen. cu aplicarea art. 113 alin. (3) din C. pen. în infracțiunea de viol săvârșit asupra unui minor prevăzută de art. 218

1

alin. (3) și (4) lit. e) din C. pen. (în forma ulterioară Legii nr. 424/29.12.2023) cu aplicarea art. 113 alin. (3) din C. pen. și art. 5 din C. pen.

În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei de care este acuzat inculpatul B., din complicitate la infracțiunea de viol prevăzută de art. 48 rap. la art. 218 alin. (1), (3) lit. c) și f) și alin. (3)

1

din C. pen. cu aplicarea art. 113 alin. (3) din C. pen. în complicitate la infracțiunea de viol săvârșit asupra unui minor prevăzută de art. 48 rap. la art. 218

1

alin. (3) și (4) lit. e) din C. pen. (în forma ulterioară Legii nr. 424/29.12.2023) cu aplicarea art. 113 alin. (3) din C. pen. și art. 5 din C. pen.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate împotriva sentinței penale nr. 288 din 29 noiembrie 2023 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, în dosarul nr. x/2021 de partea civilă C., printre alții, de inculpatul A., inculpatul B..

S-a desființat în parte sentința penală și rejudecând:

S-au modificat temeiurile de drept în baza cărora s-a dispus aplicarea unor măsuri educative în privința, printre alții, inculpaților minori A., B., în sensul dispus prin încheierea de ședință din data de 10 aprilie 2024, prin care, în aplicarea dispozițiilor art. 5 din C. pen., privind legea penală mai favorabilă, s-a dispus schimbarea încadrărilor juridice date faptelor de care inculpații menționați sunt acuzați.

S-a înlăturat măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice aplicată inculpatului B. și, în baza art. 124 din C. pen., s-a aplicat inculpatului măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pentru o perioadă de 3 ani.

Pentru a hotărî în acest sens, curtea a constatat că nu se contestă de către părți întreținerea a câte unui raport sexual de către inculpații minori D. și E. și inculpații majori F. și G. (în imobilul aparținând familiei inculpatului minor B.), respectiv de către inculpații minori H., I. și J. (în imobilul aparținând familiei inculpatului minor D.).

Toți inculpații menționați au susținut că au avut convingerea că au întreținut relații sexuale consimțite de partea civilă, iar aceasta nu a dat impresia că nu dorește să întrețină respectivele relații.

În această privință concluzia instanței de fond este corectă, apărările dovedindu-se a fi neconfirmate de probe.

În sinteză, s-a reținut că inculpatul H. a exercitat acte de violență verbală și fizică asupra persoanei vătămate cu intenția de a o convinge pe aceasta să întrețină raporturi sexuale cu ceilalți prieteni/cunoștințe ale sale și toate aceste forme de violență au fost exercitate în prezența inculpaților D., E., F., G., B. și A. și a martorilor K. și L., pe de o parte (în imobilul aparținând familiei inculpatului minor B.), respectiv față de inculpații I. și J. (în imobilul inculpatului minor D.) care, le-au perceput, în mod direct.

S-a reținut și că activitatea de constrângere exercitată de inculpatul H. a fost aptă să genereze o stare de temere pentru integritatea sa fizică, stare care a determinat-o pe aceasta să întrețină 7 raporturi sexuale normale și un act sexual oral în interiorul locuințelor familiilor inculpaților B. și D..

Mai mult, curtea a reținut că modalitatea în care s-au desfășurat acțiunile inculpaților (aceștia au intrat pe rând, unul după celălalt, în camera în care au avut loc relațiile sexuale), numărul mare al participanților, împrejurările (în timpul nopții) au determinat-o pe persoana vătămată să renunțe la orice încercare de a solicita sprijin sau ajutor, intrând în fenomenul de blocaj emoțional caracterizat prin lipsa reacțiilor fizice și psihice, sentimentul de neajutorare, de neputință.

În primul rând, curtea a constatat că la data de 19.03.2021, respectiv după câteva ore de la data comiterii faptelor, partea civilă C. avea discernământul diminuat, aspect care a fost stabilit prin expertiza medico-legală psihiatrică efectuată pe parcursul cercetării judecătorești.

De asemenea, persoana vătămată era încadrată în grad de handicap mediu potrivit Certificatului nr. x/23.09.2020 eliberat de Comisia pentru Protecția Copilului din cadrul Consiliului Județean Argeș, fiind diagnosticată cu întârziere mintală ușoară (QI 65 F 70), tulburare hiperkinetică, cu deficit de atenție (F 90) și dislexie, iar starea de sănătate precară a acesteia, din care curtea a dedus o situație de evidentă vulnerabilitate, reprezintă un element pe care inculpații cu siguranță l-au observat și de care cu certitudine au profitat.

Raportul de evaluare emoțională întocmit de psiholog M. (din cadrul Asociației "Lasă-mă să-ți aud glasul!") la data de 21.04.2021 a concluzionat în sensul că inculpații s-au bazat pe lipsa de experiență și naivitatea minorei, precum și pe faptul că aceasta are întârziere mentală ușoară, fapt care nu i-a permis să înțeleagă și să anticipeze în condiții normale consecințele faptelor a căror victimă a căzut.

Apărările inculpaților cu privire la lipsa oricărei constrângeri a persoanei vătămate au fost contrazise de martorii K. și L., care în faza de urmărire penală au arătat că, în prezența celorlați inculpați, H. a împins-o pe pat pe C. și i-a spus că dacă nu întreține relații sexuale cu ceilalți băieți o va lovi.

Martorul L. a menționat că inițial persoana vătămată nu a fost de acord să întrețină relații intime cu ceilalți băieți, motiv pentru care inculpatul H. a strâns-o de braț cu putere și a strigat la ea, amenințând-o că o va omorî în caz contrar și a împins-o cu putere în pat. Același martor a precizat că ulterior a venit inculpatul D., care a luat-o de mână și a intrat în cameră cu aceasta, după ce inițial C. s-a opus, trăgându-se înapoi din strânsoarea mâinii acestuia.

Totodată, inculpatul H., în calitate de suspect, la 20 martie 2021, în faza de urmărire penală, a confirmat relatările persoanei vătămate, în sensul că i-a impus acesteia, sub amenințarea cu acte de violență și exercitarea efectivă a unui act de violență (a împins-o) să întrețină relații sexuale cu toți prietenii săi aflați în locuința inculpatului B..

Curtea a constatat că potrivit declarației date în faza de urmărire penală de inculpatul major F., care a dat foarte puține detalii cu privire la situația de fapt, inculpatul H., folosind un ton răstit, i-a spus persoanei vătămate că "va intra altul și să-l facă la fel ca pe el."

Și inculpații E. și A., audiați în faza de urmărire penală, au făcut referire la constrângerea exercitată de inculpatul H. asupra persoanei vătămate, prin folosirea unui act de violență ("a strâns-o de braț") și amenințarea cu moartea, pentru a o determina să întrețină relații sexuale cu toți cei prezenți.

Inculpatul H. a reiterat conduita agresivă și în locuința inculpatului D., când victima și-a manifestat voința de a nu mai întreține relații intime, iar acesta i-a atras atenția de două ori să tacă, aspect pe care chiar H. l-a menționat în declarația dată la 20.03.2021, în calitate de inculpat.

Același inculpat a precizat că, fiind în locuința inculpatului D., în timp ce în camera în care au avut loc relațiile intime se afla inculpatul I., a auzit-o pe victimă strigându-l, a intrat în încăpere și aceasta i-a spus că a fost lovită de inculpatul I., care a confirmat că a lovit-o (din greșeală), în zona abdomenului, în timp ce întreținea raportul sexual.

De asemenea, inculpatul D. a susținut în declarațiile date în calitate de suspect – f 125 – 128 dup și inculpat – dup, care nu au fost înlăturate în faza de cameră preliminară, că inculpatul H., folosind un ton răstit, i-a cerut persoanei vătămate, sub amenințarea cu moartea, să întrețină relații sexuale cu toți, atât la locuința inculpatului B., într-o primă fază, cât și la locuința inculpatului D..

Inculpatul D. a confirmat că, în timp ce în camera în care au avut loc relațiile intime se afla inculpatul I., a auzit-o pe victimă strigându-l pe inculpatul H., care a intrat în încăpere și când a ieșit i-a transmis că fata a fost lovită de inculpatul I. pentru că aceasta refuza să se supună abuzului sexual.

Din declarația aceluiași inculpat a rezultat că, la plecarea din incinta locuinței familiei sale, inculpatul H. le-a transmis inculpaților I. și J. că dacă nu era el nu făceau nimic, întrucât persoana vătămată nu ar fi vrut să întrețină relații sexuale cu cei doi.

Cu referire la evenimentele care au avut loc la locuința familiei inculpatului minor D., curtea a reținut că mai întâi a fost întreținut un raport sexual cu inculpatul H., de această dată contrar voinței sale, persoana vătămată aflându-se încă sub imperiul constrângerii exercitate (de cel pe care îl considera iubitul său) în imobilul familiei B. și manifestând voința de a nu mai intra și în locuința inculpatului D.. Curtea a reținut și că inculpatul H. era însoțit de alte trei persoane de sex masculin (inc. D., J. și I.), victima fiind compeșită din nou de superioritatea numerică și de forță.

De asemenea, din declarațiile date în faza de urmărire penală de inculpatul J. rezultă că C. a fost convinsă de inculpatul H. să accepte abuzul sexual din partea acestuia și a inculpatului I., sub amenințarea cu moartea și a faptului că nu vor mai avea o relație apropiată ("nu o mai ia acasă, nu o mai ia de femeie").

Curtea a concluzionat că relațiile sexuale care au avut loc în noaptea de 18/19 martie 2021 au fost desfășurate prin constrângerea realizată de inculpatul H., căreia persoana vătămată C. nu i-a putut rezista.

În ceea ce privește susținerea părții civile, în sensul că în mod greșit instanța de fond a reținut că au fost exercitate numai violențe de natură psihică, curtea constată că este neîntemeiată. Așa cum rezultă din sentința criticată – pct. 8.3 – instanța de fond a reținut existența unor acte de violență fizică și verbală exercitate asupra persoanei vătămate anterior efectuării relațiilor sexuale, determinante pentru a înfrânge voința acesteia. Este adevărat că instanța de fond a analizat și existența unei constrângeri fizice a persoanei pe durata desfășurării abuzurilor sexuale, dar aceasta se referă la un moment ulterior determinării acesteia să se supună abuzurilor inculpaților, de care inculpații nu sunt acuzați prin rechizitoriu.

Singurul inculpat care s-a apărat în sensul că nu a întreținut actul sexual oral de care este acuzat este inculpatul A., însă apărarea acestuia este contrazisă de susținerile inculpaților H. și D. și ale inculpatului B., date în calitate de martor, care au precizat că știu chiar de la acesta că a întreținut actul sexual oral, aspect pe care l-a comunicat tuturor celor prezenți atunci când a ieșit din camera în care se afla persoana vătămată. Totodată, inculpatul E., audiat în faza de urmărire penală, a menționat că inculpatul H. i-a întrebat pe cei prezenți dacă vor să întrețină relații sexuale cu victima, iar A. a fost de acord.

Nu poate fi avută în vedere susținerea acestuia în sensul că restul inculpaților ar fi râs de el dacă ar fi refuzat, întrucât au fost persoane care nu au dorit să procedeze astfel, cum este cazul inculpatului B. dar și al martorilor K. și L. . Or, dacă preocuparea inculpatului ar fi fost că restul l-ar fi ironizat, nu apare firească ieșirea foarte rapidă a acestuia din camera în care se afla persoana vătămată, respectiv după aproximativ 1 minut, cum a susținut într-o versiune ulterioară a prezentării situației de fapt.

Totodată, nu poate fi ignorat faptul că sub aspectul naturii relației sexuale (act sexual oral, nu raport sexual) susținerea persoanei vătămate se corelează cu precizările inculpaților H., D. și B. (în calitate de martor), care au menționat că însuși inculpatul A. a precizat, când a ieșit din cameră că a întreținut un act sexual oral.

Apărarea inculpatului B., în sensul că nu a avut cunoștință de aspectele petrecute în imobil în noaptea de 18/19.03.2021, este infirmată de inculpatul H., care în declarația dată în calitate de martor, în data de 20.03.2021, a precizat că a discutat anterior aducerii victimei în imobil cu acesta, iar B. a fost de acord ca în locuința familiei sale să aibă loc relațiile sexuale.

Referitor la apărarea inculpatului B., în sensul că declarația dată de H. calitate de martor nu poate fi valorificată împotriva sa, curtea notează că dispozițiile legale interzic folosirea declarației de martor împotriva persoanei care ulterior a devenit suspect/inculpat, nu și împotriva altor persoane care au calitatea de suspect/inculpat în aceeași cauză.

În raport cu modalitatea de reglementare a dreptului martorului de a nu se acuza curtea constată că declarația dată la 20.03.2021 de H., în calitate martor, nu poate fi folosită împotriva acestui inculpat întrucât ar fi aptă să contribuie indirect la propria incriminare, în dezacord cu respectarea prezumției de nevinovăție, de care orice persoană beneficiază potrivit art. 23 alin. (1) Constituție și art. 6 paragr. 2 din CEDO și, totodată, împietează asupra justei soluționări a cauzei, contrar dreptului la un proces echitabil, consacrat constituțional în art. 21 alin. (3) și convențional în art. 6 paragraful 1, inclusiv prin încălcarea dreptului la apărare al martorului.

S-a menționat că încălcarea dispoziției legale în discuție determină nulitatea relativă în condițiile art. 282 alin. (1) C. proc. pen., iar aceasta poate fi invocată numai de persoana interesată, respectiv de inculpatul H., nu de alte părți.

Ceea ce trebuie observat cu privire la apărarea inculpatului B. este faptul că textul legal, în reglementarea actuală, nu interzice folosirea declarației respective împotriva altor persoane, precum în speță.

Prin urmare, s-a reținut că inculpatul B. a avut cunoștință de faptul că partea civilă C. urma să fie adusă de inculpatul H. cu scopul de a întreține relații sexuale.

În plus, așa cum s-a expus anterior, martorii K. și L., în faza de urmărire penală au arătat că actul de violență fizică și actele de amenințare exercitate de inculpatul H. față de persoana vătămată, au avut loc în prezența celorlați inculpați, deci și în prezența inculpatului B..

De asemenea, inculpatul D. a susținut în declarația dată în calitate de suspect – dup, care nu a fost înlăturată în faza de cameră preliminară, că inculpatul H. l-a contactat telefonic în jur de ora 22:00 și l-a invitat la locuința lui B. cu scopul de a întreține relații sexuale cu C..

În ceea ce privește critica inculpatului B., care se referă la faptul că în mod greșit au fost avute în vedere împotriva sa depozițiile din faza de urmărire penală, date în calitate de martor – f. x și 323 dup, curtea a constata-o întemeiată și a făcut trimitere la explicațiile anterioare, privind aplicarea dispozițiilor art. 118 C. proc. pen., care interzic în mod expres posibilitatea ca o declarație dată în calitate de martor, de o persoană care a dobândit calitatea de suspect sau inculpat să fie folosită împotriva sa, dar acest aspect nu confirmă apărarea inculpatului întrucât celelalte probe administrate dovedesc că avut cunoștință de constrângerea exercitată asupra persoanei vătămate.

Cu referire la forma participației penale adoptate de inculpatul B., curtea a constatat că reținerea complicității concomitente este justificată de împrejurarea că inculpatul în discuție a luat cunoștință de constrângerea exercitată de inculpatul H. asupra persoanei vătămate, a pus la dispoziție locuința sa în vederea întreținerii de relații sexuale și nu a intervenit în vreun fel în sprijinul victimei, astfel realizând acte de înlesnire la săvârșirea infracțiunilor de viol.

Situația sa este diferită de cea a martorilor K. și L., care se aflau în vizită la inculpatul B., imobilul respectiv aparținând familiei acestuia din urmă.

S-a reținut și că inculpații (excepție făcând inculpatul A.) au declarat că aveau cunoștință de starea de minoritate a persoanei vătămate, estimând că aceasta avea o vârstă mai mică decât cea reală. Față de această constatare, teza că inculpații aveau dinainte cunoștință că aceasta are unele probleme psihice, apare ca fiind firească.

În ceea ce îl privește pe inculpatul A. curtea a constatat că acesta este nesincer când afirmă că nu avea cunoștință de vârsta acesteia.

Curtea a reținut că inculpatul în discuție locuiește în același sat cu partea civilă, respectiv N., la imobilul având nr. 169B, victima locuind la nr. 349B, iar potrivit depozițiilor martorei O., mama persoanei vătămate și martorului P., tatăl victimei, inculpatul și persoana vătămată au urmat cursurile aceleiași școli în ciclul gimnazial.

Referitor la modul de evaluare a depozițiilor date de persoana vătămată pe parcursul procesului penal, curtea a constatat că inculpații J., I., H., A., F. și G. au susținut că trebuie avute în vedere relatările acesteia din faza de judecată, care vin în contradicție cu cele din faza de urmărire penală și au subliniat că inconsecvența în declarații trebuie interpretată în favoarea acestora.

Curtea a constatat că nu numai între relatările persoanei vătămate sunt contradicții, ci și între cele ale martorilor K. și L., precum și între depozițiile date de inculpații D., G. și F..

S-a subliniat și faptul că în faza de judecată inculpații D., F. și G. au precizat că nu își mai aduc aminte în ce ordine au avut loc raporturile sexuale.

În ceea ce privește susținerile neconcordante ale martorilor K. și L., precum și ale inculpaților D., G. și F., făcute pe parcursul procesului penal (faza de judecată/faza de urmărire penală), cu privire la elemente esențiale ale cauzei, curtea a apreciat că relatările inițiale exprimă adevărul.

Pe de altă parte, în faza de judecată martorii menționați au precizat că nu își mai aduc aminte ca inculpatul H. să fi exercitat acte de constrângere asupra persoanei vătămate cu scopul de a nu se opune întreținerii relațiilor sexuale. Or, o atare susținere, care vine în contradicție cu elementele de fapt prezentate în faza de urmărire penală, este în mod evident făcută cu intenția de a nu fi angajată răspunderea penală a inculpaților.

În mod similar, curtea a constatat că exprimă realitatea depoziția dată de persoana vătămată în faza de urmărire penală, cum în mod judicios a luat act și instanța de fond, iar modificările ulterioare sunt cauzate de starea psihică degradată, de confuzii cu privire la identitatea inculpaților (dat fiind numărul mare al acestora), iar din cauza blocajului emoțional nu a mai perceput corect ce se întâmplă.

De altfel, raportul de evaluare emoțională întocmit de psiholog M. (din cadrul Asociației "Lasă-mă să-ți aud glasul!") la data de 21.04.2021 a recomandat ca "minora, chiar și după ajungerea la majorat, pentru a nu mai fi supusă unei alte traume, să nu mai fie audiată/reaudiată de către organele judiciare și a se evita cât mai mult posibil o întâlnire față în față cu cei care se fac vinovați de abuzul sexual". Aceeași lucrare a menționat că în puținele dăți când a răspuns la întrebări despre cei care au agresat-o, aceasta nu le-a dat nume, ci i-a identificat pe baza vârstelor acestora (ex. "cel de 14 ani"), nedorind să îi vizualizeze mental, deoarece face legătura cu faptele comise de fiecare dintre aceștia.

Faptul că expertiza medico-legală psihiatrică a concluzionat că atât în prezent cât și la scurt timp după momentul desfășurării activității infracționale persoana vătămată a avut un discernământ diminuat sau că sunt unele confuzii, nu sunt de natură a conduce la înlăturarea tuturor depozițiilor acesteia, ci la reținerea acelora care se coroborează cu restul probelor administrate în cauză.

În ceea ce privește aspectul invocat de apărare, în sensul că victima nu a avut o justificare pentru lipsa de la domiciliu pentru o perioadă de câteva ore, motiv pentru care a susținut că a fost abuzată sexual, curtea a notat depoziția martorei Q., bunica persoanei vătămate, care a menționat că într-adevăr tatăl minorei i-a cerut acesteia explicații când s-a întors la domiciliu, dar aceasta a refuzat să spună ceva, chiar plecând din locuință în timpul nopții, însă relatând martorei în ziua următoare toate evenimentele petrecute. Astfel, este de observat că, la momentul sosirii la domiciliu, când se așteptau unele explicații de la aceasta, persoana vătămată nu a relatat tatălui său nimic din cele întâmplate. Apoi, este neverosimil ca, plăsmuind abuzul sexual, o fată de vârsta persoanei vătămate să se expună în acest mod familiei și întregii comunități.

Mai mult, este greu de crezut că o persoană cu datele victimei ar fi fost de acord să întrețină un număr mare de raporturi sexuale și un act sexual oral în considerarea sentimentelor de afecțiune pe care le avea față de inculpatul H., confirmate de acesta, în contextul în care plecase din locuință, în timpul nopții, pe geam, fără acordul părinților, pentru a se întâlni cu acesta. Este în mod evident neverosimil și că persoana vătămată ar fi fost de acord să întrețină un număr mare de raporturi sexuale și un act sexual oral, cu mai mulți băieți, în condițiile din speță, fără a interacționa cu aceștia, fără a-i cunoaște bine, inculpații intrând în încăperea în care ea se afla, pe rând.

Apărarea formulată de inculpatul H., în sensul că actele de amenințare se refereau la acțiuni negative ce ar fi urmat să fie realizate în viitor (lovirea persoanei vătămate în timpul pauzelor școlare, blocarea pe telefon dacă nu va întreține relații sexuale cu ceilalți inculpați), nu prezintă relevanță în cauză, în cazul infracțiunii de viol textul incriminator nefăcând vreo distincție cu privire la momentul în care ar urma să se producă răul cu care s-a amenințat.

Inviolabilitatea sexuală protejează în esență dreptul victimei de a refuza să întrețină relații sexuale, iar modul de desfășurare a evenimentelor în seara respectivă nu reflectă în niciun fel consimțământul persoanei vătămate, ci tocmai imposibilitatea acesteia de a se apăra, de a-și manifesta dorința de a nu întreține raporturile sexuale și actul sexual oral. În acest sens, este de notat că victima se afla în timpul nopții, într-un imobil străin, fiind singură într-o încăpere cu mai mulți tineri, unii minori, alții majori, fiind înconjurată de acești bărbați care doreau să întrețină cu ea raporturi sexuale, iar blocajul emoțional i-a anihilat orice inițiativă de a cere ajutorul, inclusiv prin folosirea tabletei pentru a sesiza familia ori organele de poliție. În plus, stoparea activității infracționale prin identificarea unei căi de ieșire din cameră, eventual folosirea ferestrei, reprezenta slabe șanse de reușită, raporturile sexuale având loc unul după celălalt, timpul fizic fiind insuficient pentru a pune în aplicare un plan în acest sens.

Nu are relevanță în cauză faptul că persoana vătămată ar fi fost lipsită de inhibiții sau că ar fi întreținut sau nu anterior relații intime cu alți băieți/bărbați, important fiind faptul că avea dreptul să aleagă dacă și cu cine întreține astfel de relații, lucru pe care l-a și făcut în seara respectivă, sens în care i-a comunicat inculpatului H., anterior oricărei constrângeri din partea acestuia, că intenționează să întrețină asemenea relații numai cu el, motiv pentru care au fost cumpărate obiecte de protecție sexuală.

Apare ca fiind veridică inclusiv aprecierea victimei, în sensul că ulterior plecării de la locuința familiei inculpatului B., a avut convingerea că se îndreaptă către propria locuință, drumul către locuința sa fiind comun cu cel care trebuia parcurs către locuința inculpatului D..

Astfel se explică faptul că instanța de fond nu a avut în vedere relatările martorei R., sub motivul că are cunoștință de aspectele relatate de la victimă, în schimb a valorificat în defavoarea inculpatului A. declarațiile inculpaților H. și D., cu privire la desfășurarea actului sexual oral.

În urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (1), (2) C. proc. pen., curtea a constatat că acuzațiile au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă, în speță fiind suficiente probe care demonstrază, dincolo de orice dubiu, comiterea faptelor de către inculpați.

Pe cale de consecință, curtea a considerat că adoptarea unor soluții de achitare întemeiate pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există) formulate de inculpații H., A., B.; art. 16 alin. (1) lit. b) teza a doua C. proc. pen. (fapta nu a fost săvârșită cu vinovăție) formulate de inculpații H., I., D., E., J., B., F. și G., respectiv art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (nu sunt probe că inculpatul a săvârșit infracțiunea) formulate inculpații I., J. și B., nu se justifică în raport de probele administrate în cursul procesului penal.

III. Împotriva deciziei penale nr. 604/A din 5 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021, inculpații D., A., B., F. și G. au formulat cerere de recurs în casație, astfel: A. și B., în termen legal, invocând dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., D., în termen legal, invocând dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. F. și G., în termen legal.

Cauza a fost a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 09.10.2024, când s-a stabilit termen la data de 07 noiembrie 2024, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin încheierea nr. 690/RC din data de 07 noiembrie 2024, Înalta Curte a admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. și a respins, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de inculpații D., F. și G..

IV. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Recursurile în casație au fost întemeiate pe cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În esență, inculpatul A. a susținut că probele administrate de instanțele de fond și apel nu sunt suficiente pentru a răsturna prezumția sa de nevinovăție, în condițiile în care, încă de la început, a negat faptul că a întreținut raporturi sexuale cu persoana vătămată, astfel că declarația sa trebuia valorificată ca probă, în absența altor probe directe. Totodată, inculpatul a invocat că, în mod neîntemeiat, instanța de apel a valorificat declarația persoanei vătămate, deși acesta este inconsecventă în declarații în privința sa, precum și că nu a valorificat declarațiile martorilor L. și K..

Inculpatul B. a susținut că declarația din data de 20.03.2021 nu poate fi calificată ca o declarație dată în calitate de martor de H. și nu poate fi valorificată ca probă, în sensul art. 97 C. proc. pen., împotriva sa; din nicio altă probă nu rezultă că a existat o înțelegere/discuție prealabilă între inculpatul H. și B. pentru ca aceștia să organizeze întreținerea de raporturi sexuale în casa celui din urmă.

Totodată, inculpatul a susținut că pentru a exista complicitatea sa, ar fi trebuit să existe o situație premisă, în sensul că, în mod intenționat, a oferit locuința sa inculpatului H. în vederea întreținerii de raporturi sexuale cu persoana vătămată C. împotriva voinței ei; or, nu există nicio probă în acest sens, iar faptul că nu a intervenit, deși se afla în altă cameră împreună cu martorii L. și K., chiar în situația în care ar fi perceput starea de fapt reținută în cauză, nu înseamnă că a înlesnit ori ajutat în vreun fel la săvârșirea infracțiunii de către ceilalți inculpați.

Pentru a verifica dacă inculpații au fost condamnați pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

Astfel, în fapt, instanța de apel a reținut că în data de 18/19 martie 2021, inculpatul A. a întreținut un act sexual oral cu persoana vătămată minoră C. deși cunoștea faptul că aceasta nu și-a exprimat voința liberă în acest sens, fiind constrânsă în a suporta acest act sexual prin actele de violență verbală și agresiunea fizică exercitată asupra ei de către inculpatul H..

În data de 18/19 martie 2021, inculpatul B. a pus la dispoziția inculpatului H. și a inculpaților E., F., G., D. și A. locuința familiei sale, luând act de faptul că toți cei din urmă menționați urmăreau să întrețină raporturi sexuale cu persoana vătămată contrar voinței acesteia dar și de faptul că, persoana vătămată a fost constrânsă să întrețină relații sexuale prin actele de violență fizică și psihică exercitate de inculpatul H.. De asemenea, inculpatul nu a acționat în nici un fel în scopul de a opri desfășurarea raporturilor sexuale exercitate asupra persoanei vătămate, fără consimțământul liber exprimat al acesteia.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"

De esența reținerii acestui caz de casare este constatarea împrejurării că fapta, reținută prin hotărârea definitivă în urma administrării probatoriului nu este tipică. Pentru a verifica dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, jurisprudența a statuat câteva principii care trebuie respectate, astfel: se va avea în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv; în analiza cazului de casare nu se poate verifica existența concordanței între starea de fapt reținută de instanță și conținutul mijloacelor de probă; nu există posibilitatea de a interveni asupra analizei probelor efectuate de instanța de apel; nu este permis a se examina existența și suficiența probelor pe care s-a întemeiat soluția de condamnare; nu se poate reexamina probatoriul și reaprecia situația de fapt stabilită în mod definitiv de instanța de apel; instanța de recurs nu poate examina vinovăția.

Deopotrivă, se evidențiază că, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului de incriminare a celor pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute de instanța de apel.

În acest sens, se observă, în raport cu criticile invocate, că instanța de apel, din analiza probelor aflate la dosar, a constatat că apărarea inculpatul A., în sensul că nu a întreținut actul sexual oral de care este acuzat, este contrazisă de susținerile inculpaților H., D. și ale inculpatului B., date în calitate de martor.

Referitor la apărarea inculpatului B., în sensul că declarația dată la 20.03.2021 de H. în calitate de martor nu poate fi valorificată împotriva sa, instanța de apel a precizat că dispozițiile legale interzic folosirea declarației de martor împotriva persoanei care ulterior a devenit suspect/inculpat, nu și împotriva altor persoane care au calitatea de suspect/inculpat în aceeași cauză.

Totodată, instanța de apel a reținut că inculpatul B. a avut cunoștință de faptul că partea civilă C. urma să fie adusă de inculpatul H. cu scopul de a întreține relații sexuale, aceasta rezultând din coroborarea declarațiilor martorilor K., L. și a inculpatul D., în declarația dată în calitate de suspect.

Instanța de apel a menționat că reținerea complicității concomitente a fost justificată de împrejurarea că inculpatul a luat cunoștință de constrângerea exercitată de inculpatul H. asupra persoanei vătămate, a pus la dispoziție locuința sa în vederea întreținerii de relații sexuale și nu a intervenit în vreun fel în sprijinul victimei, astfel realizând acte de înlesnire la săvârșirea infracțiunilor de viol.

Cum motivele invocate de inculpați în susținerea recursurilor în casație vizează o interpretare a probatoriului, Înalta Curte constată că într-o cale extraordinară de atac menită a remedia exclusiv erori de drept nu se poate realiza o reanalizare a situației de fapt și nicio reevaluare a materialului probator.

Instanța de casație este îndrituită a statua numai asupra aspectelor de legalitate a hotărârii definitive, în strictă concordanță cu împrejurările factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanța de apel, fără a putea reevalua ea însăși, în calea extraordinară de atac, temeinicia concluziilor definitive formulate cu privire la configurația faptică a acuzațiilor.

Fiind o instanță care nu are în competență administrarea de probe cu privire la situația de fapt, instanța de recurs în casație nu poate aprecia efectele probatoriului în materia faptelor sau în materia cauzelor, circumstanțelor ori criteriilor de individualizare.

În concluzie, se constată că baza factuală reținută, respectiv modalitatea concretă în care inculpații au acționat, au determinat reținerea caracterizării în drept menționate, instanța de apel constatând în mod corect, că acțiunea inculpatului A. îndeplinește condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor prevăzută de art. 218

1

alin. (3) și (4) lit. e) din C. pen. (în forma ulterioară Legii nr. 424/29.12.2023) și acțiunea inculpatului B. îndeplinește condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea de viol săvârșit asupra unui minor prevăzută de art. 48 rap. la art. 218

1

alin. (3) și (4) lit. e) din C. pen. (în forma ulterioară Legii nr. 424/29.12.2023).

Pentru aceste motive, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurenții-inculpați A. și B. împotriva deciziei penale nr. 604/A din 05 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de 200 de RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții-inculpați și intimata-persoană vătămată, în cuantum de 720 de RON, fiecare, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurenții-inculpați A. și B. împotriva deciziei penale nr. 604/A din 05 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenții inculpați la plata sumei de 200 de RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții-inculpați și intimata-persoană vătămată, în cuantum de 720 de RON, fiecare, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 decembrie 2024.