ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 22 octombrie 2024

Deliberând, asupra cauzei penale de fată, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 22/F din data de 31 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de "act sexual cu un minor", prevăzută de art. 220 alin. (1) și (3) lit. b) din C. pen., cu aplicarea 35 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 397 alin. (1) și art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., raportat la art. 1.357 și art. 1.391 din C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de procuror pentru persoana vătămată minoră B. și, în consecință, a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 20.000 euro, în RON la cursul BNR de la data plății, cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. b) din C. proc. pen. s-a constatat că față de inculpatul A. s-a dispus în cauză măsura reținerii în data de 3.06.2021, măsura arestării preventive în perioada 4.06.2021 - 1.07.2021 și măsura controlului judiciar în perioada 1.07.2021 - 28.10.2021, inclusiv.

În temeiul art. 275 alin. (1) pct. 1 lit. c) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2458 de RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Brașov, secția penală a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 31.05.2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., avocat în cadrul Baroului Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de "act sexual cu un minor", prevăzută de art. 220 alin. (1) și (3) lit. b) din C. pen., cu aplicarea 35 alin. (1) din C. pen.

În esență, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a reținut în rechizitoriu următoarea situație de fapt:

În perioada decembrie 2020 - martie 2021, inculpatul A., avocat în cadrul Baroului Brașov, a întreținut relații sexuale, în mai multe rânduri, cu minora B. în vârstă de 16 ani și două luni (la momentul inițierii întâlnirilor de către inculpat), în contextul în care victima se afla într-o stare de vădită vulnerabilitate, fiind diagnosticată anterior cu "Intelect limită. Tulburări de conduită asociate unei tulburări depresive", consecutiv decesului tatălui adoptiv.

Inculpatul A. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, susținând că inițial nu a cunoscut vârsta reală a acesteia, iar după ce a aflat că are 16 ani nu și-a putut da seama în momentul realizării actelor sexuale că persoana vătămată B. s-ar fi aflat într-o stare de vădită vulnerabilitate.

În fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Brașov, cu ocazia judecării propunerii măsurii arestării preventive din data de 4.06.2021, inculpatul A. a recunoscut că a întreținut cu persoana vătămată relații sexuale normale, orale și anale, ultimele fiind la inițiativa persoanei vătămate care i-ar fi spus că îi place astfel. Acesta a precizat că persoana vătămată avea experiență sexuală și că nu ar fi fost primul bărbat cu care aceasta ar fi avut relații sexuale. Deoarece B. l-a avertizat că are 16 ani și îi va spune și soției inculpatului despre relația lor, la data de 19 martie 2021 s-au întâlnit și i-a comunicat fetei decizia sa fermă de a rupe relația. Aceasta a acceptat, însă după un timp i-a trimis un mesaj de pe un număr necunoscut și i-a spus că va regreta. Totodată, inculpatul a menționat că persoana vătămată i-a propus să o introducă în grupul său de prieteni, pentru a-și satisface o fantezie sexuală, astfel că i-ar fi spus că dorește să facă sex în trei. Această fantezie i-ar fi demonstrat că fata este matură și asumată sexual. Schimbul mesajelor, depuse la dosarul cauzei, indică însă o discuție anterioară din care rezulta că s-a pus problema să fie invitată pentru o astfel de partidă de sex și prietena persoanei vătămate, C., care se afirmă în mesaje că ar fi refuzat. Inculpatul i-a spus persoanei vătămate că nici grupul său nu o vrea, fiind prea mică, dar că în fapt nu discutase acest aspect cu cineva, dorea doar să înlăture insistențele fetei.

Aceleași aspecte au fost relatate de inculpat și în declarația dată în fața instanței de judecată, la data de 31.03.2023 (dosar instanță, filele x).

Analizând actele și lucrările dosarului privindu-l pe inculpatul A., prima instanță a reținut că nu există nici un dubiu că inculpatul A., în perioada decembrie 2020- martie 2021, a întreținut de mai multe ori acte sexuale cu minora B., în vârstă de 16 ani împliniți la momentul respectiv, după ce s-au cunoscut pe un site de dating destinat adulților. În momentul înregistrării pe acest site persoana vătămată și-a trecut o vârstă mai mare (de peste 18 ani), iar în momentul abordării ei pentru prima dată de către inculpatul A. acesta a crezut că este vorba de o persoană majoră. Ulterior inculpatul a aflat că persoana vătămată avea vârsta de 16 ani împliniți, în acest caz reținerea infracțiunii de act sexual cu un minor fiind condiționată de abuzarea de către major "de situația vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situații de dependență, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze", așa cum prevede art. 220 alin. (3) lit. b) din C. pen.

Atât din declarațiile repetate ale persoanei vătămate B., cât și din cele ale inculpatului A. rezultă că s-au cunoscut pe site-ul de dating și au întreținut cu certitudine acte sexuale în trei rânduri: prima dată în luna decembrie 2020, în localitatea Sânpetru, zona "Lempeș", în autovehiculul inculpatului; a doua oară în 04.02.2021, la motelul "D." din comuna Prejmer - unde există și o fișă de cazare pe numele inculpatului; a treia oară în luna februarie 2021, într-un apartament închiriat de inculpat, situat pe bulevardul x, din Brașov.

Parchetul a reținut în rechizitoriu că inculpatul ar fi avut cu persoana vătămată și o a patra întâlnire în care ar fi întreținut acte sexuale cu aceasta cel târziu în luna martie 2021, tot în apartamentul închiriat de inculpat pe bulevardul x din Brașov, fără ca acest ultim act material să rezulte cu certitudine din probele administrate în cauză.

Inculpatul A. a susținut în mod constant în cursul procesului că a întreținut acte sexuale cu persoana vătămată doar de trei ori, iar din plângerile și declarațiile acesteia (de la filele x, filele x și filele x din vol. I al dosarului de urmărire penală) nu rezultă cu certitudine acest ultim act material al infracțiunii. Alte probe care să lămurească acest aspect nu există. Întrucât inculpatul A. a recunoscut întreținerea acestor acte sexuale cu minora și nu există nici un motiv pentru a pune la îndoială susținerile cu privire la numărul de acte materiale, instanța a reținut ca fiind certe doar primele trei acte materiale ale infracțiunii continuate descrise în rechizitoriu.

Acest aspect nu are nici un efect cu privire la încadrarea juridică a faptei ori cu privire la soluția ce va fi pronunțată în cauză pentru infracțiunea continuată reținută de parchet în sarcina inculpatului A., alcătuită din cele trei acte materiale menționate anterior. Al patrulea act material nu a fost probat dincolo de orice îndoială rezonabilă, astfel că instanța a procedat la excluderea lui din situația de fapt a infracțiunii continuate.

Alte posibile acte sexuale între inculpat și persoana vătămată nu rezultă din probele administrate, iar faptul că telefoanele mobile ale celor doi s-au găsit în raza aceleiași celule de telefonie mobilă nu poate fi luat în considerare în acest sens, în condițiile în care nu se coroborează cu alte probe. Din acest motiv, prima instanță nu a reținut susținerile parchetului din rechizitoriu referitoare la alte posibile acte sexuale întreținute de inculpat cu persoana vătămată, deoarece nu există probe în sprijinul acestora.

Prima instanță a mai reținut că din actele medicale de la dosar rezultă că minora B. a avut probleme psiho-emoționale ca urmare a decesului tatălui său în urmă cu aproximativ un an și jumătate înainte de data faptelor.

Astfel, din fișa de evaluare psihologică din data de 20.02.2020, emisă de psiholog E. la cabinetul individual, rezultă că minora avea la acel moment un nivel de inteligență la limita inferioară a normalului (QI=80), afectarea emoțională fiind de tip anxios depresiv. Conform certificatului medical nr. 25/18.02.2020 emis de F. din Brașov, medicul specialist în psihiatrie pediatrică a concluzionat că B., elevă atunci la Liceul Hans Mattis Teutsch Brașov (Arte Plastice), suferă de episod depresiv sever cu elemente psihotice în remisie pe fondul decesului tatălui.

În cursul urmăririi penale, respectiv după săvârșirea faptelor, s-a dispus expertizarea medico-legală psihiatrică a persoanei vătămate minore, iar din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 717/E/22.04.2021 emis de SJML Brașov rezultă că B., în vârstă de 16 ani la data respectivă, în perioada decembrie 2020- martie 2021 a fost diagnosticată cu "Intelect limită. Tulburări de conduită asociate unei tulburări depresive". La momentul efectuării expertizei B. prezenta diagnosticul de "Tulburare depresivă". S-a apreciat în acest raport de expertiză că minora a avut discernământ diminuat în perioada decembrie 2020- martie 2021 și se afla într-o stare de sugestibilitate crescută în contextul afecțiunilor menționate și care ar fi putut să îi determine o stare de vulnerabilitate. Această vulnerabilitate suprapusă vârstei și intelectului liminar, putea fi percepută de către o altă persoană adultă.

A fost depusă la dosar și o scrisoare medicală de la G., cu FO nr. 15 din 02.04.2021, cu diagnosticul "episod depresiv sever cu simptome psihotice. Tulburare de anxietate generalizată".

Întrucât primul raport de expertiză a fost efectuat în etapa in rem a urmăririi penale, inculpatul neavând posibilitatea să participe la efectuarea acestuia, s-a solicitat efectuarea unui nou raport de expertiză, însă procurorul a dispus avizarea de către Comisia de Avizare și Control din cadrul INML "Mina Minovici" București a Raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 717/E/22.04.2021, emis de SJML Brașov. Drept urmare, la data de 16.08.2021, INML "Mina Minovici" București a comunicat, prin adresa nr. x/2021, că nu s-a avizat Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 717/E/22.04.2021, emis de SJML Brașov, privind pe persoana vătămată minoră B., și a recomandat efectuarea unui raport de nouă expertiză medico-legală psihiatrică la INML "Mina Minovici" București.

În consecință, prin ordonanța procurorului din data de 09.09.2021, s-a dispus efectuarea în cauză a unei noi expertize medico-legale psihiatrice, privind-o pe persoana vătămată minoră B.. În aceste condiții s-a efectuat Raportul nr. x/2021 din data de 15.02.2022, emis de INML "Mina Minovici" București, avizat de către Comisia de Avizare și Control din cadrul aceleiași instituții, nr. x/2021 din 14.03.2022, din care rezultă, printre altele, că "în perioada de timp corespunzătoare săvârșirii infracțiunii ce face obiectul dosarului cu numărul din antet, respectiv în luna decembrie 2020 și până în luna martie 2021, minora B. a avut discernământ scăzut (diminuat) și s-a aflat într-o stare de vulnerabilitate din cauza afecțiunii psihice documentate medical (episoade depresive severe, tulburări de anxietate generalizate, tulburări de socializare - cauzate de decesul tatălui și întreținute prin urmarea inconstantă a indicațiilor medicale, precum și de prezența altor factori psihostresori). Starea de vulnerabilitate a avut manifestări care să poată fi percepute în relaționare cu terțe persoane (sesizate de cadre didactice, colegi, psihologi și medici psihiatri) care au petrecut mai mult timp în prezența minorei." Comisia afirmă că "vulnerabilitatea minorei este determinată de vârstă (16 ani și 2 luni în decembrie 2020, în plin proces de maturizare și formare a personalității), de afecțiunile psihice, precum și de factori psihostresori extrinseci, toate acestea contribuind la comportamentul sexual al minorei."

Sub aspectul elementelor de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de act sexual cu un minor, prima instanță a reținut că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, în modalitatea reglementată de art. 220 alin. (1) și (3) lit. b) din C. pen., potrivit căruia constituie infracțiune raportul sexual, actul sexual oral sau anal comise cu un minor cu vârsta între 16 și 18 ani, dacă:

"b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situația vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situații de dependență, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze".

În rechizitoriul din 31.05.2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov s-a reținut că inculpatul ar fi comis actele sexuale cu persoana vătămată minoră B. "abuzând de situația vădit vulnerabilă a minorei, cu manifestări perceptibile de către inculpat, datorată unei stări de incapacitate psihică sau altei asemenea cauze - discernământ scăzut (diminuat), cu victima aflată într-o situație de vulnerabilitate din cauza afecțiunii psihice documentate medical (episoade depresive severe, tulburări de anxietate generalizate, tulburări de socializare, cauzate de decesul tatălui și întreținute de urmarea inconstantă a indicațiilor medicale precum și de prezența altor factori psihostresori)".

S-a considerat de prima instanță că simplul fapt al întreținerii de relații sexuale de inculpatul A. cu persoana vătămată minoră B., în vârstă de 16 ani la data faptelor, nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de act sexual cu un minor, deoarece legiuitorul a incriminat această faptă doar în cazurile în care inculpatul ar fi abuzat de situația vădit vulnerabilă a minorei, datorată unei stări de incapacitate psihică ori altei cauze. Despre vreo eventuală stare de incapacitate fizică a minorei nu s-a pus problema în cauză, această ipoteză fiind exclusă.

Diferența mare de vârstă dintre inculpat și persoana vătămată minoră, dincolo de aspectul imoral al faptei inculpatului major, nu are relevanță din punct de vedere al răspunderii penale decât atunci când acesta a abuzat de situația vădit vulnerabilă a minorei, datorată incapacității psihice sau altor cauze. Pentru a se reține răspunderea penală trebuie să existe în primul rând o incapacitate psihică a victimei (sau altă cauză similară) și o dublă legătură de cauzalitate: pe de o parte între această incapacitate și situația vădit vulnerabilă în care s-a aflat persoana vătămată, iar pe de altă parte între situația vădit vulnerabilă a victimei și actul inculpatului de a abuza de această situație pentru a întreține actele sexuale cu persoana vătămată. Dacă lipsește vreuna dintre aceste condiții cumulative - incapacitatea psihică, situația de vădită vulnerabilitate sau actul făptuitorului de a abuza de aceasta în scopul realizării actelor sexuale - nu poate fi reținută infracțiunea de act sexual cu un minor în cazul în care victima a împlinit 16 ani.

În caz contrar, dacă s-ar reține infracțiunea de act sexual cu un minor independent de aceste condiții restrictive, există riscul de a înlocui cerințele legii penale cu precepte morale subiective, încălcând astfel dreptul la viață privată al persoanelor, ocrotit de art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului și în cazul minorilor care au peste 16 ani. În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul la viață privată - garantat în anumite limite și minorilor cu vârsta de peste 16 ani - include și libertatea sexuală ca parte componentă a vieții private, respectiv dreptul de a avea relații sexuale, ce derivă din dreptul de a dispune de propriul corp, parte integrantă a noțiunii de autonomie personală. În acest sens, facultatea tuturor de a-și duce viața după cum consideră potrivit poate include și posibilitatea de a se angaja în activități percepute ca fiind de natură dăunătoare fizic sau moral sau periculoase pentru persoana lor. Cu alte cuvinte, noțiunea de autonomie personală poate fi înțeleasă în sensul dreptului de a face alegeri cu privire la propriul corp. Prin urmare, legea penală nu poate, în principiu, să intervină în domeniul practicilor sexuale consensuale care intră sub libera voință a indivizilor, ci trebuie să existe "motive deosebit de serioase" pentru ca o ingerință din partea autorităților publice în domeniul sexualității să fie justificată în sensul articolului 8 par. 2 al Convenției (cauza K.A. și A.D. c. Belgiei, din 17 februarie 2005, par. 83 și 84 - Încheierea penală nr. 5/F/UP din 20.08.2021 a Curții de Apel Brașov).

În ce privește interpretarea celor trei noțiuni folosite în art. 220 alin. (1) și (3) lit. b) din C. pen., care au relevanță în prezenta cauză - incapacitatea psihică, situația de vădită vulnerabilitate sau actul de a abuza de aceasta - prima instanță a reținut regula generală aplicabilă în dreptul penal material, potrivit căreia termenii utilizați de legiuitor, în lipsa unei definiri legale exprese, vor avea accepțiunea comună din limbajul obișnuit (vulgari usu loquendi). Nu se poate apela la eventualele accepțiuni tehnice ale acestor termeni, mai ales la cele străine specificului dreptului penal, deoarece s-ar încălca regula de interpretare în acord cu materia din care face parte termenul interpretat (pro subjectam materiae).

În același sens este și jurisprudența Curții Constituționale în materie penală, aceasta reținând - în ceea ce privește, de exemplu, sintagma favoruri de natură sexuală de la art. 299 din C. pen. - că lipsa unei definiri legale a sintagmei criticate denotă însă tocmai intenția legiuitorului de a conferi acesteia înțelesul ce rezultă din sensul comun, uzual al termenilor care o compun, putându-se apela și la Dicționarul explicativ al limbii române, fără însă să fie afectate cerințele de claritate, precizie și previzibilitate, impuse de standardul calității legii, prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituție, ce rezultă din principiul statului de drept și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, pe terenul art. 7 paragraful 1 din Convenție, care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei - nullum crimen, nulla poena sine lege (Decizia nr. 449/2018 din 28 iunie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 299 alin. (2) din C. pen., par. 16-24).

Această modalitate de interpretare a termenilor din dreptul penal material pe baza sensului comun al lor este consacrată și în doctrina noastră, care reține în acest sens următoarele:

"În cazul când cuvântul are o semnificație obișnuită și una științifică (terminus technicus), vom ține seamă de următoarele reguli: Dacă cuvântul se găsește într-o dispozițiune privind dreptul penal substanțial (cum este C. pen.), atunci trebuie să dăm preferință semnificațiunii obișnuite, fiindcă, în atari dispozițiuni, legiuitorul e presupus că a vorbit pe înțelesul tuturor. Dacă cuvântul se găsește într-o dispozițiune privind dreptul penal formal (cum este de pildă Procedura penală), atunci vom da preferință semnificațiunii technice, fiindcă, în atari legi, se întrebuințează un limbaj științific. În cazul când cuvântul are mai multe semnificațiuni, chiar în limbajul comun (de ex.: cuvântul scriere însemnează și operațiunea scrierii, în sine, și acte scrise și lucrări sau opere scrise), regula este că, vom da cuvântului accepțiunea pe care o impune însuși complexul normei interpretate." (H., Drept penal, Institutul de Arte Grafice, București, 1939, pag. 101).

Aplicând aceste reguli de interpretare celor trei noțiuni incidente în prezenta cauză - în lipsa regăsirii unor definiții sau trimiteri legale exprese în legea penală - prima instanță a apelat la semnificația pe care termenii sau expresiile folosite de legiuitor o au în limbajul curent, obișnuit, din dicționarul explicativ al limbii române, în acord cu contextul legal în care apar formulate.

Noțiunea de incapacitate psihică nu este definită în C. pen., însă legea sănătății mintale definește capacitatea psihică în sensul atributului stării psihice de a fi compatibilă, la un moment dat, cu exercitarea drepturilor și libertăților [art. 5 lit. h) din Legea nr. 487/2002 din 11 iulie 2002, Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice (republicată)]. Așa cum s-a arătat anterior, în dreptul penal substanțial nu pot fi folosiți termenii tehnici definiți în alte legi, ci se are în vedere sensul comun, obișnuit al acestora. În consecință, prima instanță a avut în vedere sensul comun al noțiunilor de "incapacitate" - definită ca "Lipsă de capacitate, imposibilitate de a face ceva" (https:/dexonline.ro/definitie/incapacitate) - și "psihic" - definit în felul următor:

"Care aparține psihicului, privitor la psihic." (https:/dexonline.ro/definitie/psihic). Așadar, noțiunea de incapacitatea psihică, folosită în norma penală incidentă, se referă la imposibilitatea unei persoane de a-și folosi capacitatea psihică.

Deși persoana vătămată a fost examinată de specialiști în mod repetat, actele medicale și celelalte probe de la dosar nu relevă o imposibilitate a persoanei vătămate minore B. de a-și folosi capacitatea psihică, ci cel mult o diminuare a acestei capacități.

Astfel, în primul Raport de expertiză medico-legală psihiatrică (nr. 717/E/22.04.2021), întocmit de SJML Brașov în etapa in rem a urmăririi penale, se face referire la diagnosticul de "Intelect la limită. Tulburări de conduită asociate unei tulburări depresive", la faptul că persoana vătămată minoră "a avut discernământul diminuat la data comiterii faptelor" și la faptul că "în perioada faptelor pacienta era într-o stare de sugestibilitate crescută în contextul afecțiunilor menționate mai sus și care ar fi putut să-i determine o stare de vulnerabilitate" . Nu s-ar putea reține însă o echivalență între aceste constatări medico-legale și noțiunea de incapacitate psihică, prevăzută de norma penală, fără o interpretare extrem de extensivă a normei, făcută în defavoarea inculpatului cu încălcarea principiului legalității incriminării.

În Raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică (nr. x/15.02.2022,) întocmit de Comisia de nouă expertiză medico-legală psihiatrică din cadrul INML "Mina Minovici" și avizat de Comisia de Avizare și Control din cadrul INML, se arată în mod explicit la pct. 21 din răspunsul la obiective că "Nu s-a identificat o stare de incapacitate psihică ci o capacitate psihică scăzută de apreciere a conținutului și mai ales a consecințelor ce decurgeau din relația sexuală în care s-a angrenat după criteriile definite de făptuitor. (…)" .

De asemenea, în Nota expertală întocmită de expertul parte I. se arată la pct. 21 din Concluzii - răspuns la obiective că "În perioada decembrie 2020 - martie 2021 B. nu a prezentat o incapacitate psihică. Nu există elemente obiective pe baza cărora să afirmăm că aceasta ar fi avut vreo incapacitate fizică în acea perioadă." .

În ce privește incidența "altei cauze" care să fi generat vulnerabilitatea vădită a persoanei vătămate minore B., procurorul a indicat în rechizitoriu că aceasta ar consta în "discernământ scăzut (diminuat), cu victima aflată într-o situație de vulnerabilitate din cauza afecțiunii psihice documentate medical (episoade depresive severe, tulburări de anxietate generalizate, tulburări de socializare, cauzate de decesul tatălui și întreținute de urmarea inconstantă a indicațiilor medicale precum și de prezența altor factori psihostresori)". Reprezentantul Ministerului Public a arătat însă în cadrul dezbaterilor din fața instanței de fond din data de 31.03.2023 următoarele: «Cu privire la sintagma "alte cauze" într-adevăr aceasta ar fi o chestiune mai discutabilă întrucât acoperă o sferă largă dar în ceea ce privește strict speța de față s-a reținut această stare de incapacitate psihică a părții vătămate raportat la afecțiunile de care aceasta suferă.» Prima instanță a ținut cont de actul de sesizare, care conține și noțiunea de "alte cauze".

Astfel, s-a reținut, în primul rând, că aceste "alte cauze" nu pot fi decât de aceeași natură și gravitate cu cele enumerate anterior, în continuarea cărora se află poziționată textual expresia, care își ia înțelesul din termenii asociați (noscitur a sociis). Aceeași concluzie se poate trage și din perspectiva celorlalte circumstanțe menționate în textul de la art. 220 alin. (3) lit. b) din C. pen.:

"(…) situația vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situații de dependență, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze".

Actele medicale menționate anterior și declarațiile martorei C. dovedesc că persoana vătămată B. se afla într-o anumită situație de vulnerabilitate în momentul în care a început relația cu inculpatul A., această stare fiind cauzată de vârsta și intelectul liminar al persoanei vătămate, peste care s-au suprapus problemele de natură psihică declanșate de decesul tatălui său. Starea de vulnerabilitate nu lipsește complet victima de putința de a-și da seama de actele sale, însă au putut contribui la influențarea mai facilă a voinței acesteia de către terțe persoane.

Nu poate fi admisă susținerea inculpatului A. că această sintagmă ("alte cauze") ar fi lipsită de previzibilitate. Astfel cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa în domeniu, principiul legalității incriminării și pedepsei - consacrat de prevederile art. 23 alin. (12) din Constituție - impune legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare și precise pentru a fi aplicate, în scopul asigurării posibilității persoanelor interesate de a se conforma prescripției legale, fără a pretinde însă recurgerea la liste exhaustive, întrucât tehnica de reglementare vizează, în principal, categorii și formule generale, norma de incriminare trebuind să asigure destinatarilor ei o reprezentare clară a elementelor constitutive - de natură obiectivă și subiectivă - ale infracțiunii, astfel încât aceștia pot să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea normei și să își adapteze conduita acesteia (Decizia nr. 420/2017 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 221 alin. (1) din C. pen., par. 22). Curtea Constituțională a fost sesizată și în prezenta cauză cu excepția de neconstituționalitate ridicată de inculpat și urmează a se pronunța asupra acestui aspect

În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la art. 7 paragraful 1 din Convenție, care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege), potrivit căruia legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile. Această cerință este îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (cauzele S.W. c. Regatului Unit, par. 36, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni c. României, par. 36 și 37, Kafkaris c. Ciprului, par. 141).

În speță, prima instanță a reținut că afecțiunile psihice ale persoanei vătămate B. sunt reale, iar faptul că ele s-au declanșat pe fondul decesului anterior al tatălui său, cu un anumit timp înainte de săvârșirea faptelor, este confirmat de probele de la dosar. Astfel, în afară de actele medicale menționate anterior s-a reținut și declarația martorei C., care a arătat în fața instanței la data de 6.03.2023 că "În acea perioadă starea psihică a persoanei vătămate era destul de nasoală pentru că tatăl ei murise cu ceva timp în urmă, cred că un an în urmă." .

De asemenea, din fișa de evaluare psihologică din data de 20.02.2020, emisă de psiholog E. la cabinetul individual, rezultă că persoana vătămată minoră avea la acel moment (20.02.2020) un nivel de inteligență la limita inferioară a normalului (QI=80), afectarea emoțională fiind de tip anxios depresiv, iar din certificatul medical nr. 25/18.02.2020 emis de F. din Brașov rezultă că aceasta suferea în acea perioadă (18.02.2020) de un episod depresiv sever cu elemente psihotice în remisie pe fondul decesului tatălui.

Inculpatul A. a susținut în declarațiile date că atunci când a întâlnit-o el pe persoana vătămată minoră pentru prima dată (în luna decembrie 2020) nu a observat ca aceasta să fi prezentat stări depresive sau psihotice, arătând în declarația dată în fața instanței la data de 31.03.2023 că "B. mi s-a părut o persoană absolut normală, iar ca stare de spirit, permanent pe toată durata relației noastre, de la primele cuvinte schimbate și până la final, a fost o persoană veselă, cu inițiativă, optimistă și voluntară." .

Prima instanță a analizat dacă decesul tatălui și stările psihice provocate de acest eveniment persoanei vătămate i-au produs acesteia o situație vădit vulnerabilă și dacă inculpatul A. a cunoscut și a abuzat de această situație pentru a întreține actele sexuale cu minora.

Legiuitorul a subliniat în norma de incriminare că starea de vulnerabilitate trebuie să fie una vădită, pentru a se putea reține tipicitatea infracțiunii de act sexual cu un minor care a împlinit vârsta de 16 ani, iar potrivit sensului comun al termenului aceasta ar însemna că starea de vulnerabilitate trebuia să fie "limpede, evidentă" (https:/dexonline.ro/definitie/v%C4%83dit).

Se poate observa că legiuitorul a folosit o terminologie restrictivă, care condiționează reținerea infracțiunii de act sexual cu un minor de peste 16 ani de cerința caracterului vădit al situației de vulnerabilitate, datorate unei incapacități psihice sau altei cauze, de care autorul să fi abuzat. Sub aspectul evoluției textului incriminator, se poate observa că acesta a fost modificat cu puțin timp înainte de data faptei, actuala formă fiind adoptată prin Legea nr. 217/2020 din 29 octombrie 2020. Se poate remarca evoluția terminologiei afectate noțiunii de vulnerabilitate și a cauzei acesteia, de la formularea anterioară în care se făcea vorbire de o situație deosebit de vulnerabilă a minorului, cauzată de un handicap psihic, la actuala cerință privind caracterul vădit al acestei vulnerabilități datorată, printre altele, unei incapacități psihice sau altor cauze.

Astfel cum s-a remarcat, analizându-se istoricul modificărilor suferite de textul incriminator, formulările legislative interne urmează îndeaproape exigențele și terminologia impuse de actele internaționale în domeniu, cum sunt, de exemplu, Convenția Consiliului Europei pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale (Lanzarote, 2007), ratificată de România prin Legea nr. 252/2010 (a se vedea, în special, art. 18 din Convenție), urmată la nivelul Uniunii Europene de Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile și de înlocuire a Deciziei-cadru 2004/68/JAI a Consiliului (de interes fiind pct. 21 și 22 din Preambul, cu trimitere specială la aspecte particulare ale noțiunii de incapacitate fizică și psihică, precum și art. 9 din Directivă). Mai mult, unele reglementări interne fac chiar trimitere expresă la asemenea acte normative convenționale sau comunitare, cum este, de exemplu, O.U.G. nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară - în preambulul căreia s-a subliniat necesitatea transpunerii unor acte comunitare cu impact asupra dreptului substanțial penal, fiind menționată expres Directiva 2011/93/UE. În acest context, s-ar putea ține seama că soluția legislativă internă a avut în vedere reglementările în materie ale Uniunii Europene, asigurând compatibilitatea cu acestea, conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, cu consecința interpretării conforme (Încheierea penală nr. 5/F/UP din 20.08.2021 a Curții de Apel Brașov).

Urmând cerințele textului incriminator, s-a reținut necesitatea ca minorul să se fi aflat, la data faptei, într-o situație vulnerabilă, în sensul că acesta putea fi rănit cu ușurință, care să aibă caracter vădit, adică situația sa să fie evidentă, clară, pentru cei care relaționează cu minora. În plus, această situație a minorei trebuie să fie cauzată de o incapacitate psihică sau de o altă cauză similară, iar autorul trebuie să fi abuzat de ea, în sensul de a uza de această situație în mod exagerat.

Această ultimă cerință ar implica sub aspect obiectiv ca autorul să fi cunoscut situația de vulnerabilitate a minorului, iar sub aspect subiectiv să se fi folosit în mod excesiv de aceasta, ceea ce se grefează pe elementul subiectiv al intenției, component al laturii subiective a infracțiunii sesizate, aspect subliniat și de doctrină cu privire la vechea reglementare, prevăzută de art. 198 alin. (2) din C. pen. din 1969, precizându-se că în cazul în care autorul nu a folosit ascendentul său (rezultat din calitatea de părinte, profesor, medic etc.), se poate ajunge la concluzia că "consimțământul minorei la raport sexual este cu totul străin de relațiile ei cu făptuitorul" (H. și colab., Explicațiile teoretice ale C. pen. român. Partea specială, vol. III, ed. a II-a, Editura Academiei Române și All Beck, București, 2003, pag. 350).

Dacă nu se poate dovedi pe baza probelor certe că inculpatul A. a cunoscut situația de vădită vulnerabilitate a victimei și că ar fi abuzat de aceasta, în baza principiului in dubio pro reo instanța penală este obligată să rețină situația mai favorabilă acestuia deoarece, potrivit doctrinei «(…) în caz de dubiu, se va adopta soluțiunea care creează mai puține restricțiuni, comprimări sau privări de libertate, de drepturi, de interese, etc. Această regulă este cunoscută în dreptul penal sub forma maximei (adagiului) "in dubio pro reo" sau "in dubio mitius", fiindcă, în penal, adoptarea unei soluțiuni, care să reprezinte mai puține restrângeri, reprezintă, în genere, o interpretare favorabilă celui învinuit.» (H., Drept penal, Institutul de Arte Grafice, București, 1939, pag. 108).

În opinia primei instanțe, probele administrate în cauză nu dovedesc, dincolo de orice dubiu rezonabil, că inculpatul A. a cunoscut la data faptei starea de vulnerabilitate a persoanei vătămate minore B. și că a abuzat de această stare pentru a întreține acte sexuale cu aceasta. Acest aspect, a fost reținut și de Înalta Curte de Casație și Justiție în încheierea nr. 639/1.07.2021, prin care s-a respins propunerea de prelungire a arestării preventive a inculpatului A., reținându-se că concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 717/E/22.04.2021 întocmit de SJML Brașov "nu pot constitui decât indicii cu privire la cunoașterea de către inculpat a situației deosebit de vulnerabile a persoanei vătămate, deoarece nu se raportează la persoana acestuia și nu sunt motivate în raportul de expertiză. Chiar și așa fiind, astfel cum s-a arătat anterior, s-a apreciat că în cauză este necesar a se dovedi că inculpatul a cunoscut aceasta situație și a abuzat de ea." (pagina 18 din încheiere) Probele administrate în cauză ulterior pronunțării acestei încheieri a instanței supreme nu dovedesc acest aspect, ci, dimpotrivă, întăresc concluzia că inculpatul A. nu a cunoscut starea vulnerabilă a victimei B. la momentul întreținerii relațiilor sexuale.

Astfel, în Raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică x întocmit de Comisia de nouă expertiză medico-legală din cadrul INML "Mina Minovici" s-a consemnat la răspunsul nr. 1 la obiectivele solicitate că în perioada de timp corespunzătoare săvârșirii infracțiunii minora B. "s-a aflat într-o situație de vulnerabilitate din cauza afecțiunii psihice documentate medical", însă se subliniază că "Starea de vulnerabilitate a avut manifestări care să poată fi percepute în relaționarea cu terțe persoane (sesizată de cadre didactice, colegi, psihologi și medici psihiatri) care au petrecut mai mult timp în prezența minorei;" .

Prima instanță a mai reținut că a fost destul de dificil chiar și pentru specialiștii care au întocmit rapoartele de expertiză medico-legală psihiatrică, pe baza unei analize nemijlocite a stării persoanei vătămate realizate pe o durată mai mare de timp, să stabilească natura afecțiunii psihice care a generat starea de vulnerabilitate și chiar existența acestei stări, având în vedere opiniile contradictorii exprimate de experți în acest sens. Or, lipsa cunoștințelor de specialitate ale inculpatului A. și natura relației pe care a avut-o cu persoana vătămată minoră, constând în discuții preponderent în mediul on line și întâlniri sporadice de scurtă durată, exclusiv în scop de realizare a actelor sexuale, nu i-a permis acestuia să constate starea de vulnerabilitate a victimei.

Fiind audiați în mod nemijlocit în fața instanței de judecată, atât inculpatul, cât și persoana vătămată au relatat că s-au cunoscut pe o aplicație de dating pentru adulți, pe care persoana vătămată s-a înscris menționând o vârstă mai mare decât cea reală. De asemenea, ambele părți precizează că încă de la primele contacte - înainte de a întreține relații sexuale - inculpatul i-a spus persoanei vătămate că scopul pentru care el se afla pe aplicația respectivă este exclusiv de a întreține relații sexuale cu mai multe femei. Astfel, în declarația dată în fața instanței la data de 6.03.2023 persoana vătămată arată următoarele:

"Mi-a zis ulterior de ce e aici (mi-a zis că are mai multe relații cu mai multe femei și îi place să se întâlnească cu ele să facă sex, nu mai știu sigur cum a zis), apoi mi-a zis să-i dau numărul de telefon și apoi m-a sunat el și eu am vorbit cu el." .

Această concluzie cu privire la scopul exclusiv al întâlnirilor de a întreține relații sexuale rezultă și din faptul că inculpatul nu a ascuns că este căsătorit și îi spunea persoanei vătămate ce activități desfășoară împreună cu soția, aceasta relatând că:

"Știu că și el mergea pe munte cu soția sa, se dădea cu parapanta. Îmi povestea că făcea sport și îmi relata despre acestea." .

În timp ce se întâlneau în scopul exclusiv al întreținerii de relații sexuale persoana vătămată B. i-a relatat inculpatului că s-a mai întâlnit și cu un alt băiat, în același scop. Astfel, în declarația dată în fața instanței persoana vătămată arată că "Am avut în timp ce vorbeam cu inculpatul A., i-am zis de băiatul cu care m-am întâlnit, i-am zis inculpatului că am făcut sex cu el dar eu doar voiam să vorbesc cu băiatul pe care l-am cunoscut în timpul relației noastre." .

S-a reținut că există divergențe între declarațiile celor doi cu privire la faptul că persoana vătămată i-ar fi spus inculpatului că lua medicamente în perioada respectivă, în sensul că persoana vătămată susține în declarația dată că i-ar fi comunicat acest aspect inculpatului A., iar acesta din urmă neagă acest lucru. Inculpatul A. susține în declarația dată în fața instanței la data de 31.03.2023 că "Nu este adevărat în nici un caz că mi-ar fi relatat la prima sau la primele întâlniri, că suferă de tulburări psihice sau psihoemoționale, că a luat medicamente pentru acestea, că ar fi suferit de o depresie după moartea tatălui ei, singurele declarații personale pe care mi le-a dat cu ocazia acestei întâlniri a fost că locuiește singură cu mama ei pentru că tatăl ei a murit în anul 2019, dar fără să îmi dea relații despre cauza morții și modul în care ea a reacționat."

De asemenea, inculpatul A. a mai arată în aceeași declarație că faptul că persoana vătămată avea conturi pe mai multe aplicații de dating, cunoscând la ce folosesc, și că i-a spus din proprie inițiativă că a mai avut relații sexuale anterior cu doi bărbați adulți, în două ocazii separate, i-au creat impresia că aceasta înțelege și își asumă natura relației:

"Toate aceste aspecte pe care mi le-a relatat persoana vătămată m-au făcut să înțeleg că înțelege termenii relației pe care ambele părți și-o doreau și că și-a asumat acești termeni în cunoștință de cauză." .

În actul de sesizare s-a reținut că persoana vătămată minoră i-a trimis inculpatului mesaje din care rezultă că este conștientă că acesta are și alte relații de același gen și, totodată, că și ea a întâlnit un alt bărbat/băiat, pe care l-a cunoscut pe o altă rețea de socializare (J.) pentru întâlniri în scopuri sexuale și că relația între cei doi pare una deschisă, dar acuzarea consideră că inculpatul A. ar fi încurajat această deschidere a fetei "pe care o ghidează și o alimentează ca fiind naturală, indiferent de vârsta fragedă a victimei", fără a se arăta însă care sunt probele din care rezultă acest aspect și care este relevanța sa în tipicitatea infracțiunii.

De asemenea, în rechizitoriu s-a mai susținut că "Mesajele schimbate între cei doi indică faptul că minora B. este foarte liberă în comunicarea cu A., aceasta îi menționează aspecte intime, fantezii și dorințe sexuale, acceptul unor relații împreună și cu alte persoane și îi trimite fotografii indecente. Minora inițiază uneori ideile unor întâlniri în scop sexual, iar A. se eschivează câteodată sub diferite pretexte, motivând că este ocupat cu munca la biroul avocațial și că grupul său nu o dorește (în vederea întreținerii unor relații sexuale în grup), fiind prea mică și că nu le poate impune, așa cum nici prietena minorei B. nu l-a acceptat, pe motiv că el este prea în vârstă ", precizându-se că din conversațiile purtate s-ar observa abilitatea cu care inculpatul A. provocă imaginația și curiozitatea persoanei vătămate minore, de a o îndrepta în sensul dorit de el, respectiv de a accepta întreținerea unor relații sexuale cu inculpatul. Prima instanță a constatat că aceste susțineri ale parchetului nu se bazează pe probe concludente și, chiar reale dacă ar fi, nu se circumscriu tipicității infracțiunii de act sexual cu un minor prevăzută de art. 220 alin. (3) lit. b) din C. pen., care presupune o acțiune a inculpatului de a abuza de starea de vădită vulnerabilitate a victimei, iar nu realizarea unor simple discuții pe teme de sexualitate.

Dimpotrivă, din probele existente în volumul III al d.u.p. - date confidențiale, ce conține convorbirile purtate de inculpat și de persoana vătămată minoră - rezultă că inculpatul și persoana vătămată minoră vorbeau extrem de liber despre întreținerea actelor sexuale, fără să rezulte din aceste convorbiri vreun indiciu că inculpatul ar fi știut și ar fi abuzat de situația vulnerabilă a persoanei vătămate. Acest aspect poate fi reținut cu certitudine pe baza următoarelor afirmații făcute de cei doi în conversațiile redate în volumul III al dosarului de urmărire penală: persoana vătămată a considerat "excitantă experiența … mai vreau"; aceasta i-a spus inculpatului că a întâlnit "un băiat de pe J."; cei doi vorbeau despre relații sexuale întreținute de inculpat cu alte persoane; persoana vătămată i-a făcut prietenei ei propunerea de a participa la acte sexuale orale sau "în trei"; prietena persoanei vătămate a refuzat să participe la acte sexuale cu inculpatul, considerat "prea mare"; persoana vătămată i-a spus inculpatului că ar fi întâlnit "un tip pe K., este tot așa mai în vârstă" cu care aceasta intenționa să se vadă și să întrețină relații sexuale și să-l întrebe "de ceva partidă în trei" ș.a.

Toate aceste discuții purtate pe chat de inculpat și de persoana vătămată în perioada întreținerii actelor sexuale relevă o relație bazată exclusiv pe interese de natură sexuală, așa cum a susținut și inculpatul în declarațiile date în prezenta cauză. Nu sunt elemente din care să rezulte că inculpatul A. ar fi putut să-și dea seama de starea de vulnerabilitate a victimei și nici că el ar fi profitat de o astfel de stare în vederea întreținerii de acte sexuale cu minora.

Prima instanță a considerat că nu se poate trage o astfel de concluzie nici din mesajul trimis de persoana vătămată în data de 24 februarie, în care aceasta îi spune inculpatului A. că nu crede că ar fi bine să mai vorbească ori să mai întrețină acte sexuale și menționează că "Nu cred că sunt prea conștientă, uneori sau că am fost vreodată de ce spun și fac. Îmi pare rău. Iar tu îmi pui morala la pământ și nu îmi place, aproape mereu. Am o altă mentalitate diferită de a ta. Gen și eu vorbesc mult și nu îmi este rușine. Dar am zile si zile." Faptul că inculpatul A. nu a perceput acest mesaj ca provenind de la o persoană vulnerabilă rezultă din replica pe care i-a dat-o, respectiv "habar n-am ce zici, zău/și ce ti-o fi venit brusc/ieri vorbeai normal cu mine la telefon" . Faptul că inculpatul nu a intenționat deloc să abuzeze de starea de vulnerabilitate a victimei minore rezultă și din replica acestuia la mesajul persoanei vătămate minore, căreia inculpatul îi spune "Dar na, eu îți respect alegerea" și "Cum decizi. Eu mă conformez."

Parchetul a arătat în actul de sesizare că "Minora face o analiză asupra relației lor, rezultând că s-a implicat emoțional și că este conștientă de natura relației pe care însă ea și-o dorește și la care nu vrea să renunțe. Pe fondul reproșurilor și al manifestării unei oarecare insistențe a fetei în a se vedea, A. o avertizează că va rupe legătura cu ea. ", dar apreciază că "Aceste avertismente sunt însă un tertip prin care încearcă să o educe pe fată în scopul relației, deoarece nu rupe relația și continuă să se întâlnească cu aceasta. Inaccesibilitatea inculpatului este aparentă, deoarece acesta alimentează relația sa ilicită cu minora, pe care o amenință cu ruperea relației când victima nu se conformează comportamentului dorit de inculpat însă continuă dialogurile și întâlnirile cu aceasta." Curtea de apel nu a reținut aceste concluzii ale parchetului, deoarece ele sunt simple presupuneri, care nu se bazează pe probe concludente și sunt contrazise de restul convorbirilor purtate de inculpat și de persoana vătămată.

Astfel, ulterior datei de 24 februarie persoana vătămată a continuat să vorbească normal cu inculpatul A., fără să rezulte din mesaje aspecte care să denote că acesta a cunoscut despre starea de vulnerabilitate a minorei. În data de 25 februarie persoana vătămată îi trimite un mesaj inculpatului, în care îi spune printre altele "de ce sufăr este mult de zis dar de ce să îți zic?", după care discuția continuă despre motocicletele inculpatului, iar la un moment dat inculpatul spune "bai frate, mă derutezi cum sari de la un subiect la altul, jur, mi-e greu să te urmăresc". Această din urmă afirmație a inculpatului este relevantă pentru a demonstra că acesta nu avea cunoștință de starea de vulnerabilitate a persoanei vătămate și că nu a profitat de o astfel de stare pentru a întreține actele sexuale cu persoana vătămată minoră.

Cei doi au avut conversații normale și în data de 26 februarie, în data de 1 martie, în data de 2 martie - când cei doi vorbesc să se vadă, în data de 11 martie - când persoana vătămată îi spune inculpatului "Mi-a venit azi… Așa ca daca vrei sa ne vedem, în alta zi.", în data de 16 martie - când persoana vătămată îi spune inculpatului "Mie mi-a trecut stopul..." și "Plus mi dor sa te vad", iar acesta îi răspunde că "păi mai degrabă să ne vedem social, la o plimbare, decât să apucăm să programăm ceva mai elaborat". Rezultă din aceste convorbiri aceeași desfășurare normală a relației dintre cei doi, fără să se poată deduce din conținutul convorbirilor că inculpatul A. ar fi cunoscut starea vulnerabilă a persoanei vătămate minore sau că ar fi abuzat în vreun fel de aceasta.

De-abia în mesajele din 3 mai persoana vătămată i-a spus inculpatului că mama sa a făcut o plângere împotriva sa ("Mama a aflat totul, despre noi A.."), iar inculpatul îi răspunde "în continuare nu știu despre ce vorbești, și nu știu plângere pentru ce, de vreme ce noi doar am butonat pe aplicațiile J. și K., rezervate adulților". Această afirmație a inculpatului poate fi determinată de intenția acestuia de a ascunde natura relației pe care a avut-o cu persoana vătămată, la aflarea veștii că împotriva sa mama persoanei vătămate a formulat o plângere. Dar discuția a avut loc după ce părțile au întrerupt relațiile și, având în vedere conținutul discuțiilor anterioare, ea nu poate dovedi că inculpatul A. a cunoscut anterior, în momentul întreținerii actelor sexuale, că persoana vătămată minoră s-a aflat într-o stare de vulnerabilitate. Dimpotrivă, persoana vătămată îi spune inculpatului că "eu nu mi-am dorit asta niciodată. Mama mea a depus o plângere la barou cu tot ce am făcut noi doi" și că "Nu trebuia să îți dau nici un mesaj așa cum mi a zis toată lumea. Iar eu as fi pedepsita cu orice, daca stie ca am făcut asta. Nu doar de către mama ci de avocata mea și de cei de la poliție."

Relevant pentru a aprecia natura relației dintre cei doi în momentul întreținerii actelor sexuale s-a apreciat că este faptul că aceste din urmă mesaje au fost trimise de persoana vătămată ulterior formulării plângerii penale de la filele x din vol. I al dosarului de urmărire penală, care apare ca fiind înregistrată la Poliția Municipiului Brașov la data de 5.04.2021 și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov la data de 9.04.2021. Așadar, în momentul în care persoana vătămată i-a trimis inculpatului aceste mesaje din data de 3 mai 2021 ea și-a asumat natura voluntară a relației avute anterior cu inculpatul, schimbându-și atitudinea față de acesta ca urmare a faptului că mama sa aflase de relație și formu