ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.12.2024

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
05.12.2024
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 5 decembrie 2024

Asupra cauzei de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 82/2024 din data de 04 aprilie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de Judecătoria Chișineu Criș, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Pentru a hotărî în acest sens, s-a reținut că în dosarul nr. x/2022 s-a dispus efectuarea unei expertize în vederea calculării retroactive a alcoolemiei, însă răspunsul instituțiilor medico-legale a fost unul negativ, generat de faptul că nu se poate face un calcul retroactiv al alcoolemiei în cazul inculpatului A., întrucât acesta, a consumat alcool și înainte și după evenimentul rutier.

Instanța a reținut că potrivit art. 4 alin. (2) din C. proc. pen. după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

În prezenta cauză, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen. constând în aceea că în data de 09.10.2021, orele 16:50, inculpatul a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe DN 79, iar în dreptul ansamblului imobiliar Domeniile Lupaș a intrat pe contrasens, a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanț, în condițiile în care avea o alcoolemie de 2,37 g/l alcool pur în sânge (prima probă, recoltată la ora 18:36) și 2,03 g/l alcool pur în sânge (a doua probă, recoltată la ora 19:36).

În ceea ce privește poziția procesuală adoptată de inculpat, instanța a reținut că la termenul din data de 22.03.2022, în dosarul nr. x/2022, inculpatul a uzat de procedura simplificată a recunoașterii de vinovăție, arătând în declarație inclusiv faptul că este de acord cu valorile alcoolemiei rezultate în sânge. Prin încheierea de ședință de la acea dată prima instanță a admis cererea inculpatului privind judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate a recunoașterii de vinovăție, a stabilit termen pentru deliberarea, redactarea și pronunțarea hotărârii, iar ulterior la data de 05.04.2022 a repus cauza pe rol pentru a stabili ora la care a fost efectuat apelul la nr. 112.

La termenul de judecată din data de 07.06.2022 a fost reluată cercetarea judecătorească, deoarece s-a schimbat completul de judecată, și a fost respinsă cererea inculpatului privind judecarea cauzei în procedura simplificată a recunoașterii de vinovăție.

Prin decizia Curții de Apel Timișoara nr. 1214/20.12.2022 a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș și s-a dispus desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, unul dintre motive fiind acela că instanța de fond nu a analizat motivele care l-au determinat pe inculpat să revină asupra acordului dat privind judecarea cauzei în procedura simplificată a recunoașterii de vinovăție, acord exprimat în fața primei instanțe în prezența apărătorului ales, respectiv dacă acest acord a fost viciat.

Întrebat fiind de către instanța de rejudecare dacă dorește să uzeze de procedura simplificată a recunoașterii vinovăției, inculpatul a reiterat în fața instanței că nu dorește să uzeze de această procedură. Cu ocazia declarației din data de 14.11 2023, la întrebarea instanței privind motivul pentru care și-a modificat poziția privind procedura simplificată, acesta a arătat că a recunoscut doar fapta, nu și alcoolemia reținută în sarcina sa și că nu neagă o eventuală alcoolemie stabilită prin mijloace științifice.

Instanța a observat că cu ocazia declarației dată în data de 22.03.2022, inculpatul a arătat "că este de acord cu valorile alcoolemiei rezultate din sânge, nu am ce să comentez’’. Din analiza coroborată a celor două declarații, rezultă că de fapt, atât cu ocazia declarației din data de 22.03.2022 cât și ocazia declarației date în rejudecare inculpatul a vrut să arate că este de acord cu valoarea alcoolemiei ce va rezulta ca urmare a mijloacelor științifice privind un calcul retroactiv, nu cu cele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, motiv pentru care instanța a reținut că consimțământul inculpatului privind alegerea procedurii simplificate a fost viciat, acesta aflându-se într-o eroare. De asemenea, din conduita adoptată de inculpat, a rezultat că acesta nu neagă alcoolemia rezultată din cele două probe biologice de sânge, însă arată că valoarea acesteia se datorează și consumului de alcool ulterior momentului părăsirii carosabilului.

În continuare, în ceea ce privește acuzația adusă inculpatului, instanța a avut dubii, în condițiile în care nu a fost stabilită dincolo de orice îndoială, valoarea alcoolemiei inculpatului la momentul conducerii autoturismului.

Judecătoria a avut în vedere decizia Curții Constituționale nr. 732/2014 prin care s-a statuat faptul că sintagma "la momentul prelevării probelor biologice" este neconstituțională, pentru existența infracțiunii fiind necesar ca valoarea alcoolemiei în sânge să depășească limita arătată mai sus la momentul conducerii autoturismului și nu la momentul prelevării probelor biologice.

Cerințele esențiale ale elementului material al acestei infracțiuni rezidă, pe de o parte, în necesitatea ca vehiculul să fie condus pe un drum public, în accepțiunea art. 6 pct. 14 teza I din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv "orice cale de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice", și, pe de altă parte, în prezența unei alcoolemii de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul identificării în trafic.

Or, în prezenta cauză, nu a putut fi stabilită valoarea alcoolemiei din sângele inculpatului la momentul în care a condus autoturismul, iar această împrejurare nu poate fi interpretată în defavoarea sa. Instanța a reținut că gradul de alcoolemie rezultat în urma analizei probelor biologice prelevate reflectă întregul consum de băuturi alcoolice, respectiv atât înainte de părăsirea carosabilului cât și după incidentul rutier și până la momentul sosirii echipajului de poliție, neputându-se stabili cu certitudine valoarea sa la momentul desfășurării activității de conducere, pentru a se stabili dacă depășea limita impusă de dispozițiile art. 336 alin. (1) C. pen.

Inculpatul a recunoscut că în acea zi a consumat aproximativ 100-150 ml vin înainte de a conduce, însă din declarația acestuia rezultă că a consumat vin și ulterior părăsirii carosabilului și până la momentul sosirii echipajului de poliție. În acest sens, martorul B. a arătat că a pus personal o sticlă de vin în mașina inculpatului, întrucât acesta era murdar pe mâini, astfel încât prezența unei sticle de vin în autoturismul condus de inculpat este confirmată de martorul audiat în cauză.

Judecătoria a reținut că inculpatul nu a fost depistat conducând pe drumurile publice sub influența alcoolului, organele de poliție fiind anunțate de evenimentul rutier ca urmare a unui apel telefonic la SNAU 112. După ce inculpatul a părăsit carosabilul, a mai consumat vin, prima probă biologică a fost recoltată la ora 18:36, cea de a doua probă la ora 19:36, deci testarea a fost efectuată la aproximativ 1 oră și jumătate după ce a fost efectuat apelul telefonic la 112 (16:57).

Judecătoria a reținut că în dosarul nr. x/2022 s-a dispus efectuarea unei expertize în vederea calculării retroactive a alcoolemiei, însă răspunsul instituțiilor medico-legale a fost unul negativ, generat de faptul că nu se poate face un calcul retroactiv al alcoolemiei în cazul inculpatului A., întrucât acesta, a consumat alcool și înainte și după incidentul rutier.

Ca atare, judecătoria a constatat împrejurarea că nu a putut fi stabilită valoarea alcoolemiei din sânge a inculpatului la momentul conducerii autovehiculului.

Inculpatul a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice atât înainte cât și după ce a condus autovehiculul, consumul de alcool al acestuia rezultând din actele dosarului, însă există în cauză un dubiu cu privire la nivelul acestei alcoolemii la momentul efectiv al conducerii, nivelul exact neputând fi stabilit prin probe.

Aplicând aceste considerații la cauza de față, în raport și cu materialul probatoriu expus anterior pe larg, s-a constatat că, în prezenta cauză, nu există probe decisive, complete, sigure și apte să răstoarne prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul, astfel cum aceasta îi este garantată prin dispozițiile art. 23 alin. (11) din Constituție. Prin urmare, întrucât persistă îndoiala privind săvârșirea infracțiunii de către inculpat, nu s-a putut reține cu certitudine că aceasta a condus în ziua de 09.10.2021 autoturismul marca x în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o îmbibație alcoolică de 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Prin decizia penală nr. 514/A din data de 27 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș, împotriva sentinței penale nr. 82/2024 din data de 04 aprilie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de Judecătoria Chișineu Criș.

S-a desființat sentința penală atacată și, rejudecând cauza:

S-a înlăturat dispoziția primei instanțe privind achitarea inculpatului A. iar în baza art. 336 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge".

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pe o durată de 3 (trei) ani, ce se execută de la pronunțarea prezentei decizii, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen., care se execută în cazul anulării sau revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 91 din C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani, calculat în condițiile art. 92 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Arad, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., i s-a impus inculpatului obligația să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune Arad sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

S-a menționat că, în baza art. 94 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) din C. pen. se comunică Serviciului de Probațiune Arad.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a stabilit ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 (o sută) de zile în cadrul Consiliului local Sântana sau a Consiliului local Arad, consilierul de probațiune din cadrul Serviciul de Probațiune Arad pe baza evaluării inițiale urmând a decide în care din cele două instituții din comunitate menționate în prezenta hotărâre, inculpatul urmează să execute obligația și tipul de activitate.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., art. 91 alin. (4) din C. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., atenționând inculpatul asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce-i revin pe durata termenului de supraveghere.

Pentru a hotărî în acest sens, instanța de apel a reținut că potrivit Buletinului de Analiză Toxicologică nr. 524, emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, a rezultat că inculpatul A. a avut o alcoolemie de 2,37 g/l alcool pur în sânge (proba I, recoltată la ora 18:36) și 2,03 g/l alcool pur în sânge (proba II, recoltată la ora 19:36).

În acord cu parchetul, Curtea a constatat că soluția instanței de achitare a inculpatului A., pe motiv că nu se poate stabili alcoolemia acestuia la momentul producerii accidentului este netemeinică, întrucât se bazează pe o interpretare eronată a probatoriului administrat în cauză, interpretare bazată exclusiv pe susținerile inculpatului și ale martorului B., fără a avea în vedere declarația martorului C., constatarea și înregistrarea organelor de poliție cu ocazia constatării faptei și a testării cu aparatul etilotest.

Pe tot parcursul procesului penal inculpatul a avut o atitudine nesinceră cu privire la consumul de alcool, momentul în care a consumat alcool și motivul care 1-a determinat să consume alcool. De asemenea, acesta a avut o atitudine nesinceră și în privința distanței parcurse pe un drum public. S-a menționat că acestea rezultă din declarația de suspect din data de 09.11.2021.

Anterior audierii sale ca suspect, în data de 28.10.2021, prin intermediul apărătorului ales, numitul A. a formulat o cerere de inițiere a unui acord de recunoaștere a vinovăției. Schimbându-și apărătorul ales, fiind asistat la audierea în calitate de inculpat de noul avocat, numitul A. și-a schimbat și declarația. În declarația de inculpat dată în cursul urmăririi penale nu mai susține că a consumat vin după ce a părăsit partea carosabilă și a ajuns în șanț.

În cursul cercetării judecătorești, în prima declarație dată în 22.03.2022, inculpatul A. a susținut că recunoaște acuzația din rechizitoriu, regretă fapta săvârșită și solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care nu le contestă și le acceptă. Arată faptul că a gustat niște vin, aproximativ 100 gr, atât înainte de producerea evenimentului, cât si după. Înainte de a se urca la volan a consumat aproximativ 250 ml de vin. Este de acord cu valorile alcoolemiei rezultate din sânge, nu are ce să comenteze.

Reaudiat după repunerea cauzei pe rol, inculpatul A. a susținut că își menține declarația dată în calitate de inculpat în ședința publică din data de 22.03.2022, inclusiv cu mențiunea privitoare la faptul că este de acord cu alcoolemia din analizele de sânge. A recunoscut că a consumat alcool la momentul conducerii, dar nu la valorile rezultate din expertiză.

Audiat din nou în rejudecare cauzei, inculpatul a precizat că înainte de a se urca la volanul autoturismului a degustat două gâturi de vin, respectiv aproximativ 100/150 ml.

Audiat în fața instanței de apel, inculpatul a declarat că, fiind pe pășune, a primit o sticlă de vin de 1,5 litri, pe care a comandat-o pentru degustare de la martorul B. pentru logodna fiicei sale, din care a luat două gâturi de sete, întrucât simțea că îi scade glicemia, iar de la locația de unde a plecat nu avea apă potabilă. A lăsat sticla jos, în dreapta șoferului și a urcat cu mașina pe șosea. Întrucât s-a grăbit, inculpatul a arătat că a intrat pe contrasens, a vrut să depășească, a văzut că vin și din față și din spate mașini și a preferat să intre cu mașina în șanț, ca să evite un accident.

După ce a ajuns în șanț, inculpatul a relatat că și-a revenit repede, a coborât să vadă ce s-a întâmplat cu mașina, de emoții i-a revenit starea de sete și a mai băut, astfel că a mai rămas vin de două degete pe fundul sticlei.

Inculpatul a mai arătat că, în 10-15 minute după ce a ajuns în șanț, la dânsul a venit șoferul autovehiculului care venea pe contrasens, distanța dintre cele două mașini staționate fiind de 7-8 metri.

Până să vină acel șofer la dânsul să vadă dacă e bine, inculpatul a menționat că a mai băut din sticla de vin 4-5 gâturi, iar până să ajungă echipajul de poliție la fața locului, asta după cca. 2 ore, a mai băut alcool, rămânând vin de 2 degete în sticlă.

Față de schimbările de poziție în declarații, inculpatul a explicat că nu a fost sfătuit cum trebuie atunci când a vrut inițial să încheie un acord de recunoaștere a vinovăției și, respectiv, să uziteze de procedura simplificată, însă, în acele momente voia să își rezolve multele probleme ce le avea, ale societății și ale sale personale.

Apărarea inculpatului s-a bazat pe faptul că, deși ar fi consumat alcool, la momentul conducerii pe drumurile publice nivelul alcoolemiei nu era peste valoarea de 0,80 g/l alcool pur în sânge, valorile alcoolemiei de 2,37 g/l, respectiv 2,03 g/l nefiind relevante pentru valoarea alcoolemiei de la momentul conducerii, întrucât prima probă de sânge i-a fost prelevată după aproximativ 1 oră și 30 de minute de la momentul conducerii pe drumurile publice, nivelul crescut al alcoolemiei fiind determinat de faptul că a continuat să consume alcool și după ce a ajuns cu autoturismul în șanț.

Faptul că inculpatul se afla în starea de ebrietate rezultă din declarația martorului C. și din înregistrarea realizată de organul de poliție cu ocazia testării cu aparatul etilotest a inculpatului.

Or, instanța de fond a reținut în apărarea inculpatului ceea ce a declarat martorul B., respectiv că ar fi pus personal o sticlă de vin în mașina inculpatului, însă nu corelează depoziția martorului cu susținerile inculpatului, ceea ce ar fi dus spre concluzia că depozițiile celor doi se contrazic. De asemenea, analizarea prin comparație a depozițiilor inculpatului și martorului B. i-ar fi permis instanței să constate că declarația acestuia din urmă este dată pro causa.

Curtea a constatat că inculpatul, înainte de a părăsi carosabilul, a fost pe punctul de a produce un impact cu autoturismele care se deplasau din sens opus, că acesta se afla într-o stare avansată de ebrietate generată de consumul de alcool anterior deplasării cu autoturismul pe drumurile publice, stare de ebrietate care a fost constatată și de organele de poliție care au ajuns la fața locului și care nu i-au mai permis inculpatului să părăsească autoturismul, fiind găsit pe locul din stânga - față a autoturismului și aproape în imposibilitatea de a se mai mișca și a mai comunica (în acest sens este relevantă înregistrarea efectuată de polițiști cu dispozitivul body-cam). Aflându-se într-o astfel de stare, în consens cu parchetul, Curtea a apreciat că, inculpatul, după ce a părăsit partea carosabilă, nu a mai coborât din autoturism și, astfel, nu a mai avut posibilitatea să bea vin din sticla ajunsă între scaunul șoferului și bancheta din spate. Relevante în același sens sunt și planșele foto care-l înfățișează pe inculpat cu julituri pe mână și pe față, iar martorul C. a declarat în fața instanței de control judiciar că, în momentul în care a ajuns la șofer (după cca. 30 de secunde-1 minut), a observat că inculpatul nu purta centură, acesta era cu mâinile în jos și cu capul pe volan și doar a gesticulat că nu are nevoie de ajutor. Față de răspunsul șoferului, dar și în raport cu starea lui, care a creat martorului impresia că acesta s-a lovit la piept și că era amețit, martorul s-a întors la mașină și a sunat la apelul de urgență 112. Apoi, la 30-40 de minute după acel apel, martorul a fost sunat de polițist, deoarece nu găsea mașina inculpatului, însă, în timpul discuției, polițistul a reușit să o identifice.

Chiar și în situația în care s-ar accepta apărarea inculpatului că acesta a consumat alcool după ce a ajuns în șanț, Curtea a considerat că ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., potrivit art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

S-a menționat că inculpatul nu a fost consecvent în ceea ce privește momentul în care a consumat alcool, cantitatea de alcool consumată și felul băuturii alcoolice consumate, astfel că, similar parchetului, Curtea a apreciat că singurele afirmații valabile care pot fi reținute cu privire la consumul de alcool sunt cele din momentul în care polițiștii procedează la testarea cu aparatul etilotest.

Inculpatul A. a avut, la momentul conducerii, o alcoolemie peste 2,37 g/l alcool pur în sânge, IML Timișoara neputând estima retroactiv valoarea alcoolemiei, întrucât i s-a solicitat să efectueze o expertiză în acest sens fără a fi exclusă declarația inculpatului potrivit căreia a consumat alcool atât înainte, cât și după ce a încetat să se mai deplaseze cu autoturismul pe drumurile publice ca urmare a părăsirii părții carosabile, ipoteză care, nu are niciun suport factual, inculpatul consumând alcool exclusiv înainte de a conduce autoturismul, la momentul conducerii pe drumurile publice fiind sub influența alcoolului.

Curtea a observat că, într-adevăr, deși accidentul rutier s-a produs aproximativ la ora 16:50, organele de poliție l-au testat pe inculpat cu aparatul marca x, rezultatul fiind de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, asta după cca. 40 de minute, deoarece mașina inculpatului era căzută într-un șanț de o adâncime de 2 m și a fost identificată mai greu de către organele de poliție, astfel că prima probă de sânge s-a recoltat doar după cca. 1 oră și 30 de minute, la ora 18:38. La această oră, când i-au fost prelevate mostre biologice, inculpatul avea o alcoolemie de 2,37 g la mie, astfel că, teoretic, la ora 16:50 când a condus mașina era imposibil ca inculpatul să aibă o alcoolemie mai mică de 0,8 g‰.

În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, instanța de apel a constatat că existența elementului material-conducerea pe drumurile publice a autovehiculului, sub influența băuturilor alcoolice, rezultă din probele administrate analizate mai sus. Referitor la latura subiectivă a infracțiunii, instanța de apel a apreciat că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție directă.

Împotriva deciziei penale nr. 514/A din 27 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, inculpatul A. a declarat recurs în casație.

Cauza a fost a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14.08.2024, când s-a stabilit termen la data de 10 octombrie 2024, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

În motivarea cererii, inculpatul A. a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen.

Astfel, a invocat lipsa de tipicitate obiectivă a infracțiunii pentru care a fost condamnat definitiv, susținând că alcoolemia nu a putut fi stabilită la momentul conducerii autovehiculului pe drumul public cu prilejul prelevării mostrelor biologice (care este foarte îndepărtat de momentul ieșirii sale din trafic), nefiind vorba de depistarea în trafic, ci pur și simplu de staționarea în afara carosabilului în așteptarea rezolvării tehnice a situației avariilor mașinii.

A menționat că îmbibația alcoolică relevantă pentru existența sau inexistența infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. este cea de la momentul săvârșirii faptei (al depistării în trafic a conducătorului vehiculului), optică consacrată, de altfel, și de practica juridică constantă în materie, motiv pentru care sancțiunea aplicată putea fi cel mult amenda contravențională. Stabilirea gradului de îmbibație alcoolică și, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcție de momentul prelevării mostrelor biologice, care pentru el a fost la circa o oră de la ieșirea de pe carosabil, constituie un criteriu ulterior și exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicție cu normele constituționale și convenționale.

Împrejurarea că alcoolemia de la momentul părăsirii traficului de către recurent a fost "estimată" retroactiv de către instanța de apel, fără efectuarea unui calcul riguros din punct de vedere științific, cu nesocotirea probei medico-științifice a Serviciului de Medicină Legală, conduce la soluția nelegală a condamnării, astfel că pe calea prezentului recurs a solicitat cenzurarea de drept a chestiunilor circumscrise conținutului tipic obiectiv al infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. și achitarea inculpatului privind infracțiunea de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prev. și ped.de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Prin încheierea din data de 10 octombrie 2024, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., doar în privința cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În esență, criticile inculpatului au vizat faptul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, având în vedere că nu s-a putut stabili care era valoarea alcoolemiei la momentul conducerii autovehiculului pe drumul public.

Pentru a verifica dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

În fapt, acuzația adusă inculpatului a constat în aceea că în data de 09.10.2021, orele 16:50, inculpatul A. a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe DN 79, iar în dreptul ansamblului imobiliar Domeniile Lupaș a intrat pe contrasens, a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanț.

Un echipaj de poliție din cadrul secției 3 Poliție Rurală Chișineu-Criș, la data de 09.10.2021, în jurul orei 16:50, în urma sesizării făcute de către ofițerul de serviciu din cadrul Poliției Orașului Chișineu-Criș despre faptul că pe DN 79/E671, în dreptul Domeniului Lupaș, un autoturism se află într-un canal, iar șoferul este băut, s-a deplasat la fața locului. La locul indicat a fost identificat numitul A. și autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x. Întrucât numitul A. emana halenă alcoolică, organele de poliție l-au testat cu aparatul marca x, rezultatul fiind de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere rezultatul alcoolemiei în aerul expirat, numitul A. a fost condus la Spitalul Sfântul Gheorghe din Chișineu-Criș unde, cu consimțământul său, i s-au recoltat două probe biologice de sânge. Potrivit Buletinului de Analiză Toxicologică nr. 524, emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, a rezultat că inculpatul A. a avut o alcoolemie de 2,37 g/l alcool pur în sânge (proba I, recoltată la ora 18:36) și 2,03 g/l alcool pur în sânge (proba II, recoltată la ora 19:36).

Potrivit art. 336 alin. (1) din C. pen., conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 732/2014 s-a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională, tranșând problema momentului la care trebuie raportată valoarea de 0,8 g/l alcool pur în sânge prevăzută prin norma penală anterior menționată, arătând că acest moment trebuie să fie cel al săvârșirii faptei de conducere a vehiculului pe drumurile publice, și nu cel al prelevării mostrelor biologice.

Potrivit Buletinului de Analiză Toxicologică nr. 524, emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, rezultă că inculpatul A. a avut o alcoolemie de 2,37 g/l alcool pur în sânge (proba I, recoltată la ora 18:36) și 2,03 g/l alcool pur în sânge (proba II, recoltată la ora 19:36).

Judecătoria Chișineu Criș a reținut că în dosarul nr. x/2022 s-a dispus efectuarea unei expertize în vederea calculării retroactive a alcoolemiei, însă răspunsul instituției medico-legale a fost unul negativ, generat de faptul că nu se poate face un calcul retroactiv al alcoolemiei în cazul inculpatului A., întrucât acesta, a consumat alcool și înainte și după evenimentul rutier.

Astfel, având în vedere că după ce martorul C. a sesizat organele de poliție despre incident, echipajul de poliție s-a prezentat la fața locului în jurul orei 16:50, că prima probă a fost recoltată la ora 18:36 și a doua la 19:36, după aproximativ o oră și jumătate de la momentul la care condusese mașina, rezultă că era necesară o calculare retroactivă a alcoolemiei pentru a se stabili cu exactitate care fusese valoarea alcoolemiei la momentul la care inculpatul condusese mașina pe drumurile publice.

Or, așa cum rezultă din adresa nr. x/23.06.2022 întocmită de IML Timișoara, calculul retroactiv al alcoolemiei nu a putut fi efectuat, întrucât inculpatul a consumat alcool atât înainte și după evenimentul rutier, iar calculul retroactiv al alcoolemiei nu se efectuează în situația consumului de alcool după evenimentul rutier.

De altfel, instanța de apel nu poate stabili cu certitudine dacă la momentul opririi inculpatului în trafic, acesta avea o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, având în vedere decizia nr. 57 din 18 septembrie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023 de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit căreia unica modalitate prin care judecătorul poate să concluzioneze asupra îmbibației alcoolice este existența unei expertize care, prin efectuarea unui calcul retroactiv al alcoolemiei, să stabilească dacă inculpatul avea o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul opririi în trafic.

Prin urmare, în cauză, nu a putut fi stabilită valoarea alcoolemiei din sângele inculpatului la momentul la care a condus autoturismul, iar această împrejurare nu poate fi interpretată în defavoarea sa.

În consecință, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de la fond a reținut că inculpatul nu a fost depistat conducând pe drumurile publice sub influența alcoolului, organele de poliție fiind anunțate de evenimentul rutier ca urmare a unui apel telefonic la SNAU 112; că după ce inculpatul a părăsit carosabilul, a mai consumat vin, prima probă biologică a fost recoltată la ora 18:36, cea de a doua probă la ora 19:36, deci testarea a fost efectuată la aproximativ 1 oră și jumătate după ce a fost efectuat apelul telefonic la 112 (16:57); că nu s-a putut stabili valoarea alcoolemiei din sânge a inculpatului la momentul conducerii autovehiculului întrucât nu s-a putut face un calcul retroactiv al alcoolemiei, deoarece acesta a consumat alcool și înainte și după incidentul rutier.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 514/A din 27 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

Va casa decizia penală atacată și, în rejudecare:

Va menține sentința penală nr. 82/2024 din data de 04 aprilie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de Judecătoria Chișineu Criș.

Va anula formele de executare emise în cauză.

Va înlătură dispozițiile privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea cauzei vor rămâne în sarcina statului.

Admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 514/A din 27 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

Casează decizia penală atacată și, în rejudecare:

Menține sentința penală nr. 82/2024 din data de 04 aprilie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de Judecătoria Chișineu Criș.

Anulează formele de executare emise în cauză.

Înlătură dispozițiile privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea cauzei rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 decembrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-05-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 29 mai 2024 Deliberând asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 159/2023 din data de 09 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, J
ÎCCJ 2025-06-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 12 iunie 2025 Completul de 2 judecători de cameră preliminară Asupra contestației de față, în baza actelor dosarului constată: Prin încheierea penală din 28 martie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2024, judecăto
ÎCCJ 2025-06-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 17 iunie 2025 Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1094/2024, pronunțat la data de 6 august 2024 în dosarul nr. x/2022, de Judecătoria Cluj-Napoca, în temeiul ar
ÎCCJ 2025-04-15
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 15 aprilie 2025 Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 314 pronunțată la data de 19.03.2024 de Judecătoria Bistriț
ÎCCJ 2025-10-09
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 09 octombrie 2025 Asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, constată: Prin sentința penală nr. 352 din 17.10.2024, pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr. x/2023, în baza art. 396
Sursă