ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 15 mai 2024

Asupra cauzei de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 63 din 16 martie 2023, pronunțată de Tribunalul Botoșani, în dosarul nr. x/2020, s-a respins cererea inculpaților A. și B. de reținere a circumstanței atenuante prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., ca nefondată.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 89 alin. (1) C. pen., s-a anulat amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare aplicată aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. și ped. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. d) C. pen., prin sentința penală nr. 129/11.09.2019 pronunțată de Judecătoria Săveni în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 318/13.03.2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite anterior și s-a aplicat pedeapsa cea mai de grea de 6 ani închisoare, ce a fost sporită cu o treime din cuantumul celeilalte pedepse stabilite, pedeapsa rezultantă stabilită în sarcina inculpatului fiind de 6 (șase) ani și 4 (patru) luni închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 ani.

Pe timpul și în condițiile prev. de art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 ani.

Pe timpul și în condițiile prev. de art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus ca, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să se procedeze la prelevarea de probe biologice de la inculpații A. și B., în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Au fost obligați inculpații A. și B., în solidar să plătească următoarele sume cu titlu de despăgubiri civile:

- părții civile Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani suma de 1.449,75 RON reprezentând daune materiale;

- părții civile Spitalului Județean de Urgență "Mavromati" Botoșani suma de 349,98 RON reprezentând daune materiale, precum și dobânda legală penalizatoare aferentei acestei sume, calculată de la data de 11.06.2017 și până la data plății efective;

- părții civile Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. N. Oblu" Iași suma de 3.184,74 RON, reprezentând daune materiale, precum și dobânda legală penalizatoare aferentei acestei sume, calculată de la data de 19.06.2017 și până la data plății efective;

- părții civile C., suma de 50.000 RON reprezentând daune morale.

S-au respinge restul pretențiilor civile formulate de partea civilă C., ca nefondate.

În temeiul art. 276 C. proc. pen., au fost obligați inculpații A. și B., în solidar, la plata către partea civilă C. a sumei de 4.500 RON, constând în onorariu avocat ales.

În temeiul art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații A. și B. la plata către stat a sumei de 248 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 150 RON pentru faza de judecată, iar suma de 98 RON pentru faza de urmărire penală).

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență că, prin rechizitoriul nr. x/2017 din data de 26 octombrie 2020, înregistrat pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 27 octombrie 2020, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A. și B., ambii pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de "omor", prev. și ped. de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen., faptă constând în aceea că, în seara de 11.06.2017, în jurul orei 21:20, inculpatul A. a lovit-o pe persoana vătămată C. cu o bâtă de baseball peste cap, împrejurare în acea aceasta a căzut, după care a fost lovită cu piciorul peste corp, o singură dată, de către inculpatul B., aceasta după ce la debutul conflictului a fost lovită de amândoi inculpații cu pumnii, în zona capului și peste corp.

Potrivit certificatului medico-legal nr. 767/D 1, din data de 04.08.2017, al Serviciului de Medicină Legală Botoșani, persoana vătămată a prezentat "TCF acut închis. Hematom extradural parietal stâng. Fractură parieto-temporală stângă. Fractură perete median sinus maxilar stâng sfenoidal. Hemosinus maxilar și sfenoidal stâng. Fractură oase proprii nazale. Plagă contuză parietală stângă și vertex. Hematom extradural T-P stâng. Fractură sinus maxilar bilateral", leziuni care s-au putut produce prin lovire cu și de corp/plan dur, pot data din 11.06.2017 și au necesitat pentru vindecare 70-80 zile îngrijiri medicale.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel, inculpații A. și B..

Prin decizia nr. 1620 din data de 23 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava – secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020 în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., au fost respinse apelurile declarate de inculpații A. și B. împotriva sentinței penale nr. 63 din data de 16.03.2023 a Tribunalului Botoșani, ca nefondate.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., au fost obligați inculpații A. și B. la plata către stat a sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva deciziei penale nr. 1620 din data de 23.11.2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, inculpații A. și B., prin apărător ales, avocat D., au formulat cerere de recurs în casație.

În motivarea scrisă a cererii sale, inculpații A. și B. au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și, au solicitat admiterea recursului în casație cu consecința înlăturării greșitei aplicări a legii.

În susținerea motivelor de recurs în casație, apărarea a arătat că prin sentința instanței de fond s-a dispus condamnarea inculpaților B. și A. pentru că ar fi săvârșit infracțiunea de "tentativă de omor" prev. de art. 32 rap. la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen., întrucât s-a considerat (preluând în integralitate aserțiunile din cuprinsul actului de sesizare al instanței) că aceștia au acționat cu intenția de a suprima viața victimei C., sens în care au aplicat lovituri repetate acesteia, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat un număr de 70 - 80 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, chiar dacă aceste leziuni nu au pus în primejdie viața victimei.

În opinia apărării, atât instanța de fond, dar și instanța de apel nu au efectuat vreo analiză referitoare la leziunile traumatice constatate la inculpatul A..

În continuare s-a făcut trimitere la declarațiile martorei E., dar și la conținutul actelor medico-legale, respectiv Certificatul medico-legal nr. 767/D1 din 04.08.2017 al Serviciului de Medicină Legală Botoșani, Raportul de primă expertiză medico-legală (cu examinarea persoanei) nr. 133/El/20.06.2022 al Serviciului de Medicină Legală Botoșani și Certificatul medico-legal nr. 598/01 din 27.06.2017 al Serviciului de Medicină Legală Botoșani, arătând că individualizarea leziunilor traumatice suferite de către persoana vătămată C. prin raportare la acțiunile inculpaților A. și B. putea fi realizată fără nici o dificultate, respectiv că acțiunile persoanei vătămate C. au constituit cauza determinantă a producerii conflictului, acțiuni care au constat într-o agresiune directă asupra inculpatului A., obiectivată medico-legal.

Apoi s-a susținut că hotărârea recurată este nelegală și netemeinică prin menținerea soluției de condamnare dispusă pentru săvârșirea infracțiunii de "tentativă de omor" prev. de art. 32 rap, la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen., dar și pentru argumentarea greșitei încadrări juridice dată faptei cel puțin prin raportare la situația inculpatului B. sau prin raportare la respingerea cererii de reținere a circumstanței atenuante prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., în ceea ce-l privește pe inculpatul A..

Mai mult s-a arătat că, dincolo de inexistența elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de " tentativă de omor " prev. de art. 32 rap. la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen. și existența vinovăției recurenților inculpați B. și A. pentru infracțiunea dedusă judecății, instanța de apel s-a limitat să respingă toate cererile de administrare a unor probatorii, respingând apoi apelul declarat.

Deopotrivă, s-a susținut că, sub aspectul existenței condițiilor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii, instanța de apel nu a reușit sa facă o distincție (extrasă din situația de fapt concretă) între acțiunile inculpaților B. și A. și, acțiunile părții vătămate C., respectiv să coreleze în mod corect urmarea imediată produsă și contribuțiile fiecăreia dintre persoanele implicate în altercație.

Totodată, având în vedere că la pronunțarea condamnării, atât instanța de fond, cât și cea de apel ar fi trebuit să realizeze o analiză obiectivă a probelor și să-și fundamenteze soluțiile pe bază de probe sigure, certe și întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției recurenților inculpați B. și A., s-a apreciat că este necesară o analiză privind aplicarea principiului "orice îndoială este în favoarea inculpatului" prin raportare la analiza elementelor de tipicitate subiectivă ale faptei.

Pe cale de consecință, având în vedere aceste argumente, s-a susținut că modalitatea de soluționarea a apelului constând în respingerea tuturor cererilor formulate de către inculpații B. și A. reprezintă o încălcare a principiului dreptului la un proces echitabil, în condițiile date.

Prin încheierea de admitere în principiu din data de 21 februarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurenții inculpați A. și B., împotriva deciziei penale nr. 1620 din data de 23.11.2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, s-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la Completul 8, în compunere de 3 judecători și s-a fixat termen de judecată, la data de 03 aprilie 2024, cu citarea părților și încunoștințarea apărătorului ales al recurenților.

Pentru a dispune admiterea în principiu, instanța, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulată de inculpați A. și B., a constatat că sunt respectate dispozițiile art. 434-438 C. proc. pen.

La termenul fixat pentru dezbaterea recursului în casație pe fond, Înalta Curte a primit concluziile apărării și ale reprezentantului Ministerului Public asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 21 februarie 2024, Înalta Curte apreciază recursurile în casație formulate de inculpații A. și B. ca fiind nefondate, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", care vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Astfel, acest motiv de casare nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, reexaminarea materialului probator ori stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii atacate făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi cenzurate statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată, jurisprudența instanței supreme fiind constantă în acest sens (spre exemplu, deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 206/RC din 30 mai 2019, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 482/RC din 12 decembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 180/RC din 18 iunie 2020, nr. 349/RC și nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, nr. 503/RC din 09 noiembrie 2021, nr. 352/RC din 14 iulie 2022, încheierile nr. 154/RC din 05 aprilie 2022, nr. 195/RC din 21 martie 2023, nr. 368/RC din 13 iunie 2023 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, etc.).

În plus, în jurisprudența sa (deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, nr. 408/RC din 19 octombrie 2017, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 206/RC din 30 mai 2019, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 180/RC din 18 iunie 2020, nr. 350/RC din 08 octombrie 2020, nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, nr. 505/RC din 09 noiembrie 2021, încheierile nr. 154/RC din 05 aprilie 2022, nr. 331/RC din 28 iunie 2022 și nr. 332/RC din 28 iunie 2022 și altele), Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, este constantă în a aprecia că expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală", din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

În cauză, se constată că recurenții inculpați B. și A. au invocat acest motiv de casare, susținând, în esență, că fapta pentru care au fost condamnați nu se încadrează în configurarea legală a tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen., lipsind tipicitatea obiectivă și subiectivă a infracțiunii, precum și încălcarea dreptului la un proces echitabil.

S-a mai susținut că cel puțin în ceea ce privește situația inculpatului B. s-a argumentat, în mod greșit, încadrarea juridică dată faptei.

Totodată, în ceea ce-l privește pe inculpatul A. s-a criticat respingerea cererii de reținere a circumstanței atenuante prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

Examinând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în cauză, s-a dispus trimiterea în judecată și condamnarea inculpaților B. și A., pentru aceea că, în seara de 11.06.2017, în jurul orei 21:20, inculpatul A. a lovit-o pe persoana vătămată C. cu o bâtă de baseball peste cap, împrejurare în acea aceasta a căzut, după care a fost lovită cu piciorul peste corp, o singură dată, de către inculpatul B., aceasta după ce la debutul conflictului a fost lovită de amândoi inculpații cu pumnii, în zona capului și peste corp.

Instanțele de fond și apel au reținut că fapta există și întrunește elementele constituite ale infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 raportat raportat la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen.

Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenței dintre împrejurările faptice reținute și configurarea legală a tentativei la infracțiunea de omor, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurenților, că fapta ce le este imputată, așa cum a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanțele de fond și de apel în urma analizării probatoriului administrat în cauză, întrunește toate elementele de conținut prevăzute de norma de incriminare.

În acest sens, se constată că, potrivit art. 188 C. pen., omorul constă în uciderea unei persoane, acțiune care se realizează prin orice activitate materială care are ca rezultat moartea persoanei.

În ceea ce privește elementul material al laturii obiective a acestei infracțiuni, în doctrină și jurisprudență s-a statuat că acțiunea de ucidere poate fi înfăptuită direct, prin energia proprie a făptuitorului, sau indirect, prin folosirea unor mijloace puse în mișcare de acesta (precum asmuțirea unui animal, producerea unui incendiu ori a unei explozii, folosirea unor substanțe toxice, etc.). Astfel, elementul material al infracțiunii de omor este realizat și atunci când făptuitorul pune victima într-o situație periculoasă și nu face nimic pentru a împiedica producerea morții acesteia.

Este adevărat că, în cazul acestei infracțiuni, indiferent de modalitatea în care a fost realizată, activitatea făptuitorului trebuie să aibă ca rezultat moartea unei persoane, însă, dacă acest rezultat nu se produce, fapta constituie tentativă la infracțiunea de omor. Așadar, împrejurarea că decesul părții vătămate nu s-a produs datorită unei cauze independente de voința inculpatului nu înlătură calificarea faptei ca infracțiune de omor, ci doar o circumscrie formei de tentativă a acesteia.

În acest din urmă caz, urmarea infracțiunii constă în punerea în primejdie a vieții persoanei, noțiune care, în accepțiunea sa juridică, constă în crearea unui pericol iminent pentru viața persoanei, prin punerea în executare a unei acțiuni apte să producă suprimarea vieții acesteia și caracterizate de intenția specifică de omor, care să demonstreze, prin natura și împrejurările de săvârșire, că infractorul a avut intenția de a ucide.

Se observă, astfel, că, infracțiunea de omor protejează relațiile sociale referitoare la dreptul persoanei la viață.

În cauză, se constată că, în urma analizării probatoriului administrat pe parcursul procesului penal, instanța de apel a reținut, cu autoritate de lucru judecat sub aspectul situației de fapt, că "în seara zilei de 11.06.2017, partea civilă se afla la barul denumit "Sat Bodeasa", împreună cu soția sa, martora E..

Aceștia stăteau la o masă lungă, cu bănci din lemn, pe terasă, împreună cu martorii F., G., H., consumând cu toții bere.

La un moment dat, în fața barului a parcat autoturismul inculpatul A.. Acesta a intrat în bar și după aproximativ 5-10 minute, a ieșit cu o sticlă cu suc.

Când inculpatul voia să iasă, partea civilă s-a ridicat de la masă și voia să intre în bar, împrejurare în care inculpatul a deschis ușa barului (aceasta deschizându-se în exterior) și a atins-o cu ușa pe partea civilă. În urma acestui gest, partea civilă i-a pus piedică inculpatului, dar acesta nu a căzut și a fugit, iar partea civilă a aruncat după acesta cu o halbă, fără a-l nimeri.

Inculpatul A. a plecat în fugă spre casă, lăsând mașina la bar, și s-a întors după aproximativ 5-10 minute, având în mână o bâtă de baseball și fiind însoțit de fratele său, inculpatul B..

Văzându-i că vin, partea civilă s-a ridicat de la masă, a rupt o bucată de scândură din gardul barului și le-a ieșit în întâmpinare.

Inculpații au intrat în curtea barului ajungând față în față cu partea civilă, împrejurare în care partea civilă, agitând scândura în aer în formă de X, l-a lovit cu aceasta pe inculpatul A. în zona mâinii și a piciorului, inculpatul B. a lovit-o pe partea civilă cu pumnul în nas, iar inculpatul A. a lovit-o cu bâta de baseball în cap. În urma loviturii primite, partea civilă a căzut pe spate, pe terasa din fața barului, după care a mai fost lovită de inculpați în zona picioarelor, agresiunea fiind stopată prin intervenția martorilor E. și G.."

Totodată, Curtea a apreciat că rezultă fără dubiu din probele administrate în cauză că fapta inculpaților întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen., având în vedere zona vizată (capul), obiectul folosit (bâta de baseball - obiect dur, apt a produce urmări grave), precum și împrejurarea că după ce persoana vătămată a căzut, a mai fost lovită cu piciorul peste corp de către inculpatul B..

În ceea ce privește tipicitatea subiectivă, aspect care, la rândul său, nu mai poate forma obiect de cenzură în prezenta cale extraordinară de atac, instanța de apel a reținut, similar primei instanțe, că inculpații au săvârșit infracțiunea cu forma de vinovăție prevăzută de lege, respectiv intenția, întrucât din modalitatea în care a acționat, rezultă că, inculpații, în urma conflictului preexistent cu persoana vătămată, au venit de la domiciliu împreună, inculpatul A. fiind înarmat cu o bâtă de baseball, aspect cunoscut și acceptat de către inculpatul B., iar ulterior aceștia au aplicat împreună și în aceeași împrejurare lovituri persoanei vătămate.

În atare situație, Înalta Curte observă că faptele reținute cu titlu definitiv de curtea de apel în sarcina inculpaților A. și B. se circumscrie elementelor de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen.

Astfel, Înalta Curte constată că este formală încadrarea în cazul de recurs în casație, prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., a motivului privind condamnarea inculpaților pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în condițiile în care recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor și stabilirea vinovăției, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Cât privește motivele de recurs în casație în sensul că acțiunile recurenților asupra victimei care s-a dezechilibrat, a căzut și s-a lovit nu au vizat o lovitură directă și nu au pus în primejdie viața părții civile, vizează în esență, vinovăția sau nevinovăția inculpaților prin interpretarea materialului probator, Înalta Curte subliniază că reanalizarea situației de fapt și reevaluarea conținutului mijloacelor de probă nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

În realitate, prin criticile formulate prin motivele de recurs în casație, Înalta Curte constată că se contestă situația de fapt stabilită de către instanța de apel, fondul criticilor formulate pe calea recursului în casație vizând circumstanțele comiterii faptelor și probatoriul cauzei, lucru nepermis din perspectiva cazului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., care se referă la neprevederea faptei în legea penală.

Astfel, se observă că prin criticile aduse hotărârii definitive nu au fost evidențiate elemente de nelegalitate, ci s-a solicitat o reinterpretare a probelor și o schimbare a situației de fapt reținute în cauză (critici care de altfel au fost formulate și în fața instanței de control judiciar), care însă nu pot fi valorificate în contextul cazurilor de casare expres și limitativ reglementate în art. 438 C. proc. pen.

În aceste condiții, se constată că prin motivele de recurs în casație se urmărește stabilirea unei alte situații de fapt, prin reinterpretarea probelor administrate în cauză, ceea ce este contrar scopului prevăzut de lege pentru recursul în casație, acela de a verifica legalitatea unei hotărâri definitive, iar din această perspectivă criticile recurenților-inculpați B. și A., nu pot fi primite de instanța de casație, recursul fiind nefondat.

Reevaluarea situației de fapt și a interpretării date acesteia prin hotărârea definitivă nu pot fi supuse cenzurii Înaltei Curți în calea extraordinară de atac analizată, deoarece sfera controlului judiciar în această procedură este limitată la anumite chestiuni de drept pe care legiuitorul le-a apreciat esențiale pentru legalitatea hotărârii definitive și le-a reglementat ca atare, expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., printre acestea neregăsindu-se și cerințele de tipicitate subiectivă ale infracțiunii.

Or, limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că fapta pentru care au fost condamnați inculpații B. și A. întrunește toate elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații B. și A. împotriva deciziei nr. 1620 din data de 23 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava – secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații B. și A. împotriva deciziei nr. 1620 din data de 23 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava – secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2024.