ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 07 mai 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 26 din 08.02.2023 a Tribunalului Suceava pronunțată în dosarul nr. x/2021, printre alții, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare a funcției, prev. de art. 300 C. pen. rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani, executorie în condițiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen. raportat la art. 92 alin. (1) și (2) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 1 an și 4 luni închisoare aplicate inculpatului A., pe un termen de supraveghere de 3 ani, ce se va calcula de la data rămânerii definitive a sentinței, fiindu-i aplicate dispozițiile art. 92 alin. (3) C. pen. raportat la art. 93 alin. (1) C. pen., și art. 93 alin. (2) și (3) C. pen.

În temeiul art. 407 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 96 alin. (1), (4), (6) C. pen., art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului A. asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse prin prezenta sau săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, constând în sancțiunea revocării suspendării sub supraveghere urmată de executarea pedepsei.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 153, art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen., art. 155 alin. (1) C. pen., coroborat cu Decizia Curții Constituționale a României nr. 297/2018 și Decizia Curții Constituționale a României nr. 358/2022, art. 304 alin. (2) C. pen., art. 5 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prev. de art. 304 alin. (2) C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, printre alții, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1456 din 26.10.2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 26 din 08.02.2023 a Tribunalului Suceava, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

Împotriva deciziei penale nr. 1456 din 26.10.2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat recurs în casație inculpatul A. la data de 15.11.2023, prin apărător ales, avocat B., cu împuternicire avocațială aflată la dosarul de recurs în casație.

Prin cererea formulată de inculpat a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, inculpatul a arătat, în esență, că situația de fapt reținută prin decizia recurată nu se pliază pe elementele de tipicitate ale infracțiunii de uzurpare a funcției prevăzute de art. 300 C. pen., fiind incidentă ipoteza de casație prevăzută de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.

Astfel, activitatea desfășurată de inculpatul A. a fost în conformitate cu atribuțiile de serviciu, inculpatul A. oprind respectivul autovehicul nu în calitate de polițist rutier, ci pentru a verifica situația respectivului autovehicul și a persoanelor din interior, existând premisa săvârșirii unei infracțiuni sau a existenței unui pericol grav pentru ordinea publică.

Din situația de fapt reținută, nu rezultă faptul că inculpatul A. a oprit respectivul autovehicul în vederea constatării și sancționării unei contravenții la regimul rutier (atribuții de serviciu care nu-i reveneau), ci a acționat conform atribuțiilor legale și fișei postului, existând premisele în măsură să genereze o suspiciune rezonabilă vizând posibilitatea săvârșirii unei infracțiuni sau existenței unui pericol grav pentru ordinea publică.

Așadar, ca situație de fapt, Curtea a reținut că inculpatul A. aflat în serviciul de patrulare a oprit autovehicul condus de C. ca efect al neacordării priorității de trecere în sensul giratoriu a autospecialei de poliție. Această situație de fapt reținută de Curte a generat o suspiciune rezonabilă vizând posibilitatea ca șoferul autovehiculului să fie băut sau drogat sau vizând existența unor altor motive care ar fi dus la un asemenea comportament și de asemenea posibilitatea creării unei stări de pericol pentru ordinea publică, în sensul siguranței circulației pe drumurile publice.

Deși Curtea a analizat atribuțiile de serviciu ale polițistului din cadrul Biroului de Ordine Publică, în situația de fapt prezentată nu a făcut trimitere la totalitatea atribuțiilor de serviciu, generând o situație de fapt care nu se pliază pe elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 300 C. pen. Astfel, prin Fișa postului, la descrierea sarcinilor se menționează că Polițistul din cadrul B.O.P. acționează în zona de patrulare pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, infracțiunilor stradale, cât și pentru menținerea ordinii și a liniștii publice și de asemenea, acționează pentru prinderea în flagrant a persoanelor care săvârșesc fapte penale sau antisociale.

Din aceste dispoziții rezultă, cu claritate, că situația de fapt reținută de Curtea de Apel Suceava nu se pliază pe elementele de tipicitate ale infracțiunii de uzurpare a funcției, polițistul acționând, în mod clar, în virtutea exercitării atribuțiilor de serviciu.

De asemenea, art. 31 lit. g) din Legea nr. 218/2002 privind funcționarea Poliției Române, se prevede faptul că polițistul are obligația să efectueze controale atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârșirea de infracțiuni ori ascunderea unor infractori sau bunuri provenite din infracțiuni.

Tot în acest sens, art. 34 lit. a) din aceeași lege prevede faptul că polițistul este îndreptățit să legitimeze și să stabilească identitatea persoanei în situația în care acesta încalcă dispozițiile legale ori există motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală.

Având în vedere dispozițiile enunțate, în opinia inculpatului A., rezultă cu claritate că activitatea desfășurată de către acesta a fost în conformitate cu legea și atribuțiile de serviciu, nefiind desfășurate acțiuni sau activități care nu intrau în sarcinile de serviciu.

Astfel, situația de fapt reținută de Curtea de Apel Suceava conform căreia inculpatul A. în calitate de polițist la B.O.P, Poliția Municipiului Suceava, IPJ Suceava, aflat în serviciul de patrulare a oprit un autovehicul care nu a acordat prioritate autospecialei de poliție și ulterior a legitimat conducătorul auto, nu îmbracă elementele de tipicitate ale infracțiunii de uzurparea a funcției, inculpatul acționând firesc în scopul verificării unor premise care generau suspiciunea legitimă vizând o faptă antisocială.

Activitatea reținută ca traseu infracțional nu corespunde elementelor de tipicitate a infracțiunii de uzurparea funcției, întrucât inculpatul nu a oprit fără drept respectivul autovehicul, ci a acționat în conformitate cu atribuțiile sale și, de asemenea, a legitimat conducătorul auto în vederea stabilirii identității acestuia.

Având în vedere motivele expuse, inculpatul A. a apreciat că este incidentă ipoteza de casație prevăzută de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și, în baza art. 440 C. proc. pen., a solicitat admiterea în principiu a recursului în casație.

Prin încheierea din 13 februarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, constatând îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434, art. 435 și art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) și art. 438 C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1456 din data de 26 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021 și a trimis cauza Completului nr. 2, în compunere de 3 judecători.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) C. proc. pen.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În esență, a solicitat să se constate că, în mod greșit, a fost condamnat, întrucât situația de fapt reținută de Curtea de Apel Suceava conform căreia inculpatul A. în calitate de polițist la B.O.P, Poliția Municipiului Suceava, IPJ Suceava, aflat în serviciul de patrulare a oprit un autovehicul care nu a acordat prioritate autospecialei de poliție și ulterior a legitimat conducătorul auto, nu îmbracă elementele de tipicitate ale infracțiunii de uzurparea a funcției, inculpatul acționând firesc în scopul verificării unor premise care generau suspiciunea legitimă vizând o faptă antisocială.

Activitatea reținută ca traseu infracțional nu corespunde elementelor de tipicitate a infracțiunii de uzurparea funcției, întrucât inculpatul nu a oprit fără drept respectivul autovehicul, ci a acționat în conformitate cu atribuțiile sale și, de asemenea, a legitimat conducătorul auto în vederea stabilirii identității acestuia.

Înalta Curte reține că starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de uzurpare a funcției, prev. de art. 300 C. pen. rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 constă în aceea că, în intervalul orar 20:00-20:30, în calitate de lucrător de poliție în cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul de Ordine Publică, care nu are aviz de poliție judiciară și nici nu a fost desemnat polițist rutier, în timp ce se afla în timpul serviciului de patrulare în vederea asigurării ordinii și siguranței publice, a efectuat acte ce nu intră în atribuțiile sale de serviciu, producându-se o urmare dintre cele prevăzute la art. 297 C. pen. și obținând pentru sine un folos necuvenit, prin aceea că a urmărit în trafic și a oprit autovehiculul cu nr. de înmatriculare x condus de C. care a săvârșit o contravenție rutieră (nerespectarea semnificației indicatoarelor și marcajelor de obligare), i-a solicitat actele la control și a primit de la acesta o sumă de bani pentru a nu-l sancționa contravențional la regimul rutier, activitate ce nu intră în conținutul atribuțiilor sale de serviciu, obținând astfel suma de 50 RON de la conducătorul auto, în acest mod vătămând și interesele instituției din care face parte, respectiv Poliția Română - I.P.J. Suceava.

Conform art. 300 C. pen., infracțiunea de uzurparea funcției reprezintă fapta funcționarului public care, în timpul serviciului, îndeplinește un act ce nu intră în atribuțiile sale, dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările prevăzute în art. 297, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Uzurparea funcției presupune din partea funcționarului public o conduită abuzivă, în afara limitelor stabilite prin fișa postului, conduită ce are ca rezultat una dintre urmările specifice infracțiunii de abuz în serviciu. Prin aceste trăsături se poate susține că incriminarea analizată reprezintă o formă specială de abuz în serviciu.

Subiectul activ nu poate fi decât persoana fizică ce are calitatea de "funcționar public", în sensul dispozițiilor legii penale (art. 175 C. pen.).

Elementul material al laturii obiective se realizează prin acțiunea de îndeplinire a unui act ce nu intră în atribuțiile de serviciu ale făptuitorului. Aceasta presupune verificarea în fiecare caz, a dispozițiilor legale primare și secundare ce dau conținut atribuțiilor de serviciu ale făptuitorului și a fișei postului ocupat de făptuitor, pentru a se stabili care erau atribuțiile concrete ale sale.

Ori de câte ori se va constata că actul realizat nu se circumscrie atribuțiilor din fișa postului, precum și atunci când funcționarul a continuat să exercite funcția publică, alta decât cea care implică exercițiul autorității de stat, se va reține fapta de uzurpare a funcției.

În speță, elementul material a constat în acțiunea de a urmări în trafic și a opri autovehiculul cu nr. de înmatriculare x condus de C., care a săvârșit o contravenție rutieră, de a-i solicita actele la control în vederea sancționării contravenționale.

O altă cerință necesară pentru realizarea laturii obiective presupune ca actul să fie îndeplinit în timpul serviciului, adică în timpul în care funcționarul desfășoară activități legate de îndatoririle sale de serviciu. În mod obișnuit, aceste activități se desfășoară în timpul programului legal de lucru.

Urmarea imediată are caracter alternativ și poate consta în: producerea unei pagube, o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Prin îndeplinirea în timpul serviciului a unui act care nu intră în atribuțiile sale, inculpatul A. a provocat o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane juridice, respectiv ale Poliției Române - I.G.P.R. – Inspectoratul Județean de Poliție Suceava, așa cum s-a arătat în mod detaliat mai sus.

În cauză, în raport de situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de uzurpare a funcției corespund faptei reținute în concret în sarcina recurentului inculpat.

Inculpatul a invocat, în susținerea recursului în casație, faptul că nu și-a exercitat atribuții de serviciu care nu îi erau conferite de cadrul legal.

În acord cu instanța de apel Înalta Curte reține că la data săvârșirii faptei inculpatul A. era agent de poliție și își desfășura activitatea în cadrul Poliției municipiului Suceava – Biroul Ordine Publică – Compartimentul Siguranță Publică și Patrulare. Potrivit art. 26 din Legea nr. 218 din 23.04.2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, printre atribuțiile principale ale Poliției Române se regăsește și aceea de constatare de contravenții și aplicare de sancțiuni contravenționale, potrivit legii (art. 26 alin. (1) pct. 10). De asemenea, așa cum rezultă din fișa postului, inculpatul - agent de poliție A. avea printre sarcini și îndatoriri și aceea de a efectua acte de constatare și de sancționare a contravențiilor conform competențelor conferite de legislația incidentă și de a preda, la ieșirea din serviciu, documentele întocmite în cauză, șefului/gestionarului structurii din care face parte.

Ori, astfel cum a susținut și Parchetul și a reținut și judecătorul fondului, potrivit art. 109 din Ordonanța de urgență nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulația pe drumurile publice, constatarea contravențiilor la regimul rutier și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră. De asemenea, potrivit art. 177 din Hotărârea nr. 1391 din 4 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, îndrumarea, supravegherea, controlul respectării normelor privind circulația pe drumurile publice și luarea măsurilor legale în cazul în care se constată încălcări ale acestora, se realizează de către polițiștii rutieri din cadrul Poliției Române.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, polițiștii rutieri sunt ofițerii și agenții de poliție specializați și anume desemnați prin dispoziție a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției Române. În concret, norma legală indicată instituie îndeplinirea cumulativă a două condiții pentru calitatea de polițist rutier, și anume, pe de o parte, să fie ofițer sau agent de poliție specializat, iar, pe de altă parte, să fie desemnat prin dispoziție a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției Române.

Rezultă că, în condițiile legislative în vigoare la data comiterii faptei, doar agentul constatator desemnat polițist rutier prin dispoziție a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției Române avea competența de a constata contravenții la regimul rutier, precum și de a aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de lege.

Ori, după cum s-a reținut, inculpatul agent de poliție A. funcționa, la data cu pricina, în cadrul Poliției Municipiului Suceava - Biroul Ordine Publică - Compartimentul Siguranță Publică și Patrulare și nu fusese desemnat polițișt rutier, neavând astfel competența de a constata contravenții la regimul rutier și nici de a aplica sancțiuni contravenționale în acest domeniu.

Concluzionând, în raport de considerentele anterioare, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. este prevăzută de legea penală, criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. fiind nefondate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1456 din data de 26 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1456 din data de 26 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 mai 2024.